Psalmi 39:2-4

Cornilescu 1924 - Revised 2010, 2014

² Am stat^(A) mut, în tăcere;
am tăcut, măcar că eram nenorocit,
şi totuşi durerea mea nu era mai puţin mare.
³ Îmi ardea inima în mine,
un foc^(B) lăuntric mă mistuia,
şi atunci mi-a venit cuvântul pe limbă şi am zis:
⁴ „Doamne, spune-mi^(C) care este sfârşitul vieţii mele,
care este măsura zilelor mele,
ca să ştiu cât de trecător sunt.”