Previous Prev Day Next DayNext

Revised Common Lectionary (Semicontinuous)

Daily Bible readings that follow the church liturgical year, with sequential stories told across multiple weeks.
Duration: 1245 days
Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)
Version
Psalmii 27

Psalmul 27

Al lui David

Domnul este lumina şi mântuirea mea;
    de cine să mă tem?
Domnul este refugiul vieţii mele;
    de cine să-mi fie frică?

Când se apropie răufăcătorii de mine
    ca să-mi devoreze carnea,
tocmai ei, asupritorii şi duşmanii mei,
    se poticnesc şi cad.
Chiar dacă ar înainta o oştire împotriva mea,
    inima mea tot nu s-ar teme;
chiar dacă s-ar porni război împotriva mea,
    chiar şi atunci aş fi încrezător.

Un singur lucru cer de la Domnul
    şi-l caut cu stăruinţă:
să locuiesc în Casa Domnului
    în toate zilele vieţii mele,
ca să privesc frumuseţea Domnului
    şi să-L caut în Templul Lui,
căci El mă va tăinui în Coliba Sa
    în ziua cea rea,
mă va ascunde în locul tainic al Cortului Său
    şi mă va înălţa pe o stâncă.
Deja mi se înalţă capul
    deasupra duşmanilor care mă împresoară;
de aceea voi aduce la Cortul Lui jertfe în sunet de trâmbiţă,
    voi cânta şi Îl voi lăuda pe Domnul.

Doamne, ascultă-mi glasul când Te chem,
    îndură-te de mine şi răspunde-mi!
Inima îmi spune din partea Ta:
    „Caută faţa Mea!“[a]
Doamne, faţa Ta o caut!
    Nu-Ţi ascunde faţa de mine,
nu îndepărta cu mânie pe robul Tău!
    Tu eşti ajutorul meu!
Nu mă da uitării şi nu mă părăsi,
    Dumnezeul mântuirii mele!
10 Chiar dacă tatăl meu şi mama mea m-ar părăsi,
    Domnul m-ar primi.[b]
11 Doamne, învaţă-mă calea Ta,
    condu-mă pe cărarea cea netedă,
        din pricina duşmanilor mei!
12 Nu-mi da sufletul pe mâna vrăjmaşilor mei,
    căci împotriva mea se ridică nişte martori mincinoşi
        care suflă numai violenţă.

13 Eu încă mai cred un lucru:
    că voi vedea bunătatea Domnului
        pe pământul celor vii!
14 Nădăjduieşte în Domnul!
    Fii tare şi încurajează-ţi inima!
        Nădăjduieşte în Domnul!

Isaia 4:2-6

Vlăstarul Domnului

În ziua aceea Vlăstarul Domnului va fi frumos şi glorios, iar rodul ţării va fi mândria şi gloria supravieţuitorilor lui Israel. Oricine este lăsat în Sion şi rămâne în Ierusalim, toţi cei înscrişi ca fiind vii în Ierusalim, vor fi numiţi sfinţi. Odată ce Stăpânul va spăla murdăria fiicelor Sionului şi va curăţa petele de sânge din Ierusalim printr-un duh de judecată şi unul de foc, Domnul va crea peste tot muntele Sion şi peste cei ce se adună acolo un nor de fum ziua şi un foc de flăcări strălucitoare noaptea. Da, peste toată slava va fi un baldachin; va fi o colibă şi o umbră în căldura zilei, un refugiu şi un loc ascuns de furtună şi ploaie.

Faptele Apostolilor 11:1-18

11 Apostolii şi fraţii care erau în Iudeea au auzit că neamurile au primit şi ele Cuvântul lui Dumnezeu. Când Petru s-a suit la Ierusalim, cei dintre creştinii circumcişi îl criticau, spunând: „Ai intrat în casă la nişte bărbaţi necircumcişi şi ai mâncat cu ei!“ Atunci Petru a început să le explice pe rând cele întâmplate şi le-a zis: „Eram în cetatea Iafo şi, în timp ce mă rugam, am văzut, într-o răpire sufletească, o viziune; am văzut ceva ca o pânză mare fiind coborâtă din cer de cele patru colţuri. A venit până la mine. M-am uitat în ea cu atenţie şi am văzut patrupede de pe pământ, fiare sălbatice, animale mici[a] şi păsări ale cerului. Apoi am auzit un glas care mi-a zis: «Petru, ridică-te, înjunghie şi mănâncă!» Însă eu am zis: «În nici un caz, Doamne! Căci niciodată n-a intrat în gura mea ceva pângărit sau necurat!» Glasul mi-a vorbit a doua oară din cer: «Ceea ce a curăţit Dumnezeu, să nu numeşti pângărit!» 10 Lucrul acesta s-a întâmplat de trei ori; apoi toate au fost ridicate iarăşi la cer. 11 Şi iată că imediat după aceea, la poarta casei în care eram stăteau trei bărbaţi, trimişi la mine din Cezareea. 12 Duhul mi-a spus să mă duc cu ei fără să fac deosebire. Cu mine au mers şi aceşti şase fraţi; am intrat împreună în casa acelui om, 13 iar el ne-a istorisit cum a văzut un înger stând în casa lui şi zicându-i: «Trimite la Iafo şi cheamă-l pe Simon, numit şi Petru, 14 care îţi va spune cuvinte prin care vei fi mântuit tu şi toată casa ta!» 15 În timp ce eu începusem să vorbesc, Duhul Sfânt S-a coborât peste ei, aşa cum S-a coborât şi peste noi la început. 16 Atunci mi-am amintit de vorba Domnului, mi-am amintit cum zicea: «Ioan a botezat cu[b] apă, dar voi veţi fi botezaţi cu Duhul Sfânt.» 17 Deci, dacă Dumnezeu le-a dat acelaşi dar ca şi nouă, care am crezut în Domnul Isus Cristos, cine eram eu ca să-L pot împiedica pe Dumnezeu?!“ 18 Când au auzit ei aceste lucruri, s-au liniştit şi L-au slăvit pe Dumnezeu, zicând: „Aşadar, Dumnezeu le-a dat şi neamurilor pocăinţa care duce la viaţă!“

Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)

Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.