Revised Common Lectionary (Complementary)

Psalmul 133

Un cântec de pelerinaj. Al lui David.

²⁹ Apoi le-a poruncit: „Eu voi fi adăugat la poporul meu; înmormântaţi-mă alături de strămoşii mei, în peştera care se află în ogorul hititului Efron, ³⁰ ogorul Mahpela, la răsărit de Mamre, în Canaan. Avraam a cumpărat această peşteră de la hititul Efron, împreună cu ogorul, ca teren pentru înmormântare. ³¹ Acolo au fost îngropaţi Avraam şi Sara, soţia sa, acolo au fost îngropaţi Isaac şi Rebeca, soţia sa, şi acolo am îngropat-o eu pe Lea. ³² Ogorul şi peştera care se află în el au fost cumpărate de la hitiţi.“ ³³ Când a terminat de vorbit cu fiii săi, Iacov şi-a tras picioarele în pat şi a murit, fiind astfel adăugat la poporul său.

50 Atunci Iosif s-a aruncat pe faţa tatălui său, a plâns şi l-a sărutat. ² Apoi le-a poruncit doctorilor aflaţi în slujba lui să-l îmbălsămeze pe tatăl său, Israel, iar aceştia au făcut întocmai. ³ Îmbălsămarea a durat patruzeci de zile, căci acesta era timpul necesar pentru îmbălsămare. Egiptenii l-au jelit şaptezeci de zile. ⁴ După ce au trecut zilele de jale, Iosif le-a zis celor de la curtea lui Faraon: „Dacă am găsit bunăvoinţă la voi, vorbiţi-i lui Faraon astfel: ⁵ «Tatăl meu m-a pus să jur cerându-mi ca, atunci când va muri, să-l îngrop în mormântul pe care şi l-a săpat în Canaan. De aceea dă-mi voie să mă duc să-l îngrop acolo pe tatăl meu, după care mă voi întoarce.»“ ⁶ Faraon a răspuns: „Du-te şi îngroapă-l pe tatăl tău, aşa cum te-a pus să juri.“ ⁷ Iosif s-a dus să-şi îngroape tatăl şi împreună cu el au mers toţi slujitorii lui Faraon, sfetnicii săi şi toţi bătrânii ţării Egiptului, ⁸ toată familia lui Iosif, fraţii săi şi familia tatălui său. Doar copiii, turmele şi cirezile lor au rămas în Goşen^[a]. ⁹ Împreună cu el au mers care şi călăreţi, formând o mulţime foarte mare. ¹⁰ Când au ajuns la Aria lui Atad^[b], care se află dincolo de Iordan, au ţinut acolo un bocet mare şi solemn. Iosif a ţinut un bocet de şapte zile pentru tatăl său. ¹¹ Când locuitorii din Canaan au văzut bocetul din Aria lui Atad, au zis: „Acesta este un mare bocet al egiptenilor.“ De aceea acel loc a fost numit Abel-Miţrayim^[c]; el se află dincolo de Iordan. ¹² Astfel, fiii lui Iacov au făcut pentru el aşa cum le-a poruncit acesta. ¹³ Ei l-au dus în Canaan şi l-au îngropat în peştera din ogorul Mahpela, la răsărit de Mamre, pe care Avraam a cumpărat-o de la hititul Efron, împreună cu ogorul, ca teren pentru înmormântare. ¹⁴ După ce l-a îngropat pe tatăl său, Iosif s-a întors în Egipt, împreună cu fraţii săi şi cu toţi cei care se duseseră cu el să-şi îngroape tatăl.

¹³ Aşadar, să nu ne mai judecăm unii pe alţii, ci, mai degrabă, judecaţi ca nu cumva să puneţi fratelui vostru o piatră de poticnire sau o pricină de cădere. ¹⁴ Ştiu şi sunt convins în Domnul Isus că nici un lucru nu este necurat în sine, însă dacă cineva consideră un lucru ca fiind necurat, atunci pentru el este necurat. ¹⁵ Dacă fratele tău este întristat din cauza a ceea ce mănânci, atunci tu nu mai trăieşti în dragoste. Nu-l nimici, prin ceea ce mănânci, pe cel pentru care a murit Cristos! ¹⁶ Nu lăsaţi ca binele vostru să fie vorbit de rău! ¹⁷ Căci Împărăţia lui Dumnezeu nu este nici mâncare, nici băutură, ci dreptate, pace şi bucurie în Duhul Sfânt. ¹⁸ Cel care-L slujeşte astfel pe Cristos Îi este plăcut lui Dumnezeu şi este respectat de oameni. ¹⁹ Aşadar, să urmărim lucrurile care aduc pacea şi cele prin care ne zidim unii pe alţii! ²⁰ Nu distrugeţi lucrarea lui Dumnezeu de dragul unei mâncări! Într-adevăr, toate lucrurile sunt curate, însă este rău pentru un om să mănânce ceva care pe celălalt l-ar face să cadă. ²¹ Este bine să nu mănânci carne sau să nu bei vin sau orice altceva care pe fratele tău l-ar face să cadă. ²² Aşadar, încredinţarea pe care o ai, păstreaz-o pentru tine înaintea lui Dumnezeu. Ferice de omul care nu se condamnă din cauza a ceea ce el consideră ca fiind bun! ²³ Însă omul care are îndoieli este condamnat dacă mănâncă, pentru că n-o face din convingere^[a]. Orice lucru care nu vine din convingere este păcat.

15 Însă noi, care suntem tari, trebuie să purtăm slăbiciunile celor slabi şi nu să ne fim plăcuţi nouă înşine. ² Fiecare dintre noi trebuie să placă semenului său, spre binele acestuia, pentru zidirea lui,