Cele zece urgii

7 Domnul a zis lui Moise: „Iată că te fac Dumnezeu^(A) pentru Faraon, şi fratele tău Aaron va fi prorocul^(B) tău. ² Tu vei spune tot^(C) ce-ţi voi porunci Eu, iar fratele tău Aaron va vorbi lui Faraon, ca să lase pe copiii lui Israel să plece din ţara lui. ³ Eu voi împietri^(D) inima lui Faraon şi Îmi voi înmulţi^(E) semnele^(F) şi minunile în ţara Egiptului. ⁴ Totuşi Faraon n-are să v-asculte. Apoi Îmi voi întinde^(G) mâna asupra Egiptului şi voi scoate din ţara Egiptului oştile Mele, pe poporul Meu, pe copiii lui Israel, prin^(H) mari judecăţi. ⁵ Egiptenii vor cunoaşte^(I) că Eu sunt Domnul când Îmi voi întinde^(J) mâna asupra Egiptului şi când voi scoate din mijlocul lor pe copiii lui Israel.” ⁶ Moise şi Aaron au făcut^(K) ce le poruncise Domnul: aşa au făcut. ⁷ Moise era în vârstă de optzeci^(L) de ani, iar Aaron, de optzeci şi trei de ani când au vorbit lui Faraon.

Moise şi Aaron fac minuni

⁸ Domnul a zis lui Moise şi lui Aaron: ⁹ „Dacă vă va vorbi Faraon şi vă va zice^(M): ‘Faceţi o minune!’ să zici lui Aaron: ‘Ia-ţi^(N) toiagul şi aruncă-l înaintea lui Faraon.’ Şi toiagul se va preface într-un şarpe.” ¹⁰ Moise şi Aaron s-au dus la Faraon şi au făcut cum^(O) poruncise Domnul. Aaron şi-a aruncat toiagul înaintea lui Faraon şi înaintea slujitorilor lui, şi toiagul^(P) s-a prefăcut într-un şarpe. ¹¹ Dar Faraon a chemat pe nişte înţelepţi^(Q) şi pe nişte vrăjitori^(R), şi vrăjitorii Egiptului au făcut^(S) şi ei la fel prin vrăjitoriile lor. ¹² Toţi şi-au aruncat toiegele şi s-au prefăcut în şerpi. Dar toiagul lui Aaron a înghiţit toiegele lor. ¹³ Inima lui Faraon s-a împietrit şi n-a ascultat de Moise şi de Aaron, după^(T) cum spusese Domnul.

Cea dintâi urgie: prefacerea apei în sânge

¹⁴ Domnul a zis lui Moise: „Faraon are inima^(U) împietrită: nu vrea să lase poporul să plece. ¹⁵ Du-te la Faraon dis-de-dimineaţă, când are să iasă să se ducă la apă, şi să te înfăţişezi înaintea lui pe malul râului. Să-ţi iei în mână toiagul^(V) care a fost prefăcut în şarpe ¹⁶ şi să zici lui Faraon: ‘Domnul, Dumnezeul^(W) evreilor, m-a trimis la tine să-ţi spun: «Lasă pe poporul Meu să plece, ca^(X) să-Mi slujească în pustie.» Dar iată că până acum n-ai ascultat.’ ¹⁷ Acum, aşa vorbeşte Domnul: ‘Iată cum vei cunoaşte^(Y) că Eu sunt Domnul. Am să lovesc apele râului cu toiagul din mâna mea, şi ele se vor preface^(Z) în sânge^(AA). ¹⁸ Peştii din râu vor pieri, râul se va împuţi, aşa că le va fi greaţă^(AB) egiptenilor să bea din apa râului’.” ¹⁹ Domnul a zis lui Moise: „Spune lui Aaron: ‘Ia-ţi toiagul şi întinde-ţi^(AC) mâna peste apele egiptenilor, peste râurile lor, peste pâraiele lor, peste iazurile lor şi peste toate bălţile lor. Ele se vor preface în sânge şi va fi sânge în toată ţara Egiptului, atât în vasele de lemn, cât şi în vasele de piatră’.” ²⁰ Moise şi Aaron au făcut cum le poruncise Domnul. Aaron a ridicat^(AD) toiagul şi a lovit apele^(AE) râului sub ochii lui Faraon şi sub ochii slujitorilor lui, şi toate apele râului s-au prefăcut în sânge. ²¹ Peştii din râu au pierit, râul s-a împuţit, aşa că egiptenii nu mai puteau^(AF) să bea apa râului şi a fost sânge în toată ţara Egiptului. ²² Dar vrăjitorii^(AG) Egiptului au făcut şi ei la fel prin vrăjitoriile lor. Inima lui Faraon s-a împietrit şi n-a ascultat de Moise şi de Aaron, după cum^(AH) spusese Domnul. ²³ Faraon s-a întors de la râu şi s-a dus acasă, dar nu şi-a pus la inimă aceste lucruri. ²⁴ Toţi egiptenii au săpat în împrejurimile râului ca să găsească apă de băut, căci nu puteau să bea din apa râului. ²⁵ Au trecut şapte zile după ce a lovit Domnul râul.

Broaştele

8 Domnul a zis lui Moise: „Du-te la Faraon şi spune-i: ‘Aşa vorbeşte Domnul: «Lasă pe poporul Meu să plece ca să-Mi^(AI) slujească. ² Dacă nu^(AJ) vrei să-l laşi să plece, am să aduc broaşte^(AK) pe toată întinderea ţării tale. ³ Râul va mişuna de broaşte; ele se vor sui şi vor intra în casa ta, în odaia^(AL) ta de dormit şi în patul tău, în casa slujitorilor tăi şi în casele poporului tău, în cuptoarele şi în postăvile de frământat pâinea. ⁴ Ba încă broaştele se vor sui şi pe tine, pe poporul tău şi pe toţi slujitorii tăi»’.” ⁵ Domnul a zis lui Moise: „Spune lui Aaron^(AM): ‘Întinde-ţi mâna cu toiagul peste râuri, peste pâraie şi peste iazuri şi scoate broaşte din ele peste ţara Egiptului!’ ” ⁶ Aaron şi-a întins mâna peste apele Egiptului, şi au ieşit^(AN) broaştele şi au acoperit ţara Egiptului. ⁷ Dar^(AO) şi vrăjitorii au făcut la fel prin vrăjitoriile lor: au scos şi ei broaşte peste toată ţara Egiptului. ⁸ Faraon a chemat pe Moise şi pe Aaron şi a zis^(AP): „Rugaţi-vă Domnului să depărteze broaştele de la mine şi de la poporul meu, şi am să las pe popor să plece să aducă jertfe Domnului.” ⁹ Moise a zis lui Faraon: „Hotărăşte-mi când să mă rog Domnului pentru tine, pentru slujitorii tăi şi pentru poporul tău, ca să îndepărteze broaştele de la tine şi din casele tale? Nu vor mai rămâne decât în râu.” ¹⁰ El a răspuns: „Mâine.” Şi Moise a zis: „Aşa va fi, ca să ştii că nimeni^(AQ) nu este ca Domnul, Dumnezeul nostru. ¹¹ Broaştele se vor depărta de la tine şi din casele tale, de la slujitorii tăi şi de la poporul tău; nu vor mai rămâne decât în râu.” ¹² Moise şi Aaron au ieşit de la Faraon. Şi Moise^(AR) a strigat către Domnul cu privire la broaştele cu care lovise pe Faraon. ¹³ Domnul a făcut cum cerea Moise, şi broaştele au pierit în case, în curţi şi în ogoare. ¹⁴ Le-au strâns grămezi, şi ţara s-a împuţit. ¹⁵ Faraon, văzând că are^(AS) răgaz să răsufle în voie, şi-a^(AT) împietrit inima şi n-a ascultat de Moise şi de Aaron, după cum spusese Domnul.

Păduchii

¹⁶ Domnul a zis lui Moise: „Spune lui Aaron: ‘Întinde-ţi toiagul şi loveşte ţărâna pământului, şi se va preface în păduchi^[a], în toată ţara Egiptului’.” ¹⁷ Aşa au făcut. Aaron şi-a întins mâna cu toiagul şi a lovit ţărâna pământului, şi s-a prefăcut în^(AU) păduchi pe toţi oamenii şi pe toate dobitoacele. Toată ţărâna pământului s-a prefăcut în păduchi în toată ţara Egiptului. ¹⁸ Vrăjitorii^(AV) au căutat să facă şi ei păduchi prin vrăjitoriile lor, dar n-au^(AW) putut. Păduchii erau pe oameni şi pe dobitoace. ¹⁹ Şi vrăjitorii au zis lui Faraon: „Aici este degetul lui Dumnezeu!” Dar inima^(AX) lui Faraon s-a împietrit şi n-a ascultat de Moise şi de Aaron, după cum spusese Domnul.

Musca câinească

²⁰ Domnul a zis lui Moise^(AY): „Scoală-te dis-de-dimineaţă şi du-te înaintea lui Faraon când are să iasă să se ducă la apă. Să-i spui: ‘Aşa vorbeşte Domnul^(AZ): «Lasă pe poporul Meu să plece, ca să-Mi slujească. ²¹ Dacă nu vei lăsa pe poporul Meu să plece, am să trimit muşte câineşti împotriva ta, împotriva slujitorilor tăi, împotriva poporului tău şi împotriva caselor tale; casele egiptenilor vor fi pline de muşte şi pământul va fi acoperit de ele. ²² Dar^(BA) în ziua aceea voi deosebi ţinutul Gosen, unde locuieşte poporul Meu, şi acolo nu vor fi muşte, pentru ca să cunoşti că Eu, Domnul, sunt în mijlocul ţinutului acestuia. ²³ Voi face o deosebire între poporul Meu şi poporul tău. Semnul acesta va fi mâine».’ ” ²⁴ Domnul a făcut aşa. A venit^(BB) un roi de muşte câineşti în casa lui Faraon şi a slujitorilor lui şi toată ţara Egiptului a fost pustiită de muşte câineşti. ²⁵ Faraon a chemat pe Moise şi pe Aaron şi le-a zis: „Duceţi-vă de aduceţi jertfe Dumnezeului vostru aici în ţară.” ²⁶ Moise a răspuns: „Nu este deloc potrivit să facem aşa, căci am aduce Domnului, Dumnezeului nostru, jertfe care sunt o urâciune pentru egipteni. Şi dacă am aduce sub ochii lor jertfe care sunt o^(BC) urâciune pentru egipteni, nu ne vor ucide ei oare cu pietre? ²⁷ Vom face mai bine un drum de^(BD) trei zile în pustie şi acolo vom aduce jertfe Domnului, Dumnezeului nostru, după cum^(BE) ne va spune.” ²⁸ Faraon a zis: „Vă voi lăsa să plecaţi ca să aduceţi jertfe Domnului, Dumnezeului vostru, în pustie; numai să nu vă depărtaţi prea mult, dacă plecaţi^(BF). Rugaţi-vă pentru mine.” ²⁹ Moise a răspuns: „Am să ies de la tine şi am să mă rog Domnului. Mâine, muştele se vor depărta de la Faraon, de la slujitorii lui şi de la poporul lui. Dar să nu ne^(BG) mai înşele Faraon, nevrând să lase pe popor să plece ca să aducă jertfe Domnului.” ³⁰ Moise a ieşit de la Faraon şi s-a^(BH) rugat Domnului. ³¹ Domnul a făcut cum cerea Moise, şi muştele s-au depărtat de la Faraon, de la slujitorii lui şi de la poporul lui; n-a mai rămas una. ³² Dar Faraon şi de data aceasta şi-a împietrit^(BI) inima şi n-a lăsat pe popor să plece.

Ciuma vitelor

9 Domnul a zis lui Moise^(BJ): „Du-te la Faraon şi spune-i: ‘Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul evreilor: «Lasă pe poporul Meu să plece, ca să-Mi slujească. ² Dacă^(BK) nu vrei să-l laşi să plece şi dacă-l mai opreşti, ³ iată^(BL), mâna Domnului va fi peste turmele tale de pe câmp; peste cai, peste măgari, peste cămile, peste boi şi peste oi, şi anume va fi o ciumă foarte mare. ⁴ Dar Domnul va^(BM) face deosebire între turmele lui Israel şi turmele egiptenilor, aşa că nu va pieri nimic din tot ce este al copiilor lui Israel». ⁵ Domnul a hotărât vremea şi a zis: «Mâine va face Domnul lucrul acesta în ţară».’ ” ⁶ Şi Domnul a făcut aşa chiar de a doua zi^(BN). Toate turmele egiptenilor au pierit, dar n-a pierit nicio vită din turmele copiilor lui Israel. ⁷ Faraon a trimis să vadă ce se întâmplase, şi iată că nicio vită din turmele lui Israel nu pierise. Dar inima^(BO) lui Faraon s-a împietrit şi n-a lăsat pe popor să plece.

Vărsatul negru

⁸ Domnul a zis lui Moise şi lui Aaron: „Umpleţi-vă mâinile cu cenuşă din cuptor, şi Moise s-o arunce spre cer, sub ochii lui Faraon. ⁹ Ea se va preface într-o ţărână care va acoperi toată ţara Egiptului şi va da naştere în toată ţara Egiptului, pe oameni şi pe dobitoace, la nişte bube^(BP) pricinuite de nişte băşici fierbinţi.” ¹⁰ Ei au luat cenuşă din cuptor şi s-au înfăţişat înaintea lui Faraon; Moise a aruncat-o spre cer, şi ea a dat naştere, pe oameni şi pe dobitoace, la nişte^(BQ) bube pricinuite de nişte băşici fierbinţi. ¹¹ Vrăjitorii^(BR) nu s-au putut arăta înaintea lui Moise din pricina bubelor, căci bubele erau pe vrăjitori, ca şi pe toţi egiptenii. ¹² Domnul a împietrit inima lui Faraon, şi Faraon n-a ascultat de Moise şi de Aaron^(BS), după cum spusese Domnul lui Moise.

Piatra şi focul

¹³ Domnul a zis lui Moise^(BT): „Scoală-te dis-de-dimineaţă, du-te înaintea lui Faraon şi spune-i: ‘Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul evreilor: «Lasă pe poporul Meu să plece, ca să-Mi slujească. ¹⁴ Fiindcă de data aceasta am să trimit toate urgiile Mele împotriva inimii tale, împotriva slujitorilor tăi şi împotriva poporului tău, ca să^(BU) ştii că nimeni nu este ca Mine pe tot pământul. ¹⁵ Dacă Mi-aş fi^(BV) întins mâna şi te-aş fi lovit cu ciumă, pe tine şi pe poporul tău, ai fi pierit de pe pământ. ¹⁶ Dar te-am lăsat să rămâi în picioare^(BW) ca să vezi puterea Mea şi Numele Meu să fie vestit în tot pământul. ¹⁷ Dacă te mai ridici împotriva poporului Meu şi dacă nu-l laşi să plece, ¹⁸ iată, mâine, la ceasul acesta, voi face să bată o piatră aşa de mare cum n-a mai fost în Egipt din ziua întemeierii lui şi până azi. ¹⁹ Pune-ţi dar la adăpost turmele şi tot ce ai pe câmp. Piatra are să bată pe toţi oamenii şi toate vitele de pe câmp, care nu vor fi intrat în case, şi vor pieri»’.” ²⁰ Aceia dintre slujitorii lui Faraon care s-au temut de Cuvântul Domnului şi-au adunat în case robii şi turmele. ²¹ Dar cei ce nu şi-au pus la inimă Cuvântul Domnului şi-au lăsat robii şi turmele pe câmp. ²² Domnul a zis lui Moise: „Întinde-ţi mâna spre cer, şi are să bată^(BX) piatra în toată ţara Egiptului, pe oameni, pe vite şi pe toată iarba de pe câmp în ţara Egiptului!” ²³ Moise şi-a întins toiagul spre cer, şi^(BY) Domnul a trimis tunete şi piatră, de cădea foc pe pământ. Domnul a făcut să bată piatra peste ţara Egiptului. ²⁴ A bătut piatra, şi focul se amesteca cu piatra; piatra era aşa de mare încât nu mai bătuse piatră ca aceea în toată ţara Egiptului de când este el locuit de oameni. ²⁵ Piatra a nimicit, în toată ţara Egiptului, tot ce era pe câmp, de la oameni până la dobitoace; piatra a^(BZ) nimicit şi toată iarba de pe câmp şi a frânt toţi copacii de pe câmp. ²⁶ Numai^(CA) în ţinutul Gosen, unde erau copiii lui Israel, n-a bătut piatra. ²⁷ Faraon a trimis să cheme pe Moise şi pe Aaron şi le-a zis: „De data aceasta^(CB) am păcătuit^(CC); Domnul are dreptate, iar eu şi poporul meu suntem vinovaţi. ²⁸ Rugaţi-vă^(CD) Domnului ca să nu mai fie tunete şi piatră, şi vă voi lăsa să plecaţi şi nu veţi mai fi opriţi.” ²⁹ Moise i-a zis: „Când voi ieşi din cetate, voi ridica mâinile^(CE) spre Domnul, tunetele vor înceta şi nu va mai bate piatra, ca să^(CF) ştii că al Domnului este pământul! ³⁰ Dar ştiu^(CG) că tu şi slujitorii tăi tot nu vă veţi teme de Domnul Dumnezeu.” ³¹ Inul şi orzul^(CH) se prăpădiseră, pentru că orzul tocmai dăduse în spic, iar inul era în floare; ³² grâul şi ovăzul nu se stricaseră, pentru că erau târzii. ³³ Moise a plecat de la Faraon şi a ieşit afară din cetate; şi-a ridicat^(CI) mâinile spre Domnul, tunetele şi piatra au încetat şi n-a mai căzut ploaia pe pământ. ³⁴ Faraon, văzând că ploaia, piatra şi tunetele încetaseră, n-a contenit să păcătuiască şi şi-a împietrit inima, el şi slujitorii lui. ³⁵ Lui Faraon i s-a împietrit^(CJ) inima şi n-a lăsat pe copiii lui Israel să plece, după cum spusese Domnul prin Moise.

Lăcustele

10 Domnul a zis lui Moise: „Du-te la Faraon^(CK), căci i-am împietrit inima lui şi a slujitorilor lui^(CL), ca să fac semnele Mele în mijlocul lor ² şi ca^(CM) să istoriseşti fiului tău şi fiului fiului tău cum M-am purtat cu egiptenii şi ce semne am făcut în mijlocul lor. Şi veţi cunoaşte că Eu sunt Domnul.” ³ Moise şi Aaron s-au dus la Faraon şi i-au zis: „Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul evreilor: ‘Până când ai de gând să nu vrei să^(CN) te smereşti înaintea Mea? Lasă pe poporul Meu să plece, ca să-Mi slujească. ⁴ Dacă nu vrei să laşi pe poporul Meu să plece, iată, voi trimite mâine nişte^(CO) lăcuste pe toată întinderea ţării tale. ⁵ Ele vor acoperi faţa pământului, de nu se va mai putea vedea pământul^(CP); vor mânca ce a mai rămas nevătămat, vor mânca ce v-a lăsat piatra, vor mânca toţi copacii care cresc pe câmpiile voastre, ⁶ îţi vor^(CQ) umple casele tale, casele tuturor slujitorilor tăi şi casele tuturor egiptenilor. Părinţii tăi şi părinţii părinţilor tăi n-au văzut aşa ceva de când sunt ei pe pământ până în ziua de azi’.” Moise a plecat şi a ieşit de la Faraon. ⁷ Slujitorii lui Faraon i-au zis: „Până când are să fie omul acesta o pacoste^(CR) pentru noi? Lasă pe oamenii aceştia să plece şi să slujească Domnului, Dumnezeului lor. Tot nu vezi că piere Egiptul?” ⁸ Au întors la Faraon pe Moise şi Aaron. „Duceţi-vă”, le-a zis el, „şi slujiţi Domnului, Dumnezeului vostru. Care şi cine sunt cei ce vor merge?” ⁹ Moise a răspuns: „Vom merge cu copiii şi cu bătrânii noştri, cu fiii şi fiicele noastre, cu oile şi boii noştri, căci avem să ţinem o sărbătoare^(CS) în cinstea Domnului.” ¹⁰ Faraon le-a zis: „Aşa să fie Domnul cu voi, cum vă voi lăsa eu să plecaţi, pe voi şi pe copiii voştri! Luaţi seama, căci este rău ce aveţi de gând să faceţi! ¹¹ Nu, nu, ci duceţi-vă voi, bărbaţii, şi slujiţi Domnului, căci aşa aţi cerut.” Şi i-au izgonit dinaintea lui Faraon. ¹² Domnul a zis lui Moise^(CT): „Întinde-ţi mâna peste ţara Egiptului, ca să vină lăcustele peste ţara Egiptului şi să mănânce^(CU) toată iarba pământului, tot ce a lăsat piatra.” ¹³ Moise şi-a întins toiagul peste ţara Egiptului, şi Domnul a făcut să sufle un vânt dinspre răsărit peste ţară toată ziua şi toată noaptea aceea. Dimineaţa, vântul dinspre răsărit adusese lăcustele. ¹⁴ Lăcustele^(CV) au venit peste ţara Egiptului şi s-au aşezat pe toată întinderea Egiptului; erau în număr atât de mare cum nu mai^(CW) fusese şi nu va mai fi un astfel de roi de lăcuste. ¹⁵ Au acoperit^(CX) toată faţa pământului, de nu se mai vedea pământul; au^(CY) mâncat toată iarba de pe pământ şi tot rodul pomilor, tot ce lăsase piatra, şi n-a rămas nimic verde în copaci, nici în iarba de pe câmp, în toată ţara Egiptului. ¹⁶ Faraon a chemat îndată pe Moise şi pe Aaron şi a zis: „Am^(CZ) păcătuit împotriva Domnului, Dumnezeului vostru, şi împotriva voastră. ¹⁷ Dar iartă-mi păcatul numai de data aceasta şi rugaţi^(DA) pe Domnul, Dumnezeul vostru, să depărteze de la mine şi urgia aceasta de moarte!” ¹⁸ Moise^(DB) a ieşit de la Faraon şi s-a rugat Domnului. ¹⁹ Domnul a făcut să sufle un vânt foarte puternic dinspre apus, care a luat lăcustele şi le-a aruncat^(DC) în Marea Roşie; n-a rămas o lăcustă pe toată întinderea Egiptului. ²⁰ Domnul a^(DD) împietrit inima lui Faraon, şi Faraon n-a lăsat pe copiii lui Israel să plece.

Întuneric de trei zile

²¹ Domnul a zis lui Moise^(DE): „Întinde-ţi mâna spre cer, şi va fi întuneric peste ţara Egiptului, aşa de întuneric de să se poată pipăi.” ²² Moise şi-a întins mâna spre cer şi a fost^(DF) întuneric beznă în toată ţara Egiptului timp de trei zile. ²³ Nici nu se vedeau unii pe alţii şi nimeni nu s-a sculat din locul lui timp de trei zile. Dar^(DG) în locurile unde locuiau toţi copiii lui Israel era lumină. ²⁴ Faraon a chemat pe Moise şi a^(DH) zis: „Duceţi-vă şi slujiţi Domnului! Să nu rămână în ţară decât oile şi boii voştri^(DI); copiii voştri vor putea merge şi ei împreună cu voi.” ²⁵ Moise a răspuns: „Chiar să ne dai tu însuţi jertfele şi arderile-de-tot pe care le vom aduce Domnului, Dumnezeului nostru, ²⁶ şi turmele noastre tot trebuie să meargă cu noi şi să nu rămână o unghie din ele, căci din ele vom lua ca să slujim Domnului, Dumnezeului nostru, iar până vom ajunge acolo, nu ştim ce vom alege ca să aducem Domnului.” ²⁷ Domnul a împietrit^(DJ) inima lui Faraon, şi Faraon n-a vrut să-i lase să plece. ²⁸ Faraon a zis lui Moise: „Ieşi de la mine! Să nu cumva să te mai arăţi înaintea mea, căci în ziua în care te vei arăta înaintea mea, vei muri.” ²⁹ „Da!” a răspuns Moise, „nu^(DK) mă voi mai arăta înaintea ta.”

Aşezarea Paştelor

12 Domnul a zis lui Moise şi lui Aaron în ţara Egiptului: ² „Luna^(A) aceasta va fi pentru voi cea dintâi lună; ea va fi pentru voi cea dintâi lună a anului. ³ Vorbiţi întregii adunări a lui Israel şi spuneţi-i: ‘În ziua a zecea a acestei luni, fiecare om să ia un miel de fiecare familie, un miel de fiecare casă. ⁴ Dacă sunt prea puţini în casă pentru un miel, să-l ia cu vecinul lui cel mai de aproape, după numărul sufletelor; să faceţi socoteala cât poate mânca fiecare din mielul acesta. ⁵ Să fie un miel fără^(B) cusur, de parte bărbătească, de un an; veţi putea să luaţi un miel sau un ied. ⁶ Să-l păstraţi până în ziua a^(C) paisprezecea a lunii acesteia, şi toată adunarea lui Israel să-l înjunghie seara^[a]. ⁷ Să ia din sângele lui şi să ungă amândoi stâlpii uşii şi pragul de sus al caselor unde îl vor mânca. ⁸ Carnea s-o mănânce chiar în noaptea aceea, friptă la foc, şi anume s-o mănânce cu azimi^(D) şi cu verdeţuri amare. ⁹ Să nu-l mâncaţi crud sau fiert în apă, ci să fie^(E) fript la foc: atât capul, cât şi picioarele şi măruntaiele. ¹⁰ Să^(F) nu lăsaţi nimic din el până a doua zi dimineaţa, şi dacă va rămâne ceva din el pe a doua zi dimineaţa, să-l ardeţi în foc. ¹¹ Când îl veţi mânca, să aveţi mijlocul încins, încălţămintele în picioare şi toiagul în mână şi să-l mâncaţi în grabă, căci sunt Paştele^(G) Domnului. ¹² În noaptea aceea, Eu voi trece^(H) prin ţara Egiptului şi voi lovi pe toţi întâii născuţi din ţara Egiptului, de la oameni până la dobitoace, şi voi face judecată împotriva tuturor zeilor^(I) Egiptului; Eu^(J), Domnul. ¹³ Sângele vă va sluji ca semn pe casele unde veţi fi. Eu voi vedea sângele şi voi trece pe lângă voi, aşa că nu vă va nimici nicio urgie atunci când voi lovi ţara Egiptului. ¹⁴ Şi pomenirea^(K) acestei zile s-o păstraţi şi s-o prăznuiţi printr-o sărbătoare^(L) în cinstea Domnului; s-o prăznuiţi ca o^(M) lege veşnică pentru urmaşii voştri. ¹⁵ Timp de şapte^(N) zile, veţi mânca azimi. Din cea dintâi zi, veţi scoate aluatul din casele voastre, căci oricine va mânca pâine dospită din ziua întâi până în ziua a şaptea va fi nimicit^(O) din Israel. ¹⁶ În ziua dintâi, veţi avea o adunare de sărbătoare^(P) sfântă, şi în ziua a şaptea, veţi avea o adunare de sărbătoare sfântă. Să nu faceţi nicio muncă în zilele acelea; veţi putea numai să pregătiţi mâncarea fiecărui ins. ¹⁷ Să ţineţi Sărbătoarea Azimilor, căci chiar^(Q) în ziua aceea voi scoate oştile voastre din ţara Egiptului; să ţineţi ziua aceea ca o lege veşnică pentru urmaşii voştri. ¹⁸ În luna întâi, din a paisprezecea zi a lunii, seara, să mâncaţi azimi, până în seara zilei a douăzeci şi una a lunii^(R). ¹⁹ Timp de^(S) şapte zile, să nu se găsească aluat în casele voastre; căci oricine va mânca pâine dospită va fi nimicit^(T) din adunarea lui Israel, fie străin, fie băştinaş. ²⁰ Să nu mâncaţi pâine dospită, ci, în toate locuinţele voastre, să mâncaţi azimi’.” ²¹ Moise a chemat pe toţi bătrânii lui Israel şi le-a zis: „Duceţi-vă de luaţi un miel^(U) pentru familiile voastre şi înjunghiaţi Paştele. ²² Să luaţi^(V) apoi un mănunchi de isop, să-l muiaţi în sângele din strachină şi să ungeţi^(W) pragul de sus şi cei doi stâlpi ai uşii cu sângele din strachină. Nimeni din voi să nu iasă din casă până dimineaţa. ²³ Când^(X) va trece Domnul ca să lovească Egiptul şi va vedea sângele pe pragul de sus şi pe cei doi stâlpi ai uşii, Domnul va trece pe lângă uşă şi nu^(Y) va îngădui Nimicitorului^(Z) să intre în casele voastre ca să vă lovească. ²⁴ Să păziţi lucrul acesta ca o lege pentru voi şi pentru copiii voştri în veac. ²⁵ Când veţi intra în ţara pe care v-o va da Domnul^(AA), după făgăduinţa Lui, să ţineţi acest obicei sfânt. ²⁶ Şi când^(AB) vă vor întreba copiii voştri: ‘Ce înseamnă obiceiul acesta?’ ²⁷ să răspundeţi^(AC): ‘Este jertfa de Paşte în cinstea Domnului, care a trecut pe lângă casele copiilor lui Israel în Egipt, când a lovit Egiptul şi ne-a scăpat casele noastre’.” Poporul s-a^(AD) plecat şi s-a închinat până la pământ. ²⁸ Şi copiii lui Israel au plecat şi au făcut^(AE) cum poruncise Domnul lui Moise şi lui Aaron; aşa au făcut.

Moartea întâilor născuţi

²⁹ La^(AF) miezul nopţii, Domnul a^(AG) lovit pe toţi întâii născuţi din ţara Egiptului, de la^(AH) întâiul născut al lui Faraon, care şedea pe scaunul lui de domnie, până la întâiul născut al celui închis în temniţă şi până la toţi întâii-născuţi ai dobitoacelor. ³⁰ Faraon s-a sculat noaptea, el şi toţi slujitorii lui, şi toţi egiptenii, şi au fost mari ţipete^(AI) în Egipt, căci nu era casă unde să nu fie un mort. ³¹ În aceeaşi noapte, Faraon a chemat^(AJ) pe Moise şi pe Aaron şi le-a zis: „Sculaţi-vă, ieşiţi din mijlocul poporului meu, voi şi^(AK) copiii lui Israel. Duceţi-vă să slujiţi Domnului, cum aţi zis. ³² Luaţi-vă^(AL) şi oile şi boii, cum aţi zis, duceţi-vă şi^(AM) binecuvântaţi-mă.” ³³ Egiptenii^(AN) zoreau poporul şi se grăbeau să-i scoată din ţară, căci ziceau: „Altfel, toţi^(AO) vom pieri.” ³⁴ Poporul şi-a luat plămădeala (coca) înainte de a se dospi. Şi-au învelit postăvile cu plămădeala în haine şi le-au pus pe umeri. ³⁵ Copiii lui Israel au făcut ce spusese Moise şi au cerut egiptenilor^(AP) vase de argint, vase de aur şi haine. ³⁶ Domnul a^(AQ) făcut ca poporul să capete trecere înaintea egiptenilor, care le-au împlinit cererea. Şi astfel au^(AR) jefuit pe egipteni.

Plecarea din Egipt

³⁷ Copiii^(AS) lui Israel au plecat din^(AT) Ramses spre Sucot, în număr de aproape^(AU) şase sute de mii de oameni care mergeau pe jos, afară de copii. ³⁸ O mulţime de oameni de tot soiul s-au suit împreună cu ei; aveau şi turme însemnate de oi şi boi. ³⁹ Cu plămădeala pe care o luaseră din Egipt şi care nu se dospise încă, au făcut turte fără aluat, căci fuseseră izgoniţi^(AV) de egipteni fără să mai poată zăbovi şi fără să-şi ia merinde cu ei. ⁴⁰ Şederea copiilor lui Israel în Egipt a fost de patru sute treizeci^(AW) de ani. ⁴¹ Şi, după patru sute treizeci de ani, tocmai în ziua aceea, toate oştile^(AX) Domnului au ieşit din ţara Egiptului. ⁴² Noaptea^(AY) aceea trebuie prăznuită în cinstea Domnului, pentru că atunci i-a scos din ţara Egiptului. Noaptea aceea trebuie prăznuită în cinstea Domnului de toţi copiii lui Israel şi de urmaşii lor.

Chipul cum să se prăznuiască Paştele

⁴³ Domnul a zis lui Moise şi lui Aaron: „Iată porunca^(AZ) privitoare la Paşte: niciun străin să nu mănânce din ele. ⁴⁴ Să tai împrejur^(BA) pe orice rob cumpărat cu bani, şi apoi să mănânce din ele. ⁴⁵ Veneticul^(BB) şi simbriaşul să nu mănânce. ⁴⁶ Să nu le mănânce decât într-o singură casă; să nu luaţi deloc carne afară din casă şi să nu zdrobiţi^(BC) niciun os. ⁴⁷ Toată^(BD) adunarea lui Israel să facă Paştele. ⁴⁸ Dacă un străin^(BE) care va locui la tine va vrea să facă Paştele Domnului, orice parte bărbătească din casa lui va trebui tăiată împrejur; apoi se va apropia să le facă, şi va fi ca şi băştinaşul, dar niciun netăiat împrejur să nu mănânce din ele. ⁴⁹ Aceeaşi lege^(BF) va fi pentru băştinaş ca şi pentru străinul care va locui în mijlocul vostru.” ⁵⁰ Toţi copiii lui Israel au făcut cum poruncise Domnul lui Moise şi lui Aaron; aşa au făcut. ⁵¹ Şi chiar în ziua aceea^(BG), Domnul a scos din ţara Egiptului pe copiii lui Israel, după^(BH) oştile lor.

Trecerea Mării Roşii

14 Domnul a vorbit lui Moise şi a zis: ² „Spune copiilor lui Israel să se întoarcă^(A) şi să tăbărască înaintea Pi-Hahirotului^(B), între Migdol^(C) şi mare, faţă în faţă cu Baal-Ţefon: în dreptul locului acestuia să tăbărâţi, lângă mare. ³ Faraon va zice despre copiii lui Israel: ‘S-au^(D) rătăcit prin ţară; îi închide pustia.’ ⁴ Eu^(E) voi împietri inima lui Faraon, şi-i va urmări, dar Faraon şi toată oastea lui vor face să se arate slava^(F) Mea, şi^(G) egiptenii vor şti că Eu sunt Domnul.” Copiii lui Israel au făcut aşa. ⁵ S-a dat de ştire împăratului Egiptului că poporul a luat fuga. Atunci, inima^(H) lui Faraon şi a slujitorilor lui s-a schimbat faţă de popor. Ei au zis: „Ce am făcut de am lăsat pe Israel să plece şi să nu ne mai slujească?” ⁶ Faraon şi-a pregătit carul de război şi şi-a luat oamenii de război cu el. ⁷ A luat^(I) şase sute de care de luptă cu oameni aleşi şi toate carele Egiptului; în toate erau luptători. ⁸ Domnul a împietrit^(J) inima lui Faraon, împăratul Egiptului, şi Faraon a urmărit pe copiii lui Israel. Copiii lui^(K) Israel ieşiseră gata de luptă. ⁹ Egiptenii^(L) i-au urmărit, şi toţi caii, carele lui Faraon, călăreţii lui şi oştirea lui i-au ajuns tocmai când erau tăbărâţi lângă mare, lângă Pi-Hahirot, faţă în faţă cu Baal-Ţefon. ¹⁰ Faraon se apropia. Copiii lui Israel şi-au ridicat ochii şi iată că egiptenii veneau după ei. Şi copiii lui Israel s-au înspăimântat foarte tare şi au strigat^(M) către Domnul după ajutor. ¹¹ Ei au zis^(N) lui Moise: „Nu erau oare morminte în Egipt, ca să nu mai fi fost nevoie să ne aduci să murim în pustie? Ce ne-ai făcut de ne-ai scos din Egipt? ¹² Nu-ţi^(O) spuneam noi în Egipt: ‘Lasă-ne să slujim ca robi egiptenilor, căci vrem mai bine să slujim ca robi egiptenilor decât să murim în pustie’?” ¹³ Moise a răspuns poporului: „Nu vă temeţi^(P) de nimic, staţi pe loc şi veţi vedea izbăvirea pe care v-o va da Domnul în ziua aceasta, căci pe egiptenii aceştia pe care-i vedeţi azi, nu-i veţi mai vedea niciodată. ¹⁴ Domnul^(Q) Se va lupta pentru voi, dar voi staţi^(R) liniştiţi.” ¹⁵ Domnul a zis lui Moise: „Ce rost au strigătele acestea? Spune copiilor lui Israel să pornească înainte. ¹⁶ Tu^(S) ridică-ţi toiagul, întinde-ţi mâna spre mare şi despic-o, şi copiii lui Israel vor trece prin mijlocul mării ca pe uscat. ¹⁷ Eu voi împietri^(T) inima egiptenilor, ca să intre în mare după ei. Şi Faraon şi toată oastea lui, carele şi călăreţii lui vor face să se arate slava^(U) Mea. ¹⁸ Şi vor şti^(V) egiptenii că Eu sunt Domnul când Faraon, carele şi călăreţii lui vor face să se arate slava Mea.” ¹⁹ Îngerul lui Dumnezeu care^(W) mergea înaintea taberei lui Israel Şi-a schimbat locul şi a mers înapoia lor, şi stâlpul de nor care mergea înaintea lor şi-a schimbat locul şi a stat înapoia lor. ²⁰ El s-a aşezat între tabăra egiptenilor şi tabăra lui Israel. Norul acesta^(X) pe o parte era întunecos, iar pe cealaltă lumina noaptea. Şi toată noaptea cele două tabere nu s-au apropiat una de alta. ²¹ Moise şi-a întins^(Y) mâna spre mare. Şi Domnul a pus marea în mişcare printr-un vânt dinspre răsărit, care a suflat cu putere toată noaptea; el a uscat^(Z) marea, şi apele s-au despărţit^(AA) în două. ²² Copiii^(AB) lui Israel au trecut prin mijlocul mării ca pe uscat, şi apele stăteau ca un zid^(AC) la dreapta şi la stânga lor. ²³ Egiptenii i-au urmărit, şi toţi caii lui Faraon, carele şi călăreţii lui au intrat după ei în mijlocul mării. ²⁴ În straja dimineţii, Domnul^(AD), din stâlpul de foc şi de nor, S-a uitat spre tabăra egiptenilor şi a aruncat învălmăşeală în tabăra egiptenilor. ²⁵ A scos roţile carelor şi le-a îngreunat mersul. Egiptenii au zis atunci: „Haidem să fugim dinaintea lui Israel, căci Domnul Se^(AE) luptă pentru el împotriva egiptenilor.” ²⁶ Domnul a zis lui Moise: „Întinde-ţi^(AF) mâna spre mare, şi apele au să se întoarcă peste egipteni, peste carele lor şi peste călăreţii lor.” ²⁷ Moise şi-a întins mâna spre mare. Şi, înspre dimineaţă, marea şi-a luat^(AG) iarăşi repeziciunea cursului şi, la apropierea ei, egiptenii au luat-o la fugă, dar Domnul a năpustit^(AH) pe egipteni în mijlocul mării. ²⁸ Apele s-au^(AI) întors şi au^(AJ) acoperit carele, călăreţii şi toată oastea lui Faraon, care intraseră în mare după copiii lui Israel; niciunul măcar n-a scăpat. ²⁹ Dar copiii^(AK) lui Israel au trecut prin mijlocul mării ca pe uscat, în timp ce apele stăteau ca un zid la dreapta şi la stânga lor. ³⁰ În ziua aceea, Domnul a izbăvit^(AL) pe Israel din mâna egiptenilor, şi Israel a văzut^(AM) pe egipteni morţi pe ţărmul mării. ³¹ Israel a văzut mâna puternică pe care o îndreptase Domnul împotriva egiptenilor. Şi poporul s-a temut de Domnul şi a crezut^(AN) în Domnul şi în robul Său Moise.