Chronological
19 Mai mult preţuieşte un sărac care umblă în integritate
decât cel cu buze stricate şi prost.
2 Nu este bine să ai râvnă fără cunoaştere,
nici să fii pripit şi să greşeşti calea.
3 Prostia unui om îi suceşte calea,
şi apoi inima lui se înfurie împotriva Domnului.
4 Bogăţia aduce mulţi prieteni,
dar săracul este părăsit de prietenul lui.
5 Martorul fals nu va rămâne nepedepsit
şi cel ce spune minciuni nu va scăpa.
6 Mulţi imploră favoarea unui om generos[a]
şi oricine este prieten cu cel ce dă daruri.
7 Toate rudele îl părăsesc[b] pe cel sărac;
cu cât mai mult se depărtează prietenii lui de el!
El îndreaptă spre ei cereri, dar ei nu sunt de găsit[c].
8 Cine dobândeşte înţelepciunea îşi iubeşte sufletul;
cine păstrează priceperea va găsi ce este bine.
9 Martorul fals nu va rămâne nepedepsit
şi cel ce spune minciuni va pieri.
10 Celui prost nu-i stă bine să trăiască în lux,
cu atât mai puţin unui sclav să domnească peste prinţi.
11 Chibzuinţa unui om îi dă răbdare;
este o onoare pentru el să treacă peste o insultă.
12 Mânia regelui este ca răcnetul unui leu,
dar bunăvoinţa lui este ca roua ierbii.
13 Un fiu prost este ruina tatălui său
şi o soţie cicălitoare este ca o picurare continuă.
14 Casa şi averea sunt o moştenire de la părinţi,
dar o soţie chibzuită este de la Domnul.
15 Lenea te cufundă într-un somn adânc
şi omul trândav suferă de foame.
16 Cine ascultă îndrumările îşi protejează viaţa,
dar cine este neatent asupra căilor lui va muri.
17 Cine are milă de sărac Îl împrumută pe Domnul,
iar El îi va răsplăti binefacerea.
18 Disciplinează-ţi fiul cât mai este încă speranţă,
dar nu-i dori moartea[d].
19 Omul înfuriat trebuie să-şi ia pedeapsa,
căci dacă-i treci cu vederea fapta, va trebui să faci din nou lucrul acesta.
20 Ascultă sfatul şi primeşte învăţătura
ca să fii înţelept pentru restul zilelor tale!
21 Multe sunt planurile în inima omului,
dar hotărârea Domnului este cea care rămâne în picioare.
22 Ceea ce oamenii doresc să vadă într-un om este bunătatea[e] lui.[f]
Este mai bine să fii sărac decât mincinos[g].
23 Frica de Domnul duce la viaţă,
iar cel ce o are se odihneşte mulţumit, fără să fie atins de rău.
24 Leneşul îşi vâră mâna în blid
şi n-o mai duce înapoi la gură.
25 Bate pe batjocoritor şi cel nesăbuit va învăţa prudenţa;
mustră pe cel priceput şi va înţelege cunoaşterea.
26 Cine îşi jefuieşte tatăl şi îşi alungă mama
este un fiu care aduce ruşine şi dispreţ.
27 Fiule, dacă vei înceta să mai asculţi învăţătura,
te vei îndepărta de cuvintele cunoştinţei!
28 Un martor corupt îşi bate joc de justiţie
şi gura celor răi înghite nedreptatea.
29 Pedepsele sunt pregătite pentru batjocoritori
şi loviturile pentru spatele proştilor.
20 Vinul este batjocoritor şi băutura tare este gălăgioasă;
oricine se îmbată cu ele nu este înţelept.
2 Teroarea pe care o insuflă regele este ca răcnetul unui leu;
cine îi provoacă mânia îşi pierde viaţa.
3 Este o onoare pentru om să evite certurile,
dar orice nebun se arată gata de ceartă.
4 Leneşul nu ară toamna,
aşa că nu va găsi nimic la seceriş.
5 Sfaturile inimii unui om sunt ca nişte ape adânci,
dar cel priceput ştie să scoată din ele.
6 Mulţi oameni pretind că au bunătate,
dar cine poate găsi un om credincios?
7 Cel drept umblă în integritatea lui;
binecuvântaţi îi sunt copiii după el!
8 Când regele stă pe tronul lui ca să judece,
spulberă orice rău cu privirea lui.
9 Cine poate spune: „Mi-am păstrat inima curată,
sunt curat şi fără păcat.“?
10 Greutăţile diferite şi măsurile diferite
sunt ambele o urâciune înaintea Domnului.
11 Chiar şi un copil se face cunoscut prin faptele lui,
dacă purtarea lui este curată şi dreaptă.
12 Urechea care aude şi ochiul care vede,
Domnul le-a făcut pe amândouă!
13 Nu iubi somnul, căci vei ajunge sărac!
Deschide ochii şi te vei sătura de mâncare!
14 „Nu-i bun, nu-i bun!“, spune cumpărătorul,
şi, plecând, se laudă cu ce a cumpărat.
15 Aur şi mărgăritare sunt din abundenţă,
dar buzele care răspândesc cunoştinţa sunt un giuvaier preţios.
16 Ia-i haina celui ce a girat pentru un străin
şi ţine-o garanţie dacă a girat pentru o străină!
17 Mâncarea obţinută prin înşelătorie este dulce omului,
dar, după aceea, gura lui va fi plină de pietriş.
18 Planurile se pun la cale prin sfat;
deci, fă războiul prin sfaturi înţelepte!
19 Cel ce umblă cu bârfe dezvăluie gânduri tainice;
de aceea nu te asocia cu omul care vorbeşte prea mult.
20 Dacă un om îşi blestemă tatăl sau mama,
i se va stinge candela în negura nopţii.
21 O moştenire câştigată repede la început
nu va fi binecuvântată la sfârşit.
22 Nu spune: „Îi voi întoarce eu acest rău!“
Nădăjduieşte în Domnul, şi El te va scăpa!
23 Greutăţile diferite sunt o urâciune înaintea Domnului
şi cântarul înşelător nu Îi este plăcut.
24 Paşii omului sunt îndrumaţi de Domnul.
Cum şi-ar putea înţelege omul propria-i cale?
25 Este o capcană pentru om să facă în pripă o promisiune sfântă
şi abia mai târziu să se gândească la jurămintele făcute.
26 Un rege înţelept îi spulberă pe cei răi
şi trece cu roata de treierat peste ei.
27 Suflarea omului este o candelă a Domnului,
care cercetează toate odăile fiinţei lui.[h]
28 Îndurarea şi credincioşia îl protejează pe rege
şi, prin bunătate, tronul lui este în siguranţă.
29 Gloria tinerilor este puterea lor,
iar perii albi sunt cinstea bătrânilor.
30 Loviturile şi rănile curăţă răul
şi bătăile curăţă odăile fiinţei.
21 Inima regelui este în mâna Domnului,
El o îndrumă ca pe cursul unei ape, oriunde vrea El.
2 Omului i se par drepte toate căile lui,
dar Cel Ce cântăreşte inimile este Domnul.
3 A face dreptate şi judecată
este mai plăcut Domnului decât o jertfă.
4 Privirea trufaşă şi inima îngâmfată,
candela[i] celor răi, acestea sunt păcate.
5 Planurile celui harnic duc la belşug,
dar cel pripit ajunge sărac.
6 Averea câştigată cu o limbă mincinoasă
este un abur trecător, o cursă a morţii[j].
7 Violenţa celor răi îi spulberă
pentru că refuză să facă ce este drept.
8 Calea bărbatului vinovat este întortocheată,
dar purtarea celui nevinovat este dreaptă.
9 Mai bine să locuieşti într-un colţ pe acoperiş,
decât să împarţi casa cu o soţie cicălitoare!
10 Sufletul celui rău doreşte răul;
semenul lui n-are nici o trecere înaintea lui.
11 Când este pedepsit un batjocoritor, nesăbuitul devine înţelept;
când se dă învăţătură celui înţelept, el primeşte cunoştinţă.
12 Cel Drept[k] priveşte la casa celui rău
şi-l duce pe acesta spre ruină.
13 Aceluia ce-şi astupă urechea la strigătul săracului,
nu i se va răspunde nici lui când va striga.
14 Un dar oferit în secret potoleşte mânia
şi o mită dată pe ascuns linişteşte cea mai aprigă mânie.
15 Este o bucurie pentru cel drept să facă ce este corect,
dar pentru cei ce săvârşesc nedreptatea este o groază.
16 Omul care se îndepărtează de cărarea chibzuinţei
se va odihni în adunarea celor morţi.
17 Cine iubeşte distracţia va ajunge sărac
şi cine iubeşte vinul şi untdelemnul nu se va îmbogăţi.
18 Cel rău devine preţ de răscumpărare pentru cel drept
şi cel necredincios pentru cel integru.
19 Mai bine să locuieşti singur în pustie,
decât cu o soţie cicălitoare şi supărăcioasă.
20 Comori de preţ şi untdelemn sunt în casa celui înţelept,
dar cel prost risipeşte tot ce are.
21 Cine urmăreşte dreptatea şi bunătatea
găseşte viaţă, bunăstare[l] şi onoare.
22 Înţeleptul cucereşte cetatea celor viteji
şi doboară fortăreaţa în care aceştia se încred.
23 Cine îşi păzeşte gura şi limba
se protejează pe sine însuşi de necazuri.
24 „Batjocoritor“ este numele celui mândru şi arogant,
al celui ce se comportă cu o mândrie plină de obrăznicie.
25 Pofta leneşului îl omoară
pentru că mâinile lui refuză să lucreze.
26 Toată ziua pofteşte mai mult,
dar cel drept dă fără reţinere.
27 Jertfa celor răi este o urâciune,
cu cât mai mult când aceştia o aduc cu intenţie rea!
28 Martorul fals va pieri
dar cel care ascultă va avea ultimul cuvânt[m].
29 Cel rău ia o înfăţişare obraznică,
dar cel integru îşi gândeşte bine calea.
30 Nu există nici înţelepciune, nici pricepere
şi nici vreun plan care să reuşească împotriva Domnului.
31 Calul este pregătit pentru ziua luptei,
dar biruinţa este a Domnului.
Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.