Revised Common Lectionary (Semicontinuous)
Un Profet asemenea lui Moise
15 Domnul, Dumnezeul vostru, vă va ridica dintre fraţii voştri un Profet asemenea mie. De El să ascultaţi! 16 Căci aceasta este ceea ce aţi cerut de la Domnul, Dumnezeul vostru, la Horeb în ziua adunării, când ziceaţi: «Să nu mai auzim glasul Domnului, Dumnezeul nostru, şi să nu mai vedem focul acesta mare ca să nu murim!» 17 Cu acel prilej Domnul mi-a vorbit astfel:
«Ceea ce au spus ei este bine. 18 Le voi ridica, din mijlocul poporului lor, un Profet asemenea ţie. Voi pune cuvintele Mele în gura Lui, iar El le va vorbi tot ceea ce-I voi porunci. 19 Dacă cineva nu va asculta de cuvintele pe care le va spune în Numele Meu, Eu îi voi cere socoteală. 20 Însă profetul care va îndrăzni să vorbească în Numele Meu un cuvânt pe care Eu nu i l-am poruncit să-l spună sau care va vorbi în numele altor dumnezei, acel profet va trebui să moară.»
Psalmul 111[a]
1 Lăudaţi-L pe Domnul![b]
Îi voi mulţumi Domnului din toată inima mea,
în sfatul celor drepţi şi în adunare!
2 Mari sunt lucrările Domnului;
ele sunt cercetate de toţi cei ce le iubesc!
3 Plină de măreţie şi splendoare este lucrarea Lui,
iar dreptatea Lui dăinuie pe vecie.
4 El a făcut minuni spre aducere-aminte.
Domnul este îndurător şi milostiv!
5 El dă hrană celor ce se tem de El;
El Îşi aduce pururi aminte de legământul Său.
6 El a arătat puterea lucrărilor Sale poporului Său,
dându-le drept moştenire posesiunile neamurilor.
7 Lucrările mâinilor Sale sunt motivate de credincioşie şi de judecată;
toate orânduirile Sale sunt demne de încredere,
8 sunt întărite pe veci de veci,
fiind întocmite în adevăr şi cu integritate.
9 El a trimis poporului Său răscumpărarea;
Şi-a decretat legământul pe vecie.
Sfânt şi înfricoşător este Numele Lui!
10 Frica de Domnul este începutul înţelepciunii;
toţi cei ce păzesc orânduirile Sale au o minte sănătoasă.
Lauda Lui este statornicită pe vecie.
Mâncarea jertfită idolilor
8 Cu privire la ceea ce este jertfit idolilor, ştim că toţi avem cunoaştere[a], însă cunoaşterea îngâmfă, pe când dragostea zideşte. 2 Dacă cineva crede că ştie ceva, încă nu are cunoaşterea necesară. 3 Dacă însă cineva Îl iubeşte pe Dumnezeu, atunci el este cunoscut de către Dumnezeu. 4 Aşadar, cu privire la mâncarea jertfită idolilor, ştim că, în lume, un idol este totuna cu nimic, şi că nu există decât un singur Dumnezeu. 5 Într-adevăr, chiar dacă există aşa-numiţi „zei“ în cer sau pe pământ, – aşa cum există de fapt mulţi „zei“ şi mulţi „domni“[b] –, 6 totuşi pentru noi există un singur Dumnezeu, Tatăl, din Care sunt toate şi pentru Care suntem şi noi, şi un singur Domn, Isus Cristos, prin Care sunt toate şi prin Care suntem şi noi.
7 Însă nu toţi au cunoaşterea aceasta. Unii, fiind până acum atât de obişnuiţi cu idolii, mănâncă un lucru ca fiind jertfit idolilor şi astfel conştiinţa lor, fiind slabă, este pângărită. 8 Dar nu mâncarea ne va duce mai aproape de Dumnezeu; dacă nu mâncăm[c], nu pierdem nimic, iar dacă mâncăm, nu câştigăm nimic. 9 Aveţi însă grijă ca nu cumva libertatea voastră să devină o pricină de poticnire pentru cei slabi. 10 Căci dacă cineva te vede pe tine, care ai cunoaștere, că mănânci în templul unui idol, oare conştiinţa lui slabă nu-l va încuraja să mănânce ceea ce este jertfit idolilor? 11 Astfel, cel slab este distrus prin cunoaşterea ta, el, fratele pentru care a murit Cristos! 12 Când păcătuieşti astfel împotriva fraţilor şi le răneşti conştiinţa, păcătuieşti împotriva lui Cristos. 13 De aceea, dacă o mâncare îl face pe fratele meu să se poticnească, atunci nu voi mânca niciodată carne, ca să nu-l fac pe fratele meu să se poticnească.
Isus vindecă un demoniac în Capernaum
21 S-au dus în Capernaum şi, în Sabatul imediat următor, El a intrat în sinagogă[a] şi a început să dea învăţătură. 22 Oamenii erau uimiţi de învăţătura Lui, căci El îi învăţa ca Unul Care are autoritate, nu cum îi învăţau cărturarii[b]. 23 Chiar atunci în sinagoga lor era un om stăpânit de un duh necurat. 24 El a strigat:
– Ce avem noi de-a face cu Tine, Isuse din Nazaret? Ai venit să ne distrugi? Ştiu Cine eşti: Sfântul lui Dumnezeu!
25 Isus l-a mustrat zicându-i:
– Taci şi ieşi afară din el!
26 Duhul necurat a ieşit din el, scuturându-l şi scoţând un strigăt puternic. 27 Toţi au rămas uimiţi, aşa că se întrebau între ei: „Ce înseamnă aceasta? Este o învăţătură nouă, care are autoritate. El porunceşte chiar şi duhurilor necurate, iar ele Îl ascultă!“ 28 Şi I s-a dus vestea imediat pretutindeni, în toată regiunea din jurul Galileii.
Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.