Beginning
Păzeşte-te de promisiuni pripite
5 „Păzeşte-ţi piciorul când intri în Casa lui Dumnezeu şi apropie-te mai bine să asculţi, decât să aduci jertfa nesăbuiţilor, căci ei nu ştiu că săvârşesc un rău.
2 Nu te grăbi să-ţi deschizi gura
şi inima ta să nu se pripească
să rostească ceva înaintea lui Dumnezeu,
căci Dumnezeu este în ceruri,
iar tu eşti pe pământ;
de aceea cuvintele tale să fie cumpănite.
3 Căci aşa cum visele se nasc din mulţimea grijilor,
tot aşa prostia nesăbuitului se cunoaşte din mulţimea cuvintelor.[a]
4 Când faci un jurământ înaintea lui Dumnezeu, nu întârzia să-l împlineşti, căci Lui nu-I plac nesăbuiţii. Aşadar, împlineşte-ţi jurământul! 5 Este mai bine să nu faci jurăminte, decât să faci jurăminte şi să nu le împlineşti. 6 Nu lăsa gura să-ţi ducă trupul în păcat, aşa încât să-i zici trimisului[b] lui Dumnezeu[c]: «A fost o greşeală!» De ce să se mânie Dumnezeu din pricina glasului tău şi să nimicească lucrarea mâinilor tale? 7 Visele multe sunt deşarte, la fel cum şi cuvintele multe sunt nefolositoare.[d] Aşadar, teme-te de Dumnezeu!“
Deşertăciunea bogăţiei
8 „Când vezi că într-o provincie săracul este asuprit, iar dreptatea şi omul drept sunt persecutaţi, să nu te miri de lucrurile acestea, căci un dregător veghează peste un alt dregător, iar peste amândoi veghează alţii şi mai mari! 9 Cu toţii au parte de resursele ţării, iar menirea unui rege este de a apăra ogoarele[e].
10 Cel ce iubeşte argintul nu se satură de el,
iar cine iubeşte bogăţia nu are câştig.
Aceasta este tot o deşertăciune!
11 Când se înmulţesc bunătăţile,
se înmulţesc şi cei ce le mănâncă
şi ce câştig mai are proprietarul lor,
decât doar că le vede cu ochii lui?
12 Dulce este somnul pentru cel ce a muncit,
fie că a mâncat puţin, fie că a mâncat mult,
însă bogatului, îndestularea
nu-i oferă liniştea pentru odihnă.
13 Există un rău tulburător pe care l-am văzut sub soare:
am văzut bogăţie strânsă pentru[f] proprietarul ei, dar înspre răul său,
14 bogăţie pierdută printr-un negoţ nereuşit;
astfel fiul care i s-a născut
nu mai rămâne cu nimic.
15 Gol a ieşit din pântecele mamei sale
şi tot astfel s-a şi întors, plecând precum a venit.
Nimic nu a luat din osteneala lui,
din tot ce-i aparţinuse!
16 Şi următorul lucru este un mare rău:
întocmai cum vine omul, aşa şi pleacă,
şi ce câştig are omul din aceasta?!
S-a ostenit în zadar!
17 Toată viaţa lui a mâncat pe întuneric,
cu multă tulburare, cu suferinţă şi cu mânie.
18 Iată ce am înţeles eu că este bine şi frumos: ca omul să mănânce, să bea şi să trăiască bine de pe urma întregii lui osteneli pe care a depus-o sub soare în timpul puţinelor zile ale vieţii sale, pe care Dumnezeu i le-a dat, căci aceasta este partea sa. 19 De asemenea, orice om, căruia Dumnezeu i-a dat bogăţie şi averi şi căruia i-a dat dreptul să se înfrupte din ele, să-şi ia partea ce i se cuvine din ele şi să se bucure de osteneala lui; acesta este un dar de la Dumnezeu. 20 Căci el nu se gândeşte prea mult la cât de trecătoare îi este viaţa, fiindcă Dumnezeu îi umple inima de bucurie.“
6 Există un rău pe care l-am văzut sub soare, un mare rău pentru fiii oamenilor. 2 De exemplu, Dumnezeu îi dă unui om bogăţie, averi şi faimă, aşa încât nu-i lipseşte nimic din ceea ceşi doreşte, însă Dumnezeu nu-i dă dreptul să se bucure de ele, ci dă acest drept unui străin. Aceasta este o deşertăciune şi un rău tulburător!
3 Ar putea exista un om căruia i s-ar naşte o sută de fii şi care ar trăi o viaţă lungă, un om căruia i s-ar lungi anii vieţii lui, dar al cărui suflet nu s-ar sătura de bunătăţile strânse şi care nu ar avea parte nici de loc de îngropare. Eu zic că, decât ca el, mai bine stârpitură! 4 Acesta se naşte în zadar şi pleacă în întuneric, iar întunericul îi acoperă numele. 5 În plus, el nu a văzut şi nu a cunoscut soarele. Totuşi este mai multă linişte pentru acesta, decât pentru celălalt, 6 chiar dacă celălalt ar trăi cu două mii de ani mai mult, căci de bunătăţi nu a avut parte. Oare nu merg toate într-un singur loc?
7 Deşi toată osteneala omului este pentru gura lui,
totuşi sufletul nu este mulţumit.
8 Cu ce este mai câştigat înţeleptul faţă de cel prost?
Ce câştigă săracul
ştiind cum să se poarte înaintea celorlalţi?
9 Mai bună este priveliştea dată de ochi,
decât hoinăreala după pofte!
Dar şi aceasta este deşertăciune
şi goană după vânt!
10 Ceea ce există de mult timp a fost deja numit
şi ce este omul a fost cunoscut deja;
el nu se poate judeca
cu cel ce este mai tare decât el.
11 Cu cât sunt mai numeroase cuvintele,
cu atât este mai mare deşertăciunea!
Şi ce folos are omul din aceasta?
12 Cine ştie ce este bine cu adevărat pentru om în scurta lui viaţă, în zilele vieţii lui deşarte, pe care le petrece ca o umbră? Cine îi poate spune omului ce va fi după el sub soare?“
Adevăratele valori
7 „Mai de preţ este un nume bun decât untdelemnul mirositor
şi mai mult preţuieşte ziua morţii decât ziua naşterii.
2 Mai bine să mergi într-o casă de jale
decât într-o casă de petrecere,
căci acesta este sfârşitul oricărui om,
iar cel rămas în viaţă ar trebui să priceapă aceasta.
3 Mai bună este tristeţea decât râsul,
căci prin întristarea feţei inima se face mai bună.
4 Inima înţelepţilor se află în casa de jale,
dar inima proştilor se află în casa de petrecere.
5 Mai bine să asculţi mustrarea înţeleptului,
decât să auzi cântecul proştilor.
6 Precum pârâie spinii sub oală,
aşa este şi râsul prostului!
Şi aceasta este o deşertăciune!
7 Asuprirea îl transformă pe înţelept într-un prost,
iar mita corupe inima.
8 Mai bun este sfârşitul unui lucru decât începutul lui
şi mai bună este răbdarea decât mândria.
9 Nu te grăbi să te mânii în duhul tău,
căci mânia locuieşte în sânul nesăbuiţilor!
10 Să nu zici: «De ce au fost zilele dintâi mai bune decât acestea?»,
căci nu din înţelepciune întrebi aceasta!
11 Este bună înţelepciunea, aşa cum şi moştenirea este bună
şi de folos celor ce văd soarele,
12 căci înţelepciunea este un adăpost[g],
tot aşa cum şi argintul este un adăpost,
dar câştigul cunoaşterii înţelepciunii este acela că dă viaţă celui ce o are.
13 Caută să înţelegi lucrarea lui Dumnezeu:
cine poate îndrepta ceea ce El a îndoit?
14 Când vremurile sunt bune, fii fericit!
Când vremurile sunt rele, cugetă:
Dumnezeu le-a făcut şi pe unele şi pe celelalte,
astfel încât omul să nu poată afla nimic despre viitorul său.
15 Am văzut tot felul de lucruri în timpul vieţii mele deşarte:
un om drept pierind în dreptatea lui,
iar altul nedrept continuându-şi viaţa în nedreptatea lui.
16 Nu fi prea drept
şi nu te arăta prea înţelept!
De ce să te distrugi singur?
17 Însă nu fi nici foarte rău
şi nu fi nici nesăbuit!
De ce să mori înainte de vreme?
18 Este bine pe una dintre atenţionări să o apuci,
iar pe cealaltă să n-o laşi din mână,
căci cine se teme de Dumnezeu le va urma pe amândouă.
19 Înţelepciunea dă mai multă tărie înţeleptului,
decât ar da zece conducători destoinici unei cetăţi.[h]
20 Nu există pe pământ nici un om drept
care să facă numai binele şi niciodată să nu păcătuiască!
21 În plus, nu lua aminte la toate cuvintele care se spun,
ca nu cumva să-l auzi pe slujitorul tău blestemându-te!
22 Tu ştii în inima ta că, de mai multe ori,
chiar tu însuţi i-ai blestemat pe alţii.
23 Toate acestea le-am cercetat cu înţelepciune şi mi-am zis:
«Mă voi înţelepţi!»,
dar înţelepciunea s-a îndepărtat de la mine.
24 Orice ar fi ea, este departe[i]
şi învăluită în mister![j]
Cine o va găsi?!
25 M-am hotărât să cunosc,
să cercetez şi să caut înţelepciunea şi discernământul
şi să pricep stupiditatea răutăţii
şi nebunia nesăbuinţei.
26 Am descoperit că mai amară decât moartea
este femeia care întinde curse,
al cărei suflet este o capcană
şi ale cărei mâini sunt nişte lanţuri.
Cel plăcut înaintea lui Dumnezeu scapă de ea,
dar cel păcătos este prins de ea.
27 Iată ce am descoperit, zice oratorul[k]:
am cercetat lucrurile unul după altul, căutând să le pricep rostul,
28 însă, din tot ce a căutat sufletul meu, nu am găsit decât aceasta:
din o mie de oameni am găsit un bărbat drept,
dar nu am găsit nici măcar o femeie dreaptă.
29 Singurul lucru sigur pe care l-am descoperit este că
Dumnezeu l-a făcut pe om drept,
dar omul umblă cu multe şiretlicuri.“
Limitele cunoştinţei
8 „Cine este ca cel înţelept?
Cine cunoaşte interpretarea lucrurilor?
Înţelepciunea dă strălucire feţei omului
şi-i schimbă asprimea feţei.
Supune-te regelui
2 Ascultă porunca regelui, îţi zic, din pricina jurământului încheiat cu Dumnezeu. 3 Nu te grăbi să pleci dinaintea lui şi nu căuta să susţii un lucru rău, căci el face tot ce-i place! 4 Din moment ce cuvântul regelui are autoritate, cine îi poate spune: «Ce faci?».
5 Pe cel ce-i păzeşte porunca, nu-l va atinge nici un rău,
iar inima înţeleptului cunoaşte vremea potrivită şi judecata,
6 căci pentru fiecare lucru există un timp şi o judecată,
deşi nenorocirea omului este mare peste el;
7 într-adevăr el nu ştie ce se va întâmpla,
căci nimeni nu-i poate face cunoscut lucrul acesta.
8 La fel cum nimeni nu are putere asupra vântului, ca să-l poată închide[l],
tot aşa nimeni nu are putere asupra zilei morţii.
Şi după cum nimeni nu este scuzat în vreme de război,
tot aşa nici răutatea nu-i va lăsa să scape pe cei ce o practică.
Cei răi şi cei drepţi
9 Am văzut toate aceste lucruri şi am încercat să înţeleg toate lucrările care se fac sub soare. Există un timp când un om are autoritate asupra altui om şi-i poate face rău[m]. 10 Apoi i-am văzut pe cei răi îngropaţi – ei obişnuiau să vină şi să plece de la Sfântul Lăcaş, fiind apoi lăudaţi[n] în cetatea în care făceau astfel. Şi aceasta este o deşertăciune![o]
11 Când sentinţa împotriva faptei rele nu se împlineşte repede, inima muritorilor se umple de planuri ca să facă rău. 12 Chiar dacă celui păcătos, deşi face rău însutit, i se lungeşte viaţa, eu însă ştiu că celui ce se teme de Dumnezeu, celui ce stă temător înaintea Sa, îi va fi bine. 13 Totuşi cel rău nu este fericit şi nu-şi va lungi zilele, fiind precum umbra, pentru că nu se teme de Dumnezeu. 14 Există o deşertăciune care are loc pe pământ, şi anume: sunt oameni drepţi peste care vine ceea ce merită cei răi şi sunt oameni nedrepţi peste care vine ceea ce merită cei drepţi. Prin urmare, mi-am zis: «Şi aceasta este o deşertăciune!»
15 Atunci am lăudat veselia, căci nu este nimic mai plăcut omului sub soare decât să mănânce, să bea şi să se bucure, iar bucuria îl va însoţi în osteneala sa în toate zilele vieţii sale, pe care le-a primit de la Dumnezeu sub soare. 16 M-am dedicat cunoaşterii înţelepciunii şi priceperii tuturor lucrărilor care se fac pe pământ, căci omul nu îşi odihneşte ochii nici ziua, nici noaptea. 17 Am înţeles că toate lucrările lui Dumnezeu, toate lucrările care se fac sub soare, nu pot fi pricepute de om. Chiar dacă omul se străduieşte să le cerceteze, nu va găsi răspuns şi, chiar dacă înţeleptul pretinde că deţine cunoaşterea, el nu poate să priceapă.“
Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.