Revised Common Lectionary (Semicontinuous)
Psalmul 121
Un cântec de pelerinaj
1 Îmi voi ridica ochii spre munţi:
de unde-mi va veni ajutorul?
2 Ajutorul meu vine de la Domnul,
Care a făcut cerurile şi pământul.
3 El nu va lăsa să ţi se clatine piciorul,
Păzitorul tău nu va dormita.
4 Iată că nu dormitează, nici nu doarme,
Păzitorul lui Israel.
5 Domnul este păzitorul tău,
Domnul este umbra ta pe mâna ta cea dreaptă.
6 Soarele nu te va bate în timpul zilei,
nici luna – în timpul nopţii.
7 Domnul te va păzi de tot ce este rău;
El îţi va păzi sufletul.
8 Domnul te va păzi la plecare şi la venire,
de acum şi până în veac!
Moartea întâilor născuţi şi ieşirea din Egipt
29 La miezul nopţii Domnul a lovit toţi întâii născuţi din ţara Egiptului, de la întâiul născut al lui Faraon, care stătea pe tronul său, până la întâiul născut al prizonierului, care era în temniţă, şi întâiul născut al tuturor vitelor. 30 Când Faraon, slujitorii săi şi toţi egiptenii s-au sculat noaptea, au fost mari ţipete în Egipt, pentru că nu era casă unde să nu fie cineva mort. 31 În aceeaşi noapte, el i-a chemat pe Moise şi pe Aaron şi lea zis: „Plecaţi! Ieşiţi în grabă din mijlocul poporului meu, voi şi toţi israeliţii. Duceţi-vă şi închinaţi-vă Domnului, aşa cum aţi zis. 32 Luaţi-vă turmele şi cirezile, aşa cum aţi cerut, plecaţi şi binecuvântaţimă.“
33 Egiptenii zoreau poporul ca să-l scoată cât mai repede afară din ţară, căci îşi ziceau: „Vom muri cu toţii!“ 34 Poporul şi-a luat aluatul înainte ca el să dospească, împreună cu vasele de frământat. Le-au înfăşurat în haine şi le-au pus pe umeri. 35 Israeliţii au făcut aşa cum le-a spus Moise; au cerut egiptenilor lucruri de argint şi de aur, precum şi îmbrăcăminte. 36 Domnul a făcut ca poporul să găsească bunăvoinţă la egipteni şi aceştia le-au dat ce-au cerut. Şi astfel i-au prădat pe egipteni. 37 Israeliţii au călătorit pe jos, din Ramses spre Sucot; ei erau în jur de şase sute de mii de bărbaţi care mergeau pe jos, în afară de copii[a]. 38 O mulţime amestecată de oameni a plecat împreună cu ei, precum şi foarte multe cirezi de vite şi turme de oi. 39 Au făcut turte din aluatul nedospit pe care l-au adus din Egipt; aluatul nu era dospit, pentru că atunci când au fost izgoniţi n-au mai avut timp să-şi ia provizii.
40 Israeliţii au stat în Egipt[b] patru sute treizeci de ani. 41 La sfârşitul celor patru sute treizeci de ani, chiar în ziua aceea, toate oştirile Domnului au ieşit din ţara Egiptului. 42 Pentru că, în noaptea aceea, Domnul a vegheat ca să-i scoată din ţara Egiptului, toţi israeliţii şi toţi urmaşii lor trebuie să ţină aceeaşi noapte de veghe în cinstea Domnului.
Supunere în faţa autorităţilor civile
13 Orice persoană trebuie să se supună autorităţilor, pentru că nu există nici o autoritate care să nu fi fost instituită de Dumnezeu. Autorităţile care există au fost instituite de Dumnezeu. 2 Prin urmare, oricine se împotriveşte autorităţii, se împotriveşte rânduielii puse de Dumnezeu, iar cei care se împotrivesc îşi vor primi condamnarea. 3 Deoarece conducătorii nu le inspiră teamă celor ce fac binele, ci celor ce fac răul. Vrei deci să nu-ţi fie frică de autoritate? Fă ce este bine şi vei fi lăudat de ea! 4 Căci ea este un slujitor al lui Dumnezeu pentru binele tău. Însă, dacă faci ceea ce este rău, teme-te, căci nu degeaba poartă sabia! Ea este în slujba lui Dumnezeu, pentru a aduce mânia peste cel ce înfăptuieşte răul. 5 Aşadar, trebuie să le fii supus nu doar din cauza mâniei, ci şi datorită conştiinţei. 6 Din acelaşi motiv trebuie să plătiţi şi taxele[a], pentru că autorităţile sunt slujitori ai lui Dumnezeu, care se ocupă cu acest lucru. 7 Daţi fiecăruia ceea ce-i datoraţi: taxe – cui datoraţi taxe, vamă – cui datoraţi vamă, respect – cui datoraţi respect, onoare – cui datoraţi onoare!
Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.