M’Cheyne Bible Reading Plan

Naomi şi Rut

1 Pe vremea când judecau^[a] judecătorii, a fost o foamete în ţară. Atunci un bărbat din Betleemul lui Iuda a plecat împreună cu soţia lui şi cu cei doi fii ai săi să locuiască ca străin în câmpiile Moabului. ² Bărbatul se numea Elimelek, soţia lui se numea Naomi, iar cei doi fii ai săi se numeau Mahlon şi Chilion. Ei erau efratiţi din Betleemul lui Iuda. Când au ajuns în câmpiile Moabului, s-au stabilit acolo.

³ Însă Elimelek, soţul lui Naomi, a murit şi ea a rămas astfel singură cu cei doi fii ai ei. ⁴ Aceştia s-au căsătorit cu moabite; numele uneia era Orpa, iar numele celeilalte era Rut. După ce au locuit acolo aproape zece ani, ⁵ cei doi, adică Mahlon şi Chilion, au murit şi ei, astfel încât femeia a rămas singură, fără cele două odrasle ale ei şi fără soţul său. ⁶ Ea s-a hotărât apoi să plece din câmpiile Moabului împreună cu cele două nurori ale ei, pentru că a aflat că Domnul i-a cercetat poporul şi i-a dat din nou hrană. ⁷ Naomi a plecat din locul în care locuise, iar cele două nurori ale ei erau cu ea. Au pornit la drum ca să se întoarcă în ţara lui Iuda.

⁸ La un moment dat însă Naomi le-a zis celor două nurori ale ei:

– Plecaţi! Întoarceţi-vă fiecare la casa mamei sale! Domnul să se poarte faţă de voi cu bunătatea^[b] cu care şi voi v-aţi purtat faţă de cei ce au murit şi faţă de mine! ⁹ Să dea Domnul ca fiecare din voi să găsească odihnă în casa viitorului soţ!

Apoi le-a sărutat de rămas bun, dar ele au început să plângă.

¹⁰ – Venim şi noi cu tine la poporul tău, i-au zis ele.

¹¹ – Nu, copilele mele, le-a răspuns Naomi, întoarceţi-vă! De ce să veniţi cu mine? Mai pot eu oare avea fii în pântecele meu, care să fie apoi soţii voştri? ¹² Întoarceţi-vă, copilele mele! Plecaţi! Eu sunt prea bătrână să mai am un soţ. Chiar dacă aş zice că mai este nădejde pentru mine, chiar dacă aş fi în noaptea aceasta cu un bărbat şi aş naşte fii, ¹³ aţi aştepta voi până se vor face mari? Vă veţi păstra voi pentru ei, fără să vă măritaţi? Nu, copilele mele! Amărăciunea mea este prea mare pentru voi^[c], căci mâna Domnului s-a întins împotriva mea!

¹⁴ Nurorile au început iarăşi să plângă. Orpa şi-a sărutat soacra de rămas bun şi a plecat, dar Rut s-a ţinut de ea.

¹⁵ – Cumnata ta s-a întors la poporul ei şi la zeii ei! i-a zis Naomi. Du-te şi tu după cumnata ta!

¹⁶ – Nu stărui să te părăsesc şi să mă întorc de la tine, i-a răspuns Rut. Unde mergi tu, vreau să merg şi eu, unde locuieşti tu, vreau să locuiesc şi eu; poporul tău va fi şi poporul meu, iar Dumnezeul tău va fi şi Dumnezeul meu. ¹⁷ Unde vei muri tu, voi muri şi eu şi tot acolo voi fi şi îngropată. Domnul să se poarte cu mine cu toată asprimea^[d] dacă altceva decât moartea mă va despărţi de tine!

¹⁸ Văzând-o hotărâtă să meargă cu ea, Naomi a încetat să-i mai vorbească astfel. ¹⁹ Au plecat amândouă şi au călătorit împreună până au ajuns la Betleem.

Când au intrat în Betleem, toată cetatea s-a pus în mişcare din pricina lor.

– Aceasta este Naomi?! se întrebau femeile.

²⁰ – Nu mă mai numiţi Naomi^[e], le-a răspuns ea, ci numiţi-mă Mara^[f], pentru că Cel Atotputernic^[g] m-a amărât mult. ²¹ Când am plecat, aveam de toate, dar Domnul m-a adus înapoi cu mâinile goale. De ce să mă mai numiţi Naomi, de vreme ce Domnul a mărturisit împotriva mea^[h] şi Cel Atotputernic a adus necazul asupra mea?

²² Aşa s-a întors Naomi din câmpiile Moabului împreună cu moabita Rut, nora ei. Ele au sosit în Betleem, tocmai când începea seceratul orzului.

26 Agrippa i-a zis lui Pavel:

– Ţi se dă voie să vorbeşti în apărarea ta!

Atunci Pavel a întins mâna şi a început să se apere astfel:

² – Rege Agrippa, mă consider fericit că urmează să mă apăr astăzi înaintea ta, cu privire la toate lucrurile de care sunt acuzat de iudei, ³ mai ales pentru că tu eşti cunoscător al tuturor obiceiurilor şi controverselor iudeilor. De aceea, te rog să mă asculţi cu răbdare. ⁴ Toţi iudeii cunosc felul în care mi-am trăit viaţa încă din tinereţe, viaţă pe care mi-am petrecut-o de la început în mijlocul neamului meu şi în Ierusalim. ⁵ Dacă vor să mărturisească, ei mă cunosc de mult timp şi ştiu că am trăit ca fariseu, după cea mai strictă partidă a religiei noastre. ⁶ Iar acum, stau aici ca să fiu judecat din pricina nădejdii în promisiunea pe care a făcut-o Dumnezeu strămoşilor noştri, ⁷ promisiune pe care cele douăsprezece seminţii ale noastre, slujindu-I lui Dumnezeu cu seriozitate zi şi noapte, speră să o primească. Pentru această nădejde, rege, sunt acuzat eu de către iudei! ⁸ Ce, vi se pare de necrezut faptul că Dumnezeu învie morţii?! ⁹ Într-adevăr, eu însumi credeam că trebuie să fac multe lucruri împotriva Numelui lui Isus din Nazaret, ¹⁰ şi aşa am şi făcut în Ierusalim: cu autoritatea primită de la conducătorii preoţilor i-am băgat în închisoare pe mulţi sfinţi, iar când erau condamnaţi la moarte îmi dădeam şi eu votul împotriva lor. ¹¹ De asemenea, pedepsindu-i adesea prin toate sinagogile, m-am străduit să-i fac să blasfemieze; şi fiindcă eram deosebit de furios pe ei, i-am persecutat chiar şi în cetăţile străine!

¹² Cu acestea în gând, m-am dus în Damasc, având autoritate şi putere deplină de la conducătorii preoţilor. ¹³ Pe la mijlocul zilei, rege, în timp ce eram pe drum, am văzut strălucind împrejurul meu şi împrejurul celor ce călătoreau împreună cu mine, o lumină din cer, a cărei strălucire o întrecea pe cea a soarelui. ¹⁴ Toţi am căzut la pământ, iar eu am auzit un glas care-mi zicea în limba aramaică^[a]: „Saul, Saul, de ce Mă persecuţi? Îţi este greu să dai cu piciorul într-un ţepuş!^[b]“ ¹⁵ Eu am întrebat: „Cine eşti, Doamne^[c]?“ Domnul mi-a răspuns: „Eu sunt Isus, Cel pe Care tu Îl persecuţi! ¹⁶ Dar ridică-te şi stai în picioare! Căci M-am arătat ţie ca să te numesc slujitor şi martor atât al lucrurilor în care M-ai văzut pe Mine, cât şi al lucrurilor în care Mă voi arăta ţie. ¹⁷ Te-am scos din mijlocul poporului tău şi din mijlocul neamurilor la care te trimit, ¹⁸ ca să le deschizi ochii să se întoarcă de la întuneric la lumină şi de sub autoritatea lui Satan^[d] la Dumnezeu şi să primească, prin credinţa în Mine, iertare de păcate şi moştenire alături de cei sfinţiţi.“

¹⁹ De aceea, rege Agrippa, n-am fost neascultător faţă de viziunea cerească, ²⁰ ci le-am proclamat mai întâi celor din Damasc, apoi celor din Ierusalim şi din întreaga regiune a Iudeii, iar apoi neamurilor că trebuie să se pocăiască şi să se întoarcă la Dumnezeu făcând fapte vrednice de pocăinţă. ²¹ Pentru aceste lucruri m-au prins iudeii în Templu şi au încercat să mă omoare! ²² Însă până în ziua de azi am primit ajutor de la Dumnezeu şi stau aici, depunând mărturie atât înaintea celor mici, cât şi înaintea celor mari, fără să spun nimic în afară de ceea ce Profeţii şi Moise^[e] au zis că urmează să se întâmple, ²³ şi anume că Cristos va trebui să sufere şi, prin faptul că va fi primul înviat dintre cei morţi, va vesti lumină atât poporului Său, cât şi neamurilor.

²⁴ În timp ce Pavel se apăra astfel, Festus a zis cu glas tare:

– Ţi-ai ieşit din minţi, Pavel! Învăţătura ta cea multă te face să dai în nebunie!

²⁵ Însă Pavel i-a răspuns:

– Nu mi-am ieşit din minţi, prea alesule Festus, ci cuvintele pe care le rostesc ţin de adevăr şi de o judecată sănătoasă! ²⁶ Pentru că regele ştie despre aceste lucruri, eu pot să-i vorbesc deschis, întrucât sunt convins că nu i-a scăpat nimic din acestea, deoarece nu s-au întâmplat într-un colţ! ²⁷ Crezi tu în Profeţi, rege Agrippa? Ştiu că tu crezi!

²⁸ Însă Agrippa i-a zis lui Pavel:

– Curând mai vrei tu să mă convingi să mă fac creştin!

²⁹ Pavel i-a răspuns:

– Fie curând, fie târziu, mă rog lui Dumnezeu ca nu numai tu, ci toţi cei ce mă ascultă astăzi să devină aşa cum sunt eu, în afară de lanţurile acestea!

³⁰ Regele, guvernatorul, Berenice şi toţi cei ce şedeau împreună cu ei s-au ridicat ³¹ şi, în timp ce plecau, îşi spuneau unii altora: „Omul acesta n-a făcut nimic vrednic de moarte sau de lanţuri!“ ³² Agrippa i-a zis lui Festus: „Omul acesta ar fi putut fi eliberat dacă n-ar fi făcut apel la Cezar!“

Iehoiachim taie şi aruncă în foc sulul scris de Ieremia

36 În al patrulea an al lui Iehoiachim, fiul lui Iosia, regele lui Iuda, a venit următorul cuvânt din partea Domnului la Ieremia: ² „Ia un sul şi scrie pe el toate cuvintele pe care ţi le-am spus cu privire la Israel, la Iuda şi la toate celelalte neamuri, din ziua când am început să-ţi vorbesc, din perioada lui Iosia şi până în ziua de azi. ³ Poate când Casa lui Iuda va auzi toate nenorocirile pe care Eu plănuiesc să le aduc asupra lor, se vor întoarce fiecare de la căile lor rele şi le voi ierta astfel nelegiuirea şi păcatul.“

⁴ Ieremia l-a chemat pe Baruc, fiul lui Neria, şi acesta a început să scrie într-un sul, după cum îi dicta Ieremia, toate cuvintele pe care Domnul i le spusese lui Ieremia. ⁵ Apoi Ieremia i-a dat lui Baruc următoarea poruncă: „Eu sunt împiedicat să pot să intru în Casa Domnului. ⁶ De aceea, du-te tu în Casa Domnului, în ziua postului, şi citeşte în auzul poporului cuvintele Domnului, pe care le-ai scris pe sul întocmai cum ţi le-am dictat. Citeşte-le şi în auzul tuturor celor din Iuda care vin din cetăţile lor. ⁷ Poate vor înălţa o rugăciune înaintea Domnului şi se vor întoarce fiecare de la căile lor rele, căci mare este mânia şi furia pe care le-a rostit Domnul împotriva acestui popor.“

⁸ Baruc, fiul lui Neria, a făcut tot ce i-a poruncit profetul Ieremia; el a citit din sul cuvintele Domnului, în Casa Domnului. ⁹ În al cincilea an al domniei lui Iehoiachim, fiul lui Iosia, regele lui Iuda, în luna a noua, tot poporul Ierusalimului şi tot poporul care venise din cetăţile lui Iuda la Ierusalim a fost chemat la un post înaintea Domnului. ¹⁰ Atunci, din Casa Domnului, din odaia scribului Ghemaria, fiul lui Şafan, care era în curtea de sus, la intrarea Porţii Noi a Casei Domnului, Baruc a citit din sul cuvintele lui Ieremia în auzul întregului popor.

¹¹ Când Mica, fiul lui Ghemaria, fiul lui Şafan, a auzit toate cuvintele Domnului scrise pe sul, ¹² s-a dus la palatul regelui, în odaia scribului. Toţi conducătorii erau acolo: scribul Elişama, Delaia, fiul lui Şemaia, Elnatan, fiul lui Acbor, Ghemaria, fiul lui Şafan, Zedechia, fiul lui Hanania, şi toţi ceilalţi conducători. ¹³ Mica i-a înştiinţat de toate cuvintele pe care le-a auzit, tot ce citise Baruc din sul în auzul poporului. ¹⁴ Atunci toţi conducătorii l-au trimis pe Iehudi, fiul lui Netania, fiul lui Şelemia, fiul lui Cuşi, la Baruc ca să-i spună:

– Ia sulul din care ai citit înaintea poporului şi vino!

Baruc, fiul lui Neria, a luat sulul în mâini şi s-a dus la ei. ¹⁵ Ei i-au zis:

– Aşază-te, te rugăm, şi citeşte-ne şi nouă.

Baruc le-a citit şi lor. ¹⁶ Când au auzit ei toate cuvintele, s-au uitat unii la alţii cu groază şi i-au zis lui Baruc:

– Trebuie să-l înştiinţăm pe rege în legătură cu aceste cuvinte! ¹⁷ Spune-ne cum ai scris toate aceste cuvinte? Ţi le-a dictat Ieremia? l-au întrebat ei.

¹⁸ Baruc le-a răspuns:

– Da, el mi-a dictat toate aceste cuvinte, iar eu le-am scris pe sulul acesta cu cerneală.

¹⁹ Atunci conducătorii i-au zis lui Baruc:

– Tu şi Ieremia duceţi-vă şi ascundeţi-vă şi nu spuneţi nimănui unde sunteţi.

²⁰ După ce au pus sulul în odaia scribului Elişama, s-au dus la rege, în curte şi l-au înştiinţat în legătură cu toate cuvintele din sul. ²¹ Regele l-a trimis pe Iehudi ca să aducă sulul. Iehudi s-a dus şi a adus sulul din odaia scribului Elişama şi l-a citit înaintea regelui şi înaintea tuturor conducătorilor care stăteau lângă rege. ²² Regele locuia în reşedinţa de iarnă, fiindcă era luna a noua, iar în faţa lui, în vatră, era aprins un foc. ²³ După ce Iehudi citea trei sau patru coloane din sul, regele le tăia cu un cuţitaş de răzuit şi le arunca în focul din vatră, până ce întregul sul a ars în întregime. ²⁴ Regele şi toţi slujitorii lui au ascultat toate cuvintele acestea, dar nu s-au îngrozit şi nu şi-au sfâşiat hainele. ²⁵ Chiar dacă Elnatan, Delaia şi Ghemaria au stăruit pe lângă rege să nu ardă sulul, el nu i-a ascultat, ²⁶ ci i-a poruncit lui Ierahmeel, fiul regelui, lui Seraia, fiul lui Azriel şi lui Şelemia, fiul lui Abdeel, să pună mâna pe scribul Baruc şi pe profetul Ieremia. Dar Domnul îi ascunsese.

²⁷ După ce regele a ars sulul care conţinea cuvintele scrise de Baruc, aşa cum i le dictase Ieremia, Cuvântul Domnului a venit la Ieremia şi i-a zis: ²⁸ „Ia un alt sul şi scrie pe el toate cuvintele care erau pe primul sul, pe care Iehoiachim, regele lui Iuda, l-a ars. ²⁹ Iar lui Iehoiachim, regele lui Iuda, să-i spui că aşa vorbeşte Domnul: «Ai ars sulul acela şi ai întrebat: ‘De ce ai scris pe el că împăratul Babilonului va veni, va distruge ţara aceasta şi va nimici din mijlocul ei oamenii şi animalele?’» ³⁰ De aceea, aşa vorbeşte Domnul despre Iehoiachim, regele lui Iuda: «Nimeni dintre ai lui nu va mai şedea pe tronul lui David. Hoitul lui va fi aruncat şi va fi lăsat ziua la căldură şi noaptea la frig. ³¹ Îl voi pedepsi atât pe el, cât şi pe urmaşii lui şi pe slujitorii lui, din cauza nelegiuirilor lor. Voi aduce peste ei, peste locuitorii Ierusalimului şi peste poporul din Iuda, toate nenorocirile pe care le-am rostit împotriva lor şi cărora ei nu le-au dat atenţie.»“

³² Ieremia a luat un alt sul şi i l-a dat scribului Baruc, fiul lui Neria. Baruc a scris pe sul, după cum i-a dictat Ieremia, toate cuvintele care fuseseră scrise pe sulul pe care Iehoiachim, regele lui Iuda, îl arsese în foc. Pe acest al doilea sul au mai fost adăugate multe alte asemenea cuvinte.

Mesaj către Baruc

45 Iată cuvântul pe care profetul Ieremia i l-a spus lui Baruc, fiul lui Neria, în al patrulea an al lui Iehoiachim, fiul lui Iosia, regele lui Iuda, după ce Baruc scrisese într-un sul cuvintele pe care Ieremia i le dictase.

² „Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul lui Israel, cu privire la tine, Baruc: ³ «Tu zici: ‘Vai de mine! Domnul a adăugat necaz la durerea mea. Sunt sleit din cauza suspinelor şi nu găsesc odihnă.’

⁴ Totuşi Domnul îţi zice: ‘Ceea ce am construit voi dărâma şi ceea ce am semănat voi smulge, şi anume toată ţara aceasta. ⁵ Iar tu cauţi pentru tine lucruri mari?! Nu le căuta, căci voi aduce nenorocirea peste orice fiinţă, zice Domnul. Ţie însă îţi voi da ca pradă de război propria ta viaţă, oriunde vei merge.’»“

Psalmul 9^[a]

Pentru dirijor. Se cântă ca şi „Moartea fiului“. Un psalm al lui David.