Rugăciunea lui Ezra

9 După ce s-a sfârşit lucrul acesta, căpeteniile s-au apropiat de mine şi au zis: „Poporul lui Israel, preoţii şi leviţii nu s-au despărţit^(A) de popoarele acestor ţări şi au făcut^(B) urâciunile lor, ale canaaniţilor, hetiţilor, fereziţilor, iebusiţilor, amoniţilor, moabiţilor, egiptenilor şi amoriţilor. ² Căci şi-au^(C) luat neveste din fetele lor pentru ei şi pentru fiii lor şi au amestecat^(D) neamul^(E) sfânt cu popoarele ţărilor acestora. Şi căpeteniile şi dregătorii au fost cei dintâi care au săvârşit păcatul acesta.” ³ Când am auzit lucrul acesta, mi-am sfâşiat^(F) hainele şi mantaua, mi-am smuls părul din cap şi perii din barbă şi am stat jos mâhnit^(G). ⁴ Atunci s-au strâns la mine toţi cei ce se temeau^(H) de cuvintele Dumnezeului lui Israel, din pricina păcatului fiilor robiei. Şi eu am stat jos mâhnit până la jertfa de seară^(I). ⁵ Apoi, în clipa jertfei de seară, m-am sculat din smerirea mea, cu hainele şi mantaua sfâşiate, am căzut în genunchi, am întins^(J) mâinile spre Domnul, Dumnezeul meu, şi am zis: ⁶ „Dumnezeule, sunt uluit şi mi-e^(K) ruşine, Dumnezeule, să-mi ridic faţa spre Tine. Căci fărădelegile^(L) noastre s-au înmulţit deasupra capetelor noastre şi greşelile noastre au ajuns^(M) până la ceruri. ⁷ Din zilele părinţilor noştri, am fost foarte^(N) vinovaţi până în ziua de azi şi din pricina fărădelegilor noastre am^(O) fost daţi noi, împăraţii noştri şi preoţii noştri în mâinile împăraţilor străini, pradă sabiei, robiei, jafului şi ruşinii^(P) care ne acoperă astăzi faţa. ⁸ Şi totuşi Domnul, Dumnezeul nostru, S-a îndurat de noi, lăsându-ne câţiva oameni scăpaţi şi dându-ne un adăpost în locul Lui cel sfânt, ca să ne lumineze^(Q) ochii şi să ne dea puţină răsuflare în mijlocul robiei noastre. ⁹ Căci^(R) suntem robi, dar Dumnezeu^(S) nu ne-a părăsit în robia noastră. A îndreptat spre noi bunăvoinţa^(T) împăraţilor perşilor şi ei ne-au dat o nouă putere de viaţă, ca să putem zidi Casa Dumnezeului nostru şi să-i dregem dărâmăturile, făcându-ne astfel rost de un loc de adăpost^(U) în Iuda şi la Ierusalim. ¹⁰ Acum, ce să mai zicem noi după aceste lucruri, Dumnezeule? Căci am părăsit poruncile Tale, ¹¹ pe care ni le poruncisei prin robii Tăi, prorocii, zicând: ‘Ţara în care intraţi s-o stăpâniţi este o ţară întinată^(V) de necurăţiile popoarelor din aceste ţinuturi, de urâciunile cu care au umplut-o de la un capăt la altul, cu necurăţiile lor. ¹² Să nu^(W) daţi deci pe fetele voastre după fiii lor, nici să nu luaţi pe fetele lor de neveste pentru fiii voştri şi să nu vă pese^(X) niciodată nici de propăşirea lor, nici de bunăstarea lor. În chipul acesta veţi ajunge tari, veţi mânca cele mai bune roade ale ţării şi o veţi lăsa^(Y) pe veci moştenire fiilor voştri.’ ¹³ După tot ce ni s-a întâmplat din pricina faptelor rele şi a marilor greşeli pe care le-am făcut, măcar că Tu, Dumnezeule, nu ne-ai pedepsit^(Z) după fărădelegile noastre, se cuvine ca, acum, când ne-ai păstrat pe aceşti oameni scăpaţi, ¹⁴ să începem iarăşi să călcăm^(AA) poruncile Tale şi să ne încuscrim^(AB) cu aceste popoare urâcioase? N-ar^(AC) izbucni atunci iarăşi mânia Ta împotriva noastră, până acolo încât ne-ar nimici, fără să lase nici rămăşiţă, nici robi izbăviţi? ¹⁵ Doamne, Dumnezeul lui Israel, Tu eşti drept^(AD), căci astăzi noi suntem o rămăşiţă de robi izbăviţi. Iată-ne înaintea^(AE) Ta ca nişte^(AF) vinovaţi şi din această pricină nu putem sta^(AG) înaintea Ta.”