Old/New Testament

Urmaşii lui Esau

36 Aceştia au fost urmaşii^[a] lui Esau, adică Edom:

² Esau şi-a luat soţii dintre canaanite: pe Ada, fiica hititului Elon, pe Oholibama, fiica lui Ana, fiul hivitului Ţivon, ³ şi pe Basmat, fiica lui Ismael şi sora lui Nebaiot. ⁴ Ada i l-a născut lui Esau pe Elifaz, Basmat i l-a născut pe Reuel, ⁵ iar Oholibama i-a născut pe Ieuş, pe Ialam şi pe Korah. Aceştia au fost fiii lui Esau, care i s-au născut în Canaan. ⁶ Esau şi-a luat soţiile, fiii, fiicele, pe toţi cei din casa lui, vitele, toate animalele şi averile pe care le-a strâns în Canaan şi s-a mutat de lângă fratele său, Iacov, într-o altă ţară, ⁷ pentru că proprietăţile lor erau prea mari ca ei să locuiască împreună; ţara în care locuiau nu mai avea loc pentru turmele lor. ⁸ Astfel, Esau, adică Edom, s-a aşezat în regiunea muntoasă a Seirului.

⁹ Aceştia au fost urmaşii lui Esau, tatăl edomiţilor din regiunea muntoasă a Seirului.

¹⁰ Iată care au fost numele fiilor lui Esau:

¹⁵ Iată care au fost căpeteniile fiilor lui Esau:

fiii lui Elifaz, întâiul născut al lui Esau au fost:

¹⁹ Aceştia au fost fiii lui Esau, adică Edom, şi acestea au fost căpeteniile lor.

Regii Edomului

³¹ Regii care au domnit în Edom, înainte ca vreun rege să domnească peste Israel^[f], au fost:

⁴⁰ Numele căpeteniilor care provin din Esau, după clanurile şi regiunile lor, sunt următoarele:

Acestea au fost căpeteniile Edomului, potrivit teritoriilor lor în ţara pe care o stăpâneau. Esau a fost strămoşul edomiţilor.

Iosif şi fraţii săi

37 Iacov s-a aşezat în ţara în care a locuit tatăl său, în Canaan.

² Aceasta este istoria^[i] lui Iacov.

La vârsta de şaptesprezece ani, Iosif păştea turma împreună cu fraţii săi, fiii Bilhei şi ai Zilpei, soţiile tatălui său; el îi spunea tatălui lor lucrurile rele pe care aceştia le făceau. ³ Israel îl îndrăgea pe Iosif mai mult decât pe toţi ceilalţi fii ai săi, pentru că era un fiu născut la bătrâneţe şi i-a făcut o tunică decorată^[j]. ⁴ Când fraţii săi au văzut că tatăl lor îl îndrăgea mai mult decât pe ei, l-au urât pe Iosif şi n-au putut să-i vorbească prieteneşte. ⁵ Iosif a avut un vis pe care l-a istorisit fraţilor săi, dar aceştia l-au urât şi mai mult. ⁶ El le-a zis:

– Ascultaţi visul pe care l-am avut! ⁷ Se făcea că eram la legatul snopilor pe câmp. Deodată, snopul meu s-a ridicat în picioare, iar snopii voştri s-au adunat în jurul lui şi s-au plecat înaintea snopului meu.

⁸ Fraţii săi i-au răspuns:

– Doar nu vei domni tu peste noi?! Doar nu ne vei stăpâni tu?!

Şi l-au urât şi mai mult din cauza viselor şi a cuvintelor sale. ⁹ Iosif a mai avut un vis şi l-a istorisit şi pe acesta fraţilor săi:

– Am mai avut un vis, a spus el. Se făcea că soarele, luna şi unsprezece stele se plecau înaintea mea.

¹⁰ Dar când le-a istorisit acest vis tatălui şi fraţilor săi, tatăl său l-a mustrat zicându-i:

– Ce fel de vis este acesta pe care l-ai avut? Oare vom veni eu, mama ta şi fraţii tăi ca să ne prosternăm înaintea ta?

¹¹ Fraţii săi l-au invidiat, dar tatăl său a ţinut minte acest vis.

¹² Fraţii săi s-au dus să pască turma tatălui lor lângă Şehem. ¹³ Israel i-a zis lui Iosif:

– Ştii că fraţii tăi pasc oile lângă Şehem. Vino, căci vreau să te trimit la ei.

– Sunt gata, a răspuns el.

¹⁴ – Du-te, vezi dacă fraţii tăi şi turma sunt bine şi adu-mi veşti! i-a zis Israel.

Apoi l-a trimis din valea Hebron. Când a ajuns la Şehem, ¹⁵ un om l-a găsit rătăcind pe câmp şi l-a întrebat:

– Ce cauţi?

¹⁶ – Îi caut pe fraţii mei, a răspuns el; spune-mi, te rog, unde pasc ei turma?

¹⁷ Omul acela i-a răspuns:

– Au plecat de aici. I-am auzit sfătuindu-se să meargă la Dotan.

Iosif s-a dus pe urma fraţilor săi şi i-a găsit la Dotan. ¹⁸ Ei l-au văzut de departe şi, înainte ca el să ajungă la ei, au pus la cale să-l omoare. ¹⁹ Ei s-au sfătuit astfel:

– Vine „visătorul“! ²⁰ Haideţi să-l omorâm şi să-l aruncăm într-una dintre aceste gropi. Vom spune că l-a mâncat un animal sălbatic şi vom vedea ce se va alege de visele lui.

²¹ Dar când Ruben a auzit lucrul acesta, a încercat să-l scape din mâinile lor, zicând:

– Să nu-i luăm viaţa! ²² Fără vărsare de sânge! a continuat el. Aruncaţi-l în această fântână din pustie, fără să vă întindeţi mâna asupra lui.

Spunea aceasta pentru ca să-l scape din mâinile lor şi să-l aducă înapoi la tatăl său. ²³ Când Iosif a ajuns la fraţii săi, aceştia l-au dezbrăcat de tunica sa, de tunica decorată pe care o purta, ²⁴ l-au luat şi l-au aruncat într-o fântână; fântâna era goală, fără pic de apă în ea. ²⁵ Apoi s-au aşezat să mănânce. Dintr-odată au observat apropiindu-se o caravană de-a ismaeliţilor venind din Ghilad şi ducând în Egipt, pe cămilele lor, condimente, balsam şi smirnă. ²⁶ Iuda le-a zis fraţilor săi: „Ce câştigăm dacă ne omorâm fratele şi-i ascundem sângele? ²⁷ Haideţi să-l vindem ismaeliţilor şi să nu ne întindem mâna asupra lui, căci totuşi este fratele nostru, carne din carnea noastră.“ Fraţii săi au fost de acord. ²⁸ Când s-au apropiat negustorii midianiţi, fraţii săi l-au scos pe Iosif afară din fântână şi l-au vândut ismaeliţilor cu douăzeci de şecheli^[k] de argint. Aceştia l-au dus pe Iosif în Egipt. ²⁹ Când Ruben s-a întors la fântână şi a văzut că Iosif nu mai era acolo, şi-a sfâşiat hainele. ³⁰ Apoi s-a dus la fraţii săi şi le-a zis: „Copilul a dispărut; ce mă fac?“ ³¹ Dar ei au luat tunica lui Iosif, au înjunghiat un ţap şi au înmuiat tunica în sânge. ³² I-au trimis tunica decorată tatălui lor, zicând: „Am găsit asta; vezi dacă nu este tunica fiului tău.“ ³³ El a recunoscut-o şi a zis: „Este tunica fiului meu! L-a mâncat un animal sălbatic; fără îndoială, Iosif a fost sfâşiat în bucăţi.“ ³⁴ Atunci Iacov şi-a sfâşiat hainele, şi-a pus un sac pe coapse şi l-a jelit pe fiul său multe zile. ³⁵ Toţi fiii şi fiicele sale au venit să-l mângâie, dar el n-a vrut să fie mângâiat, ci l-a bocit zicând: „Jelind voi coborî la fiul meu în Locuinţa Morţilor^[l].“ ³⁶ Midianiţii^[m] l-au vândut pe Iosif în Egipt lui Potifar, unul dintre demnitarii lui Faraon şi conducător al gărzii^[n].

Iuda şi Tamar

38 În vremea aceea, Iuda a plecat de la fraţii săi şi s-a aşezat în vecinătatea unui adulamit pe care îl chema Hira. ² Iuda a întâlnit-o acolo pe fiica unui canaanit pe care-l chema Şua, s-a căsătorit cu ea şi a intrat la ea. ³ Ea a rămas însărcinată şi a născut un fiu căruia Iuda i-a pus numele Er. ⁴ Ea a rămas din nou însărcinată şi a născut un fiu căruia i-a pus numele Onan. ⁵ A născut un alt fiu şi i-a pus numele Şela. Ea l-a născut în Chezib.

⁶ Iuda i-a luat o soţie lui Er, întâiul său născut; numele ei era Tamar. ⁷ Dar Er, întâiul născut al lui Iuda, era rău înaintea Domnului, astfel că Domnul l-a omorât. ⁸ Atunci Iuda i-a zis lui Onan: „Căsătoreşte-te cu soţia fratelui tău şi împlineşte-ţi faţă de ea datoria de cumnat^[o]: ridică-i un urmaş fratelui tău.“ ⁹ Dar pentru că ştia că urmaşul nu va fi al său, Onan vărsa sămânţa pe pământ ori de câte ori intra la soţia fratelui său, pentru a nu-i da un urmaş fratelui său. ¹⁰ Ceea ce făcea Onan era o nelegiuire înaintea Domnului, aşa că Domnul l-a omorât şi pe el. ¹¹ Atunci Iuda i-a zis nurorii sale, Tamar: „Rămâi văduvă în casa tatălui tău până va creşte fiul meu Şela.“ El spunea însă aşa, de teamă ca nu cumva şi acesta să moară, ca şi fraţii săi. Astfel, Tamar s-a întors în casa tatălui ei.

¹² După mai multă vreme, soţia lui Iuda, fiica lui Şua, a murit. După ce a depăşit durerea pierderii ei, Iuda s-a dus împreună cu adulamitul Hira, prietenul său, la Timna, la cei care-i tundeau oile. ¹³ Tamarei i s-a spus: „Socrul tău se duce la Timna, ca să-şi tundă oile.“ ¹⁴ Atunci ea şi-a schimbat hainele de văduvă, s-a acoperit cu un văl şi s-a înfăşurat cu un şal, apoi s-a aşezat la intrarea în Enayim, care se află în drum spre Timna. Îşi dăduse seama că, deşi Şela crescuse, ea nu-i fusese dată de soţie. ¹⁵ Când Iuda a văzut-o, a crezut că este o prostituată, pentru că avea faţa acoperită. ¹⁶ El s-a îndreptat către ea pe marginea drumului şi, fără să ştie că era nora sa, i-a zis:

– Lasă-mă să intru la tine!

– Ce-mi vei da, dacă intri la mine? a întrebat ea.

¹⁷ – Îţi voi trimite un ied din turmă, a răspuns el.

– Doar dacă îmi dai o garanţie până îl vei trimite, a spus ea.

¹⁸ – Ce garanţie să-ţi dau? a întrebat el.

– Sigiliul^[p] tău, şnurul tău şi toiagul din mâna ta, a răspuns ea.

El i le-a dat şi a intrat la ea, iar ea a rămas însărcinată de la el. ¹⁹ După aceea ea a plecat îndată, şi-a dat jos vălul şi s-a schimbat în hainele de văduvă. ²⁰ Când Iuda a trimis iedul prin prietenul său adulamit, ca să recupereze garanţia de la femeie, acesta n-a mai găsit-o. ²¹ El i-a întrebat pe localnici:

– Unde este prostituata^[q] care stătea lângă drum, la Enayim?

– N-a fost aici nici o prostituată, au răspuns ei.

²² El s-a întors la Iuda şi i-a zis:

– N-am găsit-o; mai mult, localnicii au zis că n-a fost nici o prostituată acolo.

²³ Iuda a răspuns:

– Să ţină ce a luat, numai să nu ne facem de râs; am trimis acest ied, dar n-ai mai găsit-o.

²⁴ După trei luni, lui Iuda i s-a spus:

– Nora ta, Tamar, s-a prostituat şi chiar a rămas însărcinată în urma desfrânării ei.

– Scoateţi-o afară ca să fie arsă! a spus Iuda.

²⁵ Pe când era scoasă afară, ea i-a trimis vorbă socrului ei: „Proprietarul acestor lucruri m-a lăsat însărcinată; vezi dacă recunoşti ale cui sunt acest sigiliu, şnur şi toiag.“ ²⁶ Iuda le-a recunoscut şi a zis: „Ea este mai puţin vinovată decât mine, pentru că nu i-am dat-o de soţie fiului meu Şela.“ De atunci nu s-a mai apropiat de ea. ²⁷ Când i-a venit vremea să nască, în pântecele ei se aflau gemeni. ²⁸ În timpul naşterii, unul dintre ei a scos mâna; moaşa i-a apucat-o şi a legat-o cu un fir roşu, zicând: „Acesta a ieşit primul!“ ²⁹ Dar el şi-a tras mâna înapoi şi a ieşit fratele său; atunci ea a zis: „Ce spărtură ai făcut!“ De aceea i s-a pus numele Pereţ^[r]. ³⁰ După aceea a ieşit fratele său, cel cu firul roşu legat la mână şi i s-a pus numele Zerah^[s].

²¹ Fratele îl va trăda şi-l va da la moarte pe fratele său, iar tatăl, pe copilul său; copiii se vor ridica împotriva părinţilor şi-i vor da la moarte. ²² Veţi fi urâţi de toţi din pricina Numelui Meu, dar cel ce va răbda până la sfârşit va fi mântuit. ²³ Când vă vor persecuta într-o cetate, să fugiţi în alta! Adevărat vă spun că nu veţi termina de străbătut cetăţile lui Israel înainte să vină Fiul Omului!

²⁴ Un ucenic nu este mai presus de învăţătorul său şi un sclav nu este mai presus de stăpânul său. ²⁵ Îi este de ajuns ucenicului să fie ca învăţătorul său şi sclavului – ca stăpânul său. Dacă pe stăpânul casei l-au numit «Beelzebul»^[a], cu cât mai mult îi vor numi aşa pe cei din casa Lui!

Teamă de Dumnezeu, nu de oameni

²⁶ Aşadar, să nu vă temeţi de ei! Căci nu este nimic acoperit, care nu va fi descoperit, şi nimic ascuns, care nu va fi făcut cunoscut! ²⁷ Ceea ce vă spun Eu la întuneric voi să spuneţi la lumină şi ceea ce auziţi şoptindu-se la urechile voastre să vestiţi de pe acoperişurile caselor! ²⁸ Nu vă temeţi de cei ce omoară trupul, dar care nu pot omorî sufletul! Ci temeţi-vă mai degrabă de Cel Ce poate să distrugă şi sufletul, şi trupul, în Gheenă. ²⁹ Nu se vând oare două vrăbii pe un assarion^[b]? Şi totuşi, nici măcar una dintre ele nu cade la pământ fără voia Tatălui vostru! ³⁰ Cât despre voi, chiar şi firele de păr din cap, toate vă sunt numărate! ³¹ Deci nu vă temeţi! Voi sunteţi mai valoroşi decât multe vrăbii!

³² Aşadar, pe oricine Mă va mărturisi în faţa oamenilor îl voi mărturisi şi Eu înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri. ³³ Însă de oricine se va lepăda de Mine în faţa oamenilor mă voi lepăda şi Eu înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri.

Costul uceniciei

³⁴ Să nu credeţi că am venit să aduc pacea pe pământ; n-am venit să aduc pacea, ci sabia. ³⁵ Căci am venit să-i întorc

³⁷ Cel ce iubeşte pe tată sau pe mamă mai mult decât pe Mine, nu este vrednic de Mine, şi cel ce iubeşte pe fiu sau pe fiică mai mult decât pe Mine, nu este vrednic de Mine. ³⁸ Oricine nu-şi ia crucea şi nu Mă urmează, nu este vrednic de Mine. ³⁹ Cel ce-şi va găsi viaţa, o va pierde, dar cel ce-şi va pierde viaţa de dragul Meu, o va găsi.^[d]

Răsplătiri

⁴⁰ Cel ce vă primeşte pe voi Mă primeşte pe Mine, iar cel ce Mă primeşte pe Mine Îl primeşte, de fapt, pe Cel Ce M-a trimis pe Mine. ⁴¹ Cel ce primeşte un profet, în numele unui^[e] profet, va primi răsplata unui profet, iar cel ce primeşte un om drept, în numele unui om drept, va primi răsplata unui om drept. ⁴² Şi oricine-i va da chiar şi un pahar cu apă rece unuia dintre aceşti micuţi, în numele unui ucenic, adevărat vă spun că nu-şi va pierde răsplata.“