Book of Common Prayer
Psalmul 31
Pentru dirijor. Un psalm al lui David.
1 La Tine, Doamne, caut adăpost!
Să nu rămân de ruşine vreodată!
În dreptatea Ta, izbăveşte-mă!
2 Pleacă-Ţi urechea spre mine
şi scapă-mă degrabă!
Fii pentru mine o stâncă de adăpost,
o fortăreaţă trainică ca să pot fi izbăvit!
3 Tu eşti stânca şi fortăreaţa mea.
Condu-mă şi călăuzeşte-mă, din pricina Numelui Tău!
4 Scapă-mă de laţul care mi-a fost întins,
căci Tu eşti fortăreaţa mea!
5 În mâinile Tale îmi încredinţez duhul!
Tu m-ai izbăvit, Doamne, Dumnezeu al adevărului!
6 Urăsc pe cei ce se alipesc de idoli deşerţi,
dar Eu mă încred în Domnul!
7 Mă voi bucura şi mă voi veseli de îndurarea Ta,
fiindcă mi-ai văzut necazul
şi ai cunoscut nenorocirea sufletului meu.
8 Tu nu m-ai dat pe mâna duşmanului,
ci mi-ai aşezat picioarele într-un loc larg.
9 Doamne, ai milă de mine, căci sunt în strâmtorare!
De atâta întristare mi se topesc ochii,
sufletul şi pântecele.
10 Îmi sfârşesc viaţa în durere
şi anii în întristare.
Puterea îmi este sleită din pricina vinii mele,
iar oasele mi se topesc.
11 Din pricina tuturor potrivnicilor mei
am ajuns să fiu făcut de ruşine;
am ajuns de groază pentru vecinii mei,
o spaimă pentru cunoscuţii mei.
Cei ce mă văd pe uliţă
fug de mine.
12 Sunt uitat de inimi ca şi cum aş fi mort;
am ajuns ca un vas spart.
13 Aud şuşoteala multora – peste tot este numai teroare!
Ei se sfătuiesc împotriva mea,
plănuind să-mi ia viaţa.
14 Dar eu mă-ncred în Tine, Doamne,
şi mărturisesc: „Tu eşti Dumnezeul meu!“
15 Destinul meu este în mâna Ta;
izbăveşte-mă din mâna duşmanilor şi a prigonitorilor mei!
16 Fă să strălucească faţa Ta peste robul Tău,
mântuieşte-mă în îndurarea Ta!
17 Nu lăsa să fiu dat de ruşine, Doamne,
căci la Tine strig după ajutor,
ci fă să fie daţi de ruşine cei răi;
să fie reduşi la tăcere în Locuinţa Morţilor!
18 Să fie amuţite buzele mincinoase,
care vorbesc cu obrăznicie, cu mândrie şi dispreţ împotriva celui drept.
19 Cât de mare este bunătatea Ta,
pe care ai păstrat-o pentru cei ce se tem de Tine,
pe care ai arătat-o celor ce se încred în Tine,
sub privirea oamenilor!
20 Tu-i ascunzi la adăpostul feţei Tale
de uneltirile oamenilor;
îi tăinuieşti în Coliba Ta
de limbile gâlcevitoare.
21 Binecuvântat să fie Domnul,
căci minunată I-a fost îndurarea faţă de mine
când eram într-o cetate asediată!
22 M-am pripit când am zis:
„Sunt izgonit dinaintea Ta!“
Într-adevăr, Tu ai ascultat glasul rugăminţilor mele,
când am strigat către Tine.
23 Iubiţi-L pe Domnul, toţi sfinţii Lui,
căci Domnul păzeşte pe cei credincioşi,
dar celor ce se poartă cu mândrie le dă ce li se cuvine!
24 Fiţi tari şi încurajaţi-vă inimile,
toţi cei ce nădăjduiţi în Domnul!
Psalmul 35
Al lui David
1 Răfuieşte-te, Doamne, cu cei ce se răfuiesc cu mine!
Luptă-te cu cei ce se luptă cu mine!
2 Înarmează-Te cu scut şi cu pavăză!
Ridică-Te, ca să-mi ajuţi!
3 Dezveleşte-Ţi suliţa şi lancea
pentru prigonitorii mei![a]
Grăieşte sufletului meu:
„Eu sunt mântuirea ta!“
4 Să fie ruşinaţi şi umiliţi
cei ce caută să-mi ia viaţa;
să dea înapoi, să fie făcuţi de ruşine
cei ce-mi plănuiau răul!
5 Să fie ca pleava luată de vânt
şi să-i izgonească îngerul Domnului!
6 Întunecoasă şi alunecoasă să le fie calea,
iar îngerul Domnului să-i urmărească!
7 Fără nici un motiv mi-au întins pe ascuns un laţ,
fără nici un motiv au săpat o groapă sufletului meu.
8 De aceea să-i ajungă prăpădul pe neaşteptate
şi să fie prinşi în laţul pe care l-au întins pe ascuns pentru mine;
să cadă în el în timpul prăpădului.
9 Atunci sufletul meu se va bucura în Domnul,
mă voi veseli de mântuirea Lui.
10 Întreaga-mi fiinţă va exclama:
„Doamne, cine este ca Tine,
Care să-l scape pe cel sărac de cel mai tare decât el,
pe cel sărac şi pe cel sărman – de jefuitorul lui?“
11 Nişte martori dezlănţuiţi se ridică
şi mă întreabă de ceea ce nu ştiu.
12 Astfel ei îmi răsplătesc cu rău pentru bine
şi îmi pustiesc sufletul.
13 Eu însă, când ei erau bolnavi, mă îmbrăcam cu sac
şi îmi smeream sufletul prin post;
iar când rugăciunile îmi rămâneau fără răspuns,
14 ca un prieten, ba mai mult, ca un frate,
umblam bocind, ca unul care-şi boceşte mama,
cu capul plecat, cuprins de întristare.
15 Acum însă, când eu mă împiedic, ei se bucură şi se adună,
se adună împotriva mea, lovindu-mă pe ascuns,
sfâşiindu-mă fără încetare.
16 Ca nişte bufoni batjocoritori[b]
scrâşnesc din dinţi împotriva mea!
17 Stăpâne, cât vei mai privi?
Scapă-mi sufletul de pustiirile lor,
şi preţioasa mea viaţă – de puii aceştia de lei!
18 Apoi Te voi lăuda în adunarea cea mare,
Te voi onora în mijlocul unui norod fără număr.
19 Să nu se bucure de mine cei ce mă duşmănesc pe nedrept
şi să nu tragă cu ochiul cei ce mă urăsc fără motiv!
20 Căci ei nu vorbesc de pace,
ci urzesc înşelătorii
împotriva oamenilor liniştiţi din ţară.
21 Vorbesc împotriva mea, zicând: „Ha! Ha!
Ochii noştri şi-au văzut dorinţa împlinită!“
22 Doamne, Tu ai văzut; nu tăcea!
Stăpâne, nu Te depărta de mine!
23 Ridică-Te, trezeşte-Te pentru apărarea mea,
apără-mi pricina, Dumnezeul meu şi Stăpânul meu!
24 Judecă-mă după dreptatea Ta, Doamne, Dumnezeul meu!
Nu-i lăsa să se bucure de mine!
25 Nici măcar să nu gândească: „Aha! Ce bine!“
Să nu zică: „L-am înghiţit!“
26 Să fie făcuţi de ruşine şi de râs
cei ce se bucură de necazul meu!
Cu ruşine şi cu dezonoare să se îmbrace
cei ce se ridică împotriva mea!
27 Să strige de veselie şi să se bucure
cei ce îndrăgesc dreptatea mea,
cei se spun întotdeauna:
„Mărit fie Domnul Care doreşte pacea[c] robului Său!“
28 Atunci limba mea va vesti dreptatea Ta
şi lauda Ta toată ziua!
Restaurarea închinării. Rezidirea altarului
3 În luna a şaptea, pe când israeliţii se aflau deja în cetăţile lor, poporul s-a strâns ca un singur om la Ierusalim. 2 Iosua, fiul lui Ioţadak, şi rudele sale dintre preoţi, împreună cu Zerub-Babel, fiul lui Şealtiel, şi rudele sale au început să rezidească altarul Dumnezeului lui Israel, ca să aducă pe el arderile de tot, după cum este scris în Legea lui Moise, omul lui Dumnezeu. 3 Au ridicat altarul pe temeliile lui, deşi s-au temut de popoarele din ţară şi au adus pe el arderi de tot Domnului, arderi de tot de dimineaţă şi de seară. 4 Apoi au ţinut Sărbătoarea Corturilor, după cum este scris, şi au adus zi de zi arderi de tot, după numărul hotărât pentru fiecare zi. 5 După aceea, au adus arderile de tot continue, jertfele pentru fiecare lună nouă[a], jertfele pentru toate sărbătorile închinate Domnului, precum şi cele oferite ca dar de bunăvoie Domnului. 6 Au început să aducă Domnului arderile de tot din prima zi a lunii a şaptea, pe când Templul[b] Domnului nu era încă construit.
Aşezarea temeliilor Casei Domnului
7 Le-au dat argint cioplitorilor în piatră şi tâmplarilor şi le-au dat mâncare, băutură şi ulei sidonienilor şi tirienilor, ca să aducă lemn de cedru, să-l aducă pe mare, din Liban până la Iafo, potrivit cu încuviinţarea pe care le-a dat-o Cirus, împăratul Persiei.
8 În al doilea an de la sosirea lor la Casa lui Dumnezeu, la Ierusalim, în luna a doua, Zerub-Babel, fiul lui Şealtiel, Iosua, fiul lui Ioţadak, împreună cu restul fraţilor lor – preoţii, leviţii şi toţi cei care s-au întors din captivitate la Ierusalim – s-au apucat de lucru şi i-au numit pe leviţii de la douăzeci de ani în sus să supravegheze lucrarea de la Casa Domnului. 9 Iosua împreună cu fiii şi cu rudele lui, Kadmiel împreună cu fiii lui (urmaşi ai lui Hodavia[c]), precum şi urmaşii lui Henadad cu fiii şi cu rudele lor – leviţii – s-au unit cu toţii ca să îi supravegheze pe cei ce lucrau la Casa lui Dumnezeu. 10 Când constructorii au pus temeliile Casei Domnului, preoţii, îmbrăcaţi în veşmintele lor, erau pregătiţi să-L laude pe Domnul cu trâmbiţele, iar leviţii, urmaşii lui Asaf, – cu chimvalele, potrivit îndrumărilor lui David, regele lui Israel. 11 Ei au început să-L laude şi să-I mulţumească Domnului, cântând „El este bun! Îndurarea[d] Lui ţine pe vecie[e] faţă de Israel“. Şi tot poporul a scos un mare strigăt de bucurie, lăudându-L pe Domnul pentru faptul că fuseseră puse temeliile Casei Domnului. 12 Mulţi dintre preoţi, leviţi şi căpetenii de familii mai în vârstă, care văzuseră Casa dintâi pe temeliile ei, plângeau în hohote la vederea acestei Case, în timp ce mulţi alţii îşi înălţau glasul, strigând de bucurie. 13 Glasul celor din popor care strigau de bucurie nu se putea deosebi de glasul celor din popor care plângeau, căci poporul striga de bucurie atât de tare, încât glasul lui se auzea până departe.
10 Dacă vine Timotei, vedeţi să se simtă fără frică între voi, pentru că şi el face lucrarea Domnului, ca şi mine. 11 De aceea, nimeni să nu-l dispreţuiască. Trimiteţi-l mai departe, ca să poată veni la mine, pentru că eu îl aştept împreună cu fraţii.
12 Cu privire la fratele Apolos, l-am rugat stăruitor să vină la voi, împreună cu fraţii. El însă n-a dorit să vină acum, ci va veni atunci când va avea o ocazie potrivită.
Îndemnuri şi saluturi finale
13 Vegheaţi, staţi fermi în credinţă, fiţi bărbaţi, fiţi tari! 14 Tot ceea ce faceţi să faceţi cu dragoste.
15 Vă dau un îndemn, fraţilor: ştiţi despre cei din casa lui Stefanas, că ei sunt cel dintâi rod al Ahaiei[a] şi că s-au dat pe ei înşişi pentru a-i sluji pe sfinţi. 16 Supuneţi-vă unor astfel de oameni şi fiecăruia care lucrează şi trudeşte împreună cu ei! 17 Mă bucur de venirea lui Ştefanas, a lui Fortunatus şi a lui Ahaicus, pentru că ei, în lipsa voastră, v-au ţinut locul. 18 Ei au înviorat duhul meu şi al vostru. Apreciaţi astfel de oameni!
19 Bisericile din Asia[b] vă salută. Aquila şi Prisca[c], împreună cu biserica din casa lor, vă salută călduros în Domnul. 20 Toţi fraţii vă salută. Salutaţi-vă unul pe altul cu o sărutare sfântă!
21 Eu, Pavel, scriu acest salut cu mâna mea. 22 Dacă cineva nu-L iubeşte pe Domnul, să fie blestemat! Marana tha![d] 23 Harul Domnului Isus să fie cu voi! 24 Dragostea mea este cu voi toţi, în Cristos Isus. (Amin.)[e]
22 Apoi a fost adus la El un demoniac orb şi mut. Isus l-a vindecat, aşa că omul a putut vorbi şi vedea. 23 Toate mulţimile erau uimite şi ziceau: „Nu cumva este Acesta Fiul lui David?“
24 Însă când fariseii au auzit acest lucru, au zis: „Omul Acesta nu scoate demonii decât cu ajutorul lui Beelzebul[a], conducătorul demonilor!“
25 Dar Isus le cunoştea gândurile, aşa că le-a zis: „Orice împărăţie dezbinată împotriva ei înseşi este ruinată şi orice cetate sau casă dezbinată împotriva ei înseşi nu va dăinui. 26 Dacă Satan îl scoate afară pe Satan, înseamnă că el este dezbinat împotriva lui însuşi, deci cum va dăinui împărăţia lui?! 27 Şi dacă Eu scot demonii cu ajutorul lui Beelzebul, fiii[b] voştri cu ajutorul cui îi scot? De aceea ei vor fi judecătorii voştri! 28 Dar dacă Eu scot demonii cu ajutorul Duhului lui Dumnezeu, atunci Împărăţia lui Dumnezeu a venit peste voi!
29 Sau cum poate cineva să intre în casa celui puternic şi să-i ia lucrurile dacă nu l-a legat mai întâi? Abia atunci îi poate jefui casa.
30 Cine nu este cu Mine este împotriva Mea, iar cine nu adună cu Mine risipeşte. 31 De aceea vă spun că orice păcat şi blasfemie vor fi iertate oamenilor, dar blasfemia împotriva Duhului Sfânt nu le va fi iertată. 32 Dacă cineva va spune vreun cuvânt împotriva Fiului Omului, va fi iertat. Însă oricine va vorbi împotriva Duhului Sfânt nu va fi iertat nici în veacul aceasta, nici în cel care vine.
Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.