Add parallel Print Page Options

46 Şi Maria a zis: „Sufletul meu măreşte(A) pe Domnul 47 şi mi se bucură duhul în Dumnezeu, Mântuitorul meu, 48 pentru că a privit(B) spre starea smerită a roabei Sale. Căci iată că, de acum încolo, toate neamurile îmi(C) vor zice fericită, 49 pentru că Cel Atotputernic a făcut lucruri mari pentru mine(D). Numele Lui este sfânt(E), 50 şi îndurarea(F) Lui se întinde din neam în neam peste cei ce se tem de El. 51 El a arătat putere(G) cu braţul Lui; a risipit(H) gândurile pe care le aveau cei mândri în inima lor. 52 A răsturnat(I) pe cei puternici, de pe scaunele lor de domnie, şi a înălţat pe cei smeriţi. 53 Pe(J) cei flămânzi i-a săturat de bunătăţi, şi pe cei bogaţi i-a scos afară cu mâinile goale. 54 A venit în ajutorul robului său Israel, căci Şi-a adus aminte(K) de îndurarea Sa – 55 cum(L) făgăduise părinţilor noştri – faţă de Avraam şi sămânţa lui în veac.”

Read full chapter