Añadir traducción en paralelo Imprimir Opciones de la página

Numărul israeliţilor întorşi sub Zorobabel

După ce s-a zidit zidul şi am(A) pus uşile porţilor, au fost puşi în slujbele lor uşierii, cântăreţii şi leviţii. Am poruncit fratelui meu Hanani şi lui Hanania, căpetenia cetăţuii Ierusalimului, om care întrecea pe mulţi prin credincioşia şi prin frica(B) lui de Dumnezeu, şi le-am zis: „Să nu se deschidă porţile Ierusalimului înainte de căldura soarelui şi uşile să fie închise cu încuietorile în faţa voastră. Locuitorii Ierusalimului să facă de strajă, fiecare la locul lui, înaintea casei lui.” Cetatea era încăpătoare şi mare, dar popor era puţin în ea şi casele nu erau zidite. Dumnezeul meu mi-a pus în inimă gândul să adun pe mai-mari, pe dregători şi poporul ca să-i număr. Am găsit o carte cu spiţele de neam ale celor ce se suiseră întâi din robie şi am văzut scris în ea cele ce urmează. Iată pe cei(C) din ţară care s-au întors din robie, din aceia pe care îi luase robi Nebucadneţar, împăratul Babilonului, şi care s-au întors la Ierusalim şi în Iuda, fiecare în cetatea lui. Au plecat cu Zorobabel: Iosua, Neemia, Azaria, Raamia, Nahamani, Mardoheu, Bilşan, Misperet, Bigvai, Nehum, Baana. Numărul bărbaţilor din poporul lui Israel: fiii lui Pareoş, două mii o sută şaptezeci şi doi; fiii lui Şefatia, trei sute şaptezeci şi doi; 10 fiii lui Arah, şase sute cincizeci şi doi; 11 fiii lui Pahat-Moab, din fiii lui Iosua şi ai lui Ioab, două mii opt sute optsprezece; 12 fiii lui Elam, o mie două sute cincizeci şi patru; 13 fiii lui Zatu, opt sute patruzeci şi cinci; 14 fiii lui Zacai, şapte sute şaizeci; 15 fiii lui Binui, şase sute patruzeci şi opt; 16 fiii lui Bebai, şase sute douăzeci şi opt; 17 fiii lui Azgad, două mii trei sute douăzeci şi doi; 18 fiii lui Adonicam, şase sute şaizeci şi şapte; 19 fiii lui Bigvai, două mii şaizeci şi şapte; 20 fiii lui Adin, şase sute cincizeci şi cinci; 21 fiii lui Ater, din familia lui Ezechia, nouăzeci şi opt; 22 fiii lui Haşum, trei sute douăzeci şi opt; 23 fiii lui Beţai, trei sute douăzeci şi patru; 24 fiii lui Harif, o sută doisprezece; 25 fiii lui Gabaon, nouăzeci şi cinci; 26 oamenii din Betleem şi din Netofa, o sută optzeci şi opt; 27 oamenii din Anatot, o sută douăzeci şi opt; 28 oamenii din Bet-Azmavet, patruzeci şi doi; 29 oamenii din Chiriat-Iearim, din Chefira şi din Beerot, şapte sute patruzeci şi trei; 30 oamenii din Rama şi din Gheba, şase sute douăzeci şi unu; 31 oamenii din Micmas, o sută douăzeci şi doi; 32 oamenii din Betel şi din Ai, o sută douăzeci şi trei; 33 oamenii din celălalt Nebo, cincizeci şi doi; 34 fiii celuilalt Elam(D), o mie două sute cincizeci şi patru; 35 fiii lui Harim, trei sute douăzeci; 36 fiii lui Ierihon, trei sute patruzeci şi cinci; 37 fiii lui Lod, lui Hadid şi lui Ono, şapte sute douăzeci şi unu; 38 fiii lui Senaa, trei mii nouă sute treizeci. 39 Preoţi: fiii lui Iedaia(E), din casa lui Iosua, nouă sute şaptezeci şi trei; 40 fiii lui Imer(F), o mie cincizeci şi doi; 41 fiii lui Paşhur(G), o mie două sute patruzeci şi şapte; 42 fiii lui Harim(H), o mie şaptesprezece. 43 Leviţi: fiii lui Iosua şi ai lui Cadmiel, din fiii lui Hodva, şaptezeci şi patru. 44 Cântăreţi: fiii lui Asaf, o sută patruzeci şi opt. 45 Uşieri: fiii lui Şalum, fiii lui Ater, fiii lui Talmon, fiii lui Acub, fiii lui Hatita, fiii lui Şobai, o sută treizeci şi opt. 46 Slujitori ai Templului: fiii lui Ţiha, fiii lui Hasufa, fiii lui Tabaot, 47 fiii lui Cheros, fiii lui Sia, fiii lui Padon, 48 fiii lui Lebana, fiii lui Hagaba, fiii lui Salmai, 49 fiii lui Hanan, fiii lui Ghidel, fiii lui Gahar, 50 fiii lui Reaia, fiii lui Reţin, fiii lui Necoda, 51 fiii lui Gazam, fiii lui Uza, fiii lui Paseah, 52 fiii lui Besai, fiii lui Mehunim, fiii lui Nefişim, 53 fiii lui Bacbuc, fiii lui Hacufa, fiii lui Harhur, 54 fiii lui Baţlit, fiii lui Mehida, fiii lui Harşa, 55 fiii lui Barcos, fiii lui Sisera, fiii lui Tamah, 56 fiii lui Neţiah, fiii lui Hatifa. 57 Fiii robilor lui Solomon: fiii lui Sotai, fiii lui Soferet, fiii lui Perida, 58 fiii lui Iaala, fiii lui Darcon, fiii lui Ghidel, 59 fiii lui Şefatia, fiii lui Hatil, fiii lui Pocheret-Haţebaim, fiii lui Amon. 60 Toţi slujitorii Templului şi fiii robilor lui Solomon: trei sute nouăzeci şi doi. 61 Iată(I) pe cei ce au plecat din Tel-Melah, din Tel-Harşa, din Cherub-Adon şi din Imer şi care n-au putut să-şi arate casa părintească şi neamul ca dovadă că erau din Israel. 62 Fiii lui Delaia, fiii lui Tobia, fiii lui Necoda, şase sute patruzeci şi doi. 63 Şi dintre preoţi: fiii lui Hobaia, fiii lui Hacoţ, fiii lui Barzilai, care luase de nevastă pe una din fetele lui Barzilai, Galaaditul, şi a fost numit cu numele lor. 64 Şi-au căutat cartea spiţelor neamului lor, dar n-au găsit-o. De aceea au fost daţi afară din preoţie, 65 şi dregătorul le-a spus să nu mănânce din lucrurile preasfinte până nu va întreba un preot pe Urim şi Tumim. 66 Adunarea întreagă era de patruzeci şi două de mii trei sute şaizeci de inşi, 67 afară de robii şi roabele lor, în număr de şapte mii trei sute treizeci şi şapte. Printre ei se aflau două sute patruzeci şi cinci de cântăreţi şi cântăreţe. 68 Aveau şapte sute treizeci şi şase de cai, două sute patruzeci şi cinci de catâri, 69 patru sute treizeci şi cinci de cămile şi şase mii şapte sute douăzeci de măgari. 70 Mulţi din capii de familie au făcut daruri pentru lucrare. Dregătorul(J) a dat vistieriei o mie de darici de aur, cincizeci de potire, cinci sute treizeci de veşminte preoţeşti. 71 Capii de familie au dat în vistieria lucrării douăzeci de mii de darici(K) de aur şi două mii două sute de mine de argint. 72 Celălalt popor a dat douăzeci de mii de darici de aur, două mii de mine de argint şi şaizeci şi şapte de veşminte preoţeşti. 73 Preoţii şi leviţii, uşierii, cântăreţii, oamenii din popor, slujitorii Templului şi tot Israelul s-au aşezat în cetăţile lor(L).

Citirea Legii

Când a venit luna a şaptea, copiii lui Israel erau în cetăţile lor.

Atunci, tot poporul(M) s-a strâns ca un singur om pe locul deschis dinaintea(N) Porţii Apelor. Au zis cărturarului(O) Ezra să se ducă să ia cartea Legii lui Moise, dată de Domnul lui Israel. Şi preotul Ezra a adus Legea înaintea adunării, alcătuită din bărbaţi(P) şi femei şi din toţi cei ce erau în stare s-o înţeleagă. Era întâia(Q) zi a lunii a şaptea. Ezra a citit în carte de dimineaţă până la amiază, pe locul deschis dinaintea Porţii Apelor, în faţa bărbaţilor şi femeilor şi în faţa celor ce erau în stare s-o înţeleagă. Tot poporul a fost cu luare-aminte la citirea cărţii Legii. Cărturarul Ezra stătea pe un scaun de lemn, ridicat cu prilejul acesta. Lângă el, la dreapta, stăteau Matitia, Şema, Anaia, Urie, Hilchia şi Maaseia, şi la stânga: Pedaia, Mişael, Malchia, Haşum, Haşbadana, Zaharia şi Meşulam. Ezra a deschis cartea înaintea întregului popor, căci stătea mai sus decât tot poporul. Şi, când a deschis-o, tot poporul s-a(R) sculat. Ezra a binecuvântat pe Domnul, Dumnezeul cel mare, şi tot poporul a răspuns(S) ridicând mâinile(T): „Amin! Amin!” Şi s-au plecat(U) şi s-au închinat înaintea Domnului, cu faţa la pământ. Iosua, Bani, Şerebia, Iamin, Acub, Şabetai, Hodia, Maaseia, Chelita, Azaria, Iozabad, Hanan, Pelaia şi leviţii lămureau poporului Legea(V) şi fiecare stătea la locul lui. Ei citeau desluşit în cartea Legii lui Dumnezeu şi-i arătau înţelesul, ca să-i facă să înţeleagă ce citiseră.

Prăznuirea Sărbătorii Corturilor

Dregătorul Neemia(W), preotul şi cărturarul Ezra şi leviţii(X) care învăţau pe popor au zis întregului popor: „Ziua aceasta(Y) este închinată Domnului, Dumnezeului vostru, să nu vă bociţi(Z) şi să nu plângeţi!” Căci tot poporul plângea când a auzit cuvintele Legii. 10 Ei le-au zis: „Duceţi-vă de mâncaţi cărnuri grase şi beţi băuturi dulci şi trimiteţi câte o parte(AA) şi celor ce n-au nimic pregătit, căci ziua aceasta este închinată Domnului nostru; nu vă mâhniţi, căci bucuria Domnului va fi tăria voastră.” 11 Leviţii potoleau pe tot poporul zicând: „Tăceţi, căci ziua aceasta este sfântă; nu vă mâhniţi!” 12 Şi tot poporul s-a dus să mănânce şi să bea. Şi au trimis câte o parte(AB) şi altora şi s-au veselit mult. Căci înţeleseseră(AC) cuvintele care li se tâlcuiseră. 13 A doua zi, capii de familie din tot poporul, preoţii şi leviţii s-au strâns la cărturarul Ezra ca să audă tâlcuirea cuvintelor Legii. 14 Şi au găsit scris în Lege că Domnul poruncise prin Moise că fiii lui Israel trebuie să locuiască în corturi(AD) în timpul sărbătorii lunii a şaptea. 15 Atunci au trimis să răspândească vestea(AE) aceasta în toate cetăţile lor şi la Ierusalim(AF): „Duceţi-vă la munte şi aduceţi ramuri(AG) de măslin, ramuri de măslin sălbatic, ramuri de mirt, ramuri de finic şi ramuri de copaci stufoşi, ca să faceţi corturi, cum este scris.” 16 Atunci, poporul s-a dus şi a adus ramuri şi au făcut corturi pe acoperişul(AH) caselor lor, în curţile lor, în curţile Casei lui Dumnezeu, pe locul deschis dinaintea Porţii Apelor(AI) şi pe locul deschis de la poarta(AJ) lui Efraim. 17 Toată adunarea celor ce se întorseseră din robie a făcut corturi şi a locuit în aceste corturi. Din vremea lui Iosua, fiul lui Nun, până în ziua aceasta, nu mai făcuseră copiii lui Israel aşa ceva. Şi a fost foarte mare veselie(AK). 18 Au citit în cartea Legii lui Dumnezeu în fiecare zi(AL), din cea dintâi zi până la cea din urmă. Au prăznuit sărbătoarea şapte zile şi a fost o adunare de sărbătoare în ziua a opta, cum este poruncit(AM).

Postul şi mărturisirea păcatelor

În a douăzeci şi patra zi a(AN) aceleiaşi luni, copiii lui Israel s-au adunat, îmbrăcaţi în saci(AO) şi presăraţi cu ţărână, pentru ţinerea unui post. Cei ce erau din neamul lui Israel, despărţindu-se(AP) de toţi străinii, au venit şi şi-au mărturisit păcatele lor şi fărădelegile părinţilor lor. După ce au stat jos, au citit(AQ) în cartea Legii Domnului, Dumnezeului lor, a patra parte din zi şi altă a patra parte din zi şi-au mărturisit păcatele şi s-au închinat înaintea Domnului, Dumnezeului lor. Iosua, Bani, Cadmiel, Şebania, Buni, Şerebia, Bani şi Chenani s-au suit pe scaunul leviţilor şi au strigat cu glas tare către Domnul, Dumnezeul lor. Şi leviţii Iosua, Cadmiel, Bani, Haşabnia, Şerebia, Hodia, Şebania şi Petahia au zis:

„Sculaţi-vă şi binecuvântaţi pe Domnul, Dumnezeul vostru, din veşnicie în veşnicie!

Binecuvântat să fie Numele Tău cel slăvit(AR), care este mai presus de orice binecuvântare şi de orice laudă! Tu, Doamne, numai(AS) Tu ai făcut(AT) cerurile, cerurile(AU) cerurilor şi toată(AV) oştirea lor şi pământul cu tot ce este pe el, mările cu tot ce cuprind ele. Tu dai(AW) viaţă tuturor acestor lucruri şi oştirea cerurilor se închină înaintea Ta. Tu, Doamne Dumnezeule, ai ales pe Avram(AX), l-ai scos din Ur, din Haldeea, şi i-ai pus numele Avraam(AY). Tu ai găsit inima lui credincioasă(AZ) înaintea Ta, ai făcut legământ(BA) cu el şi ai făgăduit că vei da seminţei lui ţara canaaniţilor, hetiţilor, amoriţilor, fereziţilor, iebusiţilor şi ghirgasiţilor şi Ţi-ai ţinut(BB) cuvântul, căci eşti drept. Tu ai văzut(BC) necazul părinţilor noştri în Egipt şi le-ai auzit(BD) strigătele la Marea Roşie. 10 Ai făcut(BE) semne şi minuni împotriva lui Faraon, împotriva tuturor slujitorilor lui şi împotriva întregului popor din ţara lui, pentru că ştiai cu câtă îngâmfare(BF) se purtaseră faţă de părinţii noştri şi Ţi-ai arătat(BG) slava Ta cum se vede astăzi. 11 Ai despărţit(BH) marea înaintea lor şi au trecut pe uscat prin mijlocul mării, dar ai prăbuşit în adânc, ca o piatră(BI) în fundul apelor, pe cei ce-i urmăreau. 12 I-ai călăuzit(BJ) ziua printr-un stâlp de nor şi noaptea printr-un stâlp de foc, care le lumina drumul pe care aveau să-l urmeze. 13 Te-ai pogorât(BK) pe Muntele Sinai, le-ai vorbit din înălţimea cerurilor şi le-ai dat porunci drepte(BL), legi adevărate, învăţături şi orânduiri minunate. 14 Le-ai făcut cunoscut Sabatul(BM) Tău cel sfânt şi le-ai dat prin robul Tău Moise porunci, învăţături şi o Lege. 15 Le-ai dat, de la înălţimea cerurilor, pâine(BN) când le era foame şi ai scos apă(BO) din stâncă atunci când le era sete. Şi le-ai spus să intre(BP) în stăpânirea ţării pe care jurasei că le-o vei da. 16 Dar părinţii noştri(BQ) s-au îngâmfat şi şi-au înţepenit(BR) grumazul. N-au urmat poruncile Tale, 17 n-au vrut să asculte şi au dat uitării(BS) minunile pe care le făcusei pentru ei. Şi-au înţepenit grumazul şi, în răzvrătirea lor, şi-au pus o căpetenie(BT) ca să se întoarcă în robia lor. Dar Tu, Tu eşti un Dumnezeu gata să ierţi, îndurător(BU) şi milostiv, încet la mânie şi bogat în bunătate. Şi nu i-ai părăsit 18 nici chiar atunci când(BV) şi-au făcut un viţel turnat şi au zis: ‘Iată Dumnezeul tău care te-a scos din Egipt!’ şi s-au dedat la mari ocări faţă de Tine. 19 În îndurarea(BW) Ta fără margini, nu i-ai părăsit în pustie şi stâlpul(BX) de nor n-a încetat să-i călăuzească ziua pe drum, nici stâlpul de foc să le lumineze noaptea drumul pe care aveau să-l urmeze. 20 Le-ai dat Duhul Tău(BY) cel bun ca să-i facă înţelepţi; n-ai îndepărtat mana(BZ) Ta de la gura lor şi le-ai dat apă(CA) să-şi potolească setea. 21 Patruzeci(CB) de ani ai avut grijă să-i hrăneşti în pustie şi n-au dus lipsă de nimic, hainele(CC) nu li s-au învechit şi picioarele nu li s-au umflat. 22 Le-ai dat în mână împărăţii şi popoare, ale căror ţinuturi le-ai împărţit între ei, şi au stăpânit ţara lui Sihon(CD), împăratul Hesbonului, şi ţara lui Og, împăratul Basanului. 23 Le-ai înmulţit(CE) fiii ca stelele cerurilor şi i-ai adus în ţara despre care spusesei părinţilor lor că au s-o ia în stăpânire. 24 Şi fiii lor au intrat(CF) şi au luat ţara în(CG) stăpânire; ai smerit înaintea lor pe locuitorii ţării, canaaniţii, şi i-ai dat în mâinile lor, împreună cu împăraţii şi popoarele ţării, ca să le facă ce le place. 25 Au ajuns stăpâni pe cetăţi întărite şi pe pământuri roditoare(CH); au stăpânit case(CI) pline de tot felul de bunătăţi, puţuri săpate, vii, măslini şi pomi roditori din belşug; au mâncat, s-au săturat, s-au îngrăşat(CJ) şi au trăit în desfătări, prin bunătatea(CK) Ta cea mare. 26 Totuşi ei s-au răsculat(CL) şi s-au răzvrătit împotriva Ta. Au aruncat Legea(CM) Ta la spatele lor, au ucis pe prorocii(CN) Tăi, care-i rugau fierbinte să se întoarcă la Tine, şi s-au dedat la mari ocări faţă de Tine. 27 Atunci(CO) i-ai lăsat în mâinile vrăjmaşilor lor, care i-au apăsat. Dar, în vremea necazului lor, au strigat către Tine, şi Tu i-ai auzit de la înălţimea cerurilor(CP) şi, în îndurarea Ta cea mare, le-ai dat izbăvitori(CQ) care i-au scăpat din mâinile vrăjmaşilor lor. 28 Când au avut odihnă, au început iarăşi să facă rău(CR) înaintea Ta. Atunci i-ai lăsat în mâinile vrăjmaşilor lor, care i-au stăpânit. Dar din nou au strigat către Tine, şi Tu i-ai auzit de la înălţimea cerurilor, şi, în marea Ta îndurare, i-ai izbăvit de mai multe(CS) ori. 29 I-ai rugat fierbinte să se întoarcă la Legea Ta, dar ei au stăruit în îngâmfarea(CT) lor, n-au ascultat de poruncile Tale, au păcătuit împotriva orânduirilor Tale, care fac viu pe cel ce(CU) le împlineşte, Ţi-au întors spatele cu îndărătnicie, şi-au înţepenit grumazul şi n-au ascultat. 30 I-ai îngăduit astfel mulţi ani, le-ai dat înştiinţări(CV) prin Duhul Tău, prin proroci(CW), şi tot n-au luat aminte. Atunci i-ai dat în mâinile(CX) unor popoare străine. 31 Dar, în marea Ta îndurare, nu i-ai nimicit(CY) şi nu i-ai părăsit, căci Tu eşti un Dumnezeu milostiv(CZ) şi îndurător. 32 Şi acum, Dumnezeul nostru, Dumnezeule mare, puternic(DA) şi înfricoşat, Tu, care Îţi ţii legământul Tău de îndurare, nu privi ca puţin lucru toate suferinţele prin care am trecut noi, împăraţii noştri, căpeteniile noastre, preoţii noştri, prorocii noştri, părinţii noştri şi tot poporul Tău, din vremea(DB) împăraţilor Asiriei până în ziua de azi. 33 Tu(DC) ai fost drept în tot ce ni s-a întâmplat, căci Te-ai arătat credincios, iar noi am făcut(DD) rău. 34 Împăraţii noştri, căpeteniile noastre, preoţii noştri şi părinţii noştri n-au păzit Legea şi n-au dat ascultare nici poruncilor, nici înştiinţărilor pe care li le dădeai. 35 Când erau stăpâni, în mijlocul multelor(DE) binefaceri pe care li le dădeai, în ţara(DF) întinsă şi roditoare pe care le-o dădusei, nu Ţi-au(DG) slujit şi nu s-au abătut de la faptele lor rele. 36 Şi astăzi, iată-ne robi(DH)! Iată-ne robi pe pământul pe care l-ai dat părinţilor noştri pentru ca să se bucure de roadele şi de bunurile lui! 37 El îşi înmulţeşte(DI) roadele pentru împăraţii cărora ne-ai supus din pricina păcatelor noastre; ei stăpânesc(DJ) după plac asupra trupurilor noastre şi asupra vitelor noastre şi suntem într-o mare strâmtorare!”

Înnoirea legământului

38 Pentru toate acestea, noi am încheiat(DK) un legământ, pe care l-am făcut în scris. Şi căpeteniile noastre, leviţii noştri şi preoţii noştri şi-au pus pecetea(DL) pe el.

După ce s-a reconstruit zidul şi am fixat porţile, au fost puşi în slujbele lor portarii, cântăreţii şi leviţii. I-am pus responsabili peste Ierusalim pe fratele meu Hanani şi[a] pe Hanania, conducătorul citadelei, un om care întrecea pe mulţi în credincioşie şi în frică de Dumnezeu, şi le-am zis: „Să nu se deschidă porţile Ierusalimului înainte de miezul zilei! În timp ce portarii continuă să stea de veghe, porţile să fie închise şi zăvorâte! Să puneţi de strajă pe locuitorii Ierusalimului, pe fiecare la locul lui de strajă, în dreptul casei lui.“

Lista exilaţilor repatriaţi

Cetatea era largă şi încăpătoare, dar poporul din mijlocul ei era puţin, iar casele încă nu fuseseră rezidite. Dumnezeul meu mi-a pus pe inimă să-i adun pe nobili, pe dregători şi pe cei din popor ca să-i înscriu în genealogii. Am descoperit cartea cu genealogia primilor veniţi din captivitate, unde am găsit scrise următoarele:

„Iată care sunt oamenii provinciei care au plecat din captivitatea exilului, cei pe care îi dusese în captivitate Nebucadneţar[b], împăratul Babilonului, şi care s-au întors la Ierusalim, în Iuda, fiecare în cetatea sa. (Ei i-au însoţit pe Zerub-Babel, pe Iosua, pe Neemia, pe Azaria, pe Raamia, pe Nahamani, pe Mardoheu, pe Bilşan, pe Misperet, pe Bigvai, pe Nehum şi pe Baana.) Aşadar, iată care este numărul acestor oameni din poporul lui Israel:

urmaşii lui Paroş – în număr de două mii o sută şaptezeci şi doi;

urmaşii lui Şefatia – în număr de trei sute şaptezeci şi doi;

10 urmaşii lui Arah – în număr de şase sute cincizeci şi doi;

11 urmaşii lui Pahat-Moab, dintre urmaşii lui Iosua şi ai lui Ioab, – în număr de două mii opt sute optsprezece;

12 urmaşii lui Elam – în număr de o mie două sute cincizeci şi patru;

13 urmaşii lui Zatu – în număr de opt sute patruzeci şi cinci;

14 urmaşii lui Zacai – în număr de şapte sute şaizeci;

15 urmaşii lui Binui – în număr de şase sute patruzeci şi opt;

16 urmaşii lui Bebai – în număr de şase sute douăzeci şi opt;

17 urmaşii lui Azgad – în număr de două mii trei sute douăzeci şi doi;

18 urmaşii lui Adonikam – în număr de şase sute şaizeci şi şapte;

19 urmaşii lui Bigvai – în număr de două mii şaizeci şi şapte;

20 urmaşii lui Adin – în număr de şase sute cincizeci şi cinci;

21 urmaşii lui Ater, dintre urmaşii lui Ezechia, – în număr de nouăzeci şi opt;

22 urmaşii lui Haşum – în număr de trei sute douăzeci şi opt;

23 urmaşii lui Beţai – în număr de trei sute douăzeci şi patru;

24 urmaşii lui Harif – în număr de o sută doisprezece;

25 urmaşii lui Ghivon – în număr de nouăzeci şi cinci;

26 oamenii din Betleem şi Netofa – în număr de o sută optzeci şi opt;

27 oamenii din Anatot – în număr de o sută douăzeci şi opt;

28 oamenii din Bet-Azmavet – în număr de patruzeci şi doi;

29 oamenii din Chiriat-Iearim, din Chefira şi din Beerot – în număr de şapte sute patruzeci şi trei;

30 oamenii din Rama şi din Gheva – în număr de şase sute douăzeci şi unu;

31 oamenii din Micmaş – în număr de o sută douăzeci şi doi;

32 oamenii din Betel şi din Ai – în număr de o sută douăzeci şi trei;

33 oamenii din celălalt Nebo – în număr de cincizeci şi doi;

34 urmaşii celuilalt Elam – în număr de o mie două sute cincizeci şi patru;

35 urmaşii lui Harim – în număr de trei sute douăzeci;

36 urmaşii lui Ierihon – în număr de trei sute patruzeci şi cinci;

37 urmaşii lui Lod, ai lui Hadid şi ai lui Ono – în număr de şapte sute douăzeci şi unu;

38 urmaşii lui Senaa – în număr de trei mii nouă sute treizeci;

39 preoţii, urmaşi ai lui Iedaia, din familia lui Iosua, – în număr de nouă sute şaptezeci şi trei;

40 urmaşii lui Imer – în număr de o mie cincizeci şi doi;

41 urmaşii lui Paşhur – în număr de o mie două sute patruzeci şi şapte;

42 urmaşii lui Harim – în număr de o mie şaptesprezece;

43 leviţii, urmaşi ai lui Iosua şi ai lui Kadmiel, dintre urmaşii lui Hodavia[c], – în număr de şaptezeci şi patru;

44 cântăreţii, urmaşi ai lui Asaf, – în număr de o sută patruzeci şi opt;

45 portarii, urmaşi ai lui Şalum, ai lui Ater, ai lui Talmon, ai lui Akub, ai lui Hatita şi ai lui Şobai, – în număr de o sută treizeci şi opt;

46 slujitorii de la Templu, urmaşi ai lui Ţiha, ai lui Hasufa, ai lui Tabaot,

47 ai lui Cheros, ai lui Sia, ai lui Padon,

48 ai lui Lebana, ai lui Hagaba, ai lui Şalmai,

49 ai lui Hanan, ai lui Ghidel, ai lui Gahar,

50 ai lui Reaia, ai lui Reţin, ai lui Nekoda,

51 ai lui Gazam, ai lui Uza, ai lui Paseah,

52 ai lui Besai, Meunim, Nefuşsim,

53 ai lui Bakbuk, ai lui Hakufa, ai lui Harhur,

54 ai lui Baţlit, ai lui Mehida, ai lui Harşa,

55 ai lui Barkos, ai lui Sisera, ai lui Temah,

56 ai lui Neţiah şi ai lui Hatifa;

57 urmaşii slujitorilor lui Solomon, urmaşi ai lui Sotai, ai lui Soferet, ai lui Prida,

58 ai lui Iaala, ai lui Darkon, ai lui Ghidel,

59 ai lui Şefatia, ai lui Hatil, ai lui Pocheret-Haţebaim, ai lui Amon;

60 toţi slujitorii de la Templu şi slujitorii lui Solomon la un loc – în număr de trei sute nouăzeci şi doi.“

61 Iată-i şi pe cei care au plecat din Tel-Melah, din Tel-Harşa, din Cherub, din Adan[d] şi din Imer, fără să-şi fi putut dovedi familia şi neamul, dacă sunt sau nu din Israel:

62 urmaşii lui Delaia, ai lui Tobia şi ai lui Nekoda – în număr de şase sute patruzeci şi doi;

63 dintre preoţi, urmaşii lui Hobaia, ai lui Hakoţ şi ai lui Barzilai (cel care a luat-o de soţie pe una din fetele ghiladitului Barzilai şi care şi-a luat numele acestuia).

64 Ei şi-au căutat înscrierile lor genealogice, dar nu le-au găsit, astfel că au fost îndepărtaţi din preoţie ca fiind necuraţi. 65 Guvernatorul le-a zis să nu mănânce din lucrurile preasfinte, până când preotul nu va hotărî lucrul acesta după Urim şi Tumim[e]. 66 În total,

în toată adunarea erau patruzeci şi două de mii trei sute şaizeci de oameni,

67 în afară de slujitorii şi slujitoarele lor – în număr de şapte mii trei sute treizeci şi şapte –

şi de cântăreţi şi cântăreţe – în număr de două sute patruzeci şi cinci.

68 Aveau şapte sute treizeci şi şase de cai,

două sute patruzeci şi cinci de catâri,[f]

69 patru sute treizeci şi cinci de cămile

şi şase mii şapte sute douăzeci de măgari.

70 Câteva din căpeteniile de familii au dăruit pentru lucrare. Însuşi guvernatorul a depus în vistierie, următoarele:

o mie de darici[g] de aur,

cincizeci de cupe de aur

şi cinci sute treizeci de tunici preoţeşti.

71 Câteva din căpeteniile familiilor au depus în vistierie, pentru lucrare:

douăzeci de mii de darici[h] de aur şi

două mii două sute de mine[i] de argint.

72 Restul poporului a dăruit:

douăzeci de mii de darici de aur,

două mii de mine[j] de argint

şi şaizeci şi şapte de tunici preoţeşti.

73 Aşadar, preoţii, leviţii, portarii, cântăreţii, unii oameni din popor, slujitorii de la Templu şi întreg Israelul s-au aşezat în cetăţile lor. La începutul lunii a şaptea, israeliţii erau în cetăţile lor.

Ezra citeşte Legea înaintea poporului

Tot poporul s-a strâns ca un singur om în piaţeta din faţa Porţii Apelor. Ei i-au spus cărturarului[k] Ezra să aducă Cartea Legii lui Moise, pe care Domnul o poruncise lui Israel. Preotul Ezra a adus Legea înaintea adunării alcătuite din bărbaţi, femei şi din toţi cei care erau în stare să o înţeleagă. Era ziua întâi a lunii a şaptea. Ezra a citit din Lege în piaţeta dinaintea Porţii Apelor, de la răsăritul soarelui până la amiază, în prezenţa tuturor bărbaţilor, femeilor şi a celor ce puteau să o înţeleagă. Tot poporul asculta cu atenţie la citirea Cărţii Legii. Cărturarul Ezra stătea pe o estradă din lemn construită cu acest prilej. Lângă el, la dreapta lui, stăteau Matitia, Şema, Anaia, Uria, Hilchia şi Maaseia, iar la stânga lui – Pedaia, Mişael, Malchia, Haşum, Haşbadana, Zaharia şi Meşulam.

Ezra a deschis Cartea în văzul întregului popor, căci era aşezat mai sus decât poporul. Când a deschis Cartea, tot poporul s-a ridicat în picioare. Ezra L-a binecuvântat pe Domnul, Dumnezeul cel Mare, şi întreg poporul, ridicând mâinile, a răspuns: „Amin! Amin!“ Apoi s-au plecat şi s-au închinat Domnului cu faţa la pământ. Iosua, Bani, Şerebia, Iamin, Akub, Şabtai, Hodia, Maaseia, Chelita, Azaria, Iozabad, Hanan, Pelaia şi leviţii ajutau poporul să înţeleagă Legea, iar poporul stătea în picioare. Ei citeau desluşit din Cartea Legii lui Dumnezeu şi-i arătau înţelesul[l], astfel încât poporul să înţeleagă cele citite.

Guvernatorul Neemia, preotul şi cărturarul Ezra, precum şi leviţii care învăţau poporul au zis întregului popor: „Această zi este sfântă pentru Domnul, Dumnezeul vostru. Nu bociţi şi nu plângeţi!“ Căci tot poporul începuse să plângă la auzirea cuvintelor Legii. 10 Ei le-au mai zis: „Duceţi-vă şi mâncaţi mâncăruri alese, beţi băuturi dulci şi trimiteţi câte ceva şi celor ce n-au nimic pregătit, căci este o zi sfântă pentru Stăpânul nostru. Nu vă mâhniţi, căci bucuria Domnului este tăria voastră!“ 11 Leviţii domoleau poporul, zicându-le: „Linişte, căci aceasta este o zi sfântă! Nu vă mâhniţi!“ 12 Tot poporul s-a dus apoi să mănânce, să bea şi să trimită câte ceva şi altora. Au făcut aceasta cu mare bucurie, căci înţeleseseră cuvintele care le fuseseră explicate.

Celebrarea Sărbătorii Corturilor

13 A doua zi căpeteniile familiilor întregului popor, preoţii şi leviţii au fost convocaţi la cărturarul Ezra ca să li se explice cuvintele Legii. 14 Au găsit scris în Legea poruncită de Domnul prin Moise că israeliţii trebuie să locuiască în corturi în timpul sărbătorii din luna a şaptea. 15 Totodată au înţeles că trebuie să proclame şi să răspândească în toate cetăţile lor şi în Ierusalim următoarea veste: „Duceţi-vă la munte şi aduceţi ramuri de măslin, ramuri de măslin sălbatic, ramuri de mirt, ramuri de palmier şi ramuri de alţi copaci stufoşi, ca să faceţi corturi, după cum este scris.“[m]

16 Poporul a ieşit, a adunat ramuri şi şi-a făcut corturi, fiecare pe acoperişul casei lui, în curtea lui sau în curţile Casei lui Dumnezeu, în piaţeta de la Poarta Apelor şi în piaţeta de la Poarta Efraim. 17 Toată mulţimea întoarsă din captivitate şi-a făcut corturi şi a locuit în ele. Israeliţii nu mai făcuseră aşa ceva de pe vremea lui Iosua, fiul lui Nun. Şi a fost o bucurie nespus de mare. 18 Au citit din Cartea Legii lui Dumnezeu în fiecare zi, din prima zi până în ultima zi. Au ţinut sărbătoarea timp de şapte zile, iar în ziua a opta au avut o adunare sfântă, aşa cum era rânduit.

Israeliţii îşi mărturisesc păcatele

În a douăzeci şi patra zi a aceleiaşi luni, israeliţii, încinşi cu saci şi având ţărână pe cap, s-au strâns laolaltă pentru ţinerea unui post. Cei din neamul lui Israel s-au separat de toţi străinii şi, stând în picioare, şi-au mărturisit păcatele lor şi nelegiuirile strămoşilor lor. S-au aşezat la locurile lor şi, timp de un sfert din zi, au citit din Cartea Legii Domnului, Dumnezeul lor. Apoi, într-un alt sfert din zi, şi-au mărturisit păcatele şi s-au închinat Domnului, Dumnezeul lor.

Iosua, Bani, Kadmiel, Şebania, Buni, Şerebia, Bani şi Chenani s-au urcat pe estrada leviţilor şi au strigat cu glas tare către Domnul, Dumnezeul lor. Leviţii Iosua, Kadmiel, Bani, Haşabnia, Şerebia, Hodia, Şebania şi Petahia au zis:

„Ridicaţi-vă şi binecuvântaţi-L pe Domnul, Dumnezeul vostru,
    Care este din veşnicie în veşnicie![n]
Binecuvântat să-Ţi fie Numele cel slăvit,
    care este mai presus de orice binecuvântare şi laudă!
Tu eşti Domnul şi în afară de Tine nu este un altul!
    Tu ai făcut cerurile
        şi cerurile cerurilor cu toată oştirea lor,
pământul cu tot ce este pe el,
    mările cu tot ce este în ele;
Tu le dai viaţă tuturor,
    iar oştirea cerurilor Ţi se închină.
Tu eşti Domnul,
    Dumnezeul Care l-ai ales pe Avram,
Care l-ai scos din Ur, din Caldeea,
    şi i-ai pus numele Avraam.
Tu i-ai găsit inima credincioasă înaintea Ta
    şi ai încheiat un legământ cu el,
promiţând că-i vei da ţara canaaniţilor,
    a hitiţilor, a amoriţilor,
a periziţilor, a iebusiţilor, a ghirgaşiţilor,
    promiţând că o vei da seminţei[o] lui;
Ţi-ai împlinit promisiunea,
    căci Tu eşti drept.
Apoi ai văzut suferinţele strămoşilor noştri în Egipt,
    le-ai auzit strigătele de pe malul Mării Roşii[p].
10 Ai făcut semne şi minuni împotriva lui Faraon,
    împotriva tuturor slujitorilor săi şi împotriva întregului popor din ţara sa,
căci ai luat cunoştinţă de mândria lor faţă de strămoşii noştri
    şi Ţi-ai făcut un Nume, cum se ştie astăzi.
11 Ai despărţit marea înaintea lor
    şi ei au trecut prin mijlocul mării ca pe uscat;
pe urmăritorii lor însă i-ai aruncat în adâncuri
    ca pe o piatră în ape adânci.
12 Apoi i-ai condus printr-un stâlp de nor ziua,
    şi printr-un stâlp de foc noaptea,
        ca să le luminezi calea pe care mergeau.
13 Te-ai coborât pe muntele Sinai
    şi le-ai vorbit din ceruri.
Le-ai dat reguli drepte,
    legi adevărate, orânduiri şi porunci bune.
14 Le-ai făcut cunoscut Sabatul Tău cel sfânt
    şi le-ai dat porunci, orânduiri şi o Lege
        prin robul Tău Moise.
15 Le-ai dat pâine din ceruri, atunci când le era foame,
    le-ai scos apă din stâncă, atunci când le era sete
şi le-ai spus să vină
    să ia în stăpânire ţara
        pe care juraseşi că le-o vei da.
16 Însă ei, strămoşii noştri, s-au fălit,
    au fost încăpăţânaţi
        şi nu Ţi-au ascultat poruncile.
17 Au refuzat să asculte
    şi nu şi-au amintit de lucrările Tale minunate, pe care le-ai înfăptuit printre ei.
Au fost încăpăţânaţi şi în răzvrătirea lor şi-au numit o căpetenie,
    ca să se întoarcă în sclavia lor.
Dar Tu eşti un Dumnezeu iertător,
    îndurător şi milostiv,
încet la mânie şi plin de dragoste
    şi de aceea nu i-ai părăsit.
18 Chiar şi atunci când şi-au făcut
    un viţel turnat,
zicând: «Acesta este Dumnezeul tău
    Care te-a scos din Egipt!»
        şi s-au făcut vinovaţi de multă blasfemie,
19 Tu, în marea Ta îndurare,
    nu i-ai părăsit în pustie.
Stâlpul de nor n-a încetat
    să-i călăuzească ziua pe drum,
iar stâlpul de foc n-a încetat
    să le dea lumină noaptea pe drumul pe care trebuiau să meargă.
20 Le-ai dat chiar şi Duhul Tău cel bun
    ca să-i instruiască.
Nu Ţi-ai retras mana de la gurile lor
    şi ai continuat să le dai apă ca să-şi potolească setea.
21 Timp de patruzeci de ani i-ai îngrijit în pustie
    şi nu au dus lipsă de nimic;
hainele nu li s-au învechit,
    iar picioarele nu li s-au umflat.
22 Le-ai dat în mână regate şi popoare,
    ale căror ţinuturi le-ai împărţit între ei.
Astfel au moştenit ţara lui Sihon,
    adică ţara regelui din Heşbon[q],
şi ţara lui Og,
    regele Başanului.
23 Le-ai înmulţit fiii
    ca stelele cerurilor
şi i-ai adus în ţara
    în care le-ai spus părinţilor lor
        să intre ca s-o ia în stăpânire.
24 Fiii lor au intrat şi au luat în stăpânire ţara,
    iar Tu i-ai smerit înaintea lor pe locuitorii ţării, pe canaaniţi,
şi ai dat în mâinile lor pe regii acestora şi popoarele ţării,
    ca să le faci pe plac.
25 Au cucerit cetăţi fortificate,
    pământuri roditoare,
au luat în stăpânire case,
    tot felul de bunuri,
fântâni deja săpate, vii, măslini
    şi o mulţime de pomi fructiferi.
Au mâncat, s-au săturat, s-au îngrăşat
    şi s-au desfătat datorită bunătăţii Tale celei mari.
26 Dar apoi s-au arătat neascultători, s-au răzvrătit împotriva Ta,
    au aruncat înapoia lor Legea Ta,
i-au ucis pe profeţii Tăi,
    care mărturiseau împotriva lor
        pentru a-i întoarce la Tine,
şi s-au făcut astfel vinovaţi de multă blasfemie.
27 Atunci i-ai dat pe mâna duşmanilor lor,
    care i-au asuprit.
Totuşi, în vremea necazului lor, ei au strigat către Tine,
    iar Tu i-ai auzit din ceruri.
        În marea Ta îndurare le-ai dat izbăvitori care i-au eliberat din mâna duşmanilor lor.
28 Când au avut odihnă însă,
    ei au săvârşit iarăşi ce este rău înaintea Ta.
        Atunci iar i-ai lăsat pe mâna vrăjmaşilor lor care i-au stăpânit.
Dar ei s-au întors şi au strigat din nou către Tine,
    iar Tu i-ai auzit din ceruri şi,
        în îndurarea Ta, i-ai izbăvit în numeroase rânduri.
29 I-ai avertizat să se întoarcă la Legea Ta,
    dar ei s-au îngâmfat, nu au ascultat
de poruncile Tale şi au păcătuit împotriva hotărârilor Tale,
    deşi omul care le împlineşte va trăi prin ele.
Şi-au întors spatele cu încăpăţânare,
    au fost îndărătnici şi nu au ascultat.
30 I-ai îngăduit aşa mulţi ani,
    i-ai avertizat prin Duhul Tău, prin profeţii Tăi,
dar ei tot nu au luat aminte,
    astfel că i-ai dat pe mâna popoarelor străine.
31 Cu toate acestea, în marea Ta îndurare, nu i-ai nimicit,
    nici nu i-ai părăsit, căci Tu eşti un Dumnezeu milos şi îndurător!
32 Acum, Dumnezeul nostru, Dumnezeule cel Mare,
    Puternic şi Înfricoşător,
        Cel Care-Ţi păstrezi legământul şi îndurarea[r],
nu privi ca puţin lucru toată suferinţa pe care am îndurat-o atât noi, cât şi regii noştri,
    conducătorii noştri, preoţii noştri, profeţii noştri şi strămoşii noştri, deci tot poporul Tău,
        de pe vremea împăraţilor Asiriei şi până acum!
33 Cu privire la tot ce a venit peste noi,
    Tu ai fost drept,
căci Tu ai lucrat cu credincioşie,
    dar noi am făcut ceea ce este rău!
34 Regii, conducătorii, preoţii şi părinţii noştri
    nu au împlinit Legea Ta;
nu au dat ascultare poruncilor şi înştiinţărilor Tale
    prin care i-ai prevenit.
35 În regatul lor, în mijlocul multor bunătăţi primite de la Tine,
    în ţara cea întinsă şi bogată pe care le-o dăduseşi,
ei nu Ţi-au slujit şi nu s-au întors
    de la faptele lor cele rele.
36 Şi iată-ne astăzi sclavi
    în ţara pe care le-ai dat-o strămoşilor noştri,
ca să-i mănânce roadele şi bunătăţile!
    Iată-ne sclavi chiar în ţara aceasta!
37 Rodul ei îi îmbogăţeşte pe împăraţii
    pe care i-ai pus stăpâni peste noi din cauza păcatelor noastre.
Ei stăpânesc după bunul lor plac asupra trupurilor noastre şi asupra vitelor noastre,
    iar noi ne aflăm într-un mare necaz.“

Poporul încheie o înţelegere

38 Cu privire la toate acestea, noi am încheiat în scris o înţelegere de neclintit, pe document punându-şi pecetea conducătorii, leviţii şi preoţii.

Notas al pie

  1. Neemia 7:2 Sau: adică
  2. Neemia 7:6 Nebucadneţar (Nabucodonosor, cf. LXX, VUL) (604-561 î.Cr.)
  3. Neemia 7:43 Vezi 2:40; TM: Hodeva
  4. Neemia 7:61 TM: Adon
  5. Neemia 7:65 Cuvinte cu origine şi sens nesigur, însemnând probabil: Lumini şi Desăvârşiri; pietre cu funcţie oraculară, de căutare a voii lui Dumnezeu, în timp de criză (Num. 27:21; 1 Sam. 28:6; Ezra 2:63); LXX le traduce cu Arătarea şi Adevărul; alte indicii nu avem în VT
  6. Neemia 7:68 Câteva mss TM (vezi şi Ezra 2:66); cele mai multe mss TM nu conţin acest verset
  7. Neemia 7:70 TM: drahme (ebr.: darkemonim), ceea ce este puţin probabil, drahma fiind o monedă grecească din argint; aproximativ 8,5 kg
  8. Neemia 7:71 Aproximativ 170 kg; şi în v. 72
  9. Neemia 7:71 Aproximativ 1,3 t
  10. Neemia 7:72 Aproximativ 1,2 t
  11. Neemia 8:1 Lit.: scrib, în sensul de erudit, expert în Lege; peste tot în carte
  12. Neemia 8:8 Sau: traduceau
  13. Neemia 8:15 Vezi Lev.23:37-40
  14. Neemia 9:5 Sau Ridicaţi-vă şi binecuvântaţi-L pe Domnul, Dumnezeul vostru, pentru totdeauna!
  15. Neemia 9:8 Termenul ebraic pentru sămânţă este un singular care se poate referi atât la un singur urmaş, cât şi la toţi urmaşii de pe linia genealogică a unei persoane (colectiv). Este foarte probabil ca în cele mai multe cazuri termenul să exprime o ambiguitate intenţionată. În traducerea de faţă a fost redat fie literal, fie cu urmaş sau urmaşi, în funcţie de contextul literal şi de cel teologic. Apostolul Pavel (Gal. 3:16) aplică acelaşi termen, sămânţă, lui Isus Cristos, demonstrând prin exegeza sa că promisiunea făcută lui Avraam îşi găseşte împlinirea ultimă în Isus Cristos
  16. Neemia 9:9 Ebr.: Yam Suf (lit.: Marea Trestiilor sau Marea Algelor - vezi Iona 2:5, unde acelaşi termen ebraic, suf, are sensul de alge). Denumirea de Marea Roşie a fost introdusă în traducerile moderne prin LXX şi VUL; în VT însă, sintagma ebraică denumea actualul Golf Aqaba, la sud de Elat. Chiar şi astăzi localnicii numesc Golful Aqaba Yam Suf; vezi 1 Regi 9:26
  17. Neemia 9:22 Cele mai multe mss TM; un mss TM, LXX: Sihon, regele din Heşbon
  18. Neemia 9:32 Sau: păstrezi cu loialitate legământul; sau: păstrezi legământul dragostei