Previous Prev Day Next DayNext

Book of Common Prayer

Daily Old and New Testament readings based on the Book of Common Prayer.
Duration: 861 days
Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)
Version
Psalmii 72

Psalmul 72

Al lui Solomon[a]

Dumnezeule, dă judecăţile Tale regelui
    şi dreptatea Ta fiului regelui!
Atunci el[b] va judeca cu dreptate pe poporul Tău
    şi cu nepărtinire pe sărmanii Tăi.
Munţii vor aduce pacea pentru popor
    şi tot aşa şi dealurile, prin dreptate[c].
El le va face dreptate asupriţilor din popor,
    îi va izbăvi pe fiii săracilor
        şi îl va zdrobi pe asupritor.

El va trăi[d] atâta timp cât va fi soare,
    cât va fi lună, din neam în neam.
El va fi ca ploaia care coboară peste pământul cosit,
    ca ploile repezi, picurând pământul.
În zilele lui, cel drept va înflori
    şi va fi multă pace, până când nu va mai fi lună.

El va domni de la o mare la alta
    şi de la râu[e] până la marginile pământului[f].
Înaintea lui se vor pleca triburile pustiei,
    iar duşmanii lui vor linge ţărâna.
10 Regi din Tarşiş[g] şi din ostroave
    se vor întoarce cu daruri;
regi din Şeba şi din Seba
    se vor apropia cu ofrande.
11 I se vor închina toţi regii,
    toate popoarele îl vor sluji.

12 Căci el îl va scăpa pe săracul care strigă
    şi pe sărmanul lipsit de ajutor.
13 Va avea milă de cel umil şi sărac,
    şi va scăpa vieţile săracilor.
14 Le va răscumpăra vieţile de la asuprire şi violenţă,
    căci sângele lor preţuieşte mult pentru el.

15 Să trăiască!
    Să i se dea podoabe din aur de Şeba!
Fie ca oamenii să se roage pentru el totdeauna
    şi să-l binecuvânteze în fiecare zi!

16 Să fie belşug de grâne în ţară,
    chiar şi pe crestele munţilor!
Să freamăte pomii[h] ca cei din Liban,
    iar oamenii din cetăţi să înflorească la fel ca iarba de pe pământ.[i]
17 Să-i rămână numele pe vecie!
    Să-i dăinuiască numele cât va fi soare!
Toate neamurile vor fi binecuvântate prin el[j]
    şi-l vor numi fericit!

18 Binecuvântat să fie Domnul Dumnezeu, Dumnezeul lui Israel,
    Singurul Care poate face minuni!
19 Binecuvântat să-I fie slăvitul Nume în veci!
    Slava Lui să umple întreg pământul!
        Amin! Amin!

20 Aici este sfârşitul rugăciunilor lui David, fiul lui Işai.

Psalmii 119:73-96

73 Mâinile Tale m-au făcut şi m-au întocmit.
    De aceea, dă-mi pricepere ca să pot învăţa poruncile Tale!
74 Cei ce se tem de Tine mă privesc şi se bucură,
    căci aştept împlinirea Cuvântului Tău.
75 Doamne, recunosc că judecăţile Tale sunt drepte
    şi că din credincioşie m-ai smerit.
76 Fă-mi parte de îndurarea Ta, pentru a fi mângâiat,
    după promisiunea pe care ai făcut-o robului Tău.
77 Să vină peste mine îndurările Tale şi voi trăi,
    căci îmi găsesc desfătarea în Legea Ta!
78 Să fie făcuţi de râs cei îngâmfaţi, căci m-au defăimat prin minciuni!
    Cât despre mine, eu voi cugeta la hotărârile Tale!
79 Să se întoarcă spre mine cei ce se tem de Tine
    şi cei ce cunosc mărturiile Tale!
80 Fie-mi inima integră în orânduirile Tale,
    şi atunci nu voi fi dat de ruşine!

81 Sufletul meu tânjeşte după mântuirea Ta,
    aşteptând împlinirea Cuvântului Tău.
82 Ochii îmi tânjesc după Tine,
    zicând: „Când mă vei mângâia?“
83 Deşi am ajuns ca un burduf de vin în fum,
    eu tot nu voi părăsi orânduirile Tale.
84 Câte zile să mai aştepte robul Tău
    până îmi vei judeca prigonitorii?
85 Cei îngâmfaţi mi-au săpat gropi;
    ei nu lucrează după Legea Ta.
86 Toate poruncile Tale sunt demne de încredere!
    Ei mă prigonesc cu minciuni. Scapă-mă!
87 Aproape că m-au prăpădit de pe pământ,
    dar eu nu părăsesc hotărârile Tale!
88 Înviorează-mă după îndurarea Ta,
    şi voi păzi mărturia gurii Tale!

89 Cuvântul Tău, Doamne,
    dăinuie pe vecie în ceruri.
90 Credincioşia Ta dăinuie de la o generaţie la alta;
    Tu ai întemeiat pământul şi el aşa rămâne.
91 Astăzi totul dăinuie prin judecăţile Tale,
    căci fiecare lucru Îţi este supus.
92 Dacă Legea Ta nu ar fi desfătarea mea,
    aş pieri în suferinţa mea.
93 Niciodată nu voi uita hotărârile Tale,
    căci prin ele mă înviorezi.
94 Sunt al Tău: mântuieşte-mă,
    căci eu caut să trăiesc după hotărârile Tale!
95 Cei răi mă aşteaptă ca să mă nimicească;
    eu însă iau aminte la mărturiile Tale.
96 Văd că tot ce este desăvârşit are un sfârşit;
    porunca Ta însă este de necuprins.

Leviticul 19:1-18

Legi privind viaţa de fiecare zi

19 Domnul i-a zis lui Moise: „Vorbeşte întregii adunări a israeliţilor şi spune-le: «Fiţi sfinţi, pentru că Eu, Domnul, Dumnezeul vostru, sunt sfânt.

Fiecare din voi să-şi cinstească mama şi tatăl şi să ţină Sabatele Mele. Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru.

Să nu vă întoarceţi spre idoli şi să nu vă turnaţi idoli. Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru.

Când veţi aduce o jertfă de pace[a] pentru Domnul, să o aduceţi în aşa fel încât să fie primită. Să fie mâncată în ziua când o veţi jertfi sau în ziua următoare; ce va mai rămâne până a treia zi să fie ars în foc. Dacă se va mânca ceva din ea a treia zi, fapta aceasta va fi o urâciune şi, prin urmare, jertfa nu va fi primită. Acela care va mânca din ea îşi va purta pedeapsa pentru că a profanat ceea ce este sfânt pentru Domnul; omul acela să fie nimicit din poporul său.

Când veţi secera holdele ţării, să nu seceri până la marginea ogorului tău şi să nu aduni spicele rămase după seceriş.

10 Să nu aduni ciorchinii de struguri rămaşi după culesul viei tale şi să nu aduni boabele căzute din viţă, ci să le laşi pentru cel sărac şi pentru străin. Eu sunt Domnul, Dumnezeul tău.

11 Să nu furaţi, să nu vă purtaţi cu vicleşug şi să nu vă minţiţi unii pe alţii.

12 Să nu juraţi fals pe Numele Meu, profanând Numele Dumnezeului vostru. Eu sunt Domnul.

13 Să nu-ţi înşeli semenul şi nici să nu-l jefuieşti; să nu opreşti până a doua zi plata zilerului.

14 Să nu vorbeşti de rău pe cel surd şi să nu pui o piatră înaintea celui orb, ci să te temi de Dumnezeul tău. Eu sunt Domnul.

15 Să nu faceţi nici o nedreptate la judecată; să nu fii părtinitor cu cel sărac şi să nu favorizezi pe nimeni dintre cei mari, ci să-l judeci cu dreptate pe semenul tău.

16 Să nu umbli cu bârfe în popor şi să nu te atingi de viaţa[b] semenului tău. Eu sunt Domnul.

17 Să nu-l urăşti în inima ta pe fratele tău, ci mustră-l pe semenul tău[c], pentru a nu te încărca cu păcat din cauza lui.

18 Să nu te răzbuni şi să nu ţii necaz pe cei din poporul tău, ci să-l iubeşti pe semenul tău ca pe tine însuţi. Eu sunt Domnul.

1 Tesaloniceni 5:12-28

Instrucţiuni finale

12 Vă cerem, fraţilor, să-i respectaţi[a] pe cei ce se ostenesc între voi, care vă conduc în Domnul şi vă sfătuiesc. 13 Preţuiţi-i în dragoste, datorită lucrării lor! Trăiţi în pace între voi! 14 Vă încurajăm, fraţilor, să-i mustraţi pe cei leneşi[b], să-i încurajaţi pe cei descurajaţi, să-i ajutaţi pe cei slabi, să aveţi răbdare cu toţi! 15 Aveţi grijă ca nimeni să nu întoarcă rău pentru rău, ci urmăriţi întotdeauna să faceţi binele, atât unul altuia, cât şi tuturor.

16 Bucuraţi-vă întotdeauna!

17 Rugaţi-vă neîncetat!

18 Mulţumiţi în orice împrejurări, pentru că aceasta este voia lui Dumnezeu, în Cristos Isus, pentru voi! 19 Nu stingeţi Duhul!

20 Nu dispreţuiţi profeţiile, 21 ci cercetaţi toate lucrurile şi păstraţi ce este bun! 22 Feriţi-vă de orice rău!

23 Însuşi Dumnezeul păcii să vă sfinţească în toate şi să vă păstreze întreaga fiinţă – duhul, sufletul şi trupul vostru – fără pată la venirea Domnului nostru Isus Cristos. 24 Cel Care v-a chemat este credincios şi va face lucrul acesta.

25 Fraţilor, rugaţi-vă şi pentru noi!

26 Salutaţi-i pe toţi fraţii cu o sărutare sfântă! 27 Vă cer înaintea Domnului ca această scrisoare să le fie citită tuturor fraţilor.

28 Harul Domnului nostru Isus Cristos să fie cu voi! (Amin)[c].

Matei 6:19-24

Despre adevăratele comori

19 Nu vă adunaţi comori pe pământ, unde le distrug moliile şi rugina şi unde le sapă şi le fură hoţii, 20 ci adunaţi-vă comori în cer, unde nu le distrug moliile şi rugina şi unde hoţii nu le sapă, nici nu le fură. 21 Căci acolo unde este comoara ta, acolo va fi şi inima ta.

22 Ochiul este felinarul trupului.[a] Dacă ochiul tău este sănătos[b], tot trupul tău va fi plin de lumină, 23 dar dacă ochiul tău este rău[c], atunci tot trupul tău va fi plin de întuneric. Aşadar, dacă lumina care este în tine este întuneric, cât de mare trebuie să fie întunericul acesta!

24 Nimeni nu poate sluji la doi stăpâni: căci ori îl va urî pe unul şi-l va iubi pe celălalt, ori îi va fi devotat unuia şi-l va dispreţui pe celălalt. Nu puteţi sluji şi lui Dumnezeu, şi lui Mamona[d].

Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)

Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.