277 Bible results for “înger” from 
Nouă Traducere În Limba Română.dropdown
 Results 1-7. 
Filter by dropdown
dropdown
results per page
  1. Trei ani de foamete, trei luni în timpul cărora să fii spulberat dinaintea duşmanilor tăi şi atins de sabia duşmanilor tăi, sau trei zile în timpul cărora sabia Domnului şi molima să fie în ţară, iar îngerul Domnului să facă prăpăd prin tot teritoriul lui Israel?» Vezi acum ce trebuie să răspund Celui Ce m-a trimis!
  2. Dumnezeu a trimis îngerul la Ierusalim ca să-l distrugă. Şi în timp ce îl distrugea, Domnul s-a uitat, I-a părut rău pentru acel dezastru şi i-a zis îngerului care distrugea: „Destul! Retrage-ţi mâna!“ Îngerul Domnului se afla lângă aria iebusitului Ornan.
  3. David s-a uitat şi l-a văzut pe îngerul Domnului stând între pământ şi cer şi având în mână sabia scoasă, îndreptată împotriva Ierusalimului. Atunci David şi cei din sfatul bătrânilor, acoperiţi cu saci, au căzut cu faţa la pământ.
  4. Îngerul Domnului i-a zis lui Gad să-i ceară lui David să se ducă şi să ridice Domnului un altar pe aria iebusitului Ornan.
  5. În timp ce treiera grâul, Ornan s-a întors şi a văzut îngerul; cei patru fii ai lui, care erau cu el, s-au ascuns.
  6. Apoi Domnul i-a vorbit îngerului şi acesta şi-a pus sabia în teacă.
  7. David nu a mai putut să meargă acolo să-L caute pe Dumnezeu pentru că îl înspăimântase sabia îngerului trimis de Domnul.
Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)

Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.

0 topical index results for “înger”

Sorry. No results found for "înger" in Topical Index.