16 Domnul i-a răspuns lui Moise:

– Adună-Mi şaptezeci de bărbaţi dintre bătrânii lui Israel, despre care ştii că sunt sfetnici ai poporului şi supraveghetori peste el; adu-i la Cortul Întâlnirii ca să stea acolo împreună cu tine. 17 Eu Mă voi coborî şi îţi voi vorbi acolo; voi lua din Duhul Care este peste tine şi-L voi pune peste ei; ei vor purta povara poporului împreună cu tine şi astfel n-o vei mai purta singur.

18 Să spui poporului: „Sfinţiţi-vă pentru ziua de mâine; veţi mânca şi carne, pentru că v-aţi plâns în auzul Domnului, spunând: «Cine ne va da carne să mâncăm? Ne era mai bine în Egipt.» De aceea Domnul vă va da carne să mâncaţi.

Read full chapter