Book of Common Prayer
Psalmul 72
Al lui Solomon[a]
1 Dumnezeule, dă judecăţile Tale regelui
şi dreptatea Ta fiului regelui!
2 Atunci el[b] va judeca cu dreptate pe poporul Tău
şi cu nepărtinire pe sărmanii Tăi.
3 Munţii vor aduce pacea pentru popor
şi tot aşa şi dealurile, prin dreptate[c].
4 El le va face dreptate asupriţilor din popor,
îi va izbăvi pe fiii săracilor
şi îl va zdrobi pe asupritor.
5 El va trăi[d] atâta timp cât va fi soare,
cât va fi lună, din neam în neam.
6 El va fi ca ploaia care coboară peste pământul cosit,
ca ploile repezi, picurând pământul.
7 În zilele lui, cel drept va înflori
şi va fi multă pace, până când nu va mai fi lună.
8 El va domni de la o mare la alta
şi de la râu[e] până la marginile pământului[f].
9 Înaintea lui se vor pleca triburile pustiei,
iar duşmanii lui vor linge ţărâna.
10 Regi din Tarşiş[g] şi din ostroave
se vor întoarce cu daruri;
regi din Şeba şi din Seba
se vor apropia cu ofrande.
11 I se vor închina toţi regii,
toate popoarele îl vor sluji.
12 Căci el îl va scăpa pe săracul care strigă
şi pe sărmanul lipsit de ajutor.
13 Va avea milă de cel umil şi sărac,
şi va scăpa vieţile săracilor.
14 Le va răscumpăra vieţile de la asuprire şi violenţă,
căci sângele lor preţuieşte mult pentru el.
15 Să trăiască!
Să i se dea podoabe din aur de Şeba!
Fie ca oamenii să se roage pentru el totdeauna
şi să-l binecuvânteze în fiecare zi!
16 Să fie belşug de grâne în ţară,
chiar şi pe crestele munţilor!
Să freamăte pomii[h] ca cei din Liban,
iar oamenii din cetăţi să înflorească la fel ca iarba de pe pământ.[i]
17 Să-i rămână numele pe vecie!
Să-i dăinuiască numele cât va fi soare!
Toate neamurile vor fi binecuvântate prin el[j]
şi-l vor numi fericit!
18 Binecuvântat să fie Domnul Dumnezeu, Dumnezeul lui Israel,
Singurul Care poate face minuni!
19 Binecuvântat să-I fie slăvitul Nume în veci!
Slava Lui să umple întreg pământul!
Amin! Amin!
20 Aici este sfârşitul rugăciunilor lui David, fiul lui Işai.
73 Mâinile Tale m-au făcut şi m-au întocmit.
De aceea, dă-mi pricepere ca să pot învăţa poruncile Tale!
74 Cei ce se tem de Tine mă privesc şi se bucură,
căci aştept împlinirea Cuvântului Tău.
75 Doamne, recunosc că judecăţile Tale sunt drepte
şi că din credincioşie m-ai smerit.
76 Fă-mi parte de îndurarea Ta, pentru a fi mângâiat,
după promisiunea pe care ai făcut-o robului Tău.
77 Să vină peste mine îndurările Tale şi voi trăi,
căci îmi găsesc desfătarea în Legea Ta!
78 Să fie făcuţi de râs cei îngâmfaţi, căci m-au defăimat prin minciuni!
Cât despre mine, eu voi cugeta la hotărârile Tale!
79 Să se întoarcă spre mine cei ce se tem de Tine
şi cei ce cunosc mărturiile Tale!
80 Fie-mi inima integră în orânduirile Tale,
şi atunci nu voi fi dat de ruşine!
81 Sufletul meu tânjeşte după mântuirea Ta,
aşteptând împlinirea Cuvântului Tău.
82 Ochii îmi tânjesc după Tine,
zicând: „Când mă vei mângâia?“
83 Deşi am ajuns ca un burduf de vin în fum,
eu tot nu voi părăsi orânduirile Tale.
84 Câte zile să mai aştepte robul Tău
până îmi vei judeca prigonitorii?
85 Cei îngâmfaţi mi-au săpat gropi;
ei nu lucrează după Legea Ta.
86 Toate poruncile Tale sunt demne de încredere!
Ei mă prigonesc cu minciuni. Scapă-mă!
87 Aproape că m-au prăpădit de pe pământ,
dar eu nu părăsesc hotărârile Tale!
88 Înviorează-mă după îndurarea Ta,
şi voi păzi mărturia gurii Tale!
89 Cuvântul Tău, Doamne,
dăinuie pe vecie în ceruri.
90 Credincioşia Ta dăinuie de la o generaţie la alta;
Tu ai întemeiat pământul şi el aşa rămâne.
91 Astăzi totul dăinuie prin judecăţile Tale,
căci fiecare lucru Îţi este supus.
92 Dacă Legea Ta nu ar fi desfătarea mea,
aş pieri în suferinţa mea.
93 Niciodată nu voi uita hotărârile Tale,
căci prin ele mă înviorezi.
94 Sunt al Tău: mântuieşte-mă,
căci eu caut să trăiesc după hotărârile Tale!
95 Cei răi mă aşteaptă ca să mă nimicească;
eu însă iau aminte la mărturiile Tale.
96 Văd că tot ce este desăvârşit are un sfârşit;
porunca Ta însă este de necuprins.
Micaia profeţeşte împotriva lui Ahab
22 Timp de trei ani, n-a mai fost nici un război între Aram şi Israel. 2 După trei ani, Iehoşafat, regele lui Iuda, s-a dus la regele lui Israel. 3 Regele lui Israel le spusese slujitorilor săi: „Ştiţi că cetatea Ramot-Ghilad este a noastră, iar noi nu facem nimic pentru a o lua înapoi de la regele Aramului!“ 4 El l-a întrebat pe Iehoşafat:
– Vrei să mergi cu mine la război împotriva Ramot-Ghiladului?
– Eu şi cu tine vom fi una, poporul meu ca poporul tău şi caii mei ca ai tăi, i-a răspuns Iehoşafat regelui lui Israel.
5 Însă Iehoşafat i-a mai zis regelui lui Israel:
– Întreabă, te rog, mai întâi Cuvântul Domnului.
6 Regele lui Israel i-a adunat pe profeţi, aproape patru sute de bărbaţi, şi i-a întrebat:
– Să mă duc la război împotriva Ramot-Ghiladului sau să renunţ?
– Du-te, i-au răspuns ei, pentru că Domnul îl va da în mâna regelui!
7 – Nu mai este aici nici un alt profet al Domnului[a] ca să-l putem întreba? a întrebat Iehoşafat.
8 Regele lui Israel i-a răspuns:
– Mai este unul, pe nume Micaia, fiul lui Imla, prin care-L putem întreba pe Domnul, dar eu îl urăsc, pentru că nu profeţeşte nimic bun cu privire la mine, ci numai rău.
– Să nu vorbească regele aşa, i-a zis Iehoşafat.
9 Atunci regele lui Israel a chemat o căpetenie[b] şi i-a spus:
– Cheamă-l repede pe Micaia, fiul lui Imla!
10 Regele lui Israel şi Iehoşafat, regele lui Iuda, îmbrăcaţi în hainele regale, şedeau pe câte un tron în aria de treierat de la intrarea porţii Samariei şi toţi profeţii profeţeau înaintea lor. 11 Zedechia, fiul lui Chenaana, îşi făcuse nişte coarne de fier şi spunea: „Aşa vorbeşte Domnul: «Cu aceste coarne îi vei străpunge pe aramei până îi vei nimici!»“ 12 Şi toţi ceilalţi profeţi profeţeau la fel: „Atacă Ramot-Ghiladul şi biruieşte! Domnul îl va da în mâna regelui!“
13 Mesagerul care s-a dus să-l cheme pe Micaia i-a spus acestuia:
– Toţi profeţii îi vestesc de bine regelui. Să fie şi cuvântul tău ca al fiecăruia dintre ei şi să vesteşti de bine!
14 – Viu este Domnul că voi vesti doar ceea ce-mi va spune Domnul, i-a răspuns Micaia.
15 Când a ajuns la rege, acesta l-a întrebat:
– Micaia, să ne ducem la război împotriva Ramot-Ghiladului sau să renunţăm?
– Du-te şi biruieşte, i-a răspuns el, căci Domnul îl va da în mâna regelui.
16 – De câte ori trebuie să te pun să juri că nu-mi vei spune decât adevărul în Numele Domnului? l-a întrebat regele.
17 Atunci el a răspuns:
– Am văzut tot Israelul risipit pe munţi ca o turmă de oi care nu are păstor, iar Domnul a zis: „Aceşti oameni nu au stăpân! Să se întoarcă fiecare în pace acasă!“
18 Regele lui Israel i-a zis lui Iehoşafat:
– Nu ţi-am spus că nu profeţeşte nimic bun cu privire la mine, ci numai rău?
19 Micaia a mai zis:
– Ascultă deci Cuvântul Domnului! L-am văzut pe Domnul şezând pe tronul Său şi toată oştirea cerurilor am văzut-o stând în picioare lângă El, la dreapta şi la stânga Lui. 20 Şi Domnul a întrebat:
– Cine-l va amăgi pe Ahab ca să se ducă la Ramot-Ghilad şi să piară acolo?
Unul a răspuns într-un fel, altul a răspuns în alt fel. 21 Apoi a venit un duh, s-a înfăţişat înaintea Domnului şi I-a zis:
– Eu îl voi amăgi.
– Cum? l-a întrebat Domnul.
22 – Voi ieşi, a răspuns el, şi voi fi un duh de minciună în gura tuturor profeţilor lui.
Şi Domnul i-a zis:
– Îl vei amăgi şi vei reuşi! Du-te şi fă aşa!
23 Astfel, Domnul a pus un duh de minciună în gura tuturor acestor profeţi ai tăi. Domnul a rostit nenorocirea împotriva ta.
24 Atunci Zedechia, fiul lui Chenaana, s-a apropiat, l-a lovit pe Micaia peste obraz şi i-a zis:
– Pe unde a ieşit Duhul Domnului[c] de la mine ca să-ţi vorbească?
25 – Vei vedea în ziua în care vei fugi dintr-o odaie în alta ca să te ascunzi! i-a răspuns Micaia.
26 După aceea, regele lui Israel a zis:
– Ia-l pe Micaia, du-l înapoi la Amon, conducătorul cetăţii, şi la Ioaş, fiul regelui, 27 şi spune-le acestora că aşa vorbeşte regele: „Puneţi-l pe acest om în temniţă şi hrăniţi-l cu pâinea întristării şi cu apa întristării până mă voi întoarce în pace!“
28 Dar Micaia a spus:
– Dacă te vei întoarce în pace, înseamnă că nu Domnul a vorbit prin mine. Voi cei prezenţi, ascultaţi cu toţii! a mai adăugat el.
2 Fraţilor, şi eu, când am venit la voi, n-am venit vestindu-vă taina lui Dumnezeu prin cuvinte elevate sau printr-o înţelepciune strălucită, 2 pentru că am hotărât să nu ştiu nimic între voi decât pe Isus Cristos şi pe El răstignit. 3 Eu am venit la voi în slăbiciune, în frică şi în mare tremur, 4 iar cuvântul şi predicarea mea nu se bazau pe vorbele convingătoare ale înţelepciunii, ci pe dovada Duhului şi a puterii, 5 ca astfel credinţa voastră să nu fie întemeiată pe înţelepciunea oamenilor, ci pe puterea lui Dumnezeu.
Înţelepciunea care vine prin Duhul
6 Totuşi ceea ce vorbim noi printre cei maturi este o înţelepciune, dar nu a veacului acestuia şi nici a conducătorilor acestui veac, cărora li se va pune capăt, 7 ci vorbim despre înţelepciunea tainică[a] a lui Dumnezeu, care a fost ascunsă şi pe care Dumnezeu a destinat-o, înainte de a fi veacurile, pentru gloria noastră. 8 Nici unul dintre conducătorii acestei lumi n-a înţeles-o, pentru că, dacă ar fi înţeles-o, nu L-ar fi răstignit pe Domnul slavei. 9 Totuşi, aşa cum este scris:
„Nici un ochi n-a văzut,
nici o ureche n-a auzit
şi la mintea omului nu s-a suit
ceea ce a pregătit Dumnezeu pentru cei care-L iubesc.“[b]
10 Dumnezeu însă ne-a descoperit aceste lucruri prin Duhul, pentru că Duhul cercetează totul, chiar şi lucrurile adânci ale lui Dumnezeu. 11 Cine dintre oameni cunoaşte lucrurile omului, dacă nu duhul omului, care este în el? Tot astfel, nimeni nu cunoaşte lucrurile lui Dumnezeu, în afară de Duhul lui Dumnezeu. 12 Însă noi n-am primit duhul lumii, ci Duhul de la Dumnezeu, ca să putem cunoaşte lucrurile care ne-au fost oferite prin har de către Dumnezeu. 13 Nu vorbim prin cuvinte învăţate prin înţelepciunea omenească, ci prin învăţături de la Duhul, întrebuinţând lucrurile duhovniceşti pentru cei duhovniceşti.
Chemarea primilor apostoli
18 În timp ce mergea pe malul Mării Galileii, Isus a văzut doi fraţi, pe Simon, zis Petru, şi pe Andrei, fratele lui, care aruncau un năvod în mare, căci erau pescari. 19 El le-a zis: „Veniţi după Mine şi vă voi face pescari de oameni!“ 20 Ei şi-au lăsat imediat năvoadele şi L-au urmat.
21 Mergând mai departe de acolo, El a văzut alţi doi fraţi: pe Iacov, fiul lui Zebedei, şi pe Ioan, fratele lui, care erau într-o barcă împreună cu Zebedei, tatăl lor, şi îşi cârpeau năvoadele. Isus i-a chemat, 22 iar ei au lăsat imediat barca şi pe tatăl lor şi L-au urmat.
Isus vindecă bolnavii
23 Isus călătorea prin toată Galileea, dând învăţătură în sinagogile[a] lor, predicând Evanghelia[b] Împărăţiei şi vindecând orice boală şi orice neputinţă care erau în popor. 24 Vestea despre El s-a răspândit în toată Siria[c]. Oamenii îi aduceau la El pe toţi cei ce sufereau de diferite boli sau dureri, pe cei demoniaci, pe cei epileptici[d] şi pe cei paralizaţi, iar El îi vindeca. 25 Îl urmau mulţimi mari de oameni din Galileea, din Decapolis[e], din Ierusalim, din Iudeea şi de dincolo de Iordan.
Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.