Chronological
1 Cuvintele oratorului[a], fiul lui David, rege la Ierusalim.
Deşertăciunea existenţei
2 „O, deşertăciune a deşertăciunilor, zice oratorul,
o deşertăciune a deşertăciunilor! Totul este deşertăciune!
3 Ce câştig are omul din toată osteneala
pe care o depune sub soare?
4 Un neam trece şi altul vine,
dar pământul rămâne mereu în picioare.
5 Soarele răsare şi apune,
grăbindu-se apoi înspre locul de unde va răsări iar.
6 Vântul bate spre sud,
apoi se întoarce spre nord,
se întoarce din nou, umblă mereu
şi revine continuu la circuitul său.
7 Toate râurile curg spre mare,
fără să o umple însă;
râurile se întorc de unde au plecat,
doar ca să pornească iarăşi de acolo.
8 Toate lucrurile sunt obositoare,
cum nu se poate spune,
dar ochiul nu se satură să privească,
aşa cum nici urechea nu se satură să asculte.
9 Ce a fost va mai fi,
iar ce s-a făcut se va mai face!
Nu este nimic nou sub soare!
10 Dacă cineva zice:
«Iată un lucru nou!»,
totuşi el exista demult,
încă din veacurile dinaintea noastră.
11 Nu ne mai amintim de cei de demult,
tot aşa cum nici cei ce vor urma
nu se vor mai păstra în amintirea
celor ce vor veni după ei.“[b]
Deşertăciunea înţelepciunii
12 „Eu, oratorul, am fost rege peste Israel la Ierusalim. 13 M-am dedicat studiului şi cercetării înţelepciunii cu privire la toate lucrurile care se săvârşesc sub ceruri; aceasta este o ocupaţie obositoare, pe care Dumnezeu o dă oamenilor ca să se îndeletnicească cu ea. 14 Am observat toate lucrările care se fac sub soare şi iată că toate sunt deşertăciune şi goană după vânt.
15 «Ce a fost îndoit odată nu mai poate fi îndreptat,
iar ce lipseşte nu poate fi numărat.»
16 Mi-am zis: «Iată că mi-am mărit faima şi mi-am sporit înţelepciunea mai mult decât toţi cei care au fost la Ierusalim înaintea mea; inima mea a experimentat mult mai multă înţelepciune şi cunoştinţă.» 17 M-am dedicat cunoaşterii înţelepciunii, precum şi cunoaşterii nebuniei şi a prostiei, dar mi-am dat seama că şi aceasta este goană după vânt.
18 «Unde este multă înţelepciune, este şi multă supărare
şi cu cât este mai multă cunoştinţă, cu atât este mai multă mâhnire.»“
Deşertăciunea plăcerilor
2 „Am zis atunci inimii mele:
«Voi încerca veselia,
să văd dacă este bună!»
Dar iată că şi aceasta este deşertăciune!
2 Am zis despre râs: «Este o nebunie!»,
iar despre veselie – «Ce folos are?»
3 Am hotărât în inima mea să-mi încerc trupul cu vin – timp în care inima mea mă va conduce cu înţelepciune – şi să îmbrăţişez astfel nebunia, până voi înţelege ce este bine să facă fiii oamenilor sub ceruri, în puţinele zile ale vieţii lor.
4 Mi-am lărgit lucrările: mi-am construit case şi mi-am sădit vii, 5 mi-am amenajat grădini şi parcuri şi am plantat în ele pomi cu tot felul de roade. 6 Mi-am făcut iazuri cu apă pentru a uda mulţimea pomilor ce au răsărit. 7 Mi-am cumpărat sclavi şi sclave şi am avut sclavi născuţi în casă; am avut turme – vite şi oi – am avut mai multe dobitoace decât toţi cei ce fuseseră înainte de mine la Ierusalim. 8 Mi-am strâns argint şi aur, bogăţii împărăteşti şi provincii; mi-am adus cântăreţi şi cântăreţe şi mi-am luat ceea ce le place cel mai mult bărbaţilor, şi anume una sau mai multe femei[c]. 9 M-am îmbogăţit şi am sporit în avuţie mai mult decât predecesorii mei de la Ierusalim şi, cu toate acestea, mi-am păstrat şi înţelepciunea.
10 Nu am refuzat nimic din ceea ce mi-au cerut ochii
şi nu mi-am oprit inima de la nici o bucurie,
căci inima mea s-a bucurat de toată osteneala mea
şi aceasta mi-a fost partea din toată truda mea.
11 Apoi, când m-am uitat la toate lucrările făcute de mâinile mele
şi la toată truda cu care le făcusem,
am înţeles că totul este numai deşertăciune şi goană după vânt
şi că nu există nici un câştig sub soare.
Deşertăciunea înţelepciunii şi a prostiei
12 Am cântărit apoi înţelepciunea,
nebunia şi prostia.
Ce poate să facă urmaşul împăratului
decât tot ceea ce s-a făcut şi mai înainte?
13 Am înţeles că înţelepciunea este cu atât mai de folos decât prostia,
cu cât lumina este mai de folos decât întunericul.
14 Înţeleptul ştie să-şi folosească ochii,
dar prostul umblă în întuneric.
Am înţeles însă
că pe amândoi îi paşte aceeaşi soartă.
15 Atunci mi-am zis în sinea mea:
«Dacă şi pe mine mă paşte soarta prostului,
atunci pentru ce am fost eu mai înţelept?»
Şi am continuat în inima mea:
«Şi aceasta este o deşertăciune!»
16 Căci pomenirea înţeleptului
nu este mai veşnică decât a prostului;
în zilele următoare deja totul este dat uitării;
la fel cum moare înţeleptul, tot aşa moare şi prostul.
17 Am ajuns astfel să urăsc viaţa,
pentru că nu mi-a plăcut ce se întâmplă sub soare,
căci totul este deşertăciune şi goană după vânt!
Deşertăciunea ostenelii
18 Mi-am urât toată osteneala pe care eu însumi am depus-o sub soare şi pe care o las omului care vine după mine. 19 Cine ştie dacă va fi înţelept? Poate că un prost va lua în stăpânire toată osteneala pe care am depus-o şi am administrat-o cu înţelepciune sub soare ... Şi aceasta este deşertăciune! 20 M-am frământat până când inima mea a ajuns la disperare, din pricina ostenelii mele pe care am depus-o sub soare, 21 căci unii oameni lucrează cu înţelepciune, cu pricepere şi cu îndemânare ca apoi să îşi lase partea lor unui om care nu s-a trudit. Dar şi aceasta este o deşertăciune şi un mare rău! 22 Căci ce folos are omul din toată munca lui şi din toată osteneala pe care sufletul său a depus-o sub soare? 23 În toate zilele lui are parte numai de necazuri, iar îndeletnicirea sa zilnică este doar mâhnirea. Nici chiar noaptea nu i se odihneşte sufletul! Şi aceasta este o deşertăciune!
24 Nu există alt bine pentru om decât să mănânce, să bea şi să-şi sature sufletul cu tot ce este bun din agoniseala lui. Am înţeles că şi aceasta vine din mâna lui Dumnezeu, 25 căci cine poate mânca şi cine se poate bucura fără El? 26 Într-adevăr, omului care este plăcut înaintea Lui, El îi dă înţelepciune, pricepere şi bucurie, dar celui păcătos îi dă slujba să adune şi să strângă, pentru ca apoi să-i dea celui plăcut lui Dumnezeu. Şi aceasta este deşertăciune şi goană după vânt!“
Orice lucru îşi are timpul său
3 „Pentru toate există o vreme,
şi orice lucru de sub ceruri îşi are timpul său:
2 un timp pentru a te naşte şi un timp pentru a muri;
un timp pentru a sădi şi un timp pentru a smulge;
3 un timp pentru a ucide şi un timp pentru a vindeca;
un timp pentru a dărâma şi un timp pentru a zidi;
4 un timp pentru a jeli şi un timp pentru a râde;
un timp pentru a boci şi un timp pentru a dansa;
5 un timp pentru a arunca cu pietre şi un timp pentru a strânge pietre;
un timp pentru a îmbrăţişa şi un timp pentru a fi departe de îmbrăţişări;
6 un timp pentru a căuta şi un timp pentru a pierde;
un timp pentru a păstra şi un timp pentru a arunca;
7 un timp pentru a rupe şi un timp pentru a coase;
un timp pentru a tăcea şi un timp pentru a vorbi;
8 un timp pentru a iubi şi un timp pentru a urî;
un timp pentru război şi un timp pentru pace.
9 Ce câştig are lucrătorul din toată osteneala lui? 10 Am văzut ce preocupare pune Dumnezeu în mintea oamenilor, ca să se îndeletnicească cu ea. 11 El a făcut toate lucrurile bune la timpul lor, a pus chiar şi veşnicia[d] în inimile lor, dar omul nu poate pricepe de la început până la sfârşit lucrarea pe care a făcut-o Dumnezeu. 12 Înţeleg că pentru oameni nu este nimic mai bun, decât să se bucure şi să facă ce este bine în viaţă. 13 În plus, faptul că cineva poate mânca, poate bea şi poate duce un trai bun de pe urma întregii lui osteneli este un dar de la Dumnezeu. 14 Înţeleg că tot ceea ce face Dumnezeu durează veşnic; la aceasta nimic nu se adaugă şi nimic nu se scade; Dumnezeu face astfel pentru ca oamenii să se teamă de El.
15 Ceea ce este, există de mult timp,
ceea ce va fi, a existat deja demult,
iar Dumnezeu va aduce înapoi ceea ce a trecut.[e]
16 Am mai văzut ceva sub soare:
Pe scaunul justiţiei trona răutatea,
iar pe scaunul dreptăţii trona nedreptatea.
17 Atunci mi-am zis:
«Dumnezeu îl va judeca
atât pe cel drept, cât şi pe cel nedrept,
căci atunci va fi timp pentru orice lucru
şi pentru orice faptă.»
18 Apoi mi-am zis: «În ceea ce-i priveşte pe oameni, Dumnezeu îi încearcă, pentru ca ei să vadă că sunt precum animalele. 19 Căci soarta omului şi soarta animalului sunt una şi aceeaşi: cum moare unul, moare şi celălalt. Amândoi au aceeaşi suflare, iar omul nu are parte de nimic în plus faţă de animal. Totul este deşertăciune! 20 Totul merge în acelaşi loc, totul a fost făcut din ţărână şi totul se întoarce în ţărână. 21 Cine poate şti dacă sufletul omului merge sus, iar sufletul animalelor[f] se coboară sub pământ?
22 Am înţeles deci că nu există un alt lucru bun de care să se bucure omul, în afară de osteneala lui, căci aceasta este partea lui, şi cine îi poate spune omului ce va fi după el?»“
Deşertăciunea ordinii sociale. Valoarea prieteniei
4 „M-am uitat apoi şi am văzut toate asupririle care se fac sub soare. Şi iată că
lacrimile celor asupriţi
nu aveau alinare;
puterea era de partea asupritorilor lor
şi nu exista scăpare pentru cei persecutaţi.
2 Am declarat atunci că este mai bine de morţii care au murit demult, decât de cei vii care sunt încă în viaţă. 3 Dar mai bine decât pentru oricare dintre aceştia, este pentru cel care nu s-a născut încă, pentru cel ce nu a văzut încă faptele rele care sunt făcute sub soare.
4 Am văzut că orice osteneală şi orice îndemânare la lucru este pricina invidiei dintre un bărbat şi semenul său, iar aceasta este deşertăciune şi goană după vânt.
5 «Prostul îşi încrucişează mâinile
şi se ruinează[g].
6 Mai bine puţin cu pace,
decât de două ori mai mult cu osteneală
şi goană după vânt!»
7 Am mai văzut o deşertăciune sub soare:
8 Există câte un om singur-singurel,
care nu are nici fii, nici fraţi
şi care se osteneşte fără încetare,
dar nu se satură de avere.
„Pentru cine mă ostenesc, se întreabă el,
şi de ce-mi privez sufletul de la plăceri?“
Şi aceasta este o deşertăciune
şi un lucru rău
9 Este mai bine în doi, decât de unul singur,
căci doi obţin o plată mai bună pentru munca lor.
10 Dacă unul dintre ei va cădea,
celălalt îl va ridica,
dar vai de cel care cade
şi nu există un altul care să-l ridice!
11 Tot astfel, dacă se culcă doi, se încălzesc,
dar dacă cineva este singur, cum se poate încălzi?
12 Tot astfel, dacă pe unul singur îl împresoară cineva,
doi pot să i se împotrivească,
iar funia împletită în trei nu este ruptă uşor.
13 Mai bine tânăr sărac, dar înţelept, decât rege bătrân, însă fără minte şi care niciodată nu se lasă îndrumat, 14 căci cel dintâi poate ajunge la domnie direct din temniţă, chiar să se fi născut sărac în regatul celui din urmă. 15 Am văzut cum toţi cei vii, care umblă sub soare, l-au urmat pe tânărul care este al doilea după rege, cel care va domni după acesta. 16 Tot poporul şi toţi cei înaintea cărora mergea el erau fără număr[h]. Totuşi, cei de după el nu se vor mai bucura de acest tânăr. Şi aceasta este deşertăciune şi goană după vânt!»“
Păzeşte-te de promisiuni pripite
5 „Păzeşte-ţi piciorul când intri în Casa lui Dumnezeu şi apropie-te mai bine să asculţi, decât să aduci jertfa nesăbuiţilor, căci ei nu ştiu că săvârşesc un rău.
2 Nu te grăbi să-ţi deschizi gura
şi inima ta să nu se pripească
să rostească ceva înaintea lui Dumnezeu,
căci Dumnezeu este în ceruri,
iar tu eşti pe pământ;
de aceea cuvintele tale să fie cumpănite.
3 Căci aşa cum visele se nasc din mulţimea grijilor,
tot aşa prostia nesăbuitului se cunoaşte din mulţimea cuvintelor.[i]
4 Când faci un jurământ înaintea lui Dumnezeu, nu întârzia să-l împlineşti, căci Lui nu-I plac nesăbuiţii. Aşadar, împlineşte-ţi jurământul! 5 Este mai bine să nu faci jurăminte, decât să faci jurăminte şi să nu le împlineşti. 6 Nu lăsa gura să-ţi ducă trupul în păcat, aşa încât să-i zici trimisului[j] lui Dumnezeu[k]: «A fost o greşeală!» De ce să se mânie Dumnezeu din pricina glasului tău şi să nimicească lucrarea mâinilor tale? 7 Visele multe sunt deşarte, la fel cum şi cuvintele multe sunt nefolositoare.[l] Aşadar, teme-te de Dumnezeu!“
Deşertăciunea bogăţiei
8 „Când vezi că într-o provincie săracul este asuprit, iar dreptatea şi omul drept sunt persecutaţi, să nu te miri de lucrurile acestea, căci un dregător veghează peste un alt dregător, iar peste amândoi veghează alţii şi mai mari! 9 Cu toţii au parte de resursele ţării, iar menirea unui rege este de a apăra ogoarele[m].
10 Cel ce iubeşte argintul nu se satură de el,
iar cine iubeşte bogăţia nu are câştig.
Aceasta este tot o deşertăciune!
11 Când se înmulţesc bunătăţile,
se înmulţesc şi cei ce le mănâncă
şi ce câştig mai are proprietarul lor,
decât doar că le vede cu ochii lui?
12 Dulce este somnul pentru cel ce a muncit,
fie că a mâncat puţin, fie că a mâncat mult,
însă bogatului, îndestularea
nu-i oferă liniştea pentru odihnă.
13 Există un rău tulburător pe care l-am văzut sub soare:
am văzut bogăţie strânsă pentru[n] proprietarul ei, dar înspre răul său,
14 bogăţie pierdută printr-un negoţ nereuşit;
astfel fiul care i s-a născut
nu mai rămâne cu nimic.
15 Gol a ieşit din pântecele mamei sale
şi tot astfel s-a şi întors, plecând precum a venit.
Nimic nu a luat din osteneala lui,
din tot ce-i aparţinuse!
16 Şi următorul lucru este un mare rău:
întocmai cum vine omul, aşa şi pleacă,
şi ce câştig are omul din aceasta?!
S-a ostenit în zadar!
17 Toată viaţa lui a mâncat pe întuneric,
cu multă tulburare, cu suferinţă şi cu mânie.
18 Iată ce am înţeles eu că este bine şi frumos: ca omul să mănânce, să bea şi să trăiască bine de pe urma întregii lui osteneli pe care a depus-o sub soare în timpul puţinelor zile ale vieţii sale, pe care Dumnezeu i le-a dat, căci aceasta este partea sa. 19 De asemenea, orice om, căruia Dumnezeu i-a dat bogăţie şi averi şi căruia i-a dat dreptul să se înfrupte din ele, să-şi ia partea ce i se cuvine din ele şi să se bucure de osteneala lui; acesta este un dar de la Dumnezeu. 20 Căci el nu se gândeşte prea mult la cât de trecătoare îi este viaţa, fiindcă Dumnezeu îi umple inima de bucurie.“
6 Există un rău pe care l-am văzut sub soare, un mare rău pentru fiii oamenilor. 2 De exemplu, Dumnezeu îi dă unui om bogăţie, averi şi faimă, aşa încât nu-i lipseşte nimic din ceea ceşi doreşte, însă Dumnezeu nu-i dă dreptul să se bucure de ele, ci dă acest drept unui străin. Aceasta este o deşertăciune şi un rău tulburător!
3 Ar putea exista un om căruia i s-ar naşte o sută de fii şi care ar trăi o viaţă lungă, un om căruia i s-ar lungi anii vieţii lui, dar al cărui suflet nu s-ar sătura de bunătăţile strânse şi care nu ar avea parte nici de loc de îngropare. Eu zic că, decât ca el, mai bine stârpitură! 4 Acesta se naşte în zadar şi pleacă în întuneric, iar întunericul îi acoperă numele. 5 În plus, el nu a văzut şi nu a cunoscut soarele. Totuşi este mai multă linişte pentru acesta, decât pentru celălalt, 6 chiar dacă celălalt ar trăi cu două mii de ani mai mult, căci de bunătăţi nu a avut parte. Oare nu merg toate într-un singur loc?
7 Deşi toată osteneala omului este pentru gura lui,
totuşi sufletul nu este mulţumit.
8 Cu ce este mai câştigat înţeleptul faţă de cel prost?
Ce câştigă săracul
ştiind cum să se poarte înaintea celorlalţi?
9 Mai bună este priveliştea dată de ochi,
decât hoinăreala după pofte!
Dar şi aceasta este deşertăciune
şi goană după vânt!
10 Ceea ce există de mult timp a fost deja numit
şi ce este omul a fost cunoscut deja;
el nu se poate judeca
cu cel ce este mai tare decât el.
11 Cu cât sunt mai numeroase cuvintele,
cu atât este mai mare deşertăciunea!
Şi ce folos are omul din aceasta?
12 Cine ştie ce este bine cu adevărat pentru om în scurta lui viaţă, în zilele vieţii lui deşarte, pe care le petrece ca o umbră? Cine îi poate spune omului ce va fi după el sub soare?“
Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.