Beginning

Sărbătoarea Azimelor şi răscumpărarea întâilor născuţi

13 Domnul i-a zis lui Moise: ² „Să-Mi pui deoparte orice întâi născut de-al israeliţilor, care este băiat; primul rod al pântecelui, atât dintre oameni, cât şi dintre animale, este al Meu.“

³ Moise a zis poporului: „Aduceţi-vă aminte de ziua aceasta, în care aţi ieşit din Egipt, din casa sclaviei, pentru că Domnul v-a scos de acolo cu mâna Sa puternică; să nu se mănânce pâine dospită. ⁴ Astăzi ieşiţi, în luna Abib^[a]. ⁵ Când Domnul vă va duce în ţara canaaniţilor, a hitiţilor, a amoriţilor, a hiviţilor şi a iebusiţilor, ţară pe care El a jurat părinţilor voştri că v-o va da – o ţară în care curge lapte şi miere – să ţineţi această sărbătoare în luna aceasta. ⁶ Şapte zile să mâncaţi azime, iar în a şaptea zi să ţineţi o sărbătoare în cinstea Domnului. ⁷ Timp de şapte zile să mâncaţi azime; să nu se găsească la voi pâine dospită şi nici un fel de aluat să nu fie văzut pe teritoriul vostru. ⁸ Fiecare să spună copilului său în ziua aceea: «Aceasta este o aducere-aminte a ceea ce a făcut Domnul pentru mine când am ieşit din Egipt.» ⁹ Să fie pentru voi ca un semn pe mână şi ca un semn de aducere-aminte pe frunte^[b], pentru ca Legea Domnului să fie pe buzele voastre; căci, cu mâna Lui puternică, v-a scos Domnul din Egipt. ¹⁰ Să ţineţi această poruncă la vremea ei, în fiecare an. ¹¹ Când Domnul vă va duce în ţara canaaniţilor, aşa cum a jurat părinţilor voştri, şi are să v-o dea vouă, ¹² să puneţi deoparte pentru Domnul pe toţi aceia care vor fi primul rod al pântecelui. Toţi întâii născuţi dintre vitele voastre să fie ai Domnului şi anume fiecare mascul. ¹³ Dar orice întâi născut al măgăriţei să-l răscumpăraţi cu o oaie^[c]; dacă nu-l răscumpăraţi, să-i frângeţi gâtul^[d]. De asemenea, să răscumpăraţi pe fiecare întâi născut dintre copiii voştri. ¹⁴ Când copiii voştri vă vor întreba: «Ce înseamnă aceasta?», să le răspundeţi: «Domnul, cu mâna Lui puternică, ne-a scos din Egipt, din casa sclaviei. ¹⁵ Când Faraon s-a încăpăţânat să nu ne lase să plecăm, Domnul le-a luat viaţa tuturor întâilor născuţi din ţara Egiptului, de la întâiul născut al omului până la întâiul născut al animalelor. De aceea jertfim Domnului primul rod al pântecelui fiecărui animal şi răscumpărăm pe întâii născuţi dintre copiii noştri. ¹⁶ Faptul că Domnul ne-a scos din Egipt cu mâna Lui puternică, este pentru noi ca un semn pe mână şi ca un semn pe frunte.»“

Trecerea Mării Roşii

¹⁷ Când Faraon a lăsat poporul să plece, Dumnezeu nu i-a condus prin ţara filistenilor, deşi era mai aproape, pentru că Dumnezeu a zis: „S-ar putea ca poporul să se răzgândească şi să se întoarcă în Egipt, dacă va trebui să poarte război.“ ¹⁸ Astfel, Dumnezeu a condus poporul, punându-l să ocolească pe drumul spre pustie, către Marea Roşie^[e]. Israeliţii au ieşit din ţara Egiptului pregătiţi pentru război. ¹⁹ Moise a luat cu el oasele lui Iosif care-i pusese pe israeliţi să jure: „Când Dumnezeu va veni în ajutorul vostru, să luaţi oasele mele de aici.“^{[f] 20} Ei au ieşit spre Sucot şi şi-au aşezat tabăra la Etam, la marginea pustiei. ²¹ Ca să-i conducă pe drum, Domnul a mers înaintea lor într-un stâlp de nor ziua şi într-un stâlp de foc noaptea, ca să le dea lumină, astfel că puteau călători atât ziua, cât şi noaptea. ²² Nici stâlpul de nor din timpul zilei, nici stâlpul de foc din timpul nopţii nu se depărta dinaintea poporului.

14 Apoi Domnul i-a zis lui Moise: ² „Spune-le israeliţilor să se întoarcă şi să-şi aşeze tabăra lângă Pi-Hahirot, între Migdol şi mare, faţă în faţă cu Baal-Ţefon; să vă aşezaţi tabăra lângă mare, faţă în faţă cu Baal-Ţefon. ³ Faraon va zice despre israeliţi: «Rătăcesc fără ţintă prin ţară, îi înghite pustia.» ⁴ Eu îi voi împietri inima lui Faraon şi el îi va urmări; însă Îmi voi aduce slavă de pe urma lui Faraon şi a întregii lui oştiri. Egiptenii vor recunoaşte astfel că Eu sunt Domnul.“ Şi ei au făcut întocmai.

⁵ Când i s-a spus monarhului egiptean că poporul a fugit, Faraon şi slujitorii săi s-au răzgândit cu privire la israeliţi, zicând: „Cum de-am putut să-l lăsăm pe Israel să plece şi să nu ne mai slujească?“ ⁶ Faraon şi-a pregătit carul şi şi-a luat oştirea cu el; ⁷ a luat şase sute de care alese şi toate celelalte care ale Egiptului, fiecare cu propria lui căpetenie. ⁸ Domnul a împietrit inima lui Faraon, monarhul Egiptului, astfel că acesta a început să-i urmărească pe israeliţi; în acest timp, israeliţii îşi continuau drumul cu îndrăzneală. ⁹ Egiptenii i-au urmărit cu toţi caii şi carele lui Faraon, cu călăreţii^[g] şi oştirea acestuia. I-au ajuns tocmai când aveau tabăra aşezată lângă mare, lângă Pi-Hahirot, faţă în faţă cu Baal-Ţefon. ¹⁰ În timp ce Faraon se apropia, israeliţii îi priveau pe egipteni mărşăluind înspre ei. Atunci s-au temut şi au început să strige către Domnul. ¹¹ Apoi i-au zis lui Moise:

– Pentru că nu mai erau morminte în Egipt ne-ai adus să murim în pustie? Ce ne-ai făcut scoţându-ne din Egipt? ¹² Nu-ţi spuneam noi în Egipt să ne laşi să lucrăm pentru egipteni? Ar fi fost mult mai bine pentru noi să lucrăm pentru egipteni decât să murim în pustie.

¹³ Dar Moise i-a zis poporului:

– Nu vă temeţi, staţi fermi şi veţi vedea eliberarea pe care Domnul v-o va da azi, pentru că pe egiptenii pe care îi vedeţi azi nu-i veţi mai vedea. ¹⁴ Domnul se va lupta pentru voi; voi trebuie doar să tăceţi.

¹⁵ Apoi Domnul i-a zis lui Moise: „De ce strigi către Mine? Spune poporului să meargă înainte. ¹⁶ Tu să-ţi ridici toiagul şi să-ţi întinzi mâna spre mare, iar ea se va despărţi şi israeliţii vor trece prin mijlocul mării ca pe uscat. ¹⁷ Apoi voi împietri inimile egiptenilor şi aceştia vor merge după ei; astfel Îmi voi aduce slavă de pe urma lui Faraon, a întregii lui oştiri, a carelor şi a călăreţilor lui. ¹⁸ Egiptenii vor recunoaşte că Eu sunt Domnul, atunci când Îmi voi aduce slavă de pe urma lui Faraon, a carelor şi călăreţilor lui.“ ¹⁹ Îngerul Domnului, Care mergea înaintea taberei lui Israel, Şi-a schimbat locul şi a început să meargă în spatele israeliţilor. Stâlpul de nor şi-a schimbat locul şi, din faţa lor, a început să meargă în spatele lor. ²⁰ El s-a aşezat între tabăra egiptenilor şi tabăra lui Israel. Noaptea, norul era întunecos într­o parte şi luminos în cealaltă. Astfel, cele două tabere nu s-au apropiat una de cealaltă întreaga noapte. ²¹ Apoi Moise şi-a întins mâna spre mare. Domnul a pus marea în mişcare printr-un vânt puternic dinspre răsărit, care a despărţit apele şi a făcut din mare pământ uscat. ²² Israeliţii au trecut prin mijlocul mării ca pe pământ uscat, apele făcându-se zid la dreapta şi la stânga lor. ²³ Egiptenii i-au urmărit şi toţi caii lui Faraon, carele şi călăreţii lui au intrat după ei în mare. ²⁴ Spre dimineaţă Domnul s-a uitat din stâlpul de foc şi din nor la oştirea egiptenilor şi a adus învălmăşeală în rândul acestora. ²⁵ A făcut ca roţile de la carele lor să cadă^[h], astfel că egiptenii au început să le mânuiască cu greutate. Ei au zis: „Să fugim dinaintea lui Israel căci Domnul se luptă pentru ei împotriva Egiptului!“ ²⁶ Apoi Domnul i-a zis lui Moise: „Întinde-ţi mâna spre mare şi apele vor veni înapoi peste egipteni, peste carele şi peste călăreţii lor.“ ²⁷ Moise şi-a întins mâna spre mare şi, înspre dimineaţă, marea a revenit la adâncimea ei deplină. În timp ce egiptenii fugeau din calea ei, Domnul i-a năpustit pe aceştia în mijlocul mării; ²⁸ apele s-au întors şi au acoperit carele, călăreţii şi toată oştirea lui Faraon, care venise după israeliţi în mijlocul mării; nici unul n-a rămas în viaţă. ²⁹ Însă israeliţii au mers prin mijlocul mării ca pe uscat, apele făcându-se zid la dreapta şi la stânga lor.

³⁰ Aşa l-a salvat Domnul pe Israel în ziua aceea de egipteni. Israeliţii i-au văzut pe egipteni zăcând morţi pe malul mării. ³¹ Ei au văzut lucrarea măreaţă pe care Domnul a înfăptuit-o împotriva egiptenilor; poporul s-a temut de Domnul şi a crezut în Domnul şi în robul Său Moise.

Cântarea de laudă a lui Moise şi a lui Miriam

15 Atunci Moise şi israeliţii au cântat această cântare Domnului:

¹⁹ Când caii, carele şi călăreţii^[m] lui Faraon au intrat în mare, Domnul a adus înapoi apele mării peste ei; israeliţii însă au mers prin mare ca pe pământ uscat.

²⁰ Apoi Miriam, profetesa, sora lui Aaron, a luat o tamburină în mână şi toate femeile au ieşit după ea având tamburine în mâini şi dansând. ²¹ Miriam le cânta:

Apele de la Mara şi Elim

²² După aceea, Moise l-a luat pe Israel de lângă Marea Roşie şi au intrat împreună în pustia Şur. Au mers trei zile prin pustie, fără să găsească apă. ²³ Au ajuns într-un loc unde, deşi era apă, n-au putut să o bea pentru că era amară, motiv pentru care au numit locul acela Mara^[n]. ²⁴ Poporul a cârtit împotriva lui Moise, zicând: „Ce vom bea?“ ²⁵ El a strigat către Domnul şi Domnul i-a arătat o bucată de lemn; Moise a aruncat lemnul în apă şi apa s-a făcut dulce. Acolo le-a dat Domnul legi şi porunci şi i-a pus la încercare. ²⁶ El le-a zis: „Dacă veţi asculta cu atenţie glasul Domnului, Dumnezeul vostru, dacă veţi face ce este drept înaintea Lui, dacă veţi lua aminte la poruncile Lui şi veţi păzi toate legile Lui, nu voi aduce peste voi nici una din bolile pe care le-am adus peste egipteni. Căci Eu sunt Domnul Care vă vindecă.“ ²⁷ În cele din urmă au ajuns la Elim, unde se găseau douăsprezece izvoare şi şaptezeci de palmieri; ei şi-au aşezat tabăra lângă apă.