Book of Common Prayer
145 Strig din toată inima; răspunde-mi, Doamne!
Voi împlini[a] orânduirile Tale.
146 Te chem; mântuieşte-mă,
iar eu voi păzi mărturiile Tale.
147 Mă trezesc înaintea zorilor ca să strig la Tine
şi aştept să se împlinească cuvintele Tale.
148 Ochii îmi stau deschişi în timpul străjilor nopţii[b]
ca să cuget la cuvintele Tale.
149 Ascultă-mi glasul, după bunătatea Ta,
Doamne, după judecăţile Tale, înviorează-mă!
150 Se apropie cei ce urmăresc nelegiuirea;
ei s-au depărtat de Legea Ta.
151 Doamne, Tu eşti aproape,
iar toate poruncile Tale sunt adevărate.
152 Cu mult timp în urmă am aflat de mărturiile Tale,
căci le-ai statornicit pe vecie.
153 Ia aminte la necazul meu şi salvează-mă,
căci nu am dat uitării Legea Ta!
154 Apără-mi pricina şi răscumpără-mă!
Îndură-te de mine după promisiunea Ta!
155 Mântuirea este departe de cei răi,
deoarece ei nu caută să împlinească orânduirile Tale.
156 Doamne, multe sunt îndurările Tale!
Înviorează-mă după judecăţile Tale!
157 Mulţi sunt şi prigonitorii, şi duşmanii mei,
dar de la mărturiile Tale eu tot nu mă abat!
158 Mă uit cu scârbă la cei necredincioşi,
la cei ce nu păzesc cuvintele Tale.
159 Ia aminte, căci iubesc hotărârile Tale!
Doamne, înviorează-mă după îndurarea Ta!
160 Natura[c] Cuvântului Tău este adevărul
şi fiecare judecată a Ta este dreaptă pe vecie!
161 Nişte prinţi mă prigonesc pe nedrept,
dar inima mea tremură doar la Cuvântul Tău!
162 Eu mă bucur de cuvintele Tale
ca cel ce a găsit multă pradă.
163 Urăsc înşelătoria, n-o pot suferi,
dar iubesc Legea Ta!
164 Te laud de şapte ori pe zi,
din pricina judecăţilor Tale celor drepte.
165 Cei ce iubesc Legea Ta au parte de multă pace
şi nimic nu îi poate face să se împiedice.
166 Doamne, nădăjduiesc în mântuirea Ta,
împlinind poruncile Tale.
167 Sufletul meu păzeşte mărturiile Tale
şi le iubeşte mult.
168 Păzesc hotărârile şi mărturiile Tale,
căci toate căile mele sunt înaintea Ta.
169 Doamne, fie ca strigătul meu să ajungă până la Tine:
„Dă-mi pricepere după Cuvântul Tău!“
170 Fie ca ruga mea să ajungă până la Tine:
„Izbăveşte-mă după promisiunea Ta!“
171 Buzele mele Te vor lăuda,
căci m-ai învăţat orânduirile Tale!
172 Limba mea va cânta cuvintele Tale,
căci toate poruncile Tale sunt drepte.
173 Mâna Ta să-mi vină în ajutor,
căci hotărârile Tale le aleg.
174 Doamne, tânjesc după mântuirea Ta,
iar Legea Ta este desfătarea mea.
175 Fie ca sufletul meu să trăiască şi atunci Te va lăuda,
iar judecăţile Tale mă vor sprijini la aceasta.
176 Rătăcesc ca o oaie pierdută! Caută-l pe robul Tău,
căci eu nu am uitat poruncile Tale!
Psalmul 128
Un cântec de pelerinaj
1 Ferice de oricine se teme de Domnul
şi umblă pe căile Lui!
2 Căci atunci vei mânca din munca mâinilor tale,
vei fi fericit şi-ţi va fi bine.
3 Soţia ta va fi ca o viţă roditoare
în locurile retrase ale casei tale,
fiii tăi vor fi ca lăstarii de măslin
împrejurul mesei tale.
4 Aşa este binecuvântat bărbatul
care se teme de Domnul.
5 Domnul să te binecuvânteze din Sion,
ca să vezi propăşirea Ierusalimului
în toate zilele vieţii tale
6 şi să-i vezi pe fiii fiilor tăi!
Pacea să fie peste Israel!
Psalmul 129
Un cântec de pelerinaj
1 „Mult m-au mai duşmănit încă din tinereţea mea“
– să spună acum Israel lucrul acesta!
2 „Mult m-au mai duşmănit încă din tinereţea mea,
dar nu m-au biruit.
3 Pe spatele meu au arat plugarii
şi au tras brazde lungi.
4 Însă Domnul este drept;
El a tăiat funiile celor răi.“
5 Să se ruşineze şi să dea înapoi
toţi cei ce urăsc Sionul.
6 Să fie ca iarba de pe acoperişuri,
care se usucă înainte de a fi smulsă.
7 Secerătorul nu-şi umple mâna cu ea
şi cel ce leagă snopii nu-şi încarcă braţul cu ea.
8 Trecătorii să nu zică:
„Fie binecuvântarea Domnului cu voi!“
sau „Vă binecuvântăm în Numele Domnului!“[a]
Psalmul 130
Un cântec de pelerinaj
1 Din adâncuri strig, Doamne!
2 Stăpâne, ascultă glasul meu!
Fie urechile Tale cu luare-aminte
la glasul cererii mele!
3 Dacă Tu, Stăpâne, ai păstra aducerea aminte a vinii noastre,
cine ar putea sta în picioare?
4 Dar la Tine este iertarea,
ca astfel să fii de temut.
5 Aştept pe Domnul.
Sufletul meu aşteaptă
şi nădăjduieşte în Cuvântul Lui.
6 Sufletul meu Îl aşteaptă pe Stăpânul
mai mult decât aşteaptă străjerii dimineaţa,
da, mai mult decât aşteaptă străjerii dimineaţa.
7 Israele, nădăjduieşte în Domnul,
căci îndurarea este a Domnului
şi la El găsim belşug de răscumpărare!
8 El îl răscumpără pe Israel
din toate vinovăţiile sale.
41 A doua zi Balak l-a luat pe Balaam şi l-a urcat pe Bamot-Baal[a] de unde se putea vedea o parte din popor.
Primul oracol rostit de Balaam
23 Balaam i-a zis lui Balak: „Zideşte-mi aici şapte altare şi pregăteşte-mi şapte viţei şi şapte berbeci.“
2 Balak a făcut după spusele lui Balaam; Balak şi Balaam au adus câte un viţel şi un berbec pe fiecare altar. 3 Apoi Balaam i-a zis lui Balak: „Rămâi aici lângă arderea ta de tot, iar eu mă voi duce mai încolo. Poate Domnul mă va întâlni şi astfel cuvântul pe care mi-l va descoperi ţi-l voi dezvălui şi ţie.“ Şi s-a dus într-un loc mai înalt.
4 Dumnezeu l-a întâlnit pe Balaam, iar Balaam i-a spus:
– Am pregătit şapte altare şi pe fiecare am pregătit câte un viţel şi un berbec.
5 Domnul a pus un cuvânt în gura lui Balaam şi i-a zis:
– Întoarce-te la Balak şi aşa să-i vorbeşti.
6 Balaam s-a întors şi l-a găsit pe Balak stând lângă arderea sa de tot împreună cu toţi conducătorii Moabului. 7 Atunci Balaam şi-a rostit oracolul[b] şi a zis:
„Balak m-a adus din Aram,
regele Moabului m-a chemat din munţii de la răsărit.
«Vino, mi-a zis el, şi blestemă-l pe Iacov pentru mine,
vino şi acuză-l pe Israel!»
8 Cum pot eu să-i blestem
pe cei pe care Dumnezeu nu i-a blestemat?
Cum pot eu să-i acuz
pe cei pe care Dumnezeu nu-i acuză?
9 Iată, îl văd de pe vârfurile stâncilor,
îl privesc de pe înălţimea dealurilor.
Este un popor care locuieşte singur,
care nu se consideră ca făcând parte dintre popoare.
10 Cine poate să numere pulberea lui Iacov
şi să spună numărul unui sfert din Israel?
Să moară sufletul meu de moartea celor drepţi
şi sfârşitul meu să fie ca al lor!“
11 Balak i-a zis lui Balaam:
– Ce mi-ai făcut? Eu te-am adus ca să-mi blestemi duşmanii, dar iată că tu îi binecuvântezi din plin!
12 – Nu trebuie oare să vorbesc ce-mi pune Domnul în gură? i-a răspuns Balaam.
13 Atunci ceea ce este bun mi-a adus moarte? În nici un caz, ci păcatul a lucrat moartea în mine prin ceea ce este bun, pentru ca el să poată fi arătat ca păcat şi, prin poruncă, să devină păcătos peste măsură. 14 Noi ştim că Legea este duhovnicească, însă eu sunt firesc[a], vândut ca sclav păcatului[b]. 15 Căci nu înţeleg ceea ce fac, întrucât nu fac ceea ce vreau, ci fac ceea ce urăsc! 16 Acum, dacă eu fac ceea ce nu vreau, sunt de acord că Legea este bună. 17 Prin urmare, nu mai sunt eu cel ce face lucrul acesta, ci păcatul care locuieşte în mine. 18 Eu ştiu că nimic bun nu locuieşte în mine, adică în firea mea, întrucât vreau să fac ceea ce este bine, dar nu pot! 19 Căci nu fac binele pe care-l vreau, ci răul pe care nu vreau să-l fac! 20 Dacă eu fac ceea ce nu vreau, atunci nu eu sunt cel care fac, ci păcatul care locuieşte în mine. 21 Astfel, eu găsesc această lege: când vreau să fac binele, răul este prezent. 22 Fiindcă, în omul lăuntric mă bucur de Legea lui Dumnezeu, 23 dar în mădularele mele văd o altă lege, care este împotriva legii din mintea mea, făcându-mă prizonier al legii păcatului, care este în mădularele mele. 24 Ce om nenorocit sunt! Cine mă va elibera din acest trup de moarte?! 25 Dar mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, prin Isus Cristos, Domnul nostru! Astfel, cu mintea mea sunt sclav al Legii lui Dumnezeu, dar cu firea mea sunt sclav al legii păcatului.
Pilda viticultorilor
33 Ascultaţi o altă pildă:
Era un om, proprietar de pământ, care a plantat o vie. A împrejmuit-o cu un gard, a săpat un teasc în ea şi a construit un turn de pază.[a] Apoi a arendat-o unor viticultori şi a plecat într-o călătorie. 34 Când s-a apropiat vremea roadelor, i-a trimis pe sclavii săi la viticultori, ca să-i ia partea cuvenită din roade.
35 Viticultorii însă i-au apucat pe sclavii lui şi pe unul l-au bătut, pe altul l-au omorât, iar pe altul l-au ucis cu pietre. 36 A trimis din nou alţi sclavi, mai mulţi decât primii, dar şi cu aceştia au făcut la fel. 37 La urmă l-a trimis la ei pe fiul său, spunându-şi: „Pe fiul meu îl vor respecta!“
38 Dar viticultorii, când l-au văzut pe fiul, şi-au zis între ei: „Acesta este moştenitorul! Haideţi să-l omorâm şi să-i luăm moştenirea!“ 39 Şi l-au apucat, l-au scos afară din vie şi l-au omorât.
40 Aşadar, când va veni stăpânul viei, ce le va face el acelor viticultori?
41 Ei au răspuns:
– Pe ticăloşii aceia îi va nimici printr-o moarte groaznică, iar via le-o va arenda altor viticultori, care la vremea potrivită îi vor da partea cuvenită din roade.
42 Isus i-a întrebat:
– N-aţi citit niciodată în Scripturi că:
„Piatra pe care au respins-o zidarii
a devenit piatra din capul unghiului.
Domnul a făcut acest lucru
şi este minunat în ochii noştri!“[b]?
43 De aceea vă spun că Împărăţia lui Dumnezeu va fi luată de la voi şi-i va fi dată unui neam care va aduce roadele cuvenite. 44 Cel ce cade peste această piatră va fi sfărâmat în bucăţi, iar pe acela peste care cade ea, îl va zdrobi.[c]
45 Când conducătorii preoţilor şi fariseii au auzit pildele Lui, au înţeles că Isus vorbeşte despre ei. 46 Ei au căutat să-L prindă, dar le-a fost frică de mulţimi, pentru că acestea Îl considerau profet.
Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.