Chronological

Vedeniile lui Daniel

7 În anul dintâi al lui Belşaţar, împăratul Babilonului, Daniel a visat^(A) un vis şi a avut vedenii^(B) în mintea lui pe când era în pat. În urmă a scris visul şi a istorisit lucrurile de căpetenie. ² Daniel a început şi a zis: „În vedenia mea de noapte, am văzut cum cele patru vânturi ale cerurilor au izbucnit pe Marea cea Mare. ³ Şi patru fiare mari au ieşit^(C) din mare, deosebite una de alta. ⁴ Cea dintâi semăna cu un^(D) leu şi avea aripi de vultur. M-am uitat la ea până în clipa când i s-au smuls aripile şi, sculându-se de pe pământ, a stat drept în picioare ca un om şi i s-a dat o inimă de om. ⁵ Şi iată^(E) că o a doua fiară era ca un urs şi stătea într-o rână; avea trei coaste în gură, între dinţi, şi i s-a zis: ‘Scoală-te, şi mănâncă multă carne!’ ⁶ După aceea m-am uitat mai departe şi iată o alta ca un pardos, care avea pe spate patru aripi ca o pasăre; fiara aceasta avea şi patru capete^(F) şi i s-a dat stăpânire. ⁷ După aceea m-am uitat în vedeniile mele de noapte şi iată că era o a patra^(G) fiară, nespus de grozav de înspăimântătoare şi de puternică; avea nişte dinţi mari de fier, mânca, sfărâma şi călca în picioare ce mai rămânea; era cu totul deosebită de toate fiarele de mai înainte şi avea zece^(H) coarne. ⁸ M-am uitat cu băgare de seamă la coarne şi iată că un alt^(I) corn mic a ieşit din mijlocul lor şi, dinaintea acestui corn, au fost smulse trei din cele dintâi coarne. Şi cornul acesta avea nişte ochi ca ochii de om^(J) şi o gură^(K) care vorbea cu trufie. ⁹ Mă uitam^(L) la aceste lucruri până când s-au aşezat nişte scaune de domnie. Şi un Îmbătrânit^(M) de zile a şezut jos. Haina^(N) Lui era albă ca zăpada şi părul capului Lui era ca nişte lână curată; scaunul Lui de domnie era ca nişte flăcări de foc şi roţile^(O) Lui, ca un foc aprins. ¹⁰ Un râu^(P) de foc curgea şi ieşea dinaintea Lui. Mii de mii^(Q) de slujitori Îi slujeau şi de zece mii de ori zece mii stăteau înaintea Lui. S-a ţinut judecata^(R) şi s-au deschis cărţile. ¹¹ Eu mă uitam^(S) mereu din pricina cuvintelor pline de trufie pe care le rostea cornul acela: m-am uitat până când fiara a fost ucisă şi trupul ei a fost nimicit şi aruncat în foc, ca să fie ars. ¹² Şi celelalte fiare au fost dezbrăcate de puterea lor, dar li s-a îngăduit o lungire a vieţii până la o vreme şi un ceas anumit. ¹³ M-am uitat în timpul vedeniilor mele de noapte şi iată că pe norii cerurilor a venit unul^(T) ca un fiu al omului; a înaintat spre Cel Îmbătrânit^(U) de zile şi a fost adus înaintea Lui. ¹⁴ I S-a^(V) dat stăpânire, slavă şi putere împărătească, pentru ca să-i slujească toate popoarele^(W), neamurile şi oamenii de toate limbile. Stăpânirea Lui este o stăpânire^(X) veşnică şi nu va trece nicidecum şi Împărăţia Lui nu va fi nimicită niciodată. ¹⁵ Eu, Daniel, m-am tulburat^(Y) cu duhul şi vedeniile din capul meu m-au înspăimântat. ¹⁶ M-am apropiat de unul din cei ce stăteau acolo şi l-am rugat să-mi dea lămuriri temeinice cu privire la toate aceste lucruri. El mi-a vorbit şi mi le-a tâlcuit astfel: ¹⁷ ‘Aceste^(Z) patru fiare mari sunt patru împăraţi care se vor ridica pe pământ. ¹⁸ Dar^(AA) sfinţii Celui Preaînalt vor primi împărăţia şi vor stăpâni împărăţia în veci, din veşnicie în veşnicie.’ ¹⁹ În urmă am dorit să ştiu adevărul asupra fiarei a patra^(AB) – care se deosebea de toate celelalte şi era nespus de grozavă: avea dinţi de fier şi gheare de aramă, mânca, sfărâma şi călca în picioare ce rămânea – ²⁰ şi asupra celor zece coarne pe care le avea în cap, şi asupra celuilalt corn care ieşise şi înaintea căruia căzuseră trei, asupra cornului acestuia, care avea ochi, o gură care vorbea cu trufie şi avea o înfăţişare mai mare decât celelalte coarne. ²¹ Am văzut, de asemenea, cum cornul^(AC) acesta a făcut război sfinţilor şi i-a biruit, ²² până^(AD) când a venit Cel Îmbătrânit de zile şi a făcut^(AE) dreptate sfinţilor Celui Preaînalt, şi a venit vremea când sfinţii au luat în stăpânire împărăţia. ²³ El mi-a vorbit aşa: ‘Fiara a patra este o a patra împărăţie^(AF) care va fi pe pământ. Ea se va deosebi de toate celelalte, va sfâşia tot pământul, îl va călca în picioare şi-l va zdrobi. ²⁴ Cele zece coarne^(AG) înseamnă că din împărăţia aceasta se vor ridica zece împăraţi. Iar după ei se va ridica un altul, care se va deosebi de înaintaşii lui şi va doborî trei împăraţi. ²⁵ El va rosti^(AH) vorbe de hulă împotriva Celui Preaînalt, va asupri^(AI) pe sfinţii Celui Preaînalt şi se va încumeta^(AJ) să schimbe vremurile şi legea, şi sfinţii^(AK) vor fi daţi în mâinile lui timp^(AL) de o vreme, două vremuri şi o jumătate de vreme. ²⁶ Apoi va veni judecata^(AM) şi i se va lua stăpânirea, care va fi prăbuşită şi nimicită pentru totdeauna. ²⁷ Dar domnia^(AN), stăpânirea şi puterea tuturor împărăţiilor care sunt pretutindeni sub ceruri se vor da poporului sfinţilor Celui Preaînalt. Împărăţia Lui^(AO) este o împărăţie veşnică şi toate puterile^(AP) Îi vor sluji şi-L vor asculta!’ ²⁸ Aici s-au sfârşit cuvintele. Pe mine, Daniel, m-au tulburat nespus de mult gândurile^(AQ) mele şi mi s-a schimbat culoarea feţei, dar am păstrat^(AR) cuvintele acestea în inima mea.

8 În anul al treilea al domniei împăratului Belşaţar, eu, Daniel, am avut o vedenie, afară de cea pe care o avusesem mai înainte^(AS). ² Când am avut vedenia aceasta, mi s-a părut că eram la capitala Susa^(AT), în ţinutul Elam, şi, în timpul vedeniei mele, mă aflam lângă râul Ulai. ³ Am ridicat ochii, m-am uitat şi iată că într-un râu stătea un berbec şi avea două coarne; coarnele acestea erau înalte, dar unul era mai înalt decât celălalt şi cel mai înalt a crescut cel din urmă. ⁴ Am văzut cum berbecul împungea cu coarnele spre apus, spre miazănoapte şi spre miazăzi; nicio fiară nu putea să-i stea împotrivă şi nimeni nu putea să scape pe cine-i cădea în mână, ci el făcea ce voia^(AU) şi a ajuns puternic. ⁵ Pe când mă uitam cu băgare de seamă, iată că a venit un ţap de la apus şi a cutreierat toată faţa pământului, fără să se atingă de el; ţapul acesta însă avea un corn^(AV) mare între ochi. ⁶ A venit până la berbecul care avea coarne şi pe care-l văzusem stând în râu şi s-a repezit asupra lui cu toată puterea lui. ⁷ L-am văzut cum s-a apropiat de berbec, s-a aruncat încruntat asupra lui, a izbit pe berbec şi i-a frânt amândouă coarnele, fără ca berbecul să i se fi putut împotrivi; l-a trântit la pământ şi l-a călcat în picioare, şi nimeni n-a scăpat pe berbec din mâna lui. ⁸ Ţapul însă a ajuns foarte puternic, dar, când a fost puternic de tot, i s-a frânt cornul cel mare. În locul lui au crescut patru coarne mari^(AW), în cele patru vânturi ale cerurilor. ⁹ Dintr-unul^(AX) din ele a crescut un corn mic, care s-a mărit nespus de mult spre miazăzi^(AY), spre răsărit şi spre ţara^(AZ) cea minunată. ¹⁰ S-a înălţat^(BA) până la oştirea cerurilor^(BB), a doborât^(BC) la pământ o parte din oştirea aceasta şi din stele şi le-a călcat în picioare. ¹¹ S-a înălţat^(BD) până la căpetenia^(BE) oştirii, i-a smuls^(BF) jertfa necurmată^(BG) şi i-a surpat locul locaşului său celui sfânt. ¹² Oastea^(BH) a fost pedepsită din pricina păcatului săvârşit împotriva jertfei necurmate; cornul a aruncat adevărul^(BI) la pământ şi a izbutit^(BJ) în ce a început. ¹³ Am auzit pe un sfânt^(BK) vorbind şi un alt sfânt a întrebat pe cel ce vorbea: ‘În câtă vreme se va împlini vedenia despre desfiinţarea jertfei necurmate şi despre urâciunea pustiirii? Până când vor fi călcate în picioare Sfântul Locaş şi oştirea?’ ¹⁴ Şi el mi-a zis: ‘Până vor trece două mii trei sute de seri şi dimineţi; apoi Sfântul Locaş va fi curăţit!’ ¹⁵ Pe când eu, Daniel, aveam vedenia aceasta şi căutam^(BL) s-o pricep, iată că înaintea mea stătea cineva care avea înfăţişarea unui om^(BM). ¹⁶ Şi am auzit un glas de om în mijlocul râului^(BN) Ulai care a strigat şi a zis: ‘Gavrile^(BO), tâlcuieşte-i vedenia aceasta.’ ¹⁷ El a venit atunci lângă locul unde eram şi, la apropierea lui, m-am înspăimântat şi am căzut^(BP) cu faţa la pământ. El mi-a zis: ‘Fii cu luare-aminte, fiul omului, căci vedenia priveşte vremea sfârşitului!’ ¹⁸ Pe când^(BQ) îmi vorbea el, am căzut cu faţa la pământ leşinat. El m-a atins^(BR) şi m-a aşezat iarăşi în picioare în locul în care mă aflam. ¹⁹ Apoi mi-a zis: ‘Iată, îţi arăt ce se va întâmpla la vremea de apoi a mâniei, căci vedenia aceasta priveşte^(BS) vremea sfârşitului. ²⁰ Berbecul^(BT) pe care l-ai văzut, cu cele două coarne, sunt împăraţii mezilor şi perşilor. ²¹ Ţapul^(BU) însă este împărăţia Greciei, şi cornul cel mare dintre ochii lui este cel dintâi împărat^(BV). ²² Cele patru coarne care au crescut în locul acestui corn frânt^(BW) sunt patru împărăţii care se vor ridica din neamul acesta, dar care nu vor avea atâta putere. ²³ La sfârşitul stăpânirii lor, când păcătoşii vor fi umplut măsura nelegiuirilor, se va ridica un împărat^(BX) fără ruşine^(BY) şi viclean. ²⁴ El va fi tare, dar^(BZ) nu prin puterea lui însuşi; el va face pustiiri de necrezut, va izbuti^(CA) în tot ce va începe, va nimici^(CB) pe cei puternici şi chiar pe poporul sfinţilor. ²⁵ Din pricina propăşirii^(CC) lui şi izbândirii vicleniilor lui, inima i se va îngâmfa^(CD), va pierde pe mulţi oameni care trăiau liniştiţi şi se va ridica^(CE) împotriva Domnului domnilor, dar va fi zdrobit fără ajutorul vreunei mâini^(CF) omeneşti. ²⁶ Iar vedenia^(CG) cu serile şi dimineţile de care a fost vorba este adevărată. Tu pecetluieşte^(CH) vedenia aceasta, căci este cu privire la nişte vremuri îndepărtate.’ ²⁷ Eu^(CI), Daniel, am stat leşinat şi bolnav mai multe zile; apoi m-am sculat şi mi-am văzut de treburile^(CJ) împăratului. Eram uimit de vedenia aceasta, şi^(CK) nimeni nu ştia.

9 În anul dintâi^(CL) al lui Darius, fiul lui Ahaşveroş, din neamul mezilor, care ajunsese împărat peste împărăţia haldeenilor, ² în anul dintâi al domniei lui, eu, Daniel, am văzut din cărţi că trebuia să treacă şaptezeci de ani pentru dărâmăturile Ierusalimului, după numărul anilor despre care vorbise Domnul către prorocul^(CM) Ieremia. ³ Şi mi-am întors^(CN) faţa spre Domnul Dumnezeu ca să-L caut cu rugăciune şi cereri, postind în sac şi cenuşă. ⁴ M-am rugat Domnului, Dumnezeului meu, şi I-am făcut următoarea mărturisire:

‘Doamne^(CO), Dumnezeule mare şi înfricoşat, Tu, care ţii legământul şi dai îndurare celor ce Te iubesc şi păzesc poruncile Tale! ⁵ Noi^(CP) am păcătuit, am săvârşit nelegiuire, am fost răi şi îndărătnici, ne-am abătut de la poruncile şi orânduirile Tale. ⁶ N-am ascultat^(CQ) pe robii Tăi prorocii, care au vorbit în Numele Tău împăraţilor noştri, căpeteniilor noastre, părinţilor noştri şi către tot poporul ţării. ⁷ Tu, Doamne, eşti^(CR) drept, iar nouă ni se cuvine astăzi să ni se umple faţa de ruşine, nouă, tuturor oamenilor lui Iuda, locuitorilor Ierusalimului şi întregului Israel, fie ei aproape, fie departe, în toate ţările în care i-ai izgonit din pricina fărădelegilor de care s-au făcut vinovaţi faţă de Tine! ⁸ Doamne, nouă ni se cuvine să ni se umple faţa de ruşine^(CS), da, nouă, împăraţilor noştri, căpeteniilor noastre şi părinţilor noştri, pentru că am păcătuit împotriva Ta! ⁹ La Domnul, Dumnezeul nostru^(CT), însă este îndurarea şi iertarea, căci împotriva Lui ne-am răzvrătit! ¹⁰ N-am ascultat^(CU) glasul Domnului, Dumnezeului nostru, ca să urmăm legile Lui pe care ni le pusese înainte prin robii Săi prorocii, ¹¹ ci tot Israelul^(CV) a călcat Legea Ta şi s-a abătut astfel ca să n-asculte de glasul Tău. De aceea, ne-au şi lovit blestemele şi jurămintele scrise în Legea^(CW) lui Moise, robul lui Dumnezeu, pentru că am păcătuit împotriva lui Dumnezeu. ¹² El a împlinit^(CX) astfel cuvintele pe care le rostise împotriva noastră şi împotriva căpeteniilor noastre care ne-au cârmuit şi a adus peste noi o mare nenorocire, aşa cum niciodată şi nicăieri sub cer nu s-a mai întâmplat^(CY) o nenorocire ca aceea care a venit acum asupra Ierusalimului. ¹³ După cum^(CZ) este scris în Legea lui Moise, toată nenorocirea aceasta a venit peste noi, şi noi n-am rugat^(DA) pe Domnul, Dumnezeul nostru, nu ne-am întors de la nelegiuirile noastre şi n-am luat aminte la adevărul Tău. ¹⁴ De aceea, şi Domnul a îngrijit^(DB) ca nenorocirea aceasta să vină peste noi; căci Domnul, Dumnezeul nostru^(DC), este drept în toate lucrurile pe care le-a făcut, dar noi n-am ascultat^(DD) glasul Lui. ¹⁵ Şi acum, Doamne, Dumnezeul nostru, Tu, care ai scos^(DE) pe poporul Tău din ţara Egiptului prin mâna Ta cea puternică şi Ţi-ai făcut un Nume^(DF), aşa cum este şi astăzi: noi am păcătuit^(DG), am săvârşit nelegiuire. ¹⁶ Dar, Doamne, după toată îndurarea Ta^(DH), abate mânia şi urgia Ta de la cetatea Ta, Ierusalimul, de la muntele^(DI) Tău cel sfânt, căci din pricina păcatelor noastre şi din pricina nelegiuirilor^(DJ) părinţilor noştri sunt Ierusalimul^(DK) şi poporul Tău de ocara^(DL) tuturor celor ce ne înconjoară. ¹⁷ Ascultă dar, acum, Dumnezeul nostru, rugăciunea şi cererile robului Tău şi, pentru dragostea^(DM) Domnului, fă^(DN) să strălucească Faţa Ta peste Sfântul Tău Locaş pustiit^(DO)! ¹⁸ Pleacă^(DP) urechea, Dumnezeule, şi ascultă! Deschide ochii şi priveşte^(DQ) la dărâmăturile noastre şi la cetatea peste care este chemat Numele^(DR) Tău! Căci nu pentru neprihănirea noastră Îţi aducem noi cererile noastre, ci pentru îndurările Tale cele mari. ¹⁹ Ascultă, Doamne! Iartă, Doamne! Ia aminte, Doamne! Lucrează şi nu zăbovi, din dragoste pentru Tine^(DS), Dumnezeul meu! Căci Numele Tău este chemat peste cetatea Ta şi peste poporul Tău!’ ²⁰ Pe când^(DT) încă vorbeam eu, mă rugam, îmi mărturiseam păcatul meu şi păcatul poporului meu Israel şi îmi aduceam cererile înaintea Domnului, Dumnezeului meu, pentru muntele cel sfânt al Dumnezeului meu; ²¹ pe când vorbeam eu încă în rugăciunea mea, a venit repede în zbor, iute, omul Gavril^(DU), pe care-l văzusem mai înainte într-o vedenie şi m-a atins^(DV) în clipa^(DW) când se aducea jertfa de seară. ²² El m-a învăţat, a stat de vorbă cu mine şi mi-a zis: ‘Daniele, am venit acum să-ţi luminez mintea. ²³ Când ai început tu să te rogi, a ieşit cuvântul, şi eu^(DX) vin să ţi-l vestesc; căci tu eşti preaiubit^(DY) şi scump. Ia aminte^(DZ) dar la cuvântul acesta şi înţelege vedenia! ²⁴ Şaptezeci de săptămâni au fost hotărâte asupra poporului tău şi asupra cetăţii tale celei sfinte, până la încetarea fărădelegilor, până la ispăşirea păcatelor^(EA), până la ispăşirea nelegiuirii, până la aducerea neprihănirii^(EB) veşnice, până la pecetluirea vedeniei şi a prorociei şi până la ungerea^(EC) Sfântului sfinţilor. ²⁵ Să ştii^(ED) dar şi să înţelegi că, de la^(EE) darea poruncii pentru zidirea din nou a Ierusalimului până la Unsul (Mesia)^(EF), la Cârmuitorul^(EG), vor trece şapte săptămâni; apoi timp de şaizeci şi două de săptămâni, pieţele şi gropile vor fi zidite din nou, şi anume^(EH) în vremuri de strâmtorare. ²⁶ După aceste şaizeci şi două de săptămâni, Unsul^(EI) va fi stârpit, şi nu^(EJ) va avea nimic. Poporul^(EK) unui domn care va veni va nimici^(EL) cetatea şi Sfântul Locaş^(EM), şi sfârşitul^(EN) lui va fi ca printr-un potop^(EO); este hotărât că războiul va ţine până la sfârşit şi împreună cu el şi pustiirile. ²⁷ El va face un legământ^(EP) trainic cu mulţi timp de o săptămână^(EQ), dar la jumătatea săptămânii va face să înceteze jertfa şi darul de mâncare şi pe aripa urâciunilor idoleşti^(ER) va veni unul care pustieşte, până va cădea asupra celui pustiit prăpădul^(ES) hotărât’.”