Psalmi 39

Cornilescu 1924 - Revised 2010, 2014

¹ Ziceam: „Voi veghea^(A) asupra căilor mele,
ca să nu păcătuiesc cu limba;
îmi voi pune frâu gurii^(B) ,
cât^(C) va sta cel rău înaintea mea.”
² Am stat^(D) mut, în tăcere;
am tăcut, măcar că eram nenorocit,
şi totuşi durerea mea nu era mai puţin mare.
³ Îmi ardea inima în mine,
un foc^(E) lăuntric mă mistuia,
şi atunci mi-a venit cuvântul pe limbă şi am zis:
⁴ „Doamne, spune-mi^(F) care este sfârşitul vieţii mele,
care este măsura zilelor mele,
ca să ştiu cât de trecător sunt.”
⁵ Iată că zilele mele sunt cât un lat de mână
şi viaţa^(G) mea este ca o nimica înaintea Ta.
Da^(H), orice om este doar o suflare, oricât de bine s-ar ţine.
⁶ Da, omul umblă ca o^(I) umbră,
se frământă degeaba,
strânge^(J) la comori şi nu ştie cine le va lua.
⁷ Acum, Doamne, ce mai pot nădăjdui eu?
În Tine îmi este nădejdea^(K).
⁸ Izbăveşte-mă de toate fărădelegile mele!
Nu mă face de ocara^(L) celui nebun!
⁹ Stau^(M) mut, nu deschid gura,
căci Tu^(N) lucrezi.
¹⁰ Abate-Ţi^(O) loviturile de la mine!
Îmi iese sufletul sub loviturile mâinii Tale.
¹¹ Tu pedepseşti pe om şi-l loveşti pentru fărădelegea lui;
îi prăpădeşti^(P), ca molia, ce are el mai scump.
Da^(Q), orice om este doar o suflare.
¹² Ascultă-mi rugăciunea, Doamne,
şi pleacă-Ţi urechea la strigătele mele!
Nu tăcea în faţa lacrimilor mele!
Căci^(R) sunt un străin înaintea Ta,
un pribeag, ca^(S) toţi părinţii mei.
¹³ Abate-Ţi^(T) privirea de la mine şi lasă-mă să răsuflu,
până nu mă duc şi să^(U) nu mai fiu!