Book of Common Prayer
Psalmul 41
Pentru dirijor. Un psalm al lui David.
1 Ferice de cel ce îngrijeşte de sărac[a],
căci Domnul îl va scăpa în ziua cea rea.
2 Domnul îl va păzi, îl va ţine în viaţă,
îl va binecuvânta în ţară
şi nu-l va lăsa la bunul plac al duşmanilor lui.
3 Domnul îl va întări când va fi pe patul de suferinţă,
iar patul în care suferea va fi strâns.
4 Cât despre mine, eu am zis: „Doamne, ai milă de mine!“
Vindecă-mă, căci am păcătuit împotriva Ta!
5 Duşmanii mei vorbesc despre mine cu răutate, spunând:
„Când va muri şi-i va pieri numele?“
6 Chiar dacă vine vreunul să mă vadă,
grăieşte făţarnic[b], în timp ce inima lui adună duşmănie
pe care o împrăştie când iese afară.
7 Potrivnicii mei şuşotesc cu toţii împotriva mea
şi gândesc ce e mai rău pentru mine.
8 „O boală necruţătoare l-a atins!
Nu se va mai scula din locul în care s-a culcat!“
9 Chiar şi prietenul apropiat în care m-am încrezut,
cel ce mănâncă pâinea mea,
şi-a ridicat călcâiul împotriva mea!
10 Tu însă, Doamne, ai milă de mine!
Ridică-mă, ca să le dau răsplata cuvenită!
11 Voi şti că-Ţi găseşti plăcerea în mine
prin aceea că duşmanul meu nu va triumfa asupra mea.
12 Cât despre mine, Tu mă sprijini în integritatea mea
şi mă aşezi în prezenţa Ta pe vecie.
13 Binecuvântat să fie Domnul, Dumnezeul lui Israel,
din veşnicie în veşnicie.
Amin! Amin!
Psalmul 52
Pentru dirijor. Un maschil[a] al lui David, compus pe vremea când edomitul Doeg a venit la Saul şi l-a înştiinţat pe acesta, zicându-i: „David s-a dus în casa lui Ahimelek!“
1 Viteazule, ce te lauzi cu răutatea ta?
Ce te lauzi, tu, care eşti toată ziua o ruşine pentru Dumnezeu?[b]
2 Numai dezastru plănuieşte limba ta!
Este ca un brici ascuţit,
viclean ce eşti!
3 Tu iubeşti mai degrabă răul decât binele
şi minciuna decât cuvântul drept.Sela
4 Tu iubeşti numai cuvintele nimicitoare,
limbă înşelătoare.
5 Dumnezeu te va doborî pe vecie;
te va apuca şi te va smulge din cortul tău;
te va dezrădăcina din pământul celor vii.Sela
6 Cei drepţi vor vedea şi se vor teme;
vor râde de el:
7 „Acesta este omul care nu-L lua pe Dumnezeu
drept refugiu al său,
ci se încredea în marile lui bogăţii
şi creştea în putere distrugându-i pe alţii.“
8 Eu însă sunt ca un măslin verde
în Casa lui Dumnezeu,
căci mă încred în îndurarea lui Dumnezeu
pentru veci de veci.
9 Te voi lăuda mereu pentru că ai lucrat;
voi nădăjdui în Numele Tău, căci este binevoitor
faţă de credincioşii Tăi![c]
Psalmul 44
Pentru dirijor. Al korahiţilor. Un maschil[a].
1 Dumnezeule, am auzit cu urechile noastre,
părinţii noştri ne-au povestit
despre lucrarea pe care ai înfăptuit-o pe vremea lor,
în vremuri străvechi;
2 am auzit cum Tu, prin braţul Tău, ai dezrădăcinat neamuri, ca să-i plantezi pe ei,
ai izgonit noroade, ca să-i extinzi pe ei.
3 Nu prin sabia lor au moştenit ţara,
nu braţul lor i-a izbăvit,
ci dreapta Ta, braţul Tău,
lumina feţei Tale, fiindcă îi iubeai.
4 Dumnezeule, Tu eşti împăratul meu!
Porunceşte dar izbăvirea[b] lui Iacov!
5 Cu Tine ne doborâm duşmanii,
cu Numele Tău ne călcăm în picioare potrivnicii.
6 Nu mă încred în arcul meu,
sabia mea nu mă izbăveşte,
7 ci Tu ne vei izbăvi de duşmanii noştri,
iar pe cei ce ne urăsc, Tu îi vei face de ruşine!
8 Noi în Dumnezeu ne lăudăm mereu,
Numele Tău îl slăvim pe vecie.Sela
9 Totuşi, Tu ne-ai respins şi ne-ai umilit,
nu mai ieşi cu oştile noastre.
10 Tu ai făcut să ne retragem dinaintea duşmanului,
astfel că cei ce ne urăsc ne jefuiesc.
11 Ne dai ca pe nişte oi la tăiere,
ne împrăştii printre neamuri.
12 Îţi vinzi poporul pe un preţ de nimic
şi nu câştigi nimic prin vânzarea lui.
13 Ne faci de batjocura vecinilor noştri,
de ocara şi de dispreţul celor ce ne înconjoară.
14 Ne faci de pomină printre neamuri,
pricină de clătinare din cap printre popoare.
15 Toată ziua ocara îmi stă înainte
şi ruşinea îmi acoperă faţa,
16 la glasul batjocoritorului şi al blasfemiatorului,
la vederea duşmanului şi a răzbunătorului.
17 Toate acestea au venit asupra noastră, dar[c] noi nu Te-am uitat
şi nu am încălcat legământul Tău.
18 Inima noastră nu Ţi-a întors spatele
şi paşii noştri nu s-au îndepărtat de calea Ta.
19 Tu însă ne-ai zdrobit în locul de vânătoare al şacalilor
şi ne-ai acoperit cu beznă.
20 Dacă am fi uitat Numele Dumnezeului nostru
şi ne-am fi întins palmele spre vreun dumnezeu străin,
21 n-ar fi descoperit Dumnezeu aceasta?
Doar El cunoaşte toate tainele inimii.
22 Totuşi, din pricina Ta suntem daţi morţii toată ziua,
suntem consideraţi ca nişte oi pentru tăiere.
23 Scoală-Te! De ce dormi, Stăpâne?
Trezeşte-Te, nu ne lepăda pe vecie!
24 De ce Îţi ascunzi faţa,
de ce ne uiţi umilinţa şi necazul?
25 Sufletul nostru este doborât în ţărână,
pântecele ne este lipit de pământ!
26 Ridică-Te şi vino în ajutorul nostru!
Răscumpără-ne, din pricina îndurării Tale!
Încăpăţânarea lui Israel
48 Ascultaţi lucrul acesta, Casă a lui Iacov,
voi, care sunteţi chemaţi cu numele lui Israel
şi care vă trageţi din Iuda,
voi, care juraţi pe Numele Domnului
şi-L chemaţi pe Dumnezeul lui Israel,
dar nu în adevăr sau dreptate,
2 chiar dacă vă numiţi pe voi înşivă după Cetatea Sfântă
şi vă bizuiţi pe Dumnezeul lui Israel,
al Cărui Nume este Domnul Oştirilor!
3 Lucrurile de dinainte le-am prevestit demult,
gura Mea le-a vestit, Eu le-am făcut cunoscute;
apoi, dintr-odată, am lucrat, iar ele s-au împlinit.
4 Pentru că ştiu că eşti încăpăţânat
şi tendoanele gâtului tău sunt de fier,
iar fruntea de bronz,
5 de aceea ţi-am vestit aceste lucruri demult.
Înainte să se împlinească ţi le-am vestit,
ca nu cumva să zici:
‘Idolul meu le-a făcut,
chipul meu cioplit şi chipul meu turnat le-a poruncit!’
6 Ai auzit. Acum uită-te la toate acestea!
De ce nu vrei să recunoşti?
De acum te voi face să auzi lucruri noi,
taine pe care nu le cunoşti.
7 Ele sunt create acum, şi nu în vechime.
Până azi tu n-ai mai auzit de ele,
ca să poţi spune: ‘Le ştiam deja.’
8 Nu, nu le-ai auzit, nici nu le-ai cunoscut,
urechea ta nemaifiind demult deschisă,
căci am ştiut că te vei purta cu necredincioşie
şi că, încă de la naştere, ai fost numit răzvrătit.
9 Pentru Numele Meu întârzii mânia Mea
şi pentru lauda Mea o opresc faţă de tine,
ca să nu te nimicesc.
10 Iată, te-am curăţat, dar nu ca pe argint,
ci te-am încercat în cuptorul suferinţei.
11 De dragul Meu, de dragul Meu fac aceasta,
căci de ce să fie profanat Numele Meu?
Slava Mea n-o voi da altuia.
1 Pavel, apostol trimis nu de oameni, nici printr-un om, ci prin Isus Cristos şi Dumnezeu Tatăl, Care L-a înviat din morţi, 2 şi toţi fraţii care sunt cu mine, către bisericile[a] Galatiei[b]: 3 har şi pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, şi de la Domnul Isus Cristos, 4 Care S-a dat pe Sine pentru păcatele noastre, ca să ne salveze din acest veac rău, potrivit cu voia lui Dumnezeu, Tatăl nostru. 5 A Lui să fie slava, în vecii vecilor! Amin.
Nici o altă Evanghelie
6 Sunt surprins că vă întoarceţi atât de repede de la Cel Care v-a chemat prin harul lui Cristos, la o altă Evanghelie[c]. 7 Nu că ar exista o altă Evanghelie, dar sunt unii care vă tulbură şi vor să schimbe Evanghelia lui Cristos. 8 Însă, chiar dacă noi sau un înger din cer v-ar vesti o altă Evanghelie decât cea pe care v-am vestit-o, să fie blestemat! 9 Aşa cum v-am spus înainte, vă spun din nou: dacă cineva vă vesteşte o altă Evanghelie decât cea pe care aţi primit-o, să fie blestemat!
10 Caut eu oare să câştig bunăvoinţa oamenilor, sau a lui Dumnezeu? Dacă aş mai încerca să plac oamenilor, atunci n-aş fi un rob al lui Cristos!
Pavel chemat de Dumnezeu
11 Vă fac cunoscut, fraţilor, că Evanghelia vestită de mine nu este de origine umană, 12 pentru că n-am primit-o, nici n-am învăţat-o de la vreun om, ci mi-a fost descoperită de Isus Cristos.
13 Voi aţi auzit despre felul meu de viaţă pe când eram în iudaism, aţi auzit că am persecutat peste măsură biserica lui Dumnezeu, că am încercat s-o distrug 14 şi că eram mai înaintat în iudaism decât mulţi din neamul meu, din generaţia mea, fiind plin de râvnă pentru tradiţiile strămoşilor mei. 15 Dar când Dumnezeu, Care m-a pus deoparte încă din pântecele mamei mele şi m-a chemat prin harul Său, 16 a dorit să-L descopere pe Fiul Său în mine, ca să-L vestesc printre neamuri, nu am cerut imediat sfatul unui om, 17 nici nu m-am suit la Ierusalim, la cei care au fost apostoli înaintea mea, ci m-am dus în Arabia, iar după aceea m-am reîntors în Damasc.
Vindecarea unei femei şi învierea unei fetiţe
21 Isus a traversat iarăşi marea (cu barca)[a]. Apoi, în timp ce era pe malul mării, s-a adunat la El o mare mulţime de oameni. 22 A venit la El unul dintre conducătorii sinagogii, pe nume Iair. Când L-a văzut, a căzut la picioarele Lui 23 şi L-a rugat fierbinte: „Fetiţa mea este pe moarte. Vino şi pune-Ţi mâinile peste ea ca să fie vindecată şi să trăiască!“ 24 Isus a plecat împreună cu el.
O mare mulţime de oameni Îl urma şi se îmbulzea în El. 25 Acolo era o femeie care, de doisprezece ani, avea o scurgere de sânge. 26 Ea îndurase multe din partea multor doctori şi cheltuise tot ce avusese fără vreun folos, ba dimpotrivă, se îmbolnăvise mai rău. 27 Auzind despre Isus, a venit în mulţime, prin spate, şi s-a atins de haina Lui. 28 Căci îşi zicea: „Dacă aş putea să mă ating măcar de haina Lui, voi fi vindecată!“ 29 Imediat izvorul sângelui ei a secat şi ea a simţit în trup că fusese vindecată de boala ei.
30 Isus şi-a dat seama imediat că din El ieşise o putere şi, întorcându-Se spre mulţime, a întrebat:
– Cine s-a atins de hainele Mele?
31 Ucenicii I-au zis:
– Vezi că mulţimea se îmbulzeşte în Tine şi mai întrebi: „Cine M-a atins?“
32 El însă se uita de jur-împrejur ca s-o vadă pe cea care făcuse lucrul acesta. 33 Atunci femeia, ştiind ce i se întâmplase, a venit înfricoşată şi tremurând, şi a căzut înaintea Lui, spunându-I tot adevărul. 34 Isus i-a zis: „Fiică, credinţa ta te-a vindecat! Du-te în pace şi fii vindecată de boala ta!“
35 În timp ce El vorbea, au venit câţiva din casa conducătorului sinagogii şi i-au zis acestuia: „Fiica ta este moartă. De ce-L mai deranjezi pe Învăţător?“ 36 Însă Isus, fără să ia în seamă cuvintele lor, i-a zis conducătorului sinagogii: „Nu te teme! Crede doar!“ 37 N-a dat voie nimănui să-L însoţească în afară de Petru, Iacov şi Ioan, fratele lui Iacov. 38 Când au ajuns ei la casa conducătorului sinagogii, Isus a văzut acolo multă larmă şi pe cei ce plângeau şi boceau zgomotos. 39 El a intrat şi le-a zis: „De ce faceţi atâta larmă şi plângeţi? Copilul nu este mort, ci doarme!“ 40 Ei însă râdeau de El. Isus i-a scos pe toţi afară, i-a luat pe tatăl copilului, pe mama acestuia şi pe cei ce erau cu El şi a intrat acolo unde era copilul. 41 A apucat copilul de mână şi i-a zis: „Talita kum!“, care tradus înseamnă[b]: „Fetiţo, ţie îţi zic, scoală-te!“ 42 Fetiţa s-a ridicat imediat şi a început să meargă; ea era în vârstă de doisprezece ani. Atunci[c] ei au înmărmurit de tot. 43 Isus le-a poruncit insistent ca nimeni să nu ştie despre aceasta şi le-a spus să-i dea fetiţei ceva să mănânce.
Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.