19 Dumnezeu nu este un om ca să mintă,
    nici un fiu de om ca să-I pară rău.
Vorbeşte El oare fără să înfăptuiască?
    Promite El oare fără să împlinească?

Read full chapter

11 „Îmi pare rău că l-am pus pe Saul rege, pentru că s-a abătut de la Mine şi nu a împlinit poruncile Mele.“ Samuel s-a mâhnit şi a strigat către Domnul toată noaptea.

Read full chapter

29 Cel Ce este Slava lui Israel nu minte şi nu se răzgândeşte, căci El nu este om ca să se răzgândească.

Read full chapter

16 În timp ce îngerul[a] avea mâna întinsă spre Ierusalim şi-l distrugea, Domnului I-a părut rău pentru acel dezastru şi i-a zis îngerului care distrugea poporul: „Destul! Retrage-ţi mâna!“ Îngerul Domnului era lângă aria iebusitului Aravna.

Read full chapter

Footnotes

  1. 2 Samuel 24:16 Sau: Îngerul; şi în v. 17

Chemarea la pocăinţă şi promisiunea binecuvântării

Eu sunt Domnul, Eu nu mă schimb! De aceea, voi, urmaşi ai lui Iacov, n-aţi pierit!

Read full chapter

17 Orice dăruire generoasă şi orice dar desăvârşit este de sus, coborând de la Tatăl luminilor, la Care nu există schimbare sau umbră din pricina mutării[a].

Read full chapter

Footnotes

  1. Iacov 1:17 Probabil cu referire la anumite schimbări ale astrelor (de ex., eclipse), care aduceau cu sine variaţii în ce priveşte lumina şi întunericul