Add parallel Print Page Options

Mutarea chivotului şi cortului

Atunci, împăratul Solomon(A) a adunat la el, la Ierusalim, pe bătrânii lui Israel şi pe toate căpeteniile seminţiilor, pe căpeteniile familiilor copiilor lui Israel, ca să mute din cetatea(B) lui David, adică Sionul, chivotul(C) legământului Domnului. Toţi bărbaţii lui Israel s-au strâns la împăratul Solomon, în luna lui Etanim, care este a şaptea lună, în timpul praznicului(D). Când au venit toţi bătrânii lui Israel, preoţii(E) au ridicat chivotul. Au adus chivotul Domnului, cortul(F) întâlnirii şi toate uneltele sfinte care erau în cort: preoţii şi leviţii le-au adus. Împăratul Solomon şi toată adunarea lui Israel chemată la el au stat înaintea chivotului. Au jertfit(G) oi şi boi, care n-au putut fi nici număraţi, nici socotiţi din pricina mulţimii lor. Preoţii au dus(H) chivotul legământului Domnului la(I) locul lui, în Locul Preasfânt al casei, în Sfânta Sfintelor, sub(J) aripile heruvimilor. Căci heruvimii aveau aripile întinse peste locul chivotului şi acopereau chivotul şi drugii lui pe deasupra. Se dăduse drugilor(K) o aşa lungime încât capetele lor se vedeau din Locul Sfânt dinaintea Locului Preasfânt, dar nu se vedeau de afară. Ei au fost acolo până în ziua de azi. În chivot(L) nu erau decât(M) cele două table de piatră, pe care le-a(N) pus Moise în el la Horeb, când(O) a făcut Domnul legământ cu copiii lui Israel, la ieşirea lor din ţara Egiptului. 10 În clipa când au ieşit preoţii din Locul Sfânt, norul a umplut(P) Casa Domnului. 11 Preoţii n-au putut să rămână acolo să facă slujba din pricina norului, căci slava Domnului umpluse Casa Domnului.

Solomon binecuvântează adunarea

12 Atunci(Q), Solomon a zis: „Domnul a zis că vrea să locuiască în întuneric!(R) 13 Eu am zidit(S) o casă care va fi locuinţa Ta, un loc(T) unde vei locui pe vecie!” 14 Împăratul şi-a întors faţa şi a binecuvântat(U) pe toată adunarea lui Israel. Toată adunarea lui Israel era în picioare. 15 Şi el a zis: „Binecuvântat(V) să fie Domnul, Dumnezeul lui Israel, care a vorbit(W) cu gura Lui tatălui meu David şi care împlineşte, prin puterea Lui, ce spusese când a zis: 16 ‘Din(X) ziua când am scos din Egipt pe poporul Meu Israel, n-am ales nicio cetate dintre toate seminţiile lui Israel ca să Mi se zidească în ea o casă unde(Y) să locuiască Numele Meu, ci am ales pe David(Z) să împărăţească peste poporul Meu Israel!’ 17 Tatăl meu, David, avea de gând(AA) să zidească o casă Numelui Domnului, Dumnezeului lui Israel. 18 Şi Domnul(AB) a zis tatălui meu David: ‘Fiindcă ai avut de gând să zideşti o casă Numelui Meu, bine ai făcut că ai avut acest gând. 19 Numai că nu tu(AC) vei zidi casa, ci fiul tău, ieşit din trupul tău, va zidi casa Numelui Meu.’ 20 Domnul a împlinit cuvintele pe care(AD) le rostise. Eu m-am ridicat în locul tatălui meu, David, şi am şezut pe scaunul de domnie al lui Israel, cum vestise Domnul, şi am zidit casa Numelui Domnului, Dumnezeul lui Israel. 21 Am rânduit un loc pentru chivot, unde este legământul(AE) Domnului, legământul pe care l-a făcut El cu părinţii noştri, când i-a scos din ţara Egiptului.”

Rugăciunea lui Solomon

22 Solomon s-a aşezat înaintea altarului(AF) Domnului, în faţa întregii adunări a lui Israel. Şi-a întins(AG) mâinile spre cer 23 şi a zis:

„Doamne, Dumnezeul lui Israel! Nu(AH) este Dumnezeu ca Tine, nici sus în ceruri, nici jos pe pământ. Tu ţii(AI) legământul şi îndurarea faţă de robii Tăi, care umblă(AJ) înaintea Ta din toată inima lor! 24 Astfel, ai ţinut cuvântul dat robului Tău David, tatăl meu, şi ce ai spus cu gura Ta, împlineşti în ziua aceasta cu puterea Ta. 25 Acum, Doamne, Dumnezeul lui Israel, ţine făgăduinţa pe care ai făcut-o tatălui meu, David, când ai zis: ‘Nu(AK) vei fi lipsit niciodată înaintea Mea de un urmaş care să şadă pe scaunul de domnie al lui Israel, numai fiii tăi să ia seama la calea lor şi să umble înaintea Mea cum ai umblat tu înaintea Mea.’ 26 Oh, Dumnezeul lui Israel, împlinească-se făgăduinţa(AL) pe care ai făcut-o robului Tău David, tatăl meu! 27 Dar ce! Va locui(AM) oare cu adevărat Dumnezeu pe pământ? Iată că cerurile şi cerurile(AN) cerurilor nu pot să Te cuprindă, cu cât mai puţin casa aceasta pe care Ţi-am zidit-o eu! 28 Totuşi, Doamne, Dumnezeul meu, ia aminte la rugăciunea robului Tău şi la cererea lui; ascultă strigătul şi rugăciunea pe care Ţi-o face astăzi robul Tău. 29 Ochii Tăi să fie zi şi noapte deschişi asupra casei acesteia, asupra locului despre care ai zis: ‘Acolo va fi Numele Meu!’ Ascultă rugăciunea pe care Ţi-o face robul Tău în locul(AO) acesta. 30 Binevoieşte şi ascultă(AP) cererea robului Tău şi a poporului Tău Israel, când se vor ruga în locul acesta! Ascultă-i din locul locuinţei Tale, din ceruri, ascultă-i şi iartă-i! 31 Dacă va păcătui cineva împotriva aproapelui său şi va fi silit să(AQ) facă un jurământ şi va veni să jure înaintea altarului Tău, în casa aceasta, 32 ascultă-l din ceruri, lucrează şi fă dreptate robilor Tăi; osândeşte(AR) pe cel vinovat şi întoarce vina purtării lui asupra capului lui; dă dreptate celui nevinovat şi fă-i după nevinovăţia lui! 33 Când(AS) poporul Tău Israel va fi bătut de vrăjmaş, pentru că a păcătuit împotriva Ta, dacă se vor întoarce(AT) la Tine şi vor da slavă Numelui Tău, dacă-Ţi vor face rugăciuni şi cereri în casa aceasta, 34 ascultă-i din ceruri, iartă păcatul poporului Tău Israel şi întoarce-i în ţara pe care ai dat-o părinţilor lor! 35 Când(AU) se va închide cerul şi nu va fi ploaie din pricina păcatelor făcute de ei împotriva Ta, dacă se vor ruga în locul acesta şi vor da slavă Numelui Tău şi dacă se vor abate de la păcatele lor pentru că-i vei pedepsi, 36 ascultă-i din ceruri, iartă păcatul robilor Tăi şi al poporului Tău Israel, învaţă-i(AV) calea cea(AW) bună pe care trebuie să umble şi să trimiţi ploaie pe pământul pe care l-ai dat de moştenire poporului Tău! 37 Când foametea(AX), ciuma, rugina, tăciunele, lăcustele de un fel sau altul vor fi în ţară, când vrăjmaşul va împresura pe poporul Tău în ţara lui, în cetăţile lui, când vor fi urgii sau boli de orice fel, 38 dacă un om, dacă tot poporul Tău Israel va face rugăciuni şi cereri şi fiecare îşi va cunoaşte mustrarea cugetului lui şi va întinde mâinile spre casa aceasta, 39 ascultă-l din ceruri, din locul locuinţei Tale, şi iartă-l; lucrează şi răsplăteşte fiecăruia după căile lui, Tu care cunoşti inima fiecăruia, căci numai Tu cunoşti(AY) inima tuturor copiilor oamenilor, 40 ca să se teamă(AZ) de Tine în tot timpul cât vor trăi în ţara pe care ai dat-o părinţilor noştri! 41 Când străinul, care nu este din poporul Tău Israel, va veni dintr-o ţară depărtată pentru Numele Tău, 42 căci se va şti că Numele Tău este mare, mâna(BA) Ta este tare şi braţul Tău este întins, când va veni să se roage în casa aceasta, 43 ascultă-l din ceruri, din locul locuinţei Tale, şi dă străinului aceluia tot ce-Ţi va cere, pentru ca toate popoarele pământului să cunoască(BB) Numele Tău, să se teamă(BC) de Tine, ca şi poporul Tău Israel, şi să ştie că Numele Tău este chemat peste casa aceasta pe care am zidit-o eu! 44 Când poporul Tău va ieşi la luptă împotriva vrăjmaşului său, urmând calea pe care i-o vei porunci Tu, dacă vor face rugăciuni Domnului cu privirile întoarse spre cetatea pe care ai ales-o Tu şi spre casa pe care am zidit-o eu Numelui Tău, 45 ascultă din ceruri rugăciunile şi cererile lor şi fă-le dreptate! 46 Când vor păcătui împotriva Ta – căci(BD) nu este om care să nu păcătuiască, – şi Te vei mânia împotriva lor şi-i vei da în mâna vrăjmaşului, care-i va duce robi într-o ţară(BE) vrăjmaşă, depărtată sau apropiată, 47 dacă(BF) se vor coborî în ei înşişi, în ţara unde vor fi robi, dacă se vor întoarce la Tine şi-Ţi vor face cereri în ţara celor ce-i vor duce în robie şi vor(BG) zice: ‘Am păcătuit, am săvârşit fărădelegi, am făcut rău!’, 48 dacă se vor întoarce(BH) la Tine din toată inima lor şi din tot sufletul lor în ţara vrăjmaşilor lor care i-au luat robi, dacă-Ţi vor face rugăciuni(BI) cu privirile întoarse spre ţara lor, pe care ai dat-o părinţilor lor, spre cetatea pe care ai ales-o şi spre casa pe care am zidit-o eu Numelui Tău, 49 ascultă din ceruri, din locul locuinţei Tale, rugăciunile şi cererile lor şi fă-le dreptate; 50 iartă poporului Tău păcatele lui şi toate fărădelegile făcute împotriva Ta; trezeşte(BJ) mila celor ce-i vor ţine robi, ca să se îndure de ei, 51 căci sunt(BK) poporul Tău şi moştenirea Ta şi Tu i-ai scos din Egipt, din mijlocul unui cuptor(BL) de fier! 52 Ochii Tăi să fie deschişi la cererea robului Tău şi la cererea poporului Tău Israel, ca să-i asculţi în tot ce-Ţi vor cere! 53 Căci Tu i-ai ales din toate celelalte popoare ale pământului, ca să faci din ei moştenirea Ta, cum ai(BM) spus prin robul Tău Moise, când ai scos din Egipt pe părinţii noştri, Doamne, Dumnezeule!” 54 Când a isprăvit Solomon de spus Domnului toată rugăciunea aceasta şi cererea aceasta, s-a sculat dinaintea altarului Domnului, unde îngenunchease, cu mâinile întinse spre cer. 55 Şi, stând în picioare, a binecuvântat(BN) cu glas tare toată adunarea lui Israel, zicând: 56 „Binecuvântat să fie Domnul, care a dat odihnă poporului Său Israel, după toate făgăduinţele Lui! Din toate bunele cuvinte pe care le rostise prin robul Său Moise, niciunul n-a rămas(BO) neîmplinit. 57 Domnul, Dumnezeul nostru, să fie cu noi cum a fost cu părinţii noştri; să(BP) nu ne părăsească şi să nu ne lase, 58 ci să(BQ) ne plece inimile spre El, ca să umblăm în toate căile Lui şi să păzim poruncile Lui, legile Lui şi rânduielile Lui, pe care le-a poruncit părinţilor noştri! 59 Cuvintele acestea, cuprinse în cererile mele înaintea Domnului, să fie zi şi noapte înaintea Domnului, Dumnezeului nostru, şi să facă în tot timpul dreptate robului Său şi poporului Său Israel, 60 pentru ca toate popoarele pământului să poată cunoaşte(BR) că Domnul(BS) este Dumnezeu şi că nu este alt Dumnezeu afară de El! 61 Inima(BT) voastră să fie în totul a Domnului, Dumnezeului nostru, cum este astăzi, ca să urmaţi legile Lui şi să păziţi poruncile Lui.”

Sfinţirea Templului

62 Împăratul(BU) şi tot Israelul împreună cu el au adus jertfe înaintea Domnului. 63 Solomon a înjunghiat douăzeci şi două de mii de boi şi o sută douăzeci de mii de oi pentru jertfa de mulţumire pe care a adus-o Domnului. Aşa au făcut împăratul şi toţi copiii lui Israel sfinţirea Casei Domnului. 64 În ziua(BV) aceea, împăratul a sfinţit mijlocul curţii, care este înaintea Casei Domnului, căci acolo a adus arderile-de-tot, darurile de mâncare şi grăsimile jertfelor de mulţumire, pentru că altarul de aramă(BW) care este înaintea Domnului era prea mic ca să cuprindă arderile-de-tot, darurile de mâncare şi grăsimile jertfelor de mulţumire. 65 Solomon a prăznuit atunci sărbătoarea(BX) şi tot Israelul a prăznuit împreună cu el. O mare mulţime, venită de la împrejurimile(BY) Hamatului până la pârâul(BZ) Egiptului, s-a strâns înaintea Domnului, Dumnezeului nostru, timp de şapte zile şi alte şapte zile(CA), adică paisprezece zile. 66 În ziua a opta(CB), a dat drumul poporului. Şi ei au binecuvântat pe împărat şi s-au dus în corturile lor veseli şi cu inima mulţumită pentru tot binele pe care-l făcuse Domnul robului Său David şi poporului Său Israel.

Chivotul este aşezat în Casa Domnului

Atunci Solomon a convocat la Ierusalim sfatul bătrânilor lui Israel[a], toate căpeteniile seminţiilor şi conducătorii clanurilor israelite ca să mute Chivotul Legământului cu Domnul din Cetatea lui David, adică din Sion. Toţi bărbaţii lui Israel s-au adunat la regele Solomon cu prilejul sărbătorii din luna Etanim[b], adică luna a şaptea. După ce au venit toţi cei din sfatul bătrânilor lui Israel, preoţii au ridicat Chivotul. Preoţii şi leviţii au mutat Chivotul Domnului, Cortul Întâlnirii şi toate obiectele sfinte care erau în cort. Regele Solomon şi toată adunarea lui Israel, care se adunase înaintea lui, au stat împreună înaintea Chivotului şi au jertfit atât de multe oi şi vite, încât n-au putut fi numărate sau socotite. Preoţii au adus Chivotul Legământului cu Domnul la locul lui, în sanctuarul interior[c] al Casei, adică în Locul Preasfânt, sub aripile heruvimilor. Heruvimii aveau aripile întinse deasupra locului unde se afla Chivotul, astfel încât heruvimii acopereau atât Chivotul, cât şi drugii acestuia. Drugilor li se dăduse o asemenea lungime, încât să li se vadă capetele din Locul Sfânt care era în faţa sanctuarului interior, dar să nu se vadă de afară; ei sunt acolo şi astăzi. În Chivot nu se mai aflau decât cele două table de piatră puse de Moise la Horeb, atunci când Domnul a încheiat legământ cu israeliţii, după ce aceştia au ieşit din ţara Egiptului. 10 Când preoţii au ieşit din Locul Sfânt, norul a acoperit Casa Domnului. 11 Preoţii n-au putut rămâne să-şi îndeplinească slujba din cauza norului, căci slava Domnului umpluse Casa Domnului.

12 Atunci Solomon a zis: „Domnul a spus că va locui în negură. 13 Eu am zidit o Casă măreaţă pentru Tine, un loc unde vei locui pe vecie!“ 14 Apoi regele s-a întors cu faţa spre întreaga adunare a lui Israel şi a binecuvântat-o. Întreaga adunare a lui Israel stătea în picioare. 15 El a zis:

„Binecuvântat să fie Domnul, Dumnezeul lui Israel, Care a împlinit prin puterea Sa ceea ce i-a promis tatălui meu, David, când a zis: 16 «Din ziua în care l-am scos pe poporul Meu, Israel, din Egipt, nu am ales nici o cetate din toate seminţiile lui Israel ca să-Mi zidesc acolo o Casă pentru Numele Meu, ci l-am ales pe David ca să domnească peste poporul Meu, Israel.» 17 Tatăl meu, David, avea de gând să zidească o Casă pentru Numele Domnului, Dumnezeul lui Israel. 18 Dar Domnul i-a zis tatălui meu, David: «Tu te-ai gândit să zideşti o Casă Numelui Meu şi este bine că te-ai gândit în felul acesta! 19 Totuşi, nu tu vei zidi Casa, ci fiul tău; cel ce ţi s-a născut va zidi o Casă Numelui Meu.» 20 Domnul a împlinit ceea ce a promis. Eu m-am ridicat în locul tatălui meu, David, m-am aşezat pe tronul lui Israel, aşa cum a promis Domnul, şi am zidit Casa pentru Numele Domnului, Dumnezeul lui Israel. 21 Am pregătit acolo un loc pentru Chivotul în care se află legământul Domnului, pe care l-a încheiat cu strămoşii noştri după ce i-a scos din ţara Egiptului.“

Rugăciunea lui Solomon

22 După aceea, Solomon s-a aşezat înaintea altarului Domnului şi, stând în prezenţa întregii adunări a lui Israel, şi-a întins mâinile spre cer 23 şi a zis:

Doamne, Dumnezeul lui Israel, nu este nici un dumnezeu asemenea Ţie, nici sus în ceruri, nici jos pe pământ: Tu păstrezi legământul şi îndurarea[d] faţă de slujitorii Tăi, care umblă înaintea Ta din toată inima lor! 24 Tu Ţi-ai ţinut promisiunea faţă de robul Tău, tatăl meu, David; ce ai spus cu gura Ta, ai împlinit cu mâna Ta, cum se vede astăzi. 25 Doamne, Dumnezeul lui Israel, împlineşte ce ai promis robului Tău, tatăl meu, David, când ai zis: «Nu vei fi lipsit niciodată de un urmaş care să stea înaintea Mea pe tronul lui Israel, dacă fiii tăi vor veghea la calea lor şi vor umbla înaintea Mea tot aşa cum ai umblat şi tu.» 26 Acum, Dumnezeul lui Israel, împlinească-se promisiunea pe care ai făcut-o robului Tău David, tatăl meu.

27 Dar va locui într-adevăr Dumnezeu pe pământ? Iată că nici chiar cerurile şi cerurile cerurilor nu Te pot cuprinde, cu atât mai puţin Casa aceasta pe care am zidit-o eu! 28 Doamne, Dumnezeul meu, ia aminte la rugăciunea slujitorului Tău şi la cererea lui! Ascultă strigătul şi rugăciunea pe care Ţi-o face slujitorul Tău astăzi! 29 Fie ca ochii Tăi să vegheze zi şi noapte asupra acestei Case, asupra locului despre care ai zis: «Acolo va fi Numele Meu!» Ascultă rugăciunea pe care Ţi-o face slujitorul Tău cu privire la acest loc. 30 Ascultă cererea slujitorului Tău şi a poporului Tău, Israel, când se va ruga înspre acest loc. Ascultă din tărâmul locuinţei Tale, din ceruri, ascultă şi iartă.

31 Când va păcătui cineva împotriva semenului său şi va fi obligat apoi să facă un jurământ, când va veni să jure înaintea altarului din Casa aceasta, 32 ascultă din ceruri, lucrează şi judecă-i pe slujitorii Tăi, condamnându-l pe cel nelegiuit, aruncând asupra capului lui faptele lui, şi îndreptăţindu-l pe cel drept, răsplătindu-i potrivit cu dreptatea lui!

33 Când poporul Tău, Israel, fiind biruit de duşman pentru că a păcătuit împotriva Ta, se va întoarce la Tine, va da slavă Numelui Tău, Ţi se va ruga şi va căuta bunăvoinţa Ta în Casa aceasta, 34 ascultă din ceruri, iartă păcatul poporului Tău, Israel, şi adu-l înapoi în ţara pe care le-ai dat-o strămoşilor lui!

35 Când cerul va fi închis şi nu va mai fi ploaie pentru că au păcătuit împotriva Ta, iar ei se vor ruga înspre acest loc, vor da slavă Numelui Tău şi se vor întoarce de la păcatul lor pentru că i-ai pedepsit, 36 ascultă din ceruri şi iartă păcatul slujitorilor Tăi şi al poporului Tău, Israel. Învaţă-i calea cea bună pe care trebuie să meargă şi trimite ploaie peste ţara Ta, pe care i-ai dat-o ca moştenire poporului Tău! 37 Când va fi în ţară foamete, molimă, filoxeră, mană, lăcuste sau omizi, când duşmanul lor le va asedia cetăţile, orice urgie sau boală ar veni, 38 dacă cineva din popor sau dacă tot poporul Tău, Israel, va face rugăciuni şi cereri, recunoscându-şi fiecare întinarea inimii lui şi va întinde mâinile spre Casa aceasta, 39 ascultă din ceruri, tărâmul locuinţei Tale, şi iartă-l! Lucrează şi răsplăteşte-i fiecăruia după faptele lui, Tu Care cunoşti inima fiecăruia, căci numai Tu cunoşti inimile tuturor oamenilor. 40 Astfel, ei se vor teme de Tine în tot timpul cât vor trăi în ţara pe care le-ai dat-o strămoşilor noştri.

41 De asemenea, când străinul, care nu este din poporul Tău, Israel, va veni dintr-o ţară îndepărtată datorită Numelui Tău, 42 căci oamenii vor auzi despre Numele Tău cel mare, despre mâna Ta cea tare şi despre braţul Tău cel întins, deci când va veni şi se va ruga înspre această Casă, 43 ascultă din ceruri, tărâmul locuinţei Tale, şi dă-i acelui străin tot ceea ce-Ţi va cere, pentru ca toate popoarele pământului să-Ţi cunoască Numele, să se teamă de Tine aşa cum se teme poporul Tău, Israel, şi să ştie că Numele Tău este chemat peste această Casă, pe care am zidit-o eu.

44 Când poporul Tău va merge la război împotriva duşmanului său, acolo unde îl vei trimite, şi se va ruga Domnului cu mâinile îndreptate înspre cetatea pe care ai ales-o Tu şi înspre Casa pe care am zidit-o pentru Numele Tău, 45 ascultă din ceruri rugăciunea lor şi cererea lor şi fă-le dreptate.

46 Când vor păcătui împotriva Ta – căci nu este om care să nu păcătuiască – şi, mâniindu-Te pe ei, îi vei da pe mâna duşmanilor lor care îi vor duce captivi într-o ţară vrăjmaşă, îndepărtată sau apropiată, 47 dacă acolo, în ţara în care au fost luaţi captivi, îşi vor cerceta inimile, dacă se vor întoarce la Tine şi vor căuta bunăvoinţa Ta în ţara celor ce i-au luat captivi, spunând: «Am păcătuit, am greşit şi am săvârşit răul!», 48 dacă de acolo, din ţara duşmanilor lor care i-au luat captivi, se vor întoarce la Tine din toată inima lor şi din tot sufletul lor, dacă Ţi se vor ruga cu mâinile îndreptate înspre ţara lor, pe care le-ai dat-o strămoşilor lor, înspre cetatea pe care Tu ai ales-o şi înspre Casa pe care am zidit-o eu pentru Numele Tău, 49 atunci ascultă din ceruri, tărâmul locuinţei Tale, rugăciunea lor şi cererea lor şi fă-le dreptate. 50 Iartă poporul Tău, cel ce a păcătuit faţă de Tine! Iartă toate fărădelegile pe care le-au săvârşit împotriva Ta şi fă să găsească îndurare la cei ce i-au luat captivi, ca să le arate milă; 51 căci ei sunt poporul Tău şi moştenirea Ta, poporul pe care l-ai scos din Egipt, din mijlocul cuptorului de fier!

52 Fie ca ochii Tăi să fie deschişi la cererea slujitorului Tău şi la cererea poporului Tău, Israel, ca să-i asculţi ori de câte ori vor striga către Tine după ajutor, 53 căci Tu, Stăpâne Doamne, i-ai pus deoparte dintre toate popoarele pământului pentru a fi moştenirea Ta, după cum i-ai spus robului Tău Moise când i-ai scos pe strămoşii noştri din Egipt!“

54 Când Solomon a terminat de spus toată această rugăciune şi cerere Domnului, s-a ridicat dinaintea altarului Domnului, unde stătuse îngenuncheat, cu mâinile ridicate spre cer 55 şi, stând în picioare, a binecuvântat întreaga adunare a lui Israel cu voce tare, zicând:

56 „Binecuvântat să fie Domnul Care i-a dat odihnă poporului Său, Israel, potrivit cu tot ceea ce a promis. Dintre toate promisiunile bune pe care le-a rostit prin robul Său Moise, nici una n-a rămas neîmplinită. 57 Domnul, Dumnezeul nostru, să fie cu noi aşa cum a fost cu strămoşii noştri; să nu ne părăsească şi să nu ne lase, 58 ci să ne aplece inimile spre El ca să umblăm în toate căile Lui şi să păzim poruncile, legile şi hotărârile Lui, pe care le-a dat strămoşilor noştri. 59 Fie ca aceste cuvinte ale mele, pe care le-am adus înaintea Domnului, să fie zi şi noapte înaintea Domnului, Dumnezeul nostru, pentru a face dreptate slujitorului Său şi poporului Său, Israel, după nevoile zilnice 60 şi pentru ca toate popoarele pământului să ştie că Domnul este Dumnezeu şi că nu este altul. 61 Dar inimile trebuie să vă fie în întregime ale Domnului, Dumnezeul nostru, trăind după hotărârile Lui şi păzind poruncile Lui ca şi astăzi.“

Inaugurarea Casei Domnului

62 Apoi, regele împreună cu tot Israelul au adus jertfe înaintea Domnului. 63 Solomon I-a adus Domnului douăzeci şi două de mii de boi şi o sută douăzeci de mii de oi ca jertfă de pace[e]. Astfel, regele şi tot poporul Israel au sfinţit Casa Domnului. 64 În aceeaşi zi, regele a sfinţit mijlocul curţii, locul din faţa Casei Domnului, întrucât acolo a adus arderile de tot, darurile de mâncare şi grăsimea jertfelor de pace, deoarece altarul de bronz dinaintea Domnului era prea mic pentru a cuprinde arderile de tot, darurile de mâncare şi grăsimea jertfelor de pace.

65 Solomon a ţinut atunci sărbătoarea împreună cu tot Israelul. O mare mulţime de oameni veniţi de la Lebo-Hamat[f] şi până dinspre Râul Egiptului[g] au sărbătorit înaintea Domnului, Dumnezeul nostru, timp de şapte zile şi apoi alte şapte zile, adică paisprezece zile. 66 În ziua a opta[h] Solomon a trimis poporul acasă. Ei l-au binecuvântat pe rege şi au plecat la corturile lor bucuroşi şi cu inimile mulţumite pentru tot binele făcut de Domnul robului Său David şi poporului Său, Israel.

Footnotes

  1. 1 Regi 8:1 Lit.: bătrânii lui Israel, şefi de familii şi de clanuri, recunoscuţi ca autoritate la toate popoarele orientale; rol de judecători în cadrul comunităţii locale (Deut. 19:12; 21:1-9; 18-21; 22:13-21; 25:5-10) sau lideri militari (Ios. 8:10). Ca instituţie, Sfatul Bătrânilor lui Israel (lit. bătrânii lui Israel) este atestat în special în perioada monarhiei, cu rol de consiliu (2 Sam. 3:17; 5:3; 17:4; 1 Regi 20:7); peste tot în carte
  2. 1 Regi 8:2 Numele canaanit al lunii Tişri; era vorba cel mai probabil de Sărbătoarea Corturilor, şi în v. 65
  3. 1 Regi 8:6 Vezi nota de la 6:5; şi în v. 8
  4. 1 Regi 8:23 Sau: păstrezi cu loialitate legământul; sau: păstrezi legământul dragostei
  5. 1 Regi 8:63 Vezi nota de la 3:15; şi în v. 64
  6. 1 Regi 8:65 Sau: intrarea în Hamat
  7. 1 Regi 8:65 Modernul Wadi el-Arish, în NE Sinaiului, sau chiar braţul răsăritean al Deltei Nilului
  8. 1 Regi 8:66 Sau: în ziua următoare, ziua a opta după ultimele şapte zile