Romani 1:1-9:25

Cornilescu 1924 - Revised 2010, 2014

Urarea

1 Pavel, rob al lui Isus Hristos, chemat^(A) să fie apostol, pus deoparte^(B) ca să vestească Evanghelia lui Dumnezeu, ² pe care o^(C) făgăduise mai înainte prin^(D) prorocii Săi în Sfintele Scripturi. ³ Ea priveşte pe Fiul Său, născut^(E) din sămânţa lui David în ce priveşte trupul, ⁴ iar în ce priveşte^(F) duhul^(G) sfinţeniei dovedit cu putere^(H) că este Fiul lui Dumnezeu, prin învierea morţilor, adică pe Isus Hristos, Domnul nostru, ⁵ prin care am^(I) primit harul şi apostolia, ca să aducem, pentru^(J) Numele Lui, la ascultarea^(K) credinţei pe toate neamurile, ⁶ între care sunteţi şi voi, cei chemaţi să fiţi ai lui Isus Hristos. ⁷ Deci, vouă tuturor, care sunteţi preaiubiţi ai lui Dumnezeu în Roma, chemaţi^(L) să fiţi sfinţi: Har^(M) şi pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, şi de la Domnul Isus Hristos!

Pavel şi creştinii din Roma

⁸ Mai întâi mulţumesc^(N) Dumnezeului meu, prin Isus Hristos, pentru voi toţi, căci credinţa^(O) voastră este vestită în toată lumea. ⁹ Dumnezeu^(P), căruia Îi slujesc^(Q) în duhul meu, în Evanghelia Fiului Său, îmi este martor că vă pomenesc neîncetat^(R) în rugăciunile mele ¹⁰ şi cer totdeauna^(S) ca, prin voia^(T) lui Dumnezeu, să am, în sfârşit, fericirea să vin la voi. ¹¹ Căci doresc să vă văd, ca să^(U) vă dau vreun dar duhovnicesc pentru întărirea voastră ¹² sau, mai degrabă, ca să ne îmbărbătăm laolaltă în mijlocul vostru, prin credinţa^(V) pe care o avem împreună şi voi, şi eu. ¹³ Nu vreau să nu ştiţi, fraţilor, că de^(W) multe ori am avut de gând să vin la voi, ca să culeg vreun rod^(X) printre voi, ca printre celelalte neamuri, dar^(Y) am fost împiedicat până acum. ¹⁴ Eu^(Z) sunt dator şi grecilor, şi barbarilor, şi celor învăţaţi, şi celor neînvăţaţi. ¹⁵ Astfel, în ce mă priveşte pe mine, am o vie dorinţă să vă vestesc Evanghelia vouă celor din Roma.

Neprihănirea se capătă prin credinţă

¹⁶ Căci^(AA) mie nu mi-e ruşine de Evanghelia lui Hristos, fiindcă^(AB) ea este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede: întâi a^(AC) iudeului, apoi a grecului, ¹⁷ deoarece în^(AD) ea este descoperită o neprihănire pe care o dă Dumnezeu prin credinţă şi care duce la credinţă, după cum este scris: „Cel neprihănit^(AE) va trăi prin credinţă”.

Starea de păcat a omenirii

¹⁸ Mânia^(AF) lui Dumnezeu se descoperă din cer împotriva oricărei necinstiri a lui Dumnezeu şi împotriva oricărei nelegiuiri a oamenilor, care înăbuşă adevărul în nelegiuirea lor. ¹⁹ Fiindcă^(AG) ce se poate cunoaşte despre Dumnezeu le este descoperit în ei, căci le-a fost arătat de Dumnezeu^(AH). ²⁰ În adevăr, însuşirile nevăzute^(AI) ale Lui, puterea Lui veşnică şi dumnezeirea Lui, se văd lămurit de la facerea lumii, când te uiţi cu băgare de seamă la ele în lucrurile făcute de El. Aşa că nu se pot dezvinovăţi, ²¹ fiindcă, măcar că au cunoscut pe Dumnezeu, nu L-au proslăvit ca Dumnezeu, nici nu I-au mulţumit, ci s-au dedat la gândiri deşarte^(AJ) şi inima lor fără pricepere s-a întunecat. ²² S-au^(AK) fălit că sunt înţelepţi şi au înnebunit ²³ şi au schimbat slava Dumnezeului^(AL) nemuritor într-o icoană care seamănă cu omul muritor, păsări, dobitoace cu patru picioare şi târâtoare. ²⁴ De aceea^(AM), Dumnezeu i-a lăsat pradă necurăţiei, să urmeze poftele inimilor lor, aşa că^(AN) îşi necinstesc singuri^(AO) trupurile, ²⁵ căci au schimbat în minciună adevărul^(AP) lui Dumnezeu şi au slujit şi s-au închinat făpturii în^(AQ) locul Făcătorului, care este binecuvântat în veci! Amin. ²⁶ Din pricina aceasta, Dumnezeu i-a lăsat în voia unor patimi^(AR) scârboase, căci femeile lor au schimbat întrebuinţarea firească a lor într-una care este împotriva firii; ²⁷ tot astfel, şi bărbaţii au părăsit întrebuinţarea firească a femeii, s-au aprins în poftele lor unii pentru alţii, au săvârşit parte bărbătească cu parte bărbătească lucruri scârboase şi au primit în ei înşişi plata cuvenită pentru rătăcirea lor. ²⁸ Fiindcă n-au căutat să păstreze pe Dumnezeu în cunoştinţa lor, Dumnezeu i-a lăsat în voia minţii lor blestemate, ca să facă lucruri neîngăduite^(AS). ²⁹ Astfel au ajuns plini de orice fel de nelegiuire, de curvie, de viclenie, de lăcomie, de răutate; plini de pizmă, de ucidere, de ceartă, de înşelăciune, de porniri răutăcioase; sunt şoptitori, ³⁰ bârfitori, urâtori de Dumnezeu, obraznici, trufaşi, lăudăroşi, născocitori de rele, neascultători de părinţi, ³¹ fără pricepere, călcători de cuvânt, fără dragoste firească, neînduplecaţi, fără milă. ³² Şi, măcar că ştiu^(AT) hotărârea lui Dumnezeu, că cei ce fac asemenea lucruri sunt^(AU) vrednici de moarte, totuşi ei nu numai că le fac, dar şi găsesc de buni^(AV) pe cei ce le fac.

Nepocăinţa iudeilor

2 Aşadar, omule, oricine ai fi tu care judeci pe altul, nu te poţi dezvinovăţi^(AW), căci^(AX) prin faptul că judeci pe altul, te osândeşti singur, fiindcă tu, care judeci pe altul, faci aceleaşi lucruri. ² Ştim, în adevăr, că judecata lui Dumnezeu împotriva celor ce săvârşesc astfel de lucruri este potrivită cu adevărul. ³ Şi crezi tu, omule, care judeci pe cei ce săvârşesc astfel de lucruri şi pe care le faci şi tu, că vei scăpa de judecata lui Dumnezeu? ⁴ Sau dispreţuieşti tu bogăţiile^(AY) bunătăţii, îngăduinţei^(AZ) şi îndelungii^(BA) Lui răbdări? Nu vezi^(BB) tu că bunătatea lui Dumnezeu te îndeamnă la pocăinţă? ⁵ Dar, cu împietrirea inimii tale, care nu vrea să se pocăiască, îţi^(BC) aduni o comoară de mânie pentru ziua mâniei şi a arătării dreptei judecăţi a lui Dumnezeu, ⁶ care^(BD) va răsplăti fiecăruia după faptele lui. ⁷ Şi anume va da viaţa veşnică celor ce, prin stăruinţa în bine, caută slava, cinstea şi nemurirea, ⁸ şi va da mânie şi urgie celor ce, din duh de gâlceavă, se împotrivesc^(BE) adevărului şi ascultă de nelegiuire. ⁹ Necaz şi strâmtorare vor veni peste orice suflet omenesc care face răul: întâi^(BF) peste iudeu, apoi peste grec. ¹⁰ Slavă^(BG), cinste şi pace vor veni însă peste oricine face binele: întâi peste iudeu, apoi peste grec. ¹¹ Căci^(BH) înaintea lui Dumnezeu nu se are în vedere faţa omului. ¹² Toţi cei ce au păcătuit fără lege vor pieri fără lege, şi toţi cei ce au păcătuit având lege vor fi judecaţi după lege. ¹³ Pentru că nu^(BI) cei ce aud Legea sunt neprihăniţi înaintea lui Dumnezeu, ci cei ce împlinesc Legea aceasta vor fi socotiţi neprihăniţi. ¹⁴ Când neamurile, măcar că n-au lege, fac din fire lucrurile Legii, prin aceasta ei, care n-au o lege, îşi sunt singuri lege, ¹⁵ şi ei dovedesc că lucrarea Legii este scrisă în inimile lor, fiindcă despre lucrarea aceasta mărturiseşte cugetul lor şi gândurile lor, care sau se învinovăţesc, sau se dezvinovăţesc între ele. ¹⁶ Şi faptul acesta se va vedea în^(BJ) ziua când, după Evanghelia^(BK) mea, Dumnezeu va judeca, prin^(BL) Isus Hristos, lucrurile ascunse ale oamenilor.

Iudeii nu se pot dezvinovăţi

¹⁷ Tu^(BM), care te numeşti iudeu, care te^(BN) rezemi pe o Lege, care^(BO) te lauzi cu Dumnezeul tău, ¹⁸ care cunoşti^(BP) voia Lui, care ştii să faci deosebire^(BQ) între lucruri, pentru că eşti învăţat de Lege; ¹⁹ tu, care te^(BR) măguleşti că eşti călăuza orbilor, lumina celor ce sunt în întuneric, ²⁰ povăţuitorul celor fără minte, învăţătorul celor neştiutori, pentru că în Lege ai^(BS) dreptarul cunoştinţei depline şi al adevărului; ²¹ tu deci, care înveţi pe alţii, pe tine însuţi nu te înveţi? Tu, care propovăduieşti: „Să nu furi”, furi? ²² Tu^(BT), care zici: „Să nu preacurveşti”, preacurveşti?^(BU) Tu, căruia ţi-e scârbă de idoli, le jefuieşti templele? ²³ Tu^(BV), care te făleşti cu Legea, necinsteşti pe Dumnezeu prin călcarea acestei Legi? ²⁴ „Căci din pricina voastră este hulit Numele lui Dumnezeu între neamuri”, după cum este^(BW) scris.

Adevărata tăiere împrejur

²⁵ Tăierea împrejur^(BX), negreşit, este de folos, dacă împlineşti Legea, dar, dacă tu calci Legea, tăierea ta împrejur ajunge netăiere împrejur. ²⁶ Dacă^(BY) deci cel netăiat împrejur păzeşte poruncile Legii, netăierea lui împrejur nu i se va socoti ea ca o tăiere împrejur? ²⁷ Cel netăiat împrejur din naştere, care împlineşte Legea nu te^(BZ) va osândi el pe tine care o calci, măcar că ai slova Legii şi tăierea împrejur? ²⁸ Iudeu nu^(CA) este acela care se arată pe dinafară că este iudeu, şi tăiere împrejur nu este aceea care este pe dinafară, în carne. ²⁹ Ci iudeu este acela^(CB) care este iudeu înăuntru, şi tăiere împrejur^(CC) este aceea a inimii, în duh^(CD), nu în slovă; un astfel de iudeu îşi scoate lauda^(CE) nu de la oameni, ci de la Dumnezeu.

Întâietatea iudeului

3 Care este deci întâietatea iudeului sau care este folosul tăierii împrejur? ² Oricum, sunt mari. Şi mai întâi de toate, prin faptul că^(CF) lor le-au fost încredinţate cuvintele lui Dumnezeu. ³ Şi ce are a face dacă unii^(CG) n-au crezut? Necredinţa^(CH) lor va nimici ea credincioşia lui Dumnezeu? ⁴ Nicidecum^(CI)! Dimpotrivă, Dumnezeu^(CJ) să fie găsit adevărat şi toţi^(CK) oamenii să fie găsiţi mincinoşi, după cum este scris: „Ca^(CL) să fii găsit neprihănit în cuvintele Tale şi să ieşi biruitor când vei fi judecat”. ⁵ Dar, dacă nelegiuirea noastră pune în lumină neprihănirea lui Dumnezeu, ce vom zice? Nu cumva Dumnezeu este nedrept când Îşi dezlănţuie mânia? (Vorbesc^(CM) în felul oamenilor.) ⁶ Nicidecum! Pentru că, altfel, cum^(CN) va judeca Dumnezeu lumea? ⁷ Şi dacă, prin minciuna mea, adevărul lui Dumnezeu străluceşte şi mai mult spre slava Lui, de ce mai sunt eu însumi judecat ca păcătos? ⁸ Şi de ce să^(CO) nu facem răul ca să vină bine din el, cum pretind unii, care ne vorbesc de rău, că spunem noi? Osânda acestor oameni este dreaptă.

Iudeii şi neamurile sunt la fel

⁹ Ce urmează atunci? Suntem noi mai buni decât ei? Nicidecum. Fiindcă am dovedit că toţi^(CP), fie iudei, fie greci, sunt sub păcat, ¹⁰ după cum este scris: „Nu este niciun om neprihănit, niciunul măcar. ¹¹ Nu^(CQ) este niciunul care să aibă pricepere. Nu este niciunul care să caute cu tot dinadinsul pe Dumnezeu. ¹² Toţi s-au abătut şi au ajuns nişte netrebnici. Nu este niciunul care să facă binele, niciunul măcar. ¹³ Gâtlejul^(CR) lor este un mormânt deschis; se slujesc de limbile lor ca să înşele; sub buze au venin^(CS) de aspidă; ¹⁴ gura^(CT) le este plină de blestem şi de amărăciune; ¹⁵ au picioarele grabnice^(CU) să verse sânge; ¹⁶ prăpădul şi pustiirea sunt pe drumul lor; ¹⁷ nu cunosc calea păcii; ¹⁸ frica de Dumnezeu nu^(CV) este înaintea ochilor lor.” ¹⁹ Ştim însă că tot ce^(CW) spune Legea, spune celor ce sunt sub Lege, pentru ca orice^(CX) gură să fie astupată şi toată^(CY) lumea să fie găsită vinovată înaintea lui Dumnezeu. ²⁰ Căci nimeni nu va fi socotit neprihănit înaintea Lui prin^(CZ) faptele Legii, deoarece prin^(DA) Lege vine cunoştinţa deplină a păcatului.

Iertarea prin credinţă

²¹ Dar acum s-a arătat o neprihănire^[a](DB), pe care o dă Dumnezeu, fără lege – despre ea mărturisesc^(DC) Legea şi^(DD) Prorocii – ²² şi anume neprihănirea dată de Dumnezeu, care vine prin^(DE) credinţa în Isus Hristos, pentru toţi şi peste toţi cei ce cred în El. Nu^(DF) este nicio deosebire. ²³ Căci toţi^(DG) au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu. ²⁴ Şi sunt socotiţi neprihăniţi, fără plată, prin^(DH) harul Său, prin^(DI) răscumpărarea care este în Hristos Isus. ²⁵ Pe El, Dumnezeu L-a rânduit mai dinainte să fie^(DJ), prin credinţa în sângele^(DK) Lui, o jertfă de ispăşire, ca să-Şi arate neprihănirea Lui, căci^(DL) trecuse cu vederea păcatele dinainte, în vremea îndelungii răbdări a lui Dumnezeu, ²⁶ pentru ca, în vremea de acum, să-Şi arate neprihănirea Lui în aşa fel încât să fie neprihănit, şi totuşi să socotească neprihănit pe cel ce crede în Isus. ²⁷ Unde este dar^(DM) pricina de laudă? S-a dus. Prin ce fel de lege? A faptelor? Nu, ci prin legea credinţei. ²⁸ Pentru că noi credem că omul este socotit neprihănit prin^(DN) credinţă, fără faptele Legii. ²⁹ Sau, poate, Dumnezeu este numai Dumnezeul iudeilor? Nu este şi al neamurilor? Da, este şi al neamurilor, ³⁰ deoarece Dumnezeu este unul^(DO) singur şi El va socoti neprihăniţi prin credinţă pe cei tăiaţi împrejur şi tot prin credinţă şi pe cei netăiaţi împrejur.

Pilda lui Avraam

³¹ Deci, prin credinţă desfiinţăm noi Legea? Nicidecum. Dimpotrivă, noi întărim Legea.

4 Ce vom zice dar că a căpătat, prin puterea lui, strămoşul nostru Avraam^(DP)? ² Dacă Avraam a fost socotit neprihănit^(DQ) prin fapte, are cu ce să se laude, dar nu înaintea lui Dumnezeu. ³ Căci ce zice Scriptura? „Avraam^(DR) a crezut pe Dumnezeu, şi aceasta i s-a socotit ca neprihănire.” ⁴ Însă, celui^(DS) ce lucrează, plata cuvenită lui i se socoteşte nu ca un har, ci ca ceva datorat; ⁵ pe când celui ce nu lucrează, ci crede în Cel ce socoteşte pe păcătos neprihănit^(DT), credinţa pe care o are el îi este socotită ca neprihănire. ⁶ Tot astfel şi David numeşte fericit pe omul acela pe care Dumnezeu, fără fapte, îl socoteşte neprihănit. ⁷ „Ferice^(DU)”, zice el, „de aceia ale căror fărădelegi sunt iertate şi ale căror păcate sunt acoperite! ⁸ Ferice de omul căruia nu-i ţine Domnul în seamă păcatul!” ⁹ Fericirea aceasta este numai pentru cei tăiaţi împrejur sau şi pentru cei netăiaţi împrejur? Căci zicem că lui Avraam credinţa „i-a fost socotită ca neprihănire.” ¹⁰ Dar cum i-a fost socotită? După sau înainte de tăierea lui împrejur? Nu când era tăiat împrejur, ci când era netăiat împrejur. ¹¹ Apoi, a^(DV) primit ca semn tăierea împrejur, ca o pecete a acelei neprihăniri pe care o căpătase prin credinţă, când era netăiat împrejur. Şi aceasta, pentru ca să^(DW) fie tatăl tuturor celor care cred, măcar că nu sunt tăiaţi împrejur; ca, adică, să li se socotească şi lor neprihănirea aceasta ¹² şi pentru ca să fie şi tatăl celor tăiaţi împrejur, adică al acelora care nu numai că sunt tăiaţi împrejur, dar şi calcă pe urmele credinţei aceleia pe care o avea tatăl nostru Avraam, când nu era tăiat împrejur.

Moştenirea vine prin credinţă

¹³ În adevăr, făgăduinţa făcută lui Avraam sau seminţei lui, că va moşteni^(DX) lumea, n-a fost făcută pe temeiul Legii, ci pe temeiul acelei neprihăniri care se capătă prin credinţă. ¹⁴ Căci^(DY), dacă moştenitori sunt cei ce se ţin de Lege, credinţa este zadarnică şi făgăduinţa este nimicită, ¹⁵ pentru că Legea^(DZ) aduce mânie, şi unde nu este o lege, acolo nu este nici călcare de lege. ¹⁶ De aceea, moştenitori sunt cei ce se fac prin credinţă, pentru ca să fie prin har^(EA), şi pentru ca^(EB) făgăduinţa să fie chezăşuită pentru toată sămânţa lui Avraam: nu numai pentru sămânţa aceea care este sub Lege, ci şi pentru sămânţa aceea care^(EC) are credinţa lui Avraam, tatăl nostru al tuturor, ¹⁷ după cum este scris: „Te-am^(ED) rânduit să fii tatăl multor neamuri”. El, adică, este tatăl nostru înaintea lui Dumnezeu în care a crezut, care^(EE) învie morţii şi care cheamă lucrurile^(EF) care nu sunt, ca şi cum ar fi. ¹⁸ Nădăjduind împotriva oricărei nădejdi, el a crezut şi astfel a ajuns tatăl multor neamuri, după cum i se spusese: „Aşa^(EG) va fi sămânţa ta”. ¹⁹ Şi, fiindcă n-a fost slab în credinţă, el nu s-a^(EH) uitat la trupul său, care era îmbătrânit – avea aproape o sută de ani – nici la faptul că Sara nu mai putea să aibă copii. ²⁰ El nu s-a îndoit de făgăduinţa lui Dumnezeu, prin necredinţă, ci, întărit prin credinţa lui, a dat slavă lui Dumnezeu, ²¹ deplin încredinţat că El ce făgăduieşte poate^(EI) să şi împlinească. ²² De aceea, credinţa aceasta „i-a fost socotită ca neprihănire.” ²³ Dar nu^(EJ) numai pentru el este scris că „i-a fost socotită ca neprihănire”, ²⁴ ci este scris şi pentru noi, cărora, de asemenea, ne va fi socotită, nouă celor ce credem în Cel^(EK) ce a înviat din morţi pe Isus Hristos, Domnul nostru, ²⁵ care^(EL) a fost dat din pricina fărădelegilor noastre şi a înviat^(EM) din pricină că am fost socotiţi neprihăniţi.

Roadele acestui fapt

5 Deci, fiindcă suntem socotiţi neprihăniţi prin credinţă^(EN), avem^[b] pace^(EO) cu Dumnezeu, prin^(EP) Domnul nostru Isus Hristos. ² Lui Îi datorăm faptul că, prin credinţă, am intrat în această stare de har în^(EQ) care suntem şi ne bucurăm^(ER) în nădejdea slavei lui Dumnezeu. ³ Ba mai mult, ne^(ES) bucurăm chiar şi în necazurile noastre, căci ştim^(ET) că necazul aduce răbdare, ⁴ răbdarea^(EU) aduce biruinţă în încercare, iar biruinţa aceasta aduce nădejdea. ⁵ Însă nădejdea^(EV) aceasta nu înşală, pentru că^(EW) dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în inimile noastre prin Duhul Sfânt, care ne-a fost dat. ⁶ Căci, pe când eram noi încă fără putere, Hristos, la vremea cuvenită, a^(EX) murit pentru cei nelegiuiţi. ⁷ Pentru un om neprihănit cu greu ar muri cineva, dar pentru binefăcătorul lui poate că s-ar găsi cineva să moară. ⁸ Dar Dumnezeu^(EY) Îşi arată dragostea faţă de noi prin faptul că, pe când eram noi încă păcătoşi, Hristos a murit pentru noi. ⁹ Deci, cu atât mai mult acum, când suntem socotiţi neprihăniţi prin^(EZ) sângele Lui, vom fi mântuiţi prin El de mânia lui Dumnezeu^(FA). ¹⁰ Căci, dacă^(FB) atunci când eram vrăjmaşi, am fost împăcaţi^(FC) cu Dumnezeu, prin moartea Fiului Său, cu mult mai mult acum, când suntem împăcaţi cu El, vom fi mântuiţi prin^(FD) viaţa Lui. ¹¹ Şi nu numai atât, dar ne^(FE) şi bucurăm în Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Hristos, prin care am căpătat împăcarea.

Păcatul şi harul

¹² De aceea, după cum printr-un^(FF) singur om a intrat păcatul în lume şi prin^(FG) păcat a intrat moartea, şi astfel moartea a trecut asupra tuturor oamenilor, din pricină că toţi au păcătuit… ¹³ (Căci înainte de Lege păcatul era în lume. Dar păcatul^(FH) nu este ţinut în seamă câtă vreme nu este o lege. ¹⁴ Totuşi moartea a domnit, de la Adam până la Moise, chiar peste cei ce nu păcătuiseră printr-o călcare de lege asemănătoare cu a lui Adam, care^(FI) este o icoană preînchipuitoare a Celui ce avea să vină. ¹⁵ Dar cu darul fără plată nu este ca şi cu greşeala, căci, dacă prin greşeala unuia singur, cei mulţi au fost loviţi cu moartea, apoi cu mult mai mult harul lui Dumnezeu şi darul pe care ni l-a făcut harul acesta într-un singur om, adică în Isus Hristos, s-au dat din belşug celor^(FJ) mulţi. ¹⁶ Şi darul fără plată nu vine ca printr-acel unul care a păcătuit, căci judecata venită de la unul a adus osânda, dar darul fără plată venit în urma multor greşeli a adus o hotărâre de iertare. ¹⁷ Dacă, deci, prin greşeala unuia singur, moartea a domnit prin el singur, cu mult mai mult cei ce primesc, în toată plinătatea, harul şi darul neprihănirii vor domni în viaţă prin acel unul singur, care este Isus Hristos!) ¹⁸ …Astfel dar, după cum printr-o singură greşeală a venit o osândă care a lovit pe^(FK) toţi oamenii, tot aşa, printr-o singură hotărâre de iertare a venit pentru toţi oamenii o hotărâre de neprihănire care dă viaţa. ¹⁹ Căci, după cum, prin neascultarea unui singur om, cei mulţi au fost făcuţi păcătoşi, tot aşa, prin ascultarea unui singur om, cei mulţi vor fi făcuţi neprihăniţi. ²⁰ Ba încă şi Legea^(FL) a venit pentru ca să se înmulţească greşeala, dar unde s-a înmulţit păcatul, acolo harul s-a înmulţit^(FM) şi mai mult, ²¹ pentru ca, după cum păcatul a stăpânit dând moartea, tot aşa şi harul să stăpânească dând neprihănirea, ca să dea viaţa veşnică, prin Isus Hristos, Domnul nostru.

Harul ne izbăveşte de stăpânirea păcatului

6 Ce vom zice dar? Să păcătuim^(FN) mereu ca să se înmulţească harul? ² Nicidecum! Noi, care am^(FO) murit faţă de păcat, cum să mai trăim în păcat? ³ Nu ştiţi că toţi câţi^(FP) am fost botezaţi în Isus Hristos, am fost botezaţi în^(FQ) moartea Lui? ⁴ Noi, deci, prin botezul în moartea Lui, am fost îngropaţi^(FR) împreună cu El, pentru ca, după cum^(FS) Hristos a înviat din morţi prin slava^(FT) Tatălui, tot aşa^(FU) şi noi să trăim o viaţă nouă. ⁵ În adevăr, dacă^(FV) ne-am făcut una cu El printr-o moarte asemănătoare cu a Lui, vom fi una cu El şi printr-o înviere asemănătoare cu a Lui. ⁶ Ştim bine că omul^(FW) nostru cel vechi a fost răstignit împreună cu El, pentru ca trupul^(FX) păcatului să fie dezbrăcat de puterea lui, în aşa fel ca să nu mai fim robi ai păcatului, ⁷ căci cine^(FY) a murit, de drept, este izbăvit de păcat. ⁸ Acum, dacă^(FZ) am murit împreună cu Hristos, credem că vom şi trăi împreună cu El, ⁹ întrucât ştim că Hristosul^(GA) înviat din morţi nu mai moare; moartea nu mai are nicio stăpânire asupra Lui. ¹⁰ Fiindcă prin moartea de care a murit, El a^(GB) murit pentru păcat o dată pentru totdeauna, iar prin viaţa pe care o trăieşte, trăieşte^(GC) pentru Dumnezeu. ¹¹ Tot aşa şi voi înşivă socotiţi-vă morţi^(GD) faţă de păcat şi vii^(GE) pentru Dumnezeu, în Isus Hristos, Domnul nostru. ¹² Deci^(GF) păcatul să nu mai domnească în trupul vostru muritor şi să nu mai ascultaţi de poftele lui. ¹³ Să nu mai daţi în stăpânirea păcatului mădularele^(GG) voastre, ca nişte unelte ale nelegiuirii, ci daţi-vă^(GH) pe voi înşivă lui Dumnezeu, ca vii, din morţi cum eraţi şi daţi lui Dumnezeu mădularele voastre, ca pe nişte unelte ale neprihănirii. ¹⁴ Căci^(GI) păcatul nu va mai stăpâni asupra voastră, pentru că nu sunteţi sub Lege, ci sub har.

Harul nu îndreptăţeşte păcatul

¹⁵ Ce urmează de aici? Să păcătuim pentru că^(GJ) nu mai suntem sub Lege, ci sub har? Nicidecum. ¹⁶ Nu ştiţi că, dacă^(GK) vă daţi robi cuiva ca să-l ascultaţi, sunteţi robii aceluia de care ascultaţi, fie că este vorba de păcat, care duce la moarte, fie că este vorba de ascultare, care duce la neprihănire? ¹⁷ Dar mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, pentru că, după ce aţi fost robi ai păcatului, aţi ascultat acum din inimă de dreptarul^(GL) învăţăturii pe care aţi primit-o. ¹⁸ Şi prin chiar faptul că aţi fost izbăviţi^(GM) de sub păcat, v-aţi făcut robi ai neprihănirii. ¹⁹ Vorbesc omeneşte, din pricina neputinţei firii voastre pământeşti: după cum odinioară v-aţi făcut mădularele voastre roabe ale necurăţiei şi fărădelegii, aşa că săvârşeaţi fărădelegea, tot aşa acum trebuie să vă faceţi mădularele voastre roabe ale neprihănirii, ca să ajungeţi la sfinţirea voastră! ²⁰ Căci, atunci când eraţi robi^(GN) ai păcatului, eraţi slobozi faţă de neprihănire. ²¹ Şi ce^(GO) roade aduceaţi atunci? Roade de care acum vă este ruşine, pentru că sfârşitul^(GP) acestor lucruri este moartea. ²² Dar acum, odată ce aţi fost izbăviţi^(GQ) de păcat şi v-aţi făcut robi ai lui Dumnezeu, aveţi ca rod sfinţirea, iar ca sfârşit: viaţa veşnică. ²³ Fiindcă plata^(GR) păcatului este moartea, dar darul^(GS) fără plată al lui Dumnezeu este viaţa veşnică în Isus Hristos, Domnul nostru.

Creştinul izbăvit de Lege

7 Nu ştiţi, fraţilor – căci vorbesc unor oameni care cunosc Legea – că Legea are stăpânire asupra omului câtă vreme trăieşte el? ² Căci femeia^(GT) măritată este legată prin Lege de bărbatul ei câtă vreme trăieşte el, dar, dacă-i^(GU) moare bărbatul, este dezlegată de legea bărbatului ei. ³ Dacă, deci, când îi trăieşte bărbatul, ea se mărită după altul, se va chema preacurvă, dar, dacă-i moare bărbatul, este dezlegată de Lege, aşa că nu mai este preacurvă dacă se mărită după altul. ⁴ Tot astfel, fraţii mei, prin trupul lui Hristos şi voi aţi^(GV) murit în ce priveşte Legea, ca să fiţi ai altuia, adică ai Celui ce a înviat din morţi, şi aceasta, ca să aducem rod pentru Dumnezeu. ⁵ Căci, când trăiam sub firea noastră pământească, patimile păcatelor, aţâţate de Lege, lucrau^(GW) în mădularele noastre şi ne făceau să^(GX) aducem roade pentru moarte. ⁶ Dar acum, am fost izbăviţi de Lege şi suntem morţi faţă de Legea aceasta, care ne ţinea robi, pentru ca să slujim lui Dumnezeu într-un^(GY) duh nou, iar nu după vechea slovă.

Legea dă cunoştinţa păcatului

⁷ Deci ce vom zice? Legea este ceva păcătos?

Nicidecum! Dimpotrivă, păcatul nu l-am^(GZ) cunoscut decât prin Lege. De pildă, n-aş fi cunoscut pofta, dacă Legea nu mi-ar fi spus: „Să^(HA) nu pofteşti!”

⁸ Apoi, păcatul^(HB) a luat prilejul şi a făcut să se nască în mine, prin poruncă, tot felul de pofte, căci, fără Lege, păcatul este mort. ⁹ Odinioară, fiindcă eram fără^(HC) Lege, trăiam, dar când a venit porunca, păcatul a înviat, şi eu am murit. ¹⁰ Şi porunca, ea, care^(HD) trebuia să-mi dea viaţa, mi-a pricinuit moartea. ¹¹ Pentru că păcatul a luat prilejul prin ea m-a amăgit, şi, prin însăşi porunca aceasta, m-a lovit cu moartea. ¹² Aşa că Legea^(HE), negreşit, este sfântă şi porunca este sfântă, dreaptă şi bună. ¹³ Atunci, un lucru bun mi-a dat moartea? Nicidecum. Dar păcatul, tocmai ca să iasă la iveală ca păcat, mi-a dat moartea printr-un lucru bun, pentru ca păcatul să se arate afară din cale de păcătos, prin faptul că se slujea de aceeaşi poruncă.

Lupta firii pământeşti împotriva Duhului

¹⁴ Ştim, în adevăr, că Legea este duhovnicească, dar eu sunt pământesc, vândut^(HF) rob păcatului. ¹⁵ Căci nu ştiu ce fac: nu^(HG) fac ce vreau, ci fac ce urăsc. ¹⁶ Acum, dacă fac ce nu vreau, mărturisesc prin aceasta că Legea este bună. ¹⁷ Şi atunci, nu mai sunt eu cel ce face lucrul acesta, ci păcatul care locuieşte în mine. ¹⁸ Ştiu, în adevăr, că nimic bun nu locuieşte în^(HH) mine, adică în firea mea pământească, pentru că, ce-i drept, am voinţa să fac binele, dar n-am puterea să-l fac. ¹⁹ Căci binele, pe care vreau să-l fac, nu-l fac, ci răul pe care nu vreau să-l fac, iată ce fac! ²⁰ Şi dacă fac ce nu vreau să fac, nu mai sunt eu cel ce face lucrul acesta, ci păcatul care locuieşte în mine. ²¹ Găsesc dar în mine legea aceasta: când vreau să fac binele, răul este lipit de mine. ²² Fiindcă după omul dinăuntru îmi^(HI) place Legea^(HJ) lui Dumnezeu, ²³ dar văd în^(HK) mădularele mele o altă^(HL) lege, care se luptă împotriva legii primite de mintea mea şi mă ţine rob legii păcatului, care este în mădularele mele. ²⁴ O, nenorocitul de mine! Cine mă va izbăvi de acest trup de moarte?… ²⁵ Mulţumiri^(HM) fie aduse lui Dumnezeu, prin Isus Hristos, Domnul nostru!… Astfel dar, cu mintea, eu slujesc Legii lui Dumnezeu; dar cu firea pământească, slujesc legii păcatului.

Creştinul trăieşte după Duh

8 Acum dar nu este nicio osândire pentru cei ce sunt în Hristos Isus, care nu^(HN) trăiesc după îndemnurile firii pământeşti, ci după îndemnurile Duhului. ² În adevăr, legea^(HO) Duhului^(HP) de viaţă în Hristos Isus m-a izbăvit de legea^(HQ) păcatului şi a morţii. ³ Căci – lucru^(HR) cu neputinţă Legii, întrucât firea pământească^[c] o făcea fără putere – Dumnezeu^(HS) a osândit păcatul în firea pământească, trimiţând, din pricina păcatului, pe Însuşi Fiul Său într-o fire asemănătoare cu a păcatului, ⁴ pentru ca porunca Legii să fie împlinită în noi, care^(HT) trăim nu după îndemnurile firii pământeşti, ci după îndemnurile Duhului. ⁵ În adevăr, cei ce^(HU) trăiesc după îndemnurile firii pământeşti umblă după lucrurile firii pământeşti, pe când cei^(HV) ce trăiesc după îndemnurile Duhului umblă după lucrurile Duhului. ⁶ Şi umblarea^(HW) după lucrurile firii pământeşti este moarte, pe când umblarea după lucrurile Duhului este viaţă şi pace. ⁷ Fiindcă umblarea^(HX) după lucrurile firii pământeşti este vrăjmăşie împotriva lui Dumnezeu, căci ea nu se supune Legii lui Dumnezeu şi nici^(HY) nu poate să se supună. ⁸ Deci cei ce sunt pământeşti nu pot să placă lui Dumnezeu. ⁹ Voi însă nu mai sunteţi pământeşti, ci duhovniceşti, dacă Duhul^(HZ) lui Dumnezeu locuieşte în adevăr în voi. Dacă n-are cineva Duhul^(IA) lui Hristos, nu este al Lui. ¹⁰ Şi dacă Hristos este în voi, trupul vostru, da, este supus morţii din pricina păcatului, dar duhul vostru este viu din pricina neprihănirii. ¹¹ Şi dacă Duhul Celui^(IB) ce a înviat pe Isus dintre cei morţi locuieşte în voi, Cel^(IC) ce a înviat pe Hristos Isus din morţi va învia şi trupurile voastre muritoare din pricina Duhului Său, care locuieşte în voi.

Creştinul trăieşte în aşteptarea mântuirii

¹² Aşadar^(ID), fraţilor, noi nu mai datorăm nimic firii pământeşti, ca să trăim după îndemnurile ei. ¹³ Dacă trăiţi^(IE) după îndemnurile ei, veţi muri, dar, dacă, prin Duhul, faceţi să moară^(IF) faptele trupului, veţi trăi. ¹⁴ Căci toţi cei ce sunt călăuziţi^(IG) de Duhul lui Dumnezeu sunt fii ai lui Dumnezeu. ¹⁵ Şi voi n-aţi^(IH) primit un duh de robie, ca să mai aveţi frică^(II), ci aţi primit un duh^(IJ) de înfiere, care ne face să strigăm: „Ava^(IK)!”, adică „Tată!” ¹⁶ Însuşi^(IL) Duhul adevereşte împreună cu duhul nostru că suntem copii ai lui Dumnezeu. ¹⁷ Şi, dacă suntem copii, suntem şi moştenitori^(IM): moştenitori ai lui Dumnezeu şi împreună-moştenitori cu Hristos, dacă suferim^(IN) cu adevărat împreună cu El, ca să fim şi proslăviţi împreună cu El. ¹⁸ Eu socotesc că suferinţele^(IO) din vremea de acum nu sunt vrednice să fie puse alături cu slava viitoare, care are să fie descoperită faţă de noi. ¹⁹ De asemenea, şi firea^(IP) aşteaptă cu o dorinţă înfocată descoperirea^(IQ) fiilor lui Dumnezeu. ²⁰ Căci firea^(IR) a fost supusă deşertăciunii – nu de voie, ci din pricina celui ce a supus-o – cu nădejdea însă ²¹ că şi ea va fi izbăvită din robia stricăciunii, ca să aibă parte de slobozenia slavei copiilor lui Dumnezeu. ²² Dar ştim că, până în ziua de azi, toată firea suspină^(IS) şi suferă durerile naşterii. ²³ Şi nu numai ea, dar şi noi, care avem cele dintâi roade^(IT) ale Duhului, suspinăm^(IU) în noi şi aşteptăm^(IV) înfierea, adică răscumpărarea trupului^(IW) nostru. ²⁴ Căci în nădejdea^(IX) aceasta am fost mântuiţi. Dar o nădejde care se vede nu mai este nădejde, pentru că ce se vede se mai poate nădăjdui? ²⁵ Pe când, dacă nădăjduim ce nu vedem, aşteptăm cu răbdare. ²⁶ Şi tot astfel şi Duhul ne ajută în slăbiciunea noastră, căci nu^(IY) ştim cum trebuie să ne rugăm. Dar Însuşi^(IZ) Duhul mijloceşte pentru noi cu suspine negrăite. ²⁷ Şi Cel^(JA) ce cercetează inimile ştie care este năzuinţa Duhului, pentru că El mijloceşte pentru sfinţi după^(JB) voia lui Dumnezeu.

Pe creştin nimic nu-l poate despărţi de dragostea lui Dumnezeu

²⁸ De altă parte, ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, şi anume spre binele celor ce^(JC) sunt chemaţi după planul Său. ²⁹ Căci, pe aceia pe care i-a cunoscut mai^(JD) dinainte, i-a şi hotărât mai^(JE) dinainte să^(JF) fie asemenea chipului Fiului Său, pentru ca^(JG) El să fie Cel întâi născut dintre mai mulţi fraţi. ³⁰ Şi pe aceia pe care i-a hotărât mai dinainte, i-a şi chemat^(JH), şi pe aceia pe care i-a chemat, i-a şi socotit neprihăniţi^(JI), iar pe aceia pe care i-a socotit neprihăniţi, i-a şi proslăvit^(JJ). ³¹ Deci ce vom zice noi în faţa tuturor acestor lucruri? Dacă Dumnezeu este pentru noi, cine va fi împotriva noastră? ³² El^(JK), care n-a cruţat nici chiar pe Fiul Său, ci L-a^(JL) dat pentru noi toţi, cum nu ne va da fără plată, împreună cu El, toate lucrurile? ³³ Cine va ridica pâră împotriva aleşilor lui Dumnezeu? Dumnezeu^(JM) este Acela care-i socoteşte neprihăniţi! ³⁴ Cine-i^(JN) va osândi? Hristos a murit! Ba mai mult, El a şi înviat, stă^(JO) la dreapta lui Dumnezeu şi^(JP) mijloceşte pentru noi! ³⁵ Cine ne va despărţi pe noi de dragostea lui Hristos? Necazul sau strâmtorarea, sau prigonirea, sau foametea, sau lipsa de îmbrăcăminte, sau primejdia, sau sabia? ³⁶ După cum este scris: „Din^(JQ) pricina Ta suntem daţi morţii toată ziua; suntem socotiţi ca nişte oi de tăiat”. ³⁷ Totuşi^(JR) în toate aceste lucruri noi suntem mai mult decât biruitori, prin Acela care ne-a iubit. ³⁸ Căci sunt bine încredinţat că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpânirile^(JS), nici puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare, ³⁹ nici înălţimea, nici adâncimea, nicio altă făptură^[d] nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu, care este în Isus Hristos, Domnul nostru.

Pavel şi mântuirea israeliţilor

9 Spun^(JT) adevărul în Hristos, nu mint; cugetul meu, luminat de Duhul Sfânt, îmi este martor ² că^(JU) simt o mare întristare şi am o durere necurmată în inimă. ³ Căci aproape să^(JV) doresc să fiu eu însumi anatema, despărţit de Hristos, pentru fraţii mei, rudele mele trupeşti. ⁴ Ei^(JW) sunt israeliţi, au^(JX) înfierea, slava^(JY), legămintele^(JZ), darea Legii^(KA), slujba dumnezeiască^(KB), făgăduinţele^(KC), ⁵ patriarhii^(KD), şi din^(KE) ei a ieşit, după trup, Hristosul, care^(KF) este mai presus de toate lucrurile, Dumnezeu binecuvântat în veci. Amin!

Dumnezeu este stăpân să aleagă

⁶ Dar aceasta nu^(KG) înseamnă că a rămas fără putere Cuvântul lui Dumnezeu. Căci nu^(KH) toţi cei ce se coboară din Israel sunt Israel ⁷ şi, măcar că sunt sămânţa lui Avraam, nu^(KI) toţi sunt copiii lui Avraam, ci este scris: „În Isaac^(KJ) vei avea o sămânţă, care-ţi va purta numele”. ⁸ Aceasta înseamnă că nu copiii trupeşti sunt copii ai lui Dumnezeu, ci copiii^(KK) făgăduinţei sunt socotiţi ca sămânţă. ⁹ Căci cuvântul acesta este o făgăduinţă: „Pe vremea aceasta^(KL) Mă voi întoarce, şi Sara va avea un fiu”. ¹⁰ Ba mai mult; tot aşa a fost cu Rebeca^(KM). Ea a zămislit doi gemeni numai de la părintele nostru Isaac. ¹¹ Căci, măcar că cei doi gemeni nu se născuseră încă şi nu făcuseră nici bine, nici rău – ca să rămână în picioare hotărârea mai dinainte a lui Dumnezeu, prin care se făcea o alegere, nu prin fapte, ci prin^(KN) Cel ce cheamă –, ¹² s-a zis Rebecăi: „Cel^(KO) mai mare va fi rob celui mai mic”, ¹³ după cum este scris: „Pe Iacov^(KP) l-am iubit, iar pe Esau l-am urât”.

Dumnezeu se îndură de cine-I place

¹⁴ Deci ce vom zice? Nu cumva^(KQ) este nedreptate în Dumnezeu? Nicidecum! ¹⁵ Căci El a zis lui Moise: „Voi avea^(KR) milă de oricine-Mi va plăcea să am milă şi Mă voi îndura de oricine-Mi va plăcea să Mă îndur”. ¹⁶ Aşadar nu atârnă nici de cine vrea, nici de cine aleargă, ci de Dumnezeu, care are milă. ¹⁷ Fiindcă Scriptura^(KS) zice lui Faraon: „Te-am ridicat înadins^(KT), ca să-Mi arăt în tine puterea Mea şi pentru ca Numele Meu să fie vestit în tot pământul”. ¹⁸ Astfel, El are milă de cine vrea şi împietreşte pe cine vrea. ¹⁹ Dar îmi vei zice: „Atunci de ce mai bagă vină? Căci^(KU) cine poate sta împotriva voiei Lui?” ²⁰ Dar, mai degrabă, cine eşti tu, omule, ca să răspunzi împotriva lui Dumnezeu? Nu cumva vasul de lut va^(KV) zice celui ce l-a făcut: „Pentru ce m-ai făcut aşa?” ²¹ Nu este olarul^(KW) stăpân pe lutul lui ca, din aceeaşi frământătură de lut, să facă un^(KX) vas pentru o întrebuinţare de cinste şi un alt vas pentru o întrebuinţare de ocară? ²² Şi ce putem spune dacă Dumnezeu, fiindcă voia să-Şi arate mânia şi să-Şi descopere puterea, a suferit cu multă răbdare nişte vase^(KY) ale mâniei, făcute^(KZ) pentru pieire, ²³ şi să-Şi arate bogăţia^(LA) slavei Lui faţă de nişte vase ale îndurării, pe care le-a pregătit^(LB) mai dinainte pentru slavă (despre noi vorbesc)? ²⁴ Astfel, El ne-a chemat nu^(LC) numai dintre iudei, ci şi dintre neamuri, ²⁵ după cum zice în Osea: „Voi^(LD) numi popor al Meu pe cel ce nu era poporul Meu şi preaiubită pe cea care nu era preaiubită.