Previous Prev Day Next DayNext

New Testament in a Year

Read the New Testament from start to finish, from Matthew to Revelation.
Duration: 365 days
Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)
Version
Ioan 1:1-28

Cuvântul a devenit trup

La început era Cuvântul[a], şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu. El era la început cu Dumnezeu. Toate au fost făcute prin El şi nici un lucru care a fost făcut n-a fost făcut fără El. În El era viaţa[b], şi viaţa era lumina oamenilor.[c] Lumina luminează în întuneric şi întunericul n-a învins-o[d].

Era un om trimis de Dumnezeu, al cărui nume era Ioan. El a venit ca martor ca să depună mărturie despre Lumină, pentru ca toţi să creadă prin el. Nu el era Lumina, ci el a venit ca să depună mărturie despre Lumină. Lumina adevărată, Care îl luminează pe orice om, venea în lume.[e] 10 El era în lume şi lumea a fost făcută prin El, dar lumea nu L-a cunoscut. 11 A venit la ceea ce era a Lui, dar ai Săi nu L-au primit. 12 Însă tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul[f] să devină copii ai lui Dumnezeu, 13 născuţi nu din sânge[g], nici din voia firii, nici din voia vreunui om,[h] ci din Dumnezeu.

14 Şi Cuvântul a devenit trup şi a locuit[i] printre noi, iar noi am privit slava Lui, o slavă ca a Singurului născut din Tatăl[j], plin de har şi de adevăr.

15 Ioan depunea mărturie despre El şi striga: „Acesta este Cel despre Care spuneam: «Cel Ce vine după mine este înaintea mea, pentru că era înainte de mine!»“ 16 Fiindcă noi toţi am primit din plinătatea Lui şi[k] har după har. 17 Căci Legea a fost dată prin Moise, dar harul şi adevărul au venit prin Isus Cristos. 18 Nimeni nu L-a văzut vreodată pe Dumnezeu. Singurul născut, El Însuşi Dumnezeu[l], Cel Care este în sânul[m] Tatălui, El L-a făcut cunoscut.

Mărturia lui Ioan Botezătorul

19 Iată mărturia lui Ioan când iudeii din Ierusalim au trimis (la el)[n] nişte preoţi şi leviţi ca să-l întrebe:

– Tu cine eşti?

20 El a mărturisit; n-a refuzat să răspundă, ci a mărturisit:

– Nu eu sunt Cristosul[o]!

21 Ei l-au întrebat:

– Atunci cine eşti? Eşti Ilie?

– Nu sunt! a răspuns el.

– Eşti Profetul[p]?

– Nu! a răspuns el.

22 Atunci i-au zis:

Dar cine eşti? – ca să le dăm un răspuns celor ce ne-au trimis! Ce spui tu despre tine însuţi?

23 El a zis:

– Eu sunt glasul celui ce strigă în pustie:
    „Neteziţi calea Domnului!“,

aşa cum a spus profetul Isaia[q].

24 Ei fuseseră trimişi de către farisei[r], 25 aşa că l-au întrebat:

– Atunci, dacă nu eşti nici Cristosul, nici Ilie, nici Profetul, de ce botezi?

26 Ioan le-a răspuns:

– Eu botez cu[s] apă, dar în mijlocul vostru stă Unul pe Care voi nu-L cunoaşteţi, 27 Cel Ce vine după mine, Căruia eu nu sunt vrednic să-I dezleg cureaua sandalei!“

28 Acestea s-au întâmplat în Betania, dincolo de Iordan, unde boteza Ioan.

Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)

Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.