Revised Common Lectionary (Complementary)
Psalmul 105
1 Mulţumiţi Domnului, chemaţi Numele Lui!
Faceţi cunoscute printre popoare isprăvile Lui!
2 Cântaţi-I, cântaţi în cinstea Lui,
vestiţi toate minunile Lui!
3 Făliţi-vă cu Numele Lui cel sfânt!
Să se bucure inima celor ce-L caută pe Domnul!
4 Căutaţi pe Domnul şi puterea Lui,
căutaţi întotdeauna faţa Lui!
5 Aduceţi-vă aminte de minunile pe care le-a făcut,
de semnele Sale şi de judecăţile rostite de gura Sa,
6 urmaşi ai robului Său Avraam,
fii ai lui Iacov, aleşii Lui!
7 El este Domnul, Dumnezeul nostru,
şi judecăţile Lui se împlinesc pe tot pământul.
8 El Îşi aduce aminte mereu de legământul Lui,
de cuvântul pe care l-a poruncit pentru o mie de generaţii,
9 de legământul pe care l-a încheiat cu Avraam,
de jurământul Lui către Isaac,
10 pe care l-a întărit faţă de Iacov printr-o hotărâre
şi faţă de Israel – printr-un legământ veşnic,
11 spunând: „Ţie îţi voi da ţara Canaanului,
ca parte a moştenirii voastre.“
37 El i-a scos pe israeliţi de acolo cu argint şi cu aur
şi n-a fost unul din seminţiile Lui care să şovăiască.
38 Egiptenii s-au bucurat de plecarea lor,
căci îi îngroziseră.
39 El a întins un nor ca să le fie învelitoare
şi un foc ca să le dea lumină noaptea.
40 Au cerut, iar El le-a trimis prepeliţe
şi cu pâine din cer i-a săturat.
41 A despicat stânca şi a curs apă;
prin pustii au curs râuri.
42 Şi aceasta pentru că Şi-a amintit de promisiunea Sa cea sfântă,
făcută lui Avraam, robul Său.
43 El Şi-a scos poporul cu bucurie,
Şi-a scos aleşii cu strigăte de veselie.
44 Le-a dat teritoriile neamurilor
şi au moştenit rodul trudei noroadelor,
45 ca să păzească hotărârile Lui
şi să trăiască după învăţăturile[a] Lui.
Lăudaţi-L pe Domnul![b]
10 Ascultă, fiul meu, acceptă cuvintele mele
şi anii vieţii tale vor fi lungi!
11 Eu te îndrum pe calea înţelepciunii
şi te conduc de-a lungul cărărilor drepte.
12 Când vei merge, paşii nu-ţi vor fi tulburaţi;
când vei alerga, nu te vei împiedica.
13 Perseverează în învăţătură, nu o neglija!
Păstreaz-o, căci ea este viaţa ta!
14 Nu-ţi pune piciorul pe cărarea ticăloşilor
şi nu merge pe calea oamenilor răi!
15 Evit-o, nu trece pe ea!
Întoarce-te şi mergi pe calea ta!
16 Aceia nu pot să doarmă dacă n-au făcut ceva rău;
le piere somnul dacă nu fac pe cineva să se împiedice.
17 Ei mănâncă pâinea ticăloşiei
şi beau vinul violenţei.
18 Cărarea celor drepţi este ca licărirea zorilor
care străluceşte tot mai mult până în plinul zilei.
19 Dar calea celor răi este ca întunecimea,
ei nu ştiu de ce se vor împiedica.
20 Fiul meu, fii atent la ceea ce îţi spun,
ascultă cu atenţie cuvintele mele!
21 Nu-ţi îndepărta privirea de la ele,
păstrează-le în adâncul inimii tale,
22 căci ele sunt viaţă pentru cei ce le găsesc
şi sănătate pentru tot trupul lor.
23 Păzeşte-ţi inima mai mult decât orice,
căci din ea ies izvoarele vieţii!
24 Îndepărtează înşelăciunea din gura ta
şi înlătură ipocrizia de pe buzele tale!
25 Ochii tăi să privească direct înainte,
şi pleoapele tale să ţintească drept înaintea ta.
26 Netezeşte-ţi cărarea picioarelor tale,
şi toate căile tale să fie trainice.
27 Nu te abate nici la dreapta, nici la stânga!
Îndepărtează-ţi piciorul de la rău!
Alegerea celor doisprezece apostoli
12 Într-una din zilele acelea, Isus S-a dus pe munte să se roage şi a petrecut toată noaptea în rugăciune către Dumnezeu. 13 Când s-a făcut zi, i-a chemat pe ucenicii Săi şi a ales doisprezece dintre ei, pe care i-a numit apostoli[a]. 14 Aceştia sunt: Simon, pe care l-a numit Petru, şi Andrei, fratele lui; Iacov; Ioan; Filip; Bartolomeu[b]; 15 Matei; Toma; Iacov, fiul lui Alfeu; Simon, numit Zelotul[c]; 16 Iuda[d], fiul lui Iacov; şi Iuda Iscarioteanul, cel care a ajuns trădător.
Fericiri şi vaiuri
17 A coborât cu ei şi S-a oprit pe un loc neted, împreună cu o mare mulţime de ucenici de-ai Săi şi cu o mare mulţime de oameni din toată Iudeea, din Ierusalim şi din regiunea de coastă a Tirului şi a Sidonului, 18 care veniseră să-L asculte şi să fie vindecaţi de bolile lor. Cei chinuiţi de duhuri necurate erau vindecaţi 19 şi toată mulţimea încerca să-L atingă, pentru că din El ieşea o putere care-i vindeca pe toţi.
Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.