Revised Common Lectionary (Complementary)

7 Apoi Domnul i-a zis lui Noe: „Intră în arcă, tu şi toată familia ta, pentru că am văzut că, din această generaţie, doar tu eşti drept înaintea Mea. ² Ia cu tine şapte perechi din toate animalele curate, mascul şi femelă, şi câte o pereche din animalele necurate, mascul şi femelă. ³ Ia câte şapte perechi din păsările cerului, mascul şi femelă, ca să le păstrezi vie sămânţa pe pământ, ⁴ pentru că, peste şapte zile, voi trimite ploaie pe pământ timp de patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi şi voi şterge de pe pământ toate vieţuitoarele pe care le-am făcut.“ ⁵ Noe a făcut toate aceste lucruri aşa cum i-a poruncit Domnul.

⁶ Noe avea şase sute de ani când au venit apele potopului pe pământ. ⁷ Noe a intrat în arcă împreună cu fiii săi, cu soţia sa şi cu soţiile fiilor săi, pentru ca să scape de apele potopului. ⁸ Dintre vitele curate şi necurate, dintre păsările şi toate animalele mici care mişună pe pământ^{[a] 9} au intrat în arca lui Noe două câte două, mascul şi femelă, aşa cum Dumnezeu i-a poruncit lui Noe. ¹⁰ După şapte zile, au venit pe pământ apele potopului. ¹¹ În al şase sutelea an al vieţii lui Noe, în a şaptesprezecea zi a lunii a doua, toate fântânile marelui adânc au ţâşnit, iar stăvilarele cerului s-au deschis. ¹² Ploaia a căzut pe pământ timp de patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi. ¹³ Noe, fiii săi, Sem, Ham şi Iafet, soţia sa, precum şi cele trei soţii ale fiilor săi au intrat în arcă în aceeaşi zi ¹⁴ şi împreună cu ei, toate vieţuitoarele potrivit felurilor lor, toate animalele potrivit felurilor lor, toate animalele mici care mişună pe pământ, potrivit felurilor lor şi toate păsările potrivit felurilor lor – toate păsările şi toate creaturile înaripate. ¹⁵ Dintre toate creaturile care au suflare de viaţă în ele, au intrat în arca lui Noe două câte două. ¹⁶ Animalele, mascul şi femelă dintre toate creaturile, au intrat în arca lui Noe, aşa cum Dumnezeu i-a poruncit acestuia; apoi Domnul l-a închis înăuntru.

¹⁷ Potopul a ţinut patruzeci de zile pe pământ; apele au crescut şi au înălţat arca, iar ea s-a ridicat cu mult deasupra pământului. ¹⁸ Apele s-au ridicat şi au crescut mult pe pământ, iar arca plutea deasupra apelor. ¹⁹ Apele s-au ridicat aşa de mult pe pământ, încât toţi munţii înalţi de sub cerul întreg au fost acoperiţi. ²⁰ Apele s-au ridicat deasupra munţilor, acoperindu-i cu aproape cincisprezece coţi^[b]. ²¹ Toate creaturile care mişunau pe pământ au pierit: păsări, vite, animale sălbatice, toate animalele mici care mişună pe pământ şi toţi oamenii. ²² Toate creaturile de pe uscat, care aveau în nări suflare de viaţă, au murit. ²³ Dumnezeu a şters de pe pământ toate vieţuitoarele: om şi vite, animale mici şi păsări ale văzduhului; toate au fost şterse de pe pământ. Doar Noe a rămas împreună cu cei care erau cu el în arcă. ²⁴ Apele au fost mari pe pământ timp de o sută cincizeci de zile.

Furtună pe mare

¹³ Vântul de sud sufla uşor, astfel încât, crezând că-şi pot atinge scopul, au pornit de-a lungul coastei Cretei, cât se putea de aproape. ¹⁴ Curând însă a început să sufle dinspre insulă un vânt năprasnic numit Euraquilo^[a]. ¹⁵ Corabia a fost luată de vânt, fără să se poată împotrivi lui, şi astfel ne-am lăsat duşi de el. ¹⁶ Am navigat la adăpostul unei insule mici, numite Cauda, şi cu greu am putut să aducem sub control barca de salvare a corăbiei. ¹⁷ Au ridicat-o la bord şi apoi s-au folosit de nişte frânghii ca să cuprindă corabia de jur împrejur. De teamă să nu eşueze în bancurile de nisip ale Sirtei, au lăsat jos ancora de furtună şi s-au lăsat duşi de vânt. ¹⁸ Fiindcă eram prinşi într-o furtună foarte puternică, în ziua următoare au început să arunce încărcătura corăbiei, ¹⁹ iar a treia zi au aruncat cu mâinile lor peste bord şi echipamentul corăbiei. ²⁰ Timp de mai multe zile nu s-au văzut nici soarele, nici stelele, iar furtuna n-a slăbit deloc. Într-un final ni se dusese orice speranţă că vom fi salvaţi. ²¹ După ce a trecut mult timp în care ei nu mai mâncaseră, Pavel s-a ridicat în mijlocul lor şi a zis: „Oamenilor, trebuia să mă ascultaţi şi să nu fi plecat din Creta, ca să fi scăpat de această pagubă şi de această pierdere. ²² Acum însă vă sfătuiesc să prindeţi curaj, pentru că nici unul dintre voi nu-şi va pierde viaţa, ci se va pierde doar corabia. ²³ Căci noaptea trecută a stat lângă mine un înger al Dumnezeului Căruia Îi aparţin şi Căruia mă închin ²⁴ şi mi-a zis: «Nu te teme, Pavel! Tu trebuie să stai înaintea Cezarului şi iată că Dumnezeu ţi i-a dăruit pe toţi cei ce navighează împreună cu tine!» ²⁵ De aceea, prindeţi curaj, oamenilor, pentru că eu am credinţă în Dumnezeu că va fi aşa cum mi s-a spus! ²⁶ Acum însă trebuie să naufragiem pe o insulă oarecare.“

²⁷ Cam în a paisprezecea noapte de când eram purtaţi pe Marea Adriatică, pe la miezul nopţii, marinarii au început să bănuiască că se apropie de uscat. ²⁸ Au măsurat adâncimea apei şi au găsit-o de douăzeci de stânjeni^[b]. Au înaintat încă puţin, au măsurat din nou adâncimea apei şi au găsit-o de cincisprezece stânjeni^[c]. ²⁹ De teamă că vom naufragia undeva în locurile stâncoase, au aruncat patru ancore de la pupă şi aşteptau cu nerăbdare să se facă ziuă. ³⁰ Dar fiindcă marinarii încercau să fugă de pe corabie şi lăsaseră jos în mare barca de salvare, sub pretextul că urmează să coboare nişte ancore de la proră, ³¹ Pavel le-a zis centurionului şi soldaţilor: „Dacă aceştia nu rămân în corabie, voi nu puteţi fi salvaţi!“ ³² Atunci soldaţii au tăiat frânghiile bărcii de salvare şi au lăsat-o să se ducă.

³³ Chiar înainte de a se face ziuă, Pavel i-a îndemnat pe toţi să mănânce, spunând: „Astăzi sunt paisprezece zile de când staţi în aşteptare şi, în tot acest timp aţi rămas flămânzi şi n-aţi mâncat nimic. ³⁴ De aceea vă îndemn să mâncaţi ceva, fiindcă lucrul acesta este pentru propria voastră salvare; căci nici un fir de păr din capul vostru nu se va pierde!“ ³⁵ Şi spunând acestea, a luat pâine, I-a mulţumit lui Dumnezeu înaintea tuturor, a frânt-o şi a început să mănânce. ³⁶ Toţi au prins curaj şi au mâncat şi ei câte ceva. ³⁷ În corabie eram, în total, două sute şaptezeci şi şase de suflete. ³⁸ După ce şi-au potolit foamea, au uşurat corabia, aruncând grâul în mare.