Îndemnuri pentru Timotei

10 Însă tu ai urmărit îndeaproape învăţătura mea, purtarea mea, scopul meu în viaţă, credinţa mea, răbdarea mea, dragostea mea, fermitatea mea, 11 persecuţiile şi suferinţele, lucrurile care mi s-au întâmplat în Antiohia, în Iconia, în Listra – toate persecuţiile pe care le-am îndurat; dar Domnul m-a scăpat din toate. 12 Toţi cei ce vor să trăiască o viaţă evlavioasă în Cristos Isus vor fi persecutaţi, 13 în timp ce oamenii răi şi înşelători vor merge din rău în mai rău, înşelându-i pe alţii şi înşelându-se pe ei înşişi. 14 Însă tu să rămâi în lucrurile pe care le-ai învăţat şi de care eşti deplin încredinţat, fiindcă ştii de la cine le-ai învăţat. 15 Din copilărie cunoşti Sfintele Scripturi, care-ţi pot da înţelepciunea ce duce la mântuire prin credinţa în Cristos Isus. 16 Toată Scriptura este inspirată de Dumnezeu şi de folos pentru învăţătură, pentru mustrare, pentru îndreptare, pentru instruire în dreptate, 17 pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit şi pe deplin echipat pentru orice lucrare bună.

Read full chapter