Previous Prev Day Next DayNext

Revised Common Lectionary (Semicontinuous)

Daily Bible readings that follow the church liturgical year, with sequential stories told across multiple weeks.
Duration: 1245 days
Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)
Version
Psalmii 27:1-6

Psalmul 27

Al lui David

Domnul este lumina şi mântuirea mea;
    de cine să mă tem?
Domnul este refugiul vieţii mele;
    de cine să-mi fie frică?

Când se apropie răufăcătorii de mine
    ca să-mi devoreze carnea,
tocmai ei, asupritorii şi duşmanii mei,
    se poticnesc şi cad.
Chiar dacă ar înainta o oştire împotriva mea,
    inima mea tot nu s-ar teme;
chiar dacă s-ar porni război împotriva mea,
    chiar şi atunci aş fi încrezător.

Un singur lucru cer de la Domnul
    şi-l caut cu stăruinţă:
să locuiesc în Casa Domnului
    în toate zilele vieţii mele,
ca să privesc frumuseţea Domnului
    şi să-L caut în Templul Lui,
căci El mă va tăinui în Coliba Sa
    în ziua cea rea,
mă va ascunde în locul tainic al Cortului Său
    şi mă va înălţa pe o stâncă.
Deja mi se înalţă capul
    deasupra duşmanilor care mă împresoară;
de aceea voi aduce la Cortul Lui jertfe în sunet de trâmbiţă,
    voi cânta şi Îl voi lăuda pe Domnul.

1 Samuel 15:34-16:13

34 După aceea, Samuel a plecat la Rama, iar Saul s-a dus la casa lui, în Ghiva lui Saul. 35 Samuel nu s-a mai dus să-l vadă pe Saul până în ziua morţii lui, însă a plâns pentru el. Domnului I-a părut rău că l-a încoronat pe Saul ca rege peste Israel.

David, uns drept rege al lui Israel

16 Domnul i-a zis lui Samuel:

– Până când îl vei mai plânge pe Saul, din moment ce Eu l-am respins, ca să nu mai domnească peste Israel? Umple-ţi cornul cu untdelemn şi du-te acolo unde te trimit: la Işai, betleemitul, pentru că pe unul din fiii săi Mi l-am ales ca rege.

Dar Samuel I-a zis:

– Cum aş putea să plec? Saul va auzi lucrul acesta şi mă va omorî.

Domnul i-a răspuns:

– Să iei o juncană cu tine şi să zici: „Am venit să aduc Domnului o jertfă.“ Invită la aducerea jertfei şi pe Işai, iar eu îţi voi arăta ce trebuie să faci. Vei unge pentru Mine pe acela pe care ţi-l voi arăta.

Samuel a făcut aşa cum îi spusese Domnul şi a venit la Betleem. Cei din sfatul bătrânilor cetăţii i-au ieşit în întâmpinare tremurând de spaimă. L-au întrebat:

– Vii cu pace?

Iar el le-a răspuns:

– Da, cu pace. Vin ca să aduc o jertfă Domnului. Sfinţiţi-vă şi veniţi cu mine la aducerea jertfei.

Samuel l-a sfinţit pe Işai şi pe fiii săi şi i-a invitat la aducerea jertfei. Când aceştia au sosit şi Samuel l-a văzut pe Eliab s-a gândit: „Cu siguranţă unsul Domnului se află aici, înaintea Lui.“ Însă Domnul i-a zis: „Nu te uita la înfăţişarea sau la înălţimea staturii lui, pentru că l-am respins, căci Domnul nu se uită la ceea ce se uită omul. Omul se uită la înfăţişare, pe când Domnul se uită la inimă.“

Atunci Işai l-a chemat pe Abinadab şi l-a prezentat lui Samuel. El i-a zis:

– Nici pe acesta nu l-a ales Domnul.

Işai l-a prezentat apoi pe Şama, dar Samuel a zis:

– Nici pe acesta nu l-a ales Domnul.

10 Aşa i-a prezentat Işai lui Samuel pe şapte din fiii săi, însă Samuel i-a zis lui Işai:

Domnul nu i-a ales nici pe aceştia.

11 Apoi a mai adăugat:

– Aceştia sunt toţi fiii pe care îi ai?

– A mai rămas cel mai tânăr dintre ei, i-a răspuns Işai. Dar acesta este cu oile la păscut.

– Trimite după el fiindcă nu ne vom aşeza[a] până nu vine aici, i-a zis Samuel

12 Işai a trimis după el şi a fost adus. Tânărul avea părul roşcat, ochii frumoşi şi era chipeş. Domnul i-a zis lui Samuel:

– Ridică-te şi unge-l, pentru că el este.

13 Samuel a luat cornul cu untdelemn şi l-a uns în mijlocul fraţilor lui, iar Duhul Domnului a venit cu putere peste David, începând din ziua aceea. După toate acestea, Samuel s-a întors la Rama.

Luca 5:27-32

Chemarea lui Levi

27 După toate acestea, El a ieşit afară. Isus a văzut un colector de taxe, pe nume Levi[a], şezând la masa unde se colectau taxele[b] şi i-a zis: „Urmează-Mă!“ 28 El a lăsat totul, s-a ridicat şi L-a urmat. 29 Apoi Levi a dat acasă la el un ospăţ mare pentru Isus. Şi o mare mulţime de colectori de taxe şi de alţi oaspeţi stăteau la masă împreună cu ei. 30 Fariseii şi cărturarii murmurau împotriva ucenicilor Lui şi ziceau: „De ce mâncaţi şi beţi împreună cu colectorii de taxe şi cu păcătoşii[c]?“

31 Însă Isus le-a zis: „Nu cei sănătoşi au nevoie de doctor, ci cei bolnavi. 32 Eu n-am venit să-i chem la pocăinţă pe cei drepţi, ci pe cei păcătoşi.“

Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)

Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.