Previous Prev Day Next DayNext

Book of Common Prayer

Daily Old and New Testament readings based on the Book of Common Prayer.
Duration: 861 days
Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)
Version
Psalmii 30

Psalmul 30

Un psalm. Un cântec pentru dedicarea Casei. Al lui David.

Te voi înălţa, Doamne, căci m-ai ridicat
    şi n-ai lăsat să se bucure duşmanii mei de mine.
Doamne, Dumnezeul meu, când am strigat către Tine după ajutor,
    Tu m-ai vindecat.
Doamne, Tu ai ridicat sufletul meu din Locuinţa Morţilor;
    m-ai adus la viaţă din mijlocul celor ce se coboară în groapă.
Cântaţi Domnului, voi, credincioşii Lui,
    şi lăudaţi aducerea-aminte a sfinţeniei Sale!
Mânia Lui ţine numai o clipă, dar îndurarea Lui ţine o viaţă întreagă.
    Deşi plânsul poate înnopta cu mine, dimineaţa soseşte bucuria.

Când îmi mergea bine, ziceam:
    „Nimic nu mă va clătina vreodată!“
Doamne, prin bunăvoinţa Ta întărisei muntele meu[a],
    dar, când Ţi-ai ascuns faţa, m-a cuprins frica.
Doamne, către Tine am strigat,
    la Stăpânul am căutat îndurare, zicând:
Ce câştig este de pe urma morţii mele,
atunci când mă cobor în groapă?
Poate să Te laude ţărâna,
    poate ea să vorbească despre credincioşia Ta?
10 Ascultă-mă, Doamne, şi îndură-te de mine!
    Fii Tu, Doamne, ajutorul meu!
11 Iar Tu mi-ai prefăcut bocetul în dans,
    mi-ai înlăturat sacul de jale şi m-ai încins cu veselie,
12 pentru ca să-Ţi cânt slava şi să nu fiu mut!
    Doamne, Dumnezeul meu, veşnic Te voi lăuda!

Psalmii 32

Psalmul 32

Al lui David. Un maschil[a].

Ferice de cel a cărui nelegiuire este iertată,
    de cel al cărui păcat este acoperit!
Ferice de omul
    căruia Domnul nu-i ţine în seamă vina
        şi în duhul căruia nu există înşelăciune!

Când tăceam, mi se uscau oasele
    din pricina gemetelor mele necurmate.
Zi şi noapte mâna Ta apăsa asupra mea;
    vlaga îmi ajunsese ca o uscăciune văratică.Sela
Atunci mi-am mărturisit păcatul
    şi nu Ţi-am ascuns vina mea.
Am zis: „Îmi voi mărturisi Domnului nelegiuirile!“,
    şi astfel Tu mi-ai iertat vina şi păcatul.Sela.
De aceea fiecare credincios să Ţi se roage
    câtă vreme mai poţi fi găsit,
iar când apele vor fi mari,
    pe el nu-l vor atinge.
Tu eşti un adăpost pentru mine!
    Tu mă vei păzi de necaz,
        înconjurându-mă cu cântări de izbăvire!Sela
„Eu te voi instrui şi te voi învăţa calea pe care trebuie să mergi;
    te voi sfătui şi ochiul Meu va veghea asupra ta.
Nu fi[b] ca un cal sau ca un catâr
    fără discernământ,
care numai strunit cu un frâu şi cu o zăbală
    se apropie de tine!“
10 De multe dureri are parte cel rău,
    dar cel ce se încrede în Domnul este înconjurat de îndurare.

11 Bucuraţi-vă în Domnul, înveseliţi-vă, voi, cei drepţi!
    Strigaţi de bucurie, toţi cei cu inima cinstită!

Psalmii 42-43

CARTEA A DOUA

Psalmul 42[a]

Pentru dirijor. Un maschil[b] al korahiţilor.

Cum tânjeşte cerbul
    după izvoarele de apă,
aşa tânjeşte sufletul meu
    după Tine, Dumnezeule!
Sufletul meu însetează după Dumnezeu,
    după Dumnezeul cel Viu!
Când voi putea veni să mă înfăţişez
    înaintea lui Dumnezeu?
Lacrimile-mi sunt hrană
    zi şi noapte,
când mi se spune fără încetare:
    „Unde este Dumnezeul tău?“
Mi se întristează sufletul
    când îmi aduc aminte
cum treceam prin mulţime,
    conducând procesiunea către Casa lui Dumnezeu,
în mijlocul strigătelor de bucurie şi de mulţumire
    ale mulţimii aflată în sărbătoare.

Suflete al meu, de ce te mâhneşti
    şi gemi înăuntrul meu?
Nădăjduieşte în Dumnezeu, căci din nou Îl voi lăuda
    pe El, Mântuitorul meu şi Dumnezeul meu!

Sufletul meu[c] se mâhneşte înăuntrul meu;
    de aceea îmi amintesc de Tine,
din ţara Iordanului, înălţimile Hermonului,
    din muntele Miţar.
La vuietul cascadelor Tale,
    un adânc cheamă un alt adânc.
Toate valurile şi talazurile Tale
    au trecut peste mine.

Ziua, Domnul îmi face parte de îndurarea Sa,
    iar noaptea am cu mine cântarea Lui
        şi rugăciunea către Dumnezeul vieţii mele.

Îi zic lui Dumnezeu, Stânca mea:
    „De ce m-ai uitat?
De ce trebuie să umblu întristat,
    asuprit de duşman?“
10 Ca zdrobirea oaselor
    este batjocura prigonitorilor mei,
când îmi zic mereu:
    „Unde este Dumnezeul tău?“

11 Suflete al meu, de ce te mâhneşti
    şi de ce gemi înăuntrul meu?
Nădăjduieşte în Dumnezeu, căci din nou Îl voi lăuda,
    pe El, Mântuitorul meu şi Dumnezeul meu!

Psalmul 43

Fă-mi dreptate, Dumnezeule,
    apără-mi pricina în faţa unui neam necredincios!
        Scapă-mă de omul înşelător şi nedrept!
Tu eşti Dumnezeu, eşti adăpostul meu!
    De ce mă alungi?
De ce trebuie să umblu întristat,
    asuprit de duşman?
Trimite-Ţi lumina şi adevărul,
    ca să mă călăuzească,
să mă conducă la muntele Tău cel sfânt
    şi la locuinţa Ta!
Să ajung la altarul lui Dumnezeu,
    la Dumnezeul nespusei mele bucurii!
Te voi lăuda din liră,
    Dumnezeule, Dumnezeul meu!

Suflete al meu, de ce te mâhneşti,
    şi de ce gemi înăuntrul meu?
Nădăjduieşte în Dumnezeu, căci din nou Îl voi lăuda,
    pe El, Mântuitorul meu şi Dumnezeul meu[d]!

Deuteronom 7:17-26

17 Poate că veţi zice în inimile voastre: «Popoarele acestea sunt mai numeroase decât noi! Cum vom putea să le izgonim?» 18 Să nu vă temeţi de ele. Aduceţi-vă aminte ceea ce Domnul, Dumnezeul vostru, i-a făcut lui Faraon şi întregului Egipt, 19 aduceţi-vă aminte de încercările mari pe care le-aţi văzut, de semnele şi de minunile, de mâna puternică şi de braţul cu care El v-a scos. Tot aşa va face Domnul, Dumnezeul vostru, tuturor popoarelor de care vă temeţi. 20 Mai mult, Domnul, Dumnezeul vostru, va trimite viespi[a] împotriva lor, până vor fi nimiciţi chiar şi cei ce au mai rămas şi s-au ascuns de voi. 21 Să nu vă temeţi de ei fiindcă Domnul, Dumnezeul vostru, Care este în mijlocul vostru, este Dumnezeul cel Mare şi Înfricoşător. 22 Domnul, Dumnezeul vostru, va izgoni aceste neamuri dinaintea voastră încetul cu încetul. Nu le veţi putea nimici repede ca să nu se înmulţească animalele sălbatice împotriva voastră. 23 Dar Domnul, Dumnezeul vostru, vi le va da vouă, va aduce peste ele o mare groază, până vor fi nimicite. 24 El îi va da pe regii lor în mâinile voastre şi voi le veţi şterge numele de sub cer. Nici un popor nu va putea să vă stea împotrivă, până ce nu le veţi nimici. 25 Chipurile zeilor lor să le ardeţi în foc. Să nu pofteşti argintul şi aurul lor şi să nu le iei pentru tine ca să nu ajungă o capcană pentru tine, fiindcă acestea sunt o urâciune înaintea Domnului, Dumnezeul tău. 26 Să nu aduci în casa ta nici un lucru urâcios dintre lucrurile care sunt puse deoparte pentru distrugere, pentru că, altfel, ai fi şi tu nimicit ca şi el. Să-ţi fie scârbă de ele şi să le dispreţuieşti, fiindcă ele au fost rânduite pentru a fi nimicite.

Titus 3

Gata pentru orice faptă bună

Aminteşte-le să fie supuşi conducătorilor şi autorităţilor, să fie ascultători, gata pentru orice faptă bună, să nu insulte pe nimeni, să nu fie certăreţi, să fie blânzi, să arate tot respectul faţă de toţi oamenii. Căci şi noi eram odată nesăbuiţi, neascultători, rătăciţi, sclavi ai poftelor şi ai diferitelor plăceri, trăind în răutate şi invidie, fiind urâţi de alţii şi urându-ne unii pe alţii. Dar când s-a arătat bunătatea şi dragostea de oameni a lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru, El ne-a mântuit, însă nu datorită faptelor pe care le-am înfăptuit noi în dreptate, ci potrivit cu mila Lui, prin spălarea făcută de naşterea din nou şi prin înnoirea făcută de Duhul Sfânt, pe Care L-a turnat peste noi din belşug, prin Isus Cristos, Mântuitorul nostru, pentru ca, fiind îndreptăţiţi prin harul Lui, să putem deveni moştenitori, având nădejdea vieţii veşnice. Acest cuvânt este vrednic de încredere şi doresc să insişti asupra acestor lucruri, pentru ca cei ce au crezut în Dumnezeu să caute să fie fruntaşi în a face fapte bune. Aceste lucruri sunt bune şi de folos pentru oameni. Fereşte-te de controverse nesăbuite, de genealogii, de certuri şi de lupte cu privire la Lege, pentru că sunt fără folos şi zadarnice! 10 După primul şi al doilea avertisment să nu mai ai nimic de-a face cu cel ce provoacă dezbinări, 11 deoarece ştii că un astfel de om este stricat şi păcătuieşte, fiind de la sine condamnat.

Instrucţiuni finale

12 Când îl voi trimite la tine pe Artemas sau pe Tihicus, grăbeşte-te să vii la mine în Nicopole, căci am hotărât să rămân peste iarnă acolo. 13 Fă tot ce poţi pentru a-i ajuta pe legiuitorul[a] Zenas şi pe Apolos în călătoria lor, ca să nu le lipsească nimic. 14 Ai noştri trebuie să înveţe să fie fruntaşi în fapte bune, pentru a ajuta la nevoile urgente, ca să nu fie neroditori.

15 Toţi cei ce sunt împreună cu mine te salută. Salută-i pe cei ce ne iubesc în credinţă! Harul să fie cu voi toţi.

Ioan 1:43-51

43 A doua zi Isus a vrut să se ducă în Galileea. L-a găsit pe Filip şi i-a zis: „Urmează-Mă!“ 44 Filip era din Betsaida, din cetatea lui Andrei şi a lui Petru.

45 Filip l-a găsit pe Natanael[a] şi i-a zis:

– Noi L-am găsit pe Cel despre Care a scris Moise în Lege, precum şi profeţii, pe Isus, fiul lui Iosif din Nazaret!

46 Natanael i-a zis:

– Poate ieşi ceva bun din Nazaret?!

Filip i-a răspuns:

– Vino şi vezi!

47 Isus l-a văzut pe Natanael venind la El şi a zis despre el: „Iată, într-adevăr, un israelit în care nu este viclenie!“

48 Natanael L-a întrebat:

– De unde mă cunoşti?

Isus i-a răspuns:

– Te-am văzut când stăteai sub smochin[b], înainte ca Filip să te cheme.

49 Natanael a zis:

Rabbi, Tu eşti Fiul lui Dumnezeu, Tu eşti Împăratul lui Israel![c]

50 Isus i-a răspuns:

– Crezi pentru că ţi-am spus că te-am văzut sub smochin? Vei vedea lucruri mai mari decât acestea! 51 Apoi i-a zis:

– Adevărat, adevărat vă spun că veţi vedea cerul deschis şi pe îngerii lui Dumnezeu înălţându-se şi coborându-se peste Fiul Omului[d]!

Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)

Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.