277 Bible results for “înger” from 
Nouă Traducere În Limba Română.dropdown
 Results 1-25. 
Filter by dropdown
dropdown
results per page
  1. Atunci i s-a arătat un înger al Domnului, stând în picioare la dreapta altarului tămâierii.
  2. Dar îngerul i-a zis: – Nu te teme, Zaharia, fiindcă rugăciunea ta a fost ascultată. Soţia ta, Elisabeta, îţi va naşte un fiu şi îi vei pune numele Ioan.
  3. Zaharia l-a întrebat pe înger: – După ce voi cunoaşte lucrul acesta? Căci eu sunt bătrân, iar soţia mea este înaintată în vârstă!
  4. Îngerul i-a răspuns: – Eu sunt Gabriel, cel care stă în prezenţa lui Dumnezeu, şi am fost trimis să vorbesc cu tine şi să-ţi aduc aceste veşti bune.
  5. Anunţarea naşterii lui Isus

    În luna a şasea, îngerul Gabriel a fost trimis de Dumnezeu într-o cetate din Galileea, numită Nazaret,
  6. Îngerul a intrat la ea şi i-a zis: – Plecăciune, ţie căreia ţi s-a arătat bunăvoinţă! Domnul este cu tine! (Binecuvântată eşti tu între femei!)
  7. Ea a fost foarte tulburată de mesajul îngerului şi se gândea ce ar putea să însemne salutul acesta.
  8. Îngerul i-a zis: – Nu te teme, Maria, pentru că ai găsit har din partea lui Dumnezeu!
  9. Maria l-a întrebat pe înger: – Cum se va întâmpla lucrul acesta de vreme ce eu nu ştiu de bărbat?
  10. Îngerul i-a răspuns: – Duhul Sfânt Se va coborî peste tine şi puterea Celui Preaînalt te va umbri! De aceea Sfântul Care se va naşte va fi numit „Fiul lui Dumnezeu“.
  11. Maria a zis: – Iată-mă, sunt sclava Domnului! Facă-mi-se după cuvântul tău! Şi îngerul a plecat de la ea.
  12. Un înger al Domnului a apărut înaintea lor şi slava Domnului a strălucit în jurul lor. Ei s-au speriat foarte tare.
  13. Îngerul le-a zis: „Nu vă temeţi, pentru că iată, vă aduc o veste bună, care va fi o mare bucurie pentru tot poporul:
  14. Şi deodată, împreună cu îngerul s-a unit o mulţime de oaste cerească, lăudându-L pe Dumnezeu şi zicând:
  15. După ce îngerii s-au întors de la ei în ceruri, păstorii şi-au zis unii altora: „Să mergem acum la Betleem şi să vedem lucrul acesta care s-a întâmplat şi pe care Domnul ni l-a făcut cunoscut!“
  16. Când a venit ziua a opta, în care Copilul trebuia circumcis, I-au pus numele Isus, nume pe care îl spusese îngerul înainte ca El să fi fost conceput în pântece.
  17. căci este scris: „El va da porunci îngerilor Săi cu privire la Tine, ca să Te păzească!“
  18. Căci celui ce îi va fi ruşine de Mine şi de cuvintele Mele, de acela Îi va fi ruşine şi Fiului Omului când va veni în slava Sa, a Tatălui şi a sfinţilor îngeri.
  19. Vă spun că pe oricine Mă va mărturisi în faţa oamenilor, îl va mărturisi şi Fiul Omului înaintea îngerilor lui Dumnezeu.
  20. Însă cel care se va lepăda de Mine în faţa oamenilor, va fi lepădat şi el înaintea îngerilor lui Dumnezeu.
  21. Tot aşa, vă spun că este bucurie înaintea îngerilor lui Dumnezeu pentru un singur păcătos care se pocăieşte!“
  22. Săracul a murit şi a fost dus de îngeri în sânul lui Avraam. A murit apoi şi bogatul şi a fost înmormântat.
  23. căci ei nu mai pot muri pentru că sunt ca îngerii şi sunt fiii lui Dumnezeu, fiind fii ai învierii.
  24. (Atunci I s-a arătat un înger din cer, ca să-L întărească.
  25. şi nu I-au mai găsit trupul. Când au venit, ne-au spus că au văzut o vedenie cu îngeri care le-au spus că El trăieşte.
Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)

Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.

0 topical index results for “înger”

Sorry. No results found for "înger" in Topical Index.