New Testament in a Year
Isus, batjocorit de soldaţi
27 Atunci soldaţii guvernatorului L-au adus pe Isus în pretoriu[a] şi au adunat în jurul Lui toată cohorta[b]. 28 L-au dezbrăcat şi au pus pe El o mantie stacojie[c], 29 au împletit o coroană de spini, I-au aşezat-o pe cap, I-au pus o trestie în mâna dreaptă şi apoi au îngenuncheat înaintea Lui şi şi-au bătut joc de El, zicând: „Să trăiți, Împărate al iudeilor!“[d] 30 Ei Îl scuipau, Îi luau trestia şi-L loveau peste cap. 31 După ce şi-au bătut joc de El astfel, L-au dezbrăcat de mantie, L-au îmbrăcat cu hainele Lui şi L-au dus să-L răstignească.
Răstignirea
32 Când au ieşit, au găsit un om din Cirena, pe nume Simon, şi l-au obligat pe acesta să ducă crucea lui Isus. 33 Când au ajuns la locul numit Golgota, căruia i se mai zice şi „Locul Craniului“[e], 34 I-au dat să bea vin amestecat cu fiere[f], dar când l-a gustat, n-a vrut să-l bea.[g] 35 După ce L-au răstignit, şi-au împărţit hainele Lui între ei, trăgând la sorţi.[h] 36 Apoi s-au aşezat jos şi Îl păzeau acolo. 37 Îi puseseră deasupra capului următoarea acuzaţie: „Acesta este Isus, Împăratul iudeilor“. 38 Tot atunci au fost răstigniţi cu El şi doi tâlhari, unul la dreapta şi unul la stânga Lui.
39 Cei ce treceau pe acolo Îl insultau, dădeau din cap 40 şi ziceau: „Tu, Cel Care dărâmi Templul şi-l reconstruieşti în trei zile, salvează-Te pe Tine Însuţi, dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, (şi)[i] dă-Te jos de pe cruce!“
41 Tot aşa Îl batjocoreau şi conducătorii preoţilor, împreună cu cărturarii şi bătrânii, zicând: 42 „Pe alţii i-a salvat, dar pe Sine Însuşi nu Se poate salva! Doar este Împăratul lui Israel! Să Se coboare acum de pe cruce şi vom crede în El! 43 S-a încrezut în Dumnezeu, să-L scape acum Dumnezeu dacă vrea! Căci a zis: «Eu sunt Fiul lui Dumnezeu!»“ 44 La fel Îl batjocoreau şi tâlharii care erau răstigniţi împreună cu El.
Moartea lui Isus
45 De la ceasul al şaselea şi până la ceasul al nouălea[j] s-a făcut întuneric peste toată ţara. 46 Şi pe la ceasul al nouălea, Isus a strigat cu glas tare: „Eli, Eli[k], lema[l] sabactani?“[m], care înseamnă „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, de ce M-ai părăsit?“[n]
47 Unii dintre cei ce stăteau acolo L-au auzit şi au zis: „Acest Om îl strigă pe Ilie!“
48 Imediat unul dintre ei a alergat şi a luat un burete, l-a umplut cu vin acru[o], l-a pus într-o trestie şi I l-a dat să-l bea. 49 Dar ceilalţi ziceau: „Lasă să vedem dacă vine Ilie să-L salveze!“
50 Isus a strigat din nou cu glas tare şi apoi Şi-a dat duhul.
Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.