Book of Common Prayer
Psalmul 137
1 Pe malurile râurilor Babilonului,
stăteam jos şi plângeam amintindu-ne de Sion.
2 Ne atârnaserăm lirele
în sălciile din ţinutul acela,
3 căci acolo, cei ce ne-au înrobit ne cereau cântece,
asupritorii noştri ne cereau bucurie:
„Cântaţi-ne din cântecele Sionului!“
4 Cum să cântăm noi cântecele Domnului
pe un pământ străin?
5 Ierusalime, dacă te voi uita,
să-şi uite şi dreapta mea destoinicia!
6 Limba mea să se lipească de cerul gurii mele
dacă nu îmi voi aminti de tine
şi dacă nu voi face din Ierusalim culmea bucuriei mele!
7 Doamne, adu-Ţi aminte de edomiţii
care, la căderea Ierusalimului,
ziceau: „Radeţi!
Radeţi tot până la temelie!“
8 Fiică a Babilonului, sortită pustiirii!
Ferice de acela care-ţi va răsplăti
ceea ce tu ne-ai făcut!
9 Ferice de cel ce-i va apuca pe copiii tăi
şi-i va zdrobi de stâncă!
Psalmul 144
Al lui David
1 Binecuvântat să fie Domnul, Stânca mea,
Cel Ce-mi deprinde mâinile pentru luptă
şi degetele pentru război,
2 Binefăcătorul[a] meu, Fortăreaţa mea,
Întăritura mea, Izbăvitorul meu,
Scutul meu, Cel în Care mă încred,
Cel Care-mi supune poporul![b]
3 Doamne, ce este omul, ca să-Ţi pese de el,
ce este fiul omului, ca să te gândeşti la el?
4 Omul este ca un abur,
iar zilele lui sunt ca umbra care trece.
5 Doamne, apleacă-Ţi cerurile şi coboară;
atinge munţii, ca să fumege!
6 Aprinde fulgerul şi împrăştie-i pe duşmanii mei;
aruncă săgeţile Tale şi pune-i pe fugă!
7 Întinde-Ţi mâna din înălţime!
Scapă-mă şi izbăveşte-mă
din apele cele mari,
din mâna fiilor celui străin,
8 a căror gură vorbeşte nimicuri[c]
şi a căror dreaptă este înşelătoare!
9 Dumnezeule, Îţi voi cânta un cântec nou,
Îţi voi cânta cu lira cu zece corzi,
10 Ţie, Care le dai regilor biruinţa,
Care îl scapi pe robul Tău, David, de sabia celui rău!
11 Numai scapă-mă, izbăveşte-mă
din mâna fiilor celui străin,
a căror gură vorbeşte nimicuri
şi a căror dreaptă este înşelătoare!
12 Atunci fiii noştri, în tinereţea lor, vor fi ca nişte plante
bine crescute,
fetele noastre sunt ca nişte stâlpi sculptaţi
care susţin[d] un palat.
13 Grânarele noastre vor fi pline,
gemând de tot felul de roade;
turmele şi cirezile noastre ni se vor înmulţi cu miile
şi cu zecile de mii pe păşunile noastre;
14 vitele noastre vor fi bine hrănite;[e]
nu vom avea parte nici de spărturi de ziduri,
nici de înrobire,
nici de ţipăt pe uliţele noastre.
15 Ferice de poporul care are parte de acestea!
Ferice de poporul al cărui Dumnezeu este Domnul!
Psalmul 104
1 Suflete al meu, binecuvântează-L pe Domnul!
Doamne, Dumnezeul meu, Tu eşti nemărginit de mare!
Tu eşti îmbrăcat cu splendoare şi măreţie!
2 Tu Te înveleşti cu lumina ca şi cu o manta;
Tu întinzi cerurile ca pe un cort,
3 şi pui grinzile odăilor lui de sus pe ape;
din nori Îţi faci car,
şi umbli pe aripile vântului.
4 Din vânturi Tu Îţi faci îngeri
şi din flăcări de foc – slujitori.
5 Tu ai statornicit pământul pe temeliile lui,
ca să nu se clatine niciodată.
6 Îl acoperiseşi cu adâncul ca şi cu o haină.
Apele stăteau pe munţi,
7 dar la mustrarea Ta au fugit,
la bubuitul tunetului Tău au luat-o la fugă.
8 S-au scurs de pe munţi, au coborât în văi,
în locul pe care îl hotărâseşi pentru ele.
9 Le-ai pus un hotar peste care nu au voie să treacă,
ca să nu se întoarcă şi să acopere pământul.
10 El face să ţâşnească izvoarele în văi
şi ele curg printre munţi.
11 Toate fiarele câmpului se adapă din ele
şi măgarii sălbatici îşi potolesc setea acolo.
12 Pe malul lor îşi fac cuibul păsările cerului
care-şi fac auzit glasul din frunziş.
13 Din odăile de sus, El udă munţii;
pământul se satură de rodul lucrărilor Tale.
14 El face să crească iarbă pentru vite
şi verdeţuri pe care omul să le cultive.
El face astfel să răsară hrană din pământ:
15 vinul care înveseleşte inima omului,
uleiul care dă strălucire feţei
şi hrana care întăreşte inima omului.
16 Copacii Domnului sunt bine udaţi,
cedrii Libanului pe care El i-a sădit.
17 În ei îşi fac cuibul păsările;
barza îşi are casa în pini.
18 Munţii cei înalţi sunt ai caprelor sălbatice,
iar stâncile sunt un adăpost pentru viezurii de stâncă[a].
19 El a făcut luna să arate vremurile,
iar soarele ştie când să apună.[b]
20 Tu aduci întunericul şi se face noapte;
atunci toate fiarele pădurii încep să mişune.
21 Puii de leu rag de foame,
cerându-şi hrana de la Dumnezeu.
22 Când răsare soarele, se adună
şi se culcă în cotloanele lor.
23 Atunci iese omul la lucrul lui,
la munca lui, până seara.
24 Ce măreţe sunt lucrările Tale, Doamne!
Toate le-ai făcut cu înţelepciune;
pământul este plin de creaturile Tale.
25 Iată marea cât de încăpătoare şi de întinsă este!
În ea mişună vieţuitoare fără număr,
vieţuitoare mici şi mari.
26 Corăbiile o străbat,
în ea se joacă leviatanul[c], pe care l-ai făcut Tu.
27 Toate nădăjduiesc în Tine
ca să le dai hrana la vreme.
28 Tu le-o dai, ele o primesc;
Îţi deschizi mâna, ele se satură de bunătăţi;
29 Îţi ascunzi faţa, ele se îngrozesc;
le iei suflarea, ele mor
şi se întorc în ţărână;
30 Îţi trimiţi Duhul[d], ele sunt plăsmuite,
înnoind astfel faţa pământului.
31 Fie ca slava Domnului să dăinuiască veşnic!
Domnul să se bucure de lucrările Sale,
32 El, Care atunci când priveşte pământul, acesta tremură,
iar când atinge munţii, aceştia fumegă.
33 Voi cânta Domnului toată viaţa mea,
voi cânta Dumnezeului meu cât voi fi!
34 Fie plăcută Domnului cugetarea mea!
Eu mă voi bucura în Domnul.
35 Să piară păcătoşii de pe pământ
şi cei răi să nu mai fie!
Suflete al meu, binecuvântează-L pe Domnul!
Lăudaţi-L pe Domnul!
11 Va fi o zi a reclădirii zidurilor tale,
o zi în care ţi se va lărgi hotarul!
12 În ziua aceea vor veni la tine oameni
din Asiria şi până dinspre cetăţile Egiptului[a],
din Egipt şi până la râu[b],
de la o mare şi până la cealaltă,
de la un munte şi până la celălalt.
13 Însă ţara[c] va fi pustiită
din pricina locuitorilor ei,
ca rod al faptelor lor rele.
Rugăciune şi laudă
14 Păstoreşte-Ţi cu toiagul poporul,
turma moştenirii Tale
care locuieşte în singurătate,
în pădurea din mijlocul ţinutului roditor[d]!
Să pască în Başan şi în Ghilad
ca în zilele de odinioară!“
15 „Îţi voi arăta lucruri nemaipomenite
ca în ziua ieşirii tale din ţara Egiptului!“
16 „Neamurile vor vedea şi se vor ruşina
de toată puterea lor.
Îşi vor pune mâna la gură
şi îşi vor astupa urechile[e].
17 Vor linge ţărâna ca şarpele
şi ca târâtoarele pământului.
Vor ieşi tremurând din cetăţuile lor,
vor veni îngrozite la Domnul, Dumnezeul nostru,
şi se vor teme de Tine.
18 Cine este Dumnezeu ca Tine,
Care să ia vina şi Care să ierte nelegiuirea
rămăşiţei moştenirii Lui?
Tu nu rămâi mânios pe vecie,
ci Îţi găseşti plăcerea în îndurare.
19 Tu vei avea iarăşi milă de noi
şi vei zdrobi sub tălpi[f] nelegiuirile noastre;
vei arunca în adâncurile mării toate păcatele noastre.
20 Tu vei arăta credincioşie faţă de Iacov
şi îndurare[g] faţă de Avraam,
aşa cum ai jurat strămoşilor noştri
în zilele din vechime.“
7 Sfârşitul tuturor lucrurilor este aproape. Fiţi deci cu mintea limpede şi disciplinaţi-vă în vederea rugăciunii! 8 Înainte de toate, să aveţi o dragoste fierbinte unii pentru alţii, pentru că dragostea acoperă o mulţime de păcate! 9 Fiţi ospitalieri unii cu alţii, fără cârtire! 10 Ca nişte buni administratori ai harului felurit al lui Dumnezeu, fiecare să slujească pe alţii potrivit cu darul pe care l-a primit! 11 Dacă cineva vorbeşte[a], să vorbească cuvintele lui Dumnezeu! Dacă cineva slujeşte, să slujească după puterea pe care o dă Dumnezeu, pentru ca Dumnezeu să fie slăvit în toate, prin Isus Cristos, a Căruia este slava şi puterea, în vecii vecilor! Amin.
Suferind pentru Cristos
12 Preaiubiţilor, nu fiţi surprinşi de încercarea de foc care are loc în mijlocul vostru, ca şi cum vi s-ar întâmpla ceva ciudat, 13 ci, în măsura în care aveţi parte de suferinţele lui Cristos, bucuraţi-vă, pentru ca şi la descoperirea slavei Lui să vă bucuraţi nespus de mult. 14 Dacă sunteţi insultaţi din pricina Numelui lui Cristos, ferice de voi, pentru că Duhul slavei şi al lui Dumnezeu se odihneşte peste voi. 15 Nimeni dintre voi să nu sufere ca ucigaş, hoţ, răufăcător sau ca unul care se amestecă în treburile altora. 16 Însă dacă vreunul din voi suferă din pricină că este creştin[b], să nu-i fie ruşine, ci să-L slăvească pe Dumnezeu pentru numele acesta. 17 Căci este timpul să înceapă judecata chiar de la Casa lui Dumnezeu. Şi dacă începe cu noi, care va fi sfârşitul celor ce nu ascultă de Evanghelia lui Dumnezeu?!
18 Şi dacă cel drept este salvat cu greu,
ce se va face cel lipsit de evlavie şi păcătos?![c]
19 Aşa că cei ce suferă după voia lui Dumnezeu să-şi încredinţeze sufletele credinciosului Creator, făcând în continuare binele!
Isus vindecă doi orbi la Ierihon
29 Când au ieşit din Ierihon, o mare mulţime de oameni L-a urmat pe Isus. 30 Lângă drum stăteau doi orbi. Când au auzit ei că trece Isus, au început să strige:
– Ai milă de noi, (Doamne,)[a] Fiul lui David!
31 Mulţimea îi mustra, spunându-le să tacă, dar ei strigau şi mai tare:
– Ai milă de noi, Doamne, Fiul lui David!
32 Isus S-a oprit, i-a chemat şi i-a întrebat:
– Ce vreţi să fac pentru voi?
33 Ei au răspuns:
– Doamne, să ne fie deschişi ochii!
34 Lui Isus I s-a făcut milă de ei şi le-a atins ochii. Imediat ei şi-au recăpătat vederea şi L-au urmat.
Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.