Revised Common Lectionary (Semicontinuous)
Psalmul 126
Un cântec de pelerinaj
1 Când Domnul i-a întors acasă pe captivii[a] Sionului,
parcă visam.
2 Atunci gura ni s-a umplut de râsete
şi limba noastră – de strigăte de bucurie;
atunci se spunea printre neamuri:
„Domnul a făcut lucruri mari cu ei!“
3 Domnul a făcut lucruri mari pentru noi,
de aceea noi suntem bucuroşi.
4 Întoarce-i acasă, Doamne, pe captivii noştri,
ca pe nişte torente din Neghev.
5 Cei ce seamănă cu lacrimi,
vor secera cu strigăte de bucurie.
6 Cel ce merge plângând,
ducându-şi traista cu sămânţă,
va veni acasă cu strigăte de bucurie,
ducându-şi snopii.
8 Adu-l pe poporul orb, dar care are ochi,
pe poporul surd, dar care are urechi!
9 Să se adune toate neamurile
şi să se strângă popoarele!
Care dintre ele[a] a vestit aceasta
şi care dintre ele ne-au prezis lucrurile care s-au întâmplat?
Să-şi aducă martori care să dovedească că au dreptate,
astfel ca ceilalţi să audă şi să poată zice: «Da! Este adevărat!»
10 «Voi sunteţi martorii Mei, zice Domnul,
voi şi Robul Meu pe Care L-am ales,
ca să cunoaşteţi, să Mă credeţi,
şi să înţelegeţi că Eu sunt.
Înaintea Mea nu a fost modelat nici un Dumnezeu
şi nici după Mine nu va fi.
11 Eu, Eu sunt Domnul
şi în afară de Mine nu este alt Mântuitor.
12 Eu am vestit, am mântuit şi am proclamat
şi nu sunt străin între voi.[b]
Voi Îmi sunteţi martori, zice Domnul,
că Eu sunt Dumnezeu.
13 Da, din zilele străvechi Eu sunt.
Nimeni nu poate izbăvi din mâna Mea!
Când Eu lucrez, cine se poate împotrivi?»
Credincioşia Domnului şi necredincioşia lui Israel
14 Aşa vorbeşte Domnul,
Răscumpărătorul vostru, Sfântul lui Israel:
«De dragul vostru voi trimite o armată invadatoare împotriva Babilonului
şi îi voi sili pe toţi caldeenii[c] să fugă
cu corăbiile cu care se mândresc acum.
15 Eu sunt Domnul, Sfântul vostru,
Creatorul lui Israel, Împăratul vostru.»
25 Am considerat că este necesar să vi-l trimit pe fratele Epafrodit, conlucrător şi ostaş împreună cu mine, trimisul vostru, cel pe care voi l-aţi trimis pentru a sluji nevoilor mele. 26 El a fost foarte tulburat fiindcă aţi auzit că a fost bolnav. 27 A fost atât de bolnav încât era aproape să moară, însă Dumnezeu a avut îndurare faţă de el şi nu doar faţă de el, ci şi faţă de mine, ca să nu fiu întristat peste măsură. 28 Aşadar, vi-l trimit în grabă, ca să vă bucuraţi văzându-l din nou, iar eu să nu mai fiu întristat. 29 Primiţi-l deci bine, în Domnul, cu toată bucuria, şi cinstiţi astfel de oameni! 30 Căci de dragul lucrării lui Cristos era aproape să moară, riscându-şi viaţa pentru a face, în locul vostru, acele lucruri pe care voi nu le-aţi putut face pentru mine.
Falsa dreptate şi adevărata dreptate
3 În cele din urmă, fraţii mei, bucuraţi-vă în Domnul! Mie nu-mi este greu să vă scriu aceleaşi lucruri, iar vouă vă dau siguranţă.
Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.