Beginning

9 Da, mi-am pus inima în căutarea tuturor acestor lucruri, am cercetat toate aceste lucruri şi am văzut că cei neprihăniţi^(A) şi înţelepţi şi faptele lor sunt în mâna lui Dumnezeu: atât dragostea, cât şi ura. Oamenii nu ştiu nimic mai dinainte; totul este înaintea lor în viitor. ² Tuturor^(B) li se întâmplă toate deopotrivă: aceeaşi soartă are cel neprihănit şi cel rău, cel bun şi curat, ca şi cel necurat, cel ce aduce jertfă, ca şi cel ce n-aduce jertfă; cel bun ca şi cel păcătos, cel ce jură ca şi cel ce se teme să jure! ³ Iată cel mai mare rău în tot ce se face sub soare, anume că aceeaşi soartă au toţi. De aceea şi este plină inima oamenilor de răutate şi de aceea este atâta nebunie în inima lor tot timpul cât trăiesc. Şi după aceea? Se duc la cei morţi. ⁴ Căci cine este scutit? Oricine trăieşte tot mai trage nădejde, căci un câine viu face mai mult decât un leu mort. ⁵ Cei vii, în adevăr, măcar ştiu că vor muri, dar cei^(C) morţi nu ştiu nimic şi nu mai au nicio răsplată, fiindcă până şi pomenirea^(D) li se uită. ⁶ Şi dragostea lor, şi ura lor, şi pizma lor de mult au şi pierit şi niciodată nu vor mai avea parte de tot ce se face sub soare. ⁷ Du-te dar de mănâncă-ţi^(E) pâinea cu bucurie şi bea-ţi cu inimă bună vinul, căci de mult a găsit Dumnezeu plăcere în ce faci tu acum. ⁸ Hainele să-ţi fie albe în orice vreme şi untdelemnul să nu-ţi lipsească de pe cap. ⁹ Gustă viaţa cu nevasta pe care o iubeşti în tot timpul vieţii tale deşarte, pe care ţi-a dat-o Dumnezeu sub soare în această vreme trecătoare, căci^(F) aceasta îţi este partea în viaţă, în mijlocul trudei cu care te osteneşti sub soare. ¹⁰ Tot ce găseşte mâna ta să facă, fă cu toată puterea ta! Căci, în Locuinţa morţilor în care mergi, nu mai este nici lucrare, nici chibzuială, nici ştiinţă, nici înţelepciune! ¹¹ Am mai văzut^(G) apoi sub soare că nu cei iuţi aleargă, că nu cei viteji câştigă războiul, că nu cei înţelepţi câştigă pâinea, nici cei pricepuţi bogăţia, nici cei învăţaţi bunăvoinţa, ci toate atârnă de vreme şi de împrejurări. ¹² Căci omul nu-şi^(H) cunoaşte nici măcar ceasul, întocmai ca peştii prinşi în mreaja nimicitoare şi ca păsările prinse în laţ; ca şi ei sunt prinşi^(I) şi fiii oamenilor în vremea nenorocirii, când vine fără veste nenorocirea peste ei. ¹³ Am mai văzut următoarea înţelepciune sub soare şi mi s-a părut mare. ¹⁴ Era^(J) o mică cetate, cu puţini oameni în ea şi a venit asupra ei un împărat puternic, a împresurat-o şi a ridicat mari întărituri împotriva ei. ¹⁵ În ea se afla un om sărac, dar înţelept, care a scăpat cetatea cu înţelepciunea lui. Şi nimeni nu se gândise la omul acela sărac. ¹⁶ Atunci am zis^(K): „Mai bună este înţelepciunea decât tăria!” Totuşi, înţelepciunea^(L) săracului este dispreţuită şi nimeni nu-l ascultă. ¹⁷ Cuvintele înţelepţilor, ascultate în linişte, sunt mai de preţ decât strigătele unuia care stăpâneşte între nebuni. ¹⁸ Înţelepciunea este mai^(M) de preţ decât sculele de război, dar un^(N) singur păcătos nimiceşte mult bine.

10 Muştele moarte strică şi acresc untdelemnul negustorului de unsori; tot aşa, puţină nebunie biruie înţelepciunea şi slava. ² Inima înţeleptului este la dreapta lui, iar inima nebunului, la stânga lui. ³ Şi pe orice drum ar merge nebunul, peste tot îi lipseşte mintea şi^(O) spune tuturor că este un nebun! ⁴ Când izbucneşte împotriva ta mânia celui ce stăpâneşte, nu-ţi^(P) părăsi locul, căci^(Q) sângele rece te păzeşte de mari păcate. ⁵ Este un rău pe care l-am văzut sub soare, ca o greşeală care vine de la cel ce cârmuieşte: ⁶ nebunia^(R) este pusă în dregătorii înalte, iar bogaţii stau în locuri de jos. ⁷ Am văzut robi călări^(S) şi voievozi mergând pe jos ca nişte robi. ⁸ Cine^(T) sapă groapa altuia cade el în ea şi cine surpă un zid va fi muşcat de un şarpe. ⁹ Cine sfărâmă pietre este rănit de ele şi cine despică lemne este în primejdie. ¹⁰ Când se toceşte fierul şi rămâne neascuţit, trebuie să-ţi îndoieşti puterile; de aceea la izbândă ajungi prin înţelepciune. ¹¹ Când muşcă şarpele, fiindcă n-a^(U) fost vrăjit, vrăjitorul n-are niciun câştig din meşteşugul lui. ¹² Cuvintele^(V) unui înţelept sunt plăcute, dar^(W) buzele nebunului îi aduc pieirea. ¹³ Cel dintâi cuvânt care-i iese din gură este nebunie, şi cel din urmă este o nebunie şi mai rea. ¹⁴ Nebunul^(X) spune o mulţime de vorbe, măcar că omul nu ştie ce se va întâmpla. Şi cine-i va spune ce^(Y) va fi după el? ¹⁵ Truda nebunului oboseşte pe cel ce nu cunoaşte drumul spre cetate. ¹⁶ Vai^(Z) de tine, ţară al cărei împărat este un copil şi ai cărei voievozi benchetuiesc de dimineaţă! ¹⁷ Ferice de tine, ţară al cărei împărat este de neam mare şi ai cărei voievozi^(AA) mănâncă la vremea potrivită, ca să-şi întărească puterile, nu ca să se dedea la beţie! ¹⁸ Când mâinile sunt leneşe, se lasă grinda şi când se lenevesc mâinile, plouă în casă. ¹⁹ Ospeţele se fac pentru petrecere, vinul^(AB) înveseleşte viaţa, iar argintul le dă pe toate. ²⁰ Nu blestema pe împărat nici chiar în gând şi nu^(AC) blestema pe cel bogat în odaia în care te culci, căci s-ar putea întâmpla ca pasărea cerului să-ţi ducă vorba şi un sol înaripat să-ţi dea pe faţă vorbele.

11 Aruncă-ţi pâinea pe^(AD) ape şi^(AE), după multă vreme, o vei găsi iarăşi! ² Împarte-o^(AF) în^(AG) şapte şi chiar în opt, căci^(AH) nu ştii ce nenorocire poate da peste pământ. ³ Când se umplu norii de ploaie, o varsă pe pământ. Oriîncotro ar cădea copacul, fie spre miazăzi, fie spre miazănoapte, în locul unde cade, acolo rămâne. ⁴ Cine se uită după vânt nu va semăna şi cine se uită după nori nu va secera. ⁵ Cum nu^(AI) ştii care este calea vântului, nici^(AJ) cum se fac oasele în pântecele femeii însărcinate, tot aşa nu cunoşti nici lucrarea lui Dumnezeu, care le face pe toate. ⁶ Dimineaţa seamănă-ţi sămânţa şi până seara nu lăsa mâna să ţi se odihnească, fiindcă nu ştii ce va izbuti: aceasta sau aceea sau dacă amândouă sunt deopotrivă de bune. ⁷ Dulce este lumina şi o plăcere pentru ochi să^(AK) vadă soarele. ⁸ Deci, dacă un om trăieşte mulţi ani, să se bucure în toţi anii aceştia şi să se gândească ce multe vor fi zilele de întuneric. Tot ce va veni este deşertăciune. ⁹ Bucură-te, tinere, în tinereţea ta, fii cu inima veselă cât eşti tânăr, umblă^(AL) pe căile alese de inima ta şi plăcute ochilor tăi, dar să ştii că, pentru toate acestea, te va chema Dumnezeu^(AM) la judecată. ¹⁰ Goneşte^(AN) orice necaz din inima ta şi depărtează răul din trupul tău, căci^(AO) tinereţea şi zorile vieţii sunt trecătoare.

12 Dar adu-ţi^(AP) aminte de Făcătorul tău în zilele tinereţii tale, până nu vin zilele cele rele şi până nu se apropie anii când vei zice: „Nu găsesc nicio plăcere în ei”; ² până nu se întunecă soarele şi lumina, luna şi stelele şi până nu se întorc norii îndată după ploaie; ³ până nu încep să tremure paznicii casei (mâinile) şi să se încovoaie cele tari (picioarele); până nu se opresc cei ce macină (dinţii), căci s-au împuţinat; până nu se întunecă cei ce se uită pe ferestre (ochii); ⁴ până nu se închid cele două uşi dinspre uliţă (buzele); când uruitul morii slăbeşte, te scoli la ciripitul unei păsări, glasul tuturor cântăreţelor^(AQ) se aude înăbuşit, ⁵ te temi de orice înălţime şi te sperii pe drum; până nu înfloreşte migdalul cu peri albi şi de abia se târăşte lăcusta; până nu-ţi trec poftele, căci omul merge spre casa^(AR) lui cea veşnică, şi bocitorii^(AS) cutreieră uliţele; ⁶ până nu se rupe funia de argint, până nu se sfărâmă vasul de aur, până nu se sparge găleata la izvor şi până nu se strică roata de la fântână; ⁷ până nu se^(AT) întoarce ţărâna în pământ, cum a fost, şi^(AU) până nu se întoarce duhul la Dumnezeu, care^(AV) l-a dat. ⁸ O, deşertăciune a deşertăciunilor, zice Eclesiastul; totul este deşertăciune! ⁹ Pe lângă faptul că Eclesiastul a fost înţelept, el a mai învăţat şi ştiinţa pe popor, a cercetat, a adâncit şi a întocmit^(AW) un mare număr de zicători. ¹⁰ Eclesiastul a căutat să afle cuvinte plăcute şi să scrie întocmai cuvintele adevărului. ¹¹ Cuvintele înţelepţilor sunt ca nişte bolduri şi, strânse la un loc, sunt ca nişte cuie bătute, date de un singur stăpân. ¹² Încolo, fiule, ia învăţătură din aceste lucruri; dacă ai voi să faci o mulţime de cărţi, să ştii că n-ai mai isprăvi, şi multă^(AX) învăţătură oboseşte trupul. ¹³ Să ascultăm dar încheierea tuturor învăţăturilor: Teme-te^(AY) de Dumnezeu şi păzeşte poruncile Lui. Aceasta este datoria oricărui om. ¹⁴ Căci Dumnezeu va aduce orice^(AZ) faptă la judecată, şi judecata aceasta se va face cu privire la tot ce este ascuns, fie bine, fie rău.