Old/New Testament

Împrejurările morţii regelui Saul

10 Filistenii s-au luptat cu Israel, iar israeliţii au fugit dinaintea filistenilor şi au căzut răpuşi pe muntele Ghilboa. ² Filistenii i-au urmărit pe Saul şi pe fiii săi; i-au ucis pe Ionatan, pe Abinadab şi pe Malchi-Şua, fiii lui Saul. ³ Lupta devenise înverşunată în preajma lui Saul; arcaşii l-au ţintit şi l-au rănit. ⁴ Atunci Saul i-a zis celui ce-i ducea armele: „Scoate-ţi sabia şi străpunge-mă tu cu ea, ca nu cumva aceşti necircumcişi să ajungă la mine şi să mă batjocorească!“ Însă cel ce-i ducea armele n-a vrut să facă lucrul acesta pentru că îi era foarte frică. Atunci Saul şi-a luat sabia şi s-a aruncat în ea. ⁵ Când cel ce-i ducea armele a văzut că Saul a murit, s-a aruncat şi el în sabia lui şi a murit. ⁶ Astfel a murit Saul împreună cu cei trei fii ai lui şi toată Casa sa. ⁷ Când israeliţii care se aflau în vale au văzut că oştirea a fugit şi că Saul şi fiii săi au murit, şi-au părăsit cetăţile şi au fugit şi ei. Atunci filistenii au venit şi au locuit în ele.

⁸ Dimineaţa, când filistenii au venit să-i jefuiască pe cei ucişi, l-au găsit pe Saul şi pe fiii săi căzuţi pe muntele Ghilboa. ⁹ L-au prădat pe Saul, i-au luat capul şi armele şi au trimis mesageri pe tot cuprinsul ţării filistenilor, ca să ducă vestea idolilor lor şi poporului. ¹⁰ I-au pus armele în templul zeilor lor, iar ţeasta i-au atârnat-o în templul lui Dagon^[a]. ¹¹ Când au auzit tot ce i-au făcut filistenii lui Saul, ghiladiţii din Iabeş, ¹² toţi războinicii, au luat trupul lui Saul şi trupurile fiilor săi şi le-au adus la Iabeş. Le-au îngropat oasele sub terebintul din Iabeş şi au postit timp de şapte zile. ¹³ Saul a murit din cauza necredincioşiei lui, fiind necredincios faţă de Domnul prin faptul că nu a păzit Cuvântul Domnului; de asemenea, el a întrebat pe cineva care cheamă duhurile morţilor, cerând călăuzire ¹⁴ şi nu L-a căutat pe Domnul; de aceea Domnul l-a omorât. El i-a dat domnia lui David, fiul lui Işai.

Ridicarea lui David ca rege peste Israelul unit

11 Tot Israelul s-a strâns la David, în Hebron, şi i-a zis: „Suntem os din oasele tale şi carne din carnea ta! ² Odinioară, chiar şi atunci când Saul era rege, tu îl conduceai pe Israel în războaie. Domnul, Dumnezeul tău, ţi-a promis de altfel: «Tu vei păstori poporul Meu Israel şi vei fi conducător peste poporul Meu Israel!»“ ³ Toţi cei din sfatul bătrânilor lui Israel^[b] veniseră la rege, în Hebron, astfel că David a încheiat legământ cu ei înaintea Domnului, la Hebron. Apoi ei l-au uns pe David ca rege peste Israel, după Cuvântul Domnului profeţit de Samuel.

⁴ David şi întreg Israelul au înaintat spre Ierusalim (adică Iebus) împotriva iebusiţilor care locuiau acolo. ⁵ Locuitorii din Iebus i-au zis lui David: „Nu vei intra aici!“ David a capturat însă fortăreaţa Sionului, care a devenit Cetatea lui David. ⁶ David zisese: „Oricine îi va învinge primul pe iebusiţi va deveni căpetenie şi conducător.“ Ioab, fiul Ţeruiei, a înaintat primul şi astfel el a devenit căpetenie. ⁷ David s-a stabilit în fortăreaţă şi de aceea a fost numită „Cetatea lui David“. ⁸ El a rezidit cetatea de jur împrejur, dinspre Milo^[c] de jur împrejur, iar Ioab a restaurat restul cetăţii. ⁹ David a devenit tot mai puternic pentru că Domnul Oştirilor^[d] era cu el.

Războinicii din garda regelui David

¹⁰ Iată căpeteniile vitejilor lui David care, devotate domniei sale, împreună cu tot Israelul, l-au făcut rege, după Cuvântul Domnului cu privire la Israel; ¹¹ acesta este numărul vitejilor lui David:

Iaşobeam^[e], fiul lui Hacmoni, era căpetenia celor trei^[f]. El şi-a ridicat suliţa împotriva a trei sute de duşmani pe care i-a ucis într-o singură împrejurare.

¹² Următorul era Elazar, fiul ahohitului Dodo. Şi el a fost unul dintre cei trei viteji care ¹³ se aflau împreună cu David la Pas-Damim, când filistenii se adunaseră acolo pentru război (pe ogor erau holde de orz). Când poporul a fugit dinaintea filistenilor, ¹⁴ ei s-au aşezat în mijlocul ogorului, l-au apărat şi i-au ucis pe filisteni. Domnul i-a izbăvit dându-le o mare biruinţă.

¹⁵ Altădată, cei trei, dintre cele treizeci de căpetenii, au venit la stânca unde se afla David, la peştera Adulam, în timp ce oştirea filistenilor îşi aşezase tabăra în valea Refaim. ¹⁶ David se afla atunci în fortăreaţă^[g], iar garnizoana filistenilor se afla la Betleem. ¹⁷ Lui David i s-a făcut sete şi a întrebat: „Cine îmi va aduce apă din fântâna de lângă poarta Betleemului?“ ¹⁸ Cei trei viteji au răzbit prin tabăra filistenilor, au scos apă din fântâna de lângă poarta Betleemului şi au adus-o cu bine la David. David însă nu a vrut s-o bea, ci a vărsat-o înaintea Domnului, ¹⁹ spunând: „Să mă ferească Dumnezeu să fac aşa ceva! Să beau eu sângele bărbaţilor acestora care şi-au pus viaţa în primejdie? Căci ei şi-au pus viaţa în primejdie aducând apa.“ Şi n-a băut din acea apă. Astfel de isprăvi făceau cei trei viteji.

²⁰ Abişai, fratele lui Ioab, era căpetenia celor trei. El şi-a ridicat suliţa împotriva a trei sute de duşmani şi i-a omorât. Şi astfel el şi-a câştigat un renume alături de cei trei. ²¹ Era mai respectat decât cei trei, ajungând chiar căpetenia lor, dar nu s-a ridicat la valoarea celor trei.

²² Benaia, fiul lui Iehoiada, era un viteaz din Kabţeel, care a făcut mari isprăvi. El i-a ucis pe doi dintre cei mai viteji moabiţi^[h], iar într-o zi în care ninsese, a coborât într-o fântână^[i] unde a omorât un leu^[j]. ²³ A mai omorât, de asemenea, şi un egiptean, un bărbat a cărui înălţime era de cinci coţi^[k]. Egipteanul era înarmat cu o suliţă cât sulul unui ţesător; Benaia s-a dus înspre el doar cu un toiag. El a smuls suliţa din mâna egipteanului şi l-a ucis cu propria lui suliţă. ²⁴ Astfel de isprăvi făcea Benaia, fiul lui Iehoiada, devenind la fel de vestit ca cei trei viteji. ²⁵ Era mai respectat decât ceilalţi treizeci, însă nu s-a ridicat la înălţimea celor trei. David l-a numit conducătorul gărzii sale personale.

²⁶ Războinici viteji au mai fost şi:

Susţinătorii lui David în exil

12 Iată-i pe cei care s-au dus la David în Ţiklag, în timp ce acesta se ţinea departe de faţa lui Saul, fiul lui Chiş (ei au fost dintre vitejii care l-au ajutat în război; ² aceştia mânuiau arcul şi puteau să arunce pietre sau să tragă săgeţi cu arcul atât cu mâna dreaptă, cât şi cu mâna stângă; erau beniamiţi dintre rudele lui Saul):

⁸ Dintre gadiţi, s-au alăturat lui David în fortăreaţa^[m] din pustie războinici viteji, luptători aleşi, care mânuiau scutul şi lancea, erau neînfricaţi ca leii şi iuţi precum gazelele pe munţi.

¹⁴ Aceşti gadiţi au fost căpeteniile oştirii: cel mai neînsemnat valora cât o sută de oameni, cel mai renumit – cât o mie. ¹⁵ Aceştia sunt cei ce au trecut Iordanul în prima lună a anului, atunci când acesta se revarsă peste maluri şi i-au izgonit pe toţi cei din vale, înspre răsărit şi înspre apus.

¹⁶ De asemenea, şi dintre urmaşii lui Beniamin şi ai lui Iuda au venit la David la fortăreaţă. ¹⁷ David le-a ieşit în întâmpinare şi i-a îndemnat astfel:

– Dacă veniţi la mine cu gânduri bune, ca să mă ajutaţi, atunci inima mea se va uni cu voi, dar dacă vreţi să mă trădaţi duşmanilor mei, deşi nu sunt vinovat de nici o nelegiuire, Dumnezeul strămoşilor noştri să vadă şi să judece!

¹⁸ Atunci Amasai, căpetenia celor treizeci, a fost îmbrăcat cu Duhul şi a zis:

– Suntem de partea ta, David! Suntem cu tine, fiu al lui Işai! Pace! Pace ţie şi pace celor ce te ajută! Căci Însuşi Dumnezeul tău te-a ajutat!

David i-a primit şi i-a pus căpetenii peste ceată.

¹⁹ Şi dintre manasiţi au trecut de partea lui David, atunci când el i-a însoţit pe filisteni la luptă împotriva lui Saul. Ei^[n] însă nu le-au fost de ajutor filistenilor, fiindcă domnitorii acestora au hotărât să-l trimită înapoi pe David, zicând: „Vom plăti cu capetele noastre dacă va trece de partea lui Saul, stăpânul lui!“ ²⁰ Când David a plecat înspre Ţiklag, au trecut de partea lui manasiţii Adnah, Iozabad, Iediael, Mihail, Iozabad, Elihu şi Ţiletai, toţi fiind căpetenii ale miilor care erau în Manase. ²¹ Ei l-au ajutat împotriva cetei de jefuitori, căci toţi erau războinici viteji şi au ajuns conducători în oştire. ²² În fiecare zi veneau la David oameni ca să-l ajute, până când tabăra lui a ajuns ca tabăra lui Dumnezeu.

²³ Iată numărul căpeteniilor înarmate pentru război, care au venit la David, în Hebron, ca să întoarcă spre el regatul lui Saul, după Cuvântul Domnului:

³⁸ Toţi aceşti războinici, care puteau ajuta oştirea, au venit cu gând de pace la Hebron ca să-l pună pe David rege peste tot Israelul. De asemenea, toţi ceilalţi din Israel s-au unit cu ei ca să-l facă pe David rege. ³⁹ Au stat acolo, împreună cu David, timp de trei zile, mâncând şi bând, căci cei din poporul lor le pregătiseră masa. ⁴⁰ Chiar şi vecinii lor, până în ţinutul lui Isahar, al lui Zabulon şi al lui Neftali, au adus mâncare încărcată pe măgari, pe cămile, pe catâri şi pe vite – provizii de făină, turte de smochine şi de stafide, ulei şi vin, vite şi oi din belşug, căci era bucurie în Israel.

⁴⁵ Este scris în Profeţi: «Toţi vor fi învăţaţi de Dumnezeu.»^[a] Oricine a auzit şi a învăţat de la Tatăl vine la Mine. ⁴⁶ Nu că cineva L-a văzut pe Tatăl, în afară de Cel Care este de la Dumnezeu; El L-a văzut pe Tatăl. ⁴⁷ Adevărat, adevărat vă spun că cel ce crede (în Mine)^[b] are viaţă veşnică. ⁴⁸ Eu sunt pâinea vieţii. ⁴⁹ Strămoşii voştri au mâncat mană în pustie şi totuşi au murit. ⁵⁰ Pâinea care coboară din cer este de aşa fel, ca cineva să mănânce din ea şi să nu moară. ⁵¹ Eu sunt pâinea vie care a coborât din cer. Dacă mănâncă cineva din pâinea aceasta va trăi în veac. Şi pâinea pe care o voi da Eu pentru viaţa lumii este trupul Meu.“

⁵² Atunci iudeii au început să se certe unii cu alţii şi să zică: „Cum poate Acesta să ne dea să mâncăm trupul Lui?!“ ⁵³ Dar Isus le-a zis: „Adevărat, adevărat vă spun că, dacă nu mâncaţi trupul Fiului Omului şi nu beţi sângele Lui, nu aveţi viaţă în voi înşivă! ⁵⁴ Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu are viaţă veşnică, iar Eu îl voi învia în ziua de pe urmă. ⁵⁵ Căci trupul Meu este o adevărată hrană, iar sângele Meu este o adevărată băutură. ⁵⁶ Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu rămâne în Mine, iar Eu rămân în el. ⁵⁷ Aşa cum Tatăl cel viu M-a trimis, iar Eu trăiesc datorită Tatălui, tot astfel şi cel ce Mă mănâncă pe Mine va trăi datorită Mie. ⁵⁸ Aceasta este pâinea care a coborât din cer, nu ca aceea pe care au mâncat-o strămoşii voştri, care totuşi au murit: cel ce mănâncă această pâine va trăi în veac!“ ⁵⁹ Aceste lucruri le-a spus în timp ce dădea învăţătură în sinagogă^[c], în Capernaum.

Mulţi ucenici Îl părăsesc pe Isus

⁶⁰ Auzind acestea, mulţi din ucenicii Lui au zis: „Vorbirea aceasta este prea de tot! Cine poate s-o asculte?!“ ⁶¹ Dar Isus, ştiind în Sine Însuşi că ucenicii Lui murmurau cu privire la aceasta, le-a zis: „Vorbirea aceasta vă face să vă poticniţi?! ⁶² Dar dacă L-aţi vedea pe Fiul Omului înălţându-Se acolo unde era mai înainte?! ⁶³ Duhul este Cel Ce dă viaţă; carnea nu foloseşte la nimic. Cuvintele pe care vi le-am spus sunt duh^[d] şi viaţă. ⁶⁴ Dar sunt unii dintre voi care nu cred.“ Căci Isus ştia de la început cine sunt cei ce nu cred şi cine este cel ce urma să-L trădeze. ⁶⁵ Apoi a zis: „Tocmai de aceea v-am spus că nimeni nu poate să vină la Mine decât dacă i-a fost dat de către Tatăl.“

⁶⁶ Din această cauză^[e] mulţi dintre ucenicii Lui s-au întors şi nu mai umblau cu El. ⁶⁷ Atunci Isus le-a zis celor doisprezece:

– Nu vreţi să plecaţi şi voi?

⁶⁸ Simon Petru I-a răspuns:

– Doamne, la cine să ne ducem?! Tu ai cuvintele vieţii veşnice, ⁶⁹ iar noi am ajuns să credem şi să ştim că Tu eşti Sfântul lui Dumnezeu!

⁷⁰ Isus le-a zis:

– Nu v-am ales Eu pe voi, cei doisprezece? Şi totuşi unul dintre voi este un diavol^[f].

⁷¹ Vorbea despre Iuda, fiul lui Simon Iscarioteanul, pentru că acesta, deşi era unul dintre cei doisprezece, urma să-L trădeze.