Previous Prev Day Next DayNext

New Testament in a Year

Read the New Testament from start to finish, from Matthew to Revelation.
Duration: 365 days
Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)
Version
Luca 22:31-46

Isus prezice lepădarea lui Petru

31 Simon, Simon, iată, Satan a cerut să vă cearnă aşa cum se cerne grâul, 32 dar Eu m-am rugat pentru tine, ca să nu ţi se piardă credinţa. Iar când te vei întoarce, întăreşte-i pe fraţii tăi!

33 Petru I-a răspuns:

– Doamne, sunt gata să merg cu Tine chiar şi la închisoare şi la moarte!

34 Isus i-a zis:

– Îţi spun, Petru, că nu va cânta cocoşul[a] astăzi până când nu te vei lepăda de trei ori că nu Mă cunoşti!

Îndemnuri pentru vremea încercării

35 Apoi le-a zis:

– Când v-am trimis fără pungă, fără traistă şi fără sandale, aţi dus voi lipsă de ceva?

– De nimic! I-au răspuns ei.

36 El le-a mai zis:

– Acum, dimpotrivă, cel ce are o pungă, s-o ia! La fel şi traista! Iar cel ce nu are sabie, să-şi vândă haina şi să-şi cumpere una![b] 37 Căci vă spun că ceea ce este scris trebuie să se împlinească în Mine, şi anume: „El a fost numărat alături de cei nelegiuiţi.“[c] Da, ceea ce este scris despre Mine este gata să se împlinească.

38 Ei au zis:

– Doamne, iată aici două săbii!

– De-ajuns![d] le-a zis El.

Isus se roagă pe Muntele Măslinilor

39 A ieşit afară şi S-a dus, ca de obicei, spre Muntele Măslinilor. Ucenicii L-au urmat şi ei. 40 Când a ajuns în locul acela, le-a zis: „Rugaţi-vă să nu cădeţi în ispită!“ 41 Apoi S-a retras de lângă ei, cam la o distanţă de o aruncătură de piatră, s-a pus pe genunchi şi s-a rugat 42 zicând: „Tată, dacă vrei, îndepărtează de la Mine paharul[e] acesta! Totuşi facă-se nu voia Mea, ci a Ta!“ 43 (Atunci I s-a arătat un înger din cer, ca să-L întărească. 44 Fiind în agonie, El se ruga cu şi mai multă ardoare, iar sudoarea Lui devenise ca nişte picături de sânge care cădeau pe pământ.)[f] 45 Când S-a ridicat de la rugăciune şi a venit la ucenici, i-a găsit adormiţi de întristare. 46 El le-a zis: „De ce dormiţi? Sculaţi-vă şi rugaţi-vă, ca să nu cădeţi în ispită!“

Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)

Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.