Book of Common Prayer
Psalmul 137
1 Pe malurile râurilor Babilonului,
stăteam jos şi plângeam amintindu-ne de Sion.
2 Ne atârnaserăm lirele
în sălciile din ţinutul acela,
3 căci acolo, cei ce ne-au înrobit ne cereau cântece,
asupritorii noştri ne cereau bucurie:
„Cântaţi-ne din cântecele Sionului!“
4 Cum să cântăm noi cântecele Domnului
pe un pământ străin?
5 Ierusalime, dacă te voi uita,
să-şi uite şi dreapta mea destoinicia!
6 Limba mea să se lipească de cerul gurii mele
dacă nu îmi voi aminti de tine
şi dacă nu voi face din Ierusalim culmea bucuriei mele!
7 Doamne, adu-Ţi aminte de edomiţii
care, la căderea Ierusalimului,
ziceau: „Radeţi!
Radeţi tot până la temelie!“
8 Fiică a Babilonului, sortită pustiirii!
Ferice de acela care-ţi va răsplăti
ceea ce tu ne-ai făcut!
9 Ferice de cel ce-i va apuca pe copiii tăi
şi-i va zdrobi de stâncă!
Psalmul 144
Al lui David
1 Binecuvântat să fie Domnul, Stânca mea,
Cel Ce-mi deprinde mâinile pentru luptă
şi degetele pentru război,
2 Binefăcătorul[a] meu, Fortăreaţa mea,
Întăritura mea, Izbăvitorul meu,
Scutul meu, Cel în Care mă încred,
Cel Care-mi supune poporul![b]
3 Doamne, ce este omul, ca să-Ţi pese de el,
ce este fiul omului, ca să te gândeşti la el?
4 Omul este ca un abur,
iar zilele lui sunt ca umbra care trece.
5 Doamne, apleacă-Ţi cerurile şi coboară;
atinge munţii, ca să fumege!
6 Aprinde fulgerul şi împrăştie-i pe duşmanii mei;
aruncă săgeţile Tale şi pune-i pe fugă!
7 Întinde-Ţi mâna din înălţime!
Scapă-mă şi izbăveşte-mă
din apele cele mari,
din mâna fiilor celui străin,
8 a căror gură vorbeşte nimicuri[c]
şi a căror dreaptă este înşelătoare!
9 Dumnezeule, Îţi voi cânta un cântec nou,
Îţi voi cânta cu lira cu zece corzi,
10 Ţie, Care le dai regilor biruinţa,
Care îl scapi pe robul Tău, David, de sabia celui rău!
11 Numai scapă-mă, izbăveşte-mă
din mâna fiilor celui străin,
a căror gură vorbeşte nimicuri
şi a căror dreaptă este înşelătoare!
12 Atunci fiii noştri, în tinereţea lor, vor fi ca nişte plante
bine crescute,
fetele noastre sunt ca nişte stâlpi sculptaţi
care susţin[d] un palat.
13 Grânarele noastre vor fi pline,
gemând de tot felul de roade;
turmele şi cirezile noastre ni se vor înmulţi cu miile
şi cu zecile de mii pe păşunile noastre;
14 vitele noastre vor fi bine hrănite;[e]
nu vom avea parte nici de spărturi de ziduri,
nici de înrobire,
nici de ţipăt pe uliţele noastre.
15 Ferice de poporul care are parte de acestea!
Ferice de poporul al cărui Dumnezeu este Domnul!
CARTEA A DOUA
Psalmul 42[a]
Pentru dirijor. Un maschil[b] al korahiţilor.
1 Cum tânjeşte cerbul
după izvoarele de apă,
aşa tânjeşte sufletul meu
după Tine, Dumnezeule!
2 Sufletul meu însetează după Dumnezeu,
după Dumnezeul cel Viu!
Când voi putea veni să mă înfăţişez
înaintea lui Dumnezeu?
3 Lacrimile-mi sunt hrană
zi şi noapte,
când mi se spune fără încetare:
„Unde este Dumnezeul tău?“
4 Mi se întristează sufletul
când îmi aduc aminte
cum treceam prin mulţime,
conducând procesiunea către Casa lui Dumnezeu,
în mijlocul strigătelor de bucurie şi de mulţumire
ale mulţimii aflată în sărbătoare.
5 Suflete al meu, de ce te mâhneşti
şi gemi înăuntrul meu?
Nădăjduieşte în Dumnezeu, căci din nou Îl voi lăuda
pe El, Mântuitorul meu 6 şi Dumnezeul meu!
Sufletul meu[c] se mâhneşte înăuntrul meu;
de aceea îmi amintesc de Tine,
din ţara Iordanului, înălţimile Hermonului,
din muntele Miţar.
7 La vuietul cascadelor Tale,
un adânc cheamă un alt adânc.
Toate valurile şi talazurile Tale
au trecut peste mine.
8 Ziua, Domnul îmi face parte de îndurarea Sa,
iar noaptea am cu mine cântarea Lui
şi rugăciunea către Dumnezeul vieţii mele.
9 Îi zic lui Dumnezeu, Stânca mea:
„De ce m-ai uitat?
De ce trebuie să umblu întristat,
asuprit de duşman?“
10 Ca zdrobirea oaselor
este batjocura prigonitorilor mei,
când îmi zic mereu:
„Unde este Dumnezeul tău?“
11 Suflete al meu, de ce te mâhneşti
şi de ce gemi înăuntrul meu?
Nădăjduieşte în Dumnezeu, căci din nou Îl voi lăuda,
pe El, Mântuitorul meu şi Dumnezeul meu!
Psalmul 43
1 Fă-mi dreptate, Dumnezeule,
apără-mi pricina în faţa unui neam necredincios!
Scapă-mă de omul înşelător şi nedrept!
2 Tu eşti Dumnezeu, eşti adăpostul meu!
De ce mă alungi?
De ce trebuie să umblu întristat,
asuprit de duşman?
3 Trimite-Ţi lumina şi adevărul,
ca să mă călăuzească,
să mă conducă la muntele Tău cel sfânt
şi la locuinţa Ta!
4 Să ajung la altarul lui Dumnezeu,
la Dumnezeul nespusei mele bucurii!
Te voi lăuda din liră,
Dumnezeule, Dumnezeul meu!
5 Suflete al meu, de ce te mâhneşti,
şi de ce gemi înăuntrul meu?
Nădăjduieşte în Dumnezeu, căci din nou Îl voi lăuda,
pe El, Mântuitorul meu şi Dumnezeul meu[d]!
27 „Iată, vin zile, zice Domnul, când voi însămânţa Casa lui Israel şi Casa lui Iuda cu o sămânţă de oameni şi o sămânţă de animale. 28 Aşa cum am vegheat asupra lor ca să-i smulg, să-i tai, să-i dărâm, să-i nimicesc şi să le fac rău, tot aşa voi veghea asupra lor ca să-i zidesc şi să-i plantez, zice Domnul. 29 În zilele acelea nu se va mai zice:
«Părinţii au mâncat struguri acri
şi copiilor li s-au strepezit dinţii»,
30 ci fiecare va muri pentru propria lui nelegiuire. Fiecărui om care va mânca struguri acri i se vor strepezi dinţii.“
31 „Iată, vin zile, zice Domnul,
când voi încheia cu Casa lui Israel
şi cu Casa lui Iuda
un nou legământ,
32 nu ca legământul
pe care l-am încheiat cu strămoşii lor,
în ziua când i-am luat de mână
ca să-i scot din ţara Egiptului,
legământ pe care l-au rupt,
măcar că aveam drepturi de soţ asupra lor,[a] zice Domnul.
33 Ci acesta este legământul pe care-l voi încheia cu Casa lui Israel,
după acele zile, zice Domnul:
voi pune Legea Mea înăuntrul lor
şi o voi scrie în inimile lor.
Eu voi fi Dumnezeul lor,
iar ei vor fi poporul Meu.
34 Şi nici unul nu va mai învăţa pe semenul
sau pe fratele său, zicând: «Cunoaşte-L pe Domnul!»,
pentru că toţi Mă vor cunoaşte,
de la cel mai mic până la cel mai mare, zice Domnul,
căci le voi ierta fărădelegea
şi nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatul lor.“
Întregul Israel va fi mântuit
25 Fraţilor, nu vreau să nu ştiţi această taină[a], ca să nu pretindeţi că aţi fi mai înţelepţi decât sunteţi: o parte din Israel a experimentat împietrirea, până când va intra numărul complet al neamurilor. 26 Şi astfel[b] tot Israelul va fi mântuit[c], după cum este scris:
„Eliberatorul va veni din Sion;
El va îndepărta nelegiuirile de la Iacov.
27 Acesta este legământul Meu cu ei,
când le voi şterge păcatele.“[d]
28 În ce priveşte Evanghelia, ei sunt duşmani, spre binele vostru, însă, în ce priveşte alegerea, ei sunt iubiţi, datorită patriarhilor lor. 29 Căci darurile şi chemarea lui Dumnezeu sunt definitive. 30 Aşa cum voi aţi fost cândva neascultători faţă de Dumnezeu, dar acum aţi primit îndurare datorită neascultării lor, 31 la fel sunt şi ei acum neascultători, pentru ca, prin îndurarea arătată vouă, să poată primi şi ei (acum)[e] îndurare. 32 Fiindcă Dumnezeu i-a închis pe toţi în neascultare, ca să-Şi arate îndurarea faţă de toţi.
Laudă lui Dumnezeu
33 O, adâncul bogăţiei înţelepciunii şi[f] cunoaşterii lui Dumnezeu! Cât de nepătrunse sunt judecăţile Lui şi cât de neînţelese sunt căile Lui!
34 „Căci cine a cunoscut gândul Domnului?
Sau cine a fost sfătuitorul Lui?[g]
35 Cine I-a dat vreodată ceva,
ca El să trebuiască să-i dea înapoi?“[h]
36 Din El, prin El şi pentru El sunt toate lucrurile. A Lui să fie slava în veci! Amin.
28 Şi spunând aceasta, s-a dus şi a chemat-o pe Maria, sora ei, zicându-i în şoaptă: „A sosit Învăţătorul şi te cheamă!“ 29 Cum a auzit aceasta, Maria s-a ridicat repede şi s-a dus la El. 30 Isus încă nu intrase în sat, ci era tot în locul unde-L întâmpinase Marta. 31 Iudeii care erau cu ea în casă şi o consolau, când au văzut că Maria se ridică repede şi iese, au urmat-o, crezând că se duce la mormânt, ca să plângă acolo. 32 Maria, când a ajuns unde era Isus şi L-a văzut, a căzut la picioarele Lui şi I-a zis: „Doamne, dacă ai fi fost aici, n-ar fi murit fratele meu!“ 33 Isus, când a văzut-o plângând, pe ea şi pe iudeii care veniseră cu ea, s-a înfiorat[a] în duh şi s-a tulburat. 34 A întrebat:
– Unde l-aţi pus?
Ei I-au răspuns:
– Doamne, vino şi vezi!
35 Isus a început să plângă.[b] 36 Atunci iudeii au zis: „Iată cât de mult îl iubea!“ 37 Însă unii dintre ei ziceau: „El, Care a deschis ochii orbului, nu putea face ca nici omul acesta să nu moară?“
Învierea lui Lazăr
38 Isus s-a înfiorat din nou în Sine şi S-a dus la mormânt, care era o peşteră la intrarea căreia fusese pusă o piatră. 39 Isus a zis: „Daţi la o parte piatra!“ Marta, sora celui mort, I-a zis:
– Doamne, deja miroase urât, căci este mort de patru zile!
40 Isus i-a zis:
– Nu ţi-am spus că, dacă crezi, vei vedea slava lui Dumnezeu?
41 Au dat deci piatra la o parte. Isus Şi-a ridicat ochii şi a zis: „Tată, Îţi mulţumesc că M-ai ascultat[c]! 42 Ştiam că întotdeauna Mă asculţi, dar am spus aceasta din pricina mulţimii care stă împrejur, pentru ca ei să creadă că Tu M-ai trimis.“ 43 După ce a spus acestea, a strigat cu glas tare: „Lazăr, vino afară!“ 44 Mortul a ieşit cu picioarele şi mâinile legate cu fâşii de pânză şi cu faţa înfăşurată într-un ştergar. Isus le-a zis: „Dezlegaţi-l şi lăsaţi-l să meargă!“
Iudeii continuă în necredinţa lor
37 Dar, cu toate că făcuse atâtea semne înaintea lor, tot nu credeau în El, 38 ca să se împlinească cuvântul lui Isaia, profetul, care zice:
„Doamne, cine a crezut mesajul nostru?
Cui i-a fost descoperit braţul Domnului?“[a]
39 De aceea nu puteau crede, pentru că Isaia a mai zis:
40 „Le-a orbit ochii
şi le-a împietrit inima,
ca nu cumva să vadă cu ochii,
să înţeleagă cu inima, să se întoarcă la Mine şi să-i vindec!“
41 Isaia a spus aceste lucruri pentru că a văzut slava Lui şi a vorbit despre El.
42 Totuşi, chiar şi dintre conducători, mulţi au crezut în El, dar, din cauza fariseilor, nu mărturiseau aceasta[b], ca să nu fie daţi afară din sinagogă. 43 Căci au iubit mai mult slava oamenilor decât slava lui Dumnezeu.
44 Isus a strigat: „Cel ce crede în Mine, nu crede doar în Mine, ci în Cel Ce M-a trimis pe Mine, 45 iar cel ce Mă vede pe Mine Îl vede pe Cel Ce M-a trimis pe Mine! 46 Eu am venit ca lumină în lume, pentru ca oricine crede în Mine să nu rămână în întuneric. 47 Iar dacă aude cineva cuvintele Mele şi nu le păzeşte, nu Eu îl judec. Căci Eu n-am venit să judec lumea, ci să mântuiesc lumea. 48 Pe cel ce Mă respinge şi nu primeşte cuvintele Mele are cine să-l judece: Cuvântul pe care l-am spus Eu, acela îl va judeca în ziua de pe urmă. 49 Căci Eu n-am vorbit de la Mine Însumi, ci Cel Ce M-a trimis, Tatăl Însuşi, Mi-a dat poruncă ce să vorbesc şi ce să spun. 50 Şi ştiu că porunca Lui este viaţă veşnică. Prin urmare, lucrurile pe care Eu le spun, le spun aşa cum Mi le-a spus Tatăl.“
Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.