– Eu sunt, Cel Ce vorbesc cu dreptate
    şi Care am putere să mântuiesc!

² – De ce-Ţi sunt hainele roşii
    şi veşmintele ca ale unuia care calcă în teasc?

³ – Eu singur am călcat în teasc,
    iar dintre popoare n-a fost nimeni cu Mine.
Le-am călcat în mânia Mea,
    le-am călcat în picioare în furia Mea.
Sângele lor Mi-a stropit hainele,
    astfel că pe toate Mi le-am pătat.
⁴ Căci ziua răzbunării era în inima Mea
    şi anul răscumpărării Mele sosise.
⁵ M-am uitat şi nu era nimeni să Mă ajute;
    am fost uimit căci nu era nimeni să Mă sprijine;
prin urmare, puterea Mea Mi-a adus izbândă
    şi mânia Mea M-a sprijinit.
⁶ Am călcat în picioare popoare în mânia Mea,
    le-am îmbătat în furia Mea
        şi le-am vărsat sângele pe pământ.

¹¹ Atunci ei şi-au adus aminte^[a] de zilele străvechi,
    de zilele când Moise Îi conducea poporul.
Unde este Acela Care i-a trecut prin mare
    împreună cu păstorul turmei Sale?
Unde este Acela Care a pus printre ei
    Duhul Său cel Sfânt,
¹² Acela Care Şi-a trimis braţul slăvit
    să-i fie mână dreaptă lui Moise,
Acela Care a despărţit apele înaintea lor
    pentru a-Şi face un renume veşnic,
¹³         Acela Care i-a condus prin adâncuri?
Asemenea unui cal ce aleargă prin pustie,
    ei nu s-au împiedicat
¹⁴ şi asemenea unor vite ce coboară în câmpie,
    aşa i-a condus Duhul Domnului la odihnă.
În felul acesta Ţi-ai călăuzit Tu poporul,
    pentru a-Ţi face un Nume slăvit.

¹⁵ Priveşte din ceruri şi vezi,
    din Locuinţa Ta sfântă şi slăvită!
Unde-Ţi sunt râvna şi puterea?
    Fiorul Tău lăuntric şi compasiunea Ta
        s-au retras de la mine.
¹⁶ Totuşi Tu eşti Tatăl nostru,
    chiar dacă Avraam nu ne cunoaşte,
        chiar dacă Israel nu ne recunoaşte;
Tu, Doamne, eşti Tatăl nostru,
    din vechime Tu Te numeşti «Răscumpărătorul nostru»!
¹⁷ De ce, Doamne, ne-ai făcut să rătăcim de la căile Tale?
    De ce ne-ai împietrit inimile, ca să nu ne mai temem de Tine?
Întoarce-Te, de dragul robilor Tăi,
    de dragul seminţiilor ce-Ţi sunt moştenire!
¹⁸ Pentru puţină vreme poporul Tău cel sfânt a avut parte de Lăcaşul Tău,
    dar acum duşmanii noştri l-au călcat în picioare.
¹⁹ Am fost multă vreme ca unii care nu erau sub stăpânirea Ta,
    ca unii peste care nu era chemat Numele Tău.^[b]

64 O, de ai despica cerurile şi ai coborî!
    Cum ar tremura munţii înaintea Ta!
² Ca focul care aprinde vreascurile
    sau face ca apa să fiarbă,
aşa să-Ţi faci cunoscut Numele duşmanilor Tăi,
    pentru ca neamurile să tremure înaintea Ta!
³ Când ai făcut lucruri înfricoşătoare, la care nu ne aşteptam,
    când Te-ai coborât, munţii s-au cutremurat înaintea Ta.
⁴ Din vremuri străvechi nu s-a pomenit,
    nici o ureche n-a auzit
şi nici un ochi n-a văzut vreun alt Dumnezeu în afară de Tine,
    Care să lucreze pentru cei ce-L aşteaptă.
⁵ Tu vii în întâmpinarea celor ce, cu bucurie, împlinesc dreptatea,
    a celor ce, pe căile Tale, îşi aduc aminte de Tine.
Dar iată că te-ai mâniat,
    pentru că am continuat să păcătuim împotriva lor.
        Şi să mai fim oare mântuiţi?^[c]
6 Toţi am devenit ca nişte necuraţi
    şi toate faptele noastre drepte sunt ca o haină mânjită.
Toţi ne ofilim ca o frunză,
    şi nedreptăţile noastre ne mătură ca vântul.
⁷ Nu este nimeni care să cheme Numele Tău
    sau să încerce să se ţină strâns de Tine,
căci Ţi-ai ascuns faţa de noi,
    şi ne-ai lăsat să pierim din cauza nedreptăţilor noastre.

⁸ Dar Doamne, Tu eşti Tatăl nostru!
    Noi suntem lutul, iar Tu eşti olarul nostru;
        noi toţi suntem lucrarea mâinii Tale.
⁹ Nu te mânia prea tare, Doamne!
    Nu-ţi aminti de nelegiuire pentru totdeauna!
        Priveşte spre noi, Te rugăm, căci suntem cu toţii poporul Tău!
¹⁰ Cetăţile Tale sfinte au devenit o pustie;
    Sionul însuşi este o pustie,
        iar Ierusalimul o pustietate.
¹¹ Templul^[d] nostru sfânt şi plin de slavă,
    în care părinţii noştri Te lăudau,
a fost dat pradă flăcărilor
    şi toate lucrurile în care ne găseam plăcerea sunt ruine.
¹² După toate acestea, Doamne, vei rămâne totuşi deoparte?
    Vei continua să taci şi să ne pedepseşti atât de aspru?“

¹ Daţi mulţumire Domnului, căci este bun,
    căci veşnică-I este îndurarea!

² Aşa să zică răscumpăraţii Domnului,
    cei pe care i-a răscumpărat din mâna duşmanului,
³ pe care i-a adunat de pe cuprinsul ţărilor:
    de la răsărit şi de la apus,
        de la nord şi de la sud^[a].

⁴ Ei rătăceau prin pustie, pe o cale neumblată,
    fără să găsească o cetate în care să locuiască.
⁵ Flămânzi şi însetaţi,
    li se lihnise sufletul în ei.
⁶ Atunci, în strâmtorarea lor, au strigat către Domnul,
    şi El i-a izbăvit din necazurile lor.
⁷ I-a călăuzit pe o cale dreaptă,
    ca să meargă spre o cetate în care să locuiască.
⁸ Să-L laude deci pe Domnul pentru îndurarea Lui
    şi pentru minunile Lui faţă de fiii oamenilor!
⁹ Căci El a potolit sufletul însetat
    şi a săturat sufletul flămând.

¹⁰ Celor ce locuiau în întuneric şi în umbra morţii,
    legaţi în chin şi în fiare,
¹¹ pentru că se răzvrătiseră faţă de mesajele lui Dumnezeu
    şi dispreţuiseră sfatul Celui Preaînalt,
¹² El le-a smerit inima prin necaz;
    ei se clătinaseră şi nu era nimeni să-i ajute.
¹³ Atunci, în strâmtorarea lor, au strigat către Domnul,
    şi El i-a izbăvit din necazurile lor.
¹⁴ I-a scos din întuneric şi din umbra morţii
    şi le-a rupt legăturile.
¹⁵ Să-L laude deci pe Domnul pentru îndurarea Lui
    şi pentru minunile Lui faţă de fiii oamenilor!
¹⁶ Căci El a zdrobit porţi de bronz
    şi a tăiat zăvoare de fier.

¹⁷ Ei ajunseseră nebuni^[b] din cauza căii lor nelegiuite
    şi se nenorociseră din cauza păcatelor lor.
¹⁸ Sufletul lor se dezgustase de orice hrană
    şi ajunseseră la porţile morţii.
¹⁹ Atunci, în strâmtorarea lor, au strigat către Domnul,
    şi El i-a eliberat din necazurile lor.
²⁰ Le-a trimis Cuvântul Lui, i-a tămăduit
    şi i-a scăpat din groapă.
²¹ Să-L laude deci pe Domnul pentru îndurarea Lui
    şi pentru minunile Lui faţă de fiii oamenilor!
²² Să aducă jertfe de mulţumire
    şi să povestească lucrările Lui cu strigăte de bucurie!

²³ Cei ce coborau pe mare cu corăbiile,
    cei ce făceau negoţ pe ape mari,
²⁴ au văzut ei înşişi lucrările Domnului
    şi minunile Lui din adâncuri.
²⁵ Când a grăit El, s-a iscat o furtună năprasnică,
    care a ridicat talazurile mării.
²⁶ Se suiau spre ceruri şi se coborau în adâncuri;
    sufletul li se înmuiase din cauza nenorocirii.
²⁷ Se clătinau şi se mişcau ca un om beat;
    toată înţelepciunea lor fusese înghiţită.
²⁸ Atunci, în strâmtorarea lor, ei au strigat către Domnul,
    şi El i-a izbăvit din necazurile lor.
²⁹ A liniştit furtuna,
    iar valurile s-au potolit.
³⁰ Ei s-au bucurat că acestea s-au liniştit,
    iar El i-a condus la limanul dorit.
³¹ Să-L laude deci pe Domnul pentru îndurarea Lui
    şi pentru minunile Lui faţă de fiii oamenilor!
³² Să-L înalţe în adunarea poporului
    şi să-L înalţe în sfatul bătrânilor^[c]!

³³ El preface râurile în pustiu
    şi izvoarele de ape în pământ uscat
³⁴ şi pământul roditor în pământ sterp,
    din pricina răutăţii locuitorilor ţării.

³⁵ El preface pustia într-o vale cu apă
    şi ţinutul arid în izvoare de ape.
³⁶ Aşază acolo pe cei flămânzi,
    iar ei îşi întemeiază o cetate în care să locuiască,
³⁷ îşi seamănă ogoare, îşi plantează vii
    şi au recolte bogate.
³⁸ El îi binecuvântează, astfel încât se înmulţesc foarte mult,
    iar vitele nu li le împuţinează.

³⁹ Când sunt împuţinaţi şi umiliţi
    din pricina asupririi, a necazului şi a suferinţei,
⁴⁰ El revarsă dispreţ asupra nobililor
    şi-i face să rătăcească prin pustietate fără drum.
⁴¹ Îi ridică însă pe cei nevoiaşi din sărăcie
    şi le înmulţeşte familiile ca pe o turmă.
⁴² Cei drepţi văd şi se bucură
    şi orice nedreptate îşi închide gura.

⁴³ Cine este înţelept, să păzească aceste lucruri
    şi să ia aminte la marea îndurare a Domnului!