Psalmi 39
Cornilescu 1924 - Revised 2010, 2014
Psalmul 39
Către mai-marele cântăreţilor: Către Iedutun. Un psalm al lui David
1 Ziceam: „Voi veghea(A) asupra căilor mele,
ca să nu păcătuiesc cu limba;
îmi voi pune frâu gurii(B) ,
cât(C) va sta cel rău înaintea mea.”
2 Am stat(D) mut, în tăcere;
am tăcut, măcar că eram nenorocit,
şi totuşi durerea mea nu era mai puţin mare.
3 Îmi ardea inima în mine,
un foc(E) lăuntric mă mistuia,
şi atunci mi-a venit cuvântul pe limbă şi am zis:
4 „Doamne, spune-mi(F) care este sfârşitul vieţii mele,
care este măsura zilelor mele,
ca să ştiu cât de trecător sunt.”
5 Iată că zilele mele sunt cât un lat de mână
şi viaţa(G) mea este ca o nimica înaintea Ta.
Da(H), orice om este doar o suflare, oricât de bine s-ar ţine.
6 Da, omul umblă ca o(I) umbră,
se frământă degeaba,
strânge(J) la comori şi nu ştie cine le va lua.
7 Acum, Doamne, ce mai pot nădăjdui eu?
În Tine îmi este nădejdea(K).
8 Izbăveşte-mă de toate fărădelegile mele!
Nu mă face de ocara(L) celui nebun!
9 Stau(M) mut, nu deschid gura,
căci Tu(N) lucrezi.
10 Abate-Ţi(O) loviturile de la mine!
Îmi iese sufletul sub loviturile mâinii Tale.
11 Tu pedepseşti pe om şi-l loveşti pentru fărădelegea lui;
îi prăpădeşti(P), ca molia, ce are el mai scump.
Da(Q), orice om este doar o suflare.
12 Ascultă-mi rugăciunea, Doamne,
şi pleacă-Ţi urechea la strigătele mele!
Nu tăcea în faţa lacrimilor mele!
Căci(R) sunt un străin înaintea Ta,
un pribeag, ca(S) toţi părinţii mei.
13 Abate-Ţi(T) privirea de la mine şi lasă-mă să răsuflu,
până nu mă duc şi să(U) nu mai fiu!
Copyright of the Cornilescu Bible © 1924 belongs to British and Foreign Bible Society. Copyright © 2010, 2014 of the revised edition in Romanian language belongs to the Interconfessional Bible Society of Romania, with the approval of the British and Foreign Bible Society.