Add parallel Print Page Options

Cuvânt-înainte

Fiindcă mulţi s-au apucat să alcătuiască o istorisire amănunţită despre lucrurile care s-au petrecut printre noi, după cum(A) ni le-au încredinţat cei ce le-au văzut cu ochii lor de la(B) început şi au ajuns slujitori ai cuvântului, am găsit(C) şi eu cu cale, preaalesule(D) Teofile, după ce am făcut cercetări cu de-amănuntul asupra tuturor acestor lucruri de la obârşia lor, să ţi le scriu în şir(E) unele după altele, ca(F) să poţi cunoaşte astfel temeinicia învăţăturilor, pe care le-ai primit prin viu grai.

Vestirea naşterii lui Ioan Botezătorul

În(G) zilele lui Irod, împăratul Iudeii, era un preot, numit Zaharia, din(H) ceata lui Abia. Nevasta lui era din fetele lui Aaron, şi se chema Elisabeta. Amândoi erau neprihăniţi(I) înaintea lui Dumnezeu, şi păzeau fără pată toate poruncile şi toate rânduielile Domnului. N-aveau copii, pentru că Elisabeta era stearpă; şi amândoi erau înaintaţi în vârstă. Dar, pe când slujea Zaharia înaintea lui Dumnezeu, la rândul cetei lui, după obiceiul preoţiei, a ieşit la(J) sorţi să intre să tămâieze(K) în Templul Domnului. 10 În(L) ceasul tămâierii, toată mulţimea norodului se ruga afară. 11 Atunci, un înger al Domnului s-a arătat lui Zaharia, şi a stat în picioare la dreapta altarului(M) pentru tămâiere. 12 Zaharia s-a(N) înspăimântat, când l-a văzut, şi l-a apucat frica. 13 Dar îngerul i-a zis: „Nu te teme Zahario; fiindcă rugăciunea ta a fost ascultată. Nevastă-ta, Elisabeta, îţi va naşte un fiu, căruia îi vei(O) pune numele Ioan. 14 El va fi pentru tine o pricină de bucurie şi veselie, şi mulţi(P) se vor bucura de naşterea lui. 15 Căci va fi mare înaintea Domnului. Nu(Q) va bea nici vin, nici băutură ameţitoare, şi se va umple de Duhul Sfânt încă(R) din pântecele maicii sale. 16 El(S) va întoarce pe mulţi din fiii lui Israel la Domnul, Dumnezeul lor. 17 Va(T) merge înaintea lui Dumnezeu, în duhul şi puterea lui Ilie, ca să întoarcă inimile părinţilor la copii, şi pe cei neascultători la umblarea în înţelepciunea celor neprihăniţi, ca să gătească Domnului un norod bine pregătit pentru El.” 18 Zaharia a zis îngerului: „Din(U) ce voi cunoaşte lucrul acesta? Fiindcă eu sunt bătrân, şi nevastă-mea este înaintată în vârstă.” 19 Drept răspuns, îngerul i-a zis: „Eu sunt Gavril(V), care stau înaintea lui Dumnezeu; am fost trimis să-ţi vorbesc, şi să-ţi aduc această veste bună. 20 Iată că vei(W) fi mut şi nu vei putea vorbi, până în ziua când se vor întâmpla aceste lucruri, pentru că n-ai crezut cuvintele mele, care se vor împlini la vremea lor.” 21 Norodul însă aştepta pe Zaharia şi se mira de zăbovirea lui în Templu. 22 Când a ieşit afară, nu putea să le vorbească; şi au înţeles că avusese o vedenie în Templu. El le făcea semne într-una, şi a rămas mut. 23 După ce i s-au împlinit zilele(X) de slujbă, Zaharia s-a dus acasă. 24 Peste câtva timp, Elisabeta, nevasta lui, a rămas însărcinată, şi s-a ţinut ascunsă de tot cinci luni. „Căci”, zicea ea, 25 „iată ce mi-a făcut Domnul, când Şi-a aruncat ochii spre mine, ca să-mi(Y) ia ocara dintre oameni”.

Vestirea naşterii lui Isus Hristos

26 În luna a şasea, îngerul Gavril a fost trimis de Dumnezeu într-o cetate din Galileea, numită Nazaret, 27 la o fecioară logodită(Z) cu un bărbat, numit Iosif, din casa lui David. Numele fecioarei era Maria. 28 Îngerul a intrat la ea, şi a zis: „Plecăciune(AA), ţie, căreia ţi s-a făcut mare har; Domnul(AB) este cu tine, binecuvântată eşti tu între femei!” 29 Tulburată(AC) foarte mult de cuvintele acestea, Maria se întreba singură ce putea să însemne urarea aceasta. 30 Îngerul i-a zis: „Nu te teme, Marie; căci ai căpătat îndurare înaintea lui Dumnezeu. 31 Şi(AD) iată că vei rămâne însărcinată şi vei naşte un fiu, căruia îi vei pune(AE) numele Isus. 32 El va fi mare, şi(AF) va fi chemat Fiul Celui Preaînalt; şi(AG) Domnul Dumnezeu îi va da scaunul de domnie al tatălui Său David. 33 Va(AH) împărăţi peste casa lui Iacov în veci, şi Împărăţia Lui nu va avea sfârşit.” 34 Maria a zis îngerului: „Cum se va face lucrul acesta, fiindcă eu nu ştiu de bărbat?” 35 Îngerul i-a răspuns: „Duhul Sfânt(AI) Se va pogorî peste tine, şi puterea Celui Preaînalt te va umbri. De aceea, Sfântul care Se va naşte din tine, va fi chemat Fiul(AJ) lui Dumnezeu. 36 Iată că Elisabeta, rudenia ta, a zămislit, şi ea, un fiu la bătrâneţe; şi ea, căreia i se zicea stearpă, este acum în a şasea lună. 37 Căci(AK) niciun cuvânt de la Dumnezeu nu este lipsit de putere.” 38 Maria a zis: „Iată, roaba Domnului; facă-mi-se după cuvintele tale!” Şi îngerul a plecat de la ea.

Cântarea Mariei

39 Maria s-a sculat chiar în(AL) zilele acelea şi a plecat în grabă spre munţi, într-o cetate a lui Iuda. 40 A intrat în casa lui Zaharia şi a urat de bine Elisabetei. 41 Cum a auzit Elisabeta urarea Mariei, i-a săltat pruncul în pântece, şi Elisabeta s-a umplut de Duhul Sfânt. 42 Ea a strigat cu glas tare: „Binecuvântată(AM) eşti tu între femei şi binecuvântat este rodul pântecelui tău. 43 Cum mi-a fost dat mie să vină la mine maica Domnului meu? 44 Fiindcă iată, cum mi-a ajuns la urechi glasul urării tale, mi-a săltat pruncul în pântece de bucurie. 45 Ferice de aceea care a crezut; pentru că lucrurile, care i-au fost spuse din partea Domnului, se vor împlini.” 46 Şi Maria a zis: „Sufletul meu măreşte(AN) pe Domnul 47 şi mi se bucură duhul în Dumnezeu, Mântuitorul meu, 48 pentru că a privit(AO) spre starea smerită a roabei Sale. Căci iată că, de acum încolo, toate neamurile îmi(AP) vor zice fericită, 49 pentru că Cel Atotputernic a făcut lucruri mari pentru mine(AQ). Numele Lui este sfânt(AR), 50 şi îndurarea(AS) Lui se întinde din neam în neam peste cei ce se tem de El. 51 El a arătat putere(AT) cu braţul Lui; a risipit(AU) gândurile pe care le aveau cei mândri în inima lor. 52 A răsturnat(AV) pe cei puternici, de pe scaunele lor de domnie, şi a înălţat pe cei smeriţi. 53 Pe(AW) cei flămânzi i-a săturat de bunătăţi, şi pe cei bogaţi i-a scos afară cu mâinile goale. 54 A venit în ajutorul robului său Israel, căci Şi-a adus aminte(AX) de îndurarea Sa – 55 cum(AY) făgăduise părinţilor noştri – faţă de Avraam şi sămânţa lui în veac.” 56 Maria a rămas împreună cu Elisabeta cam trei luni. Apoi, s-a întors acasă.

Naşterea lui Ioan Botezătorul

57 Elisabetei i s-a împlinit vremea să nască; şi a născut un fiu. 58 Vecinii şi rudele ei au auzit că Domnul a arătat mare îndurare faţă de ea, şi se(AZ) bucurau împreună cu ea. 59 În(BA) ziua a opta, au venit să taie pruncul împrejur, şi voiau să-i pună numele Zaharia, după numele tatălui său. 60 Dar mama lui a luat cuvântul, şi a zis: „Nu(BB). Ci are să se cheme Ioan.” 61 Ei i-au zis: „Nimeni din rudeniile tale nu poartă numele acesta”, 62 şi au început să facă semne tatălui său, ca să ştie cum ar vrea să-i pună numele. 63 Zaharia a cerut o tăbliţă de scris şi a scris, zicând: „Numele lui este Ioan(BC)”. Şi toţi s-au minunat. 64 În clipa aceea(BD), i s-a deschis gura, i s-a dezlegat limba, şi el vorbea şi binecuvânta pe Dumnezeu. 65 Pe toţi vecinii i-a apucat frica, şi în tot ţinutul acela muntos(BE) al Iudeii, se vorbea despre toate aceste lucruri. 66 Toţi cei ce le auzeau le păstrau(BF) în inima lor şi ziceau: „Oare ce va fi pruncul acesta?” Şi mâna(BG) Domnului era într-adevăr cu el.

Cântarea lui Zaharia

67 Zaharia, tatăl lui, s-a(BH) umplut de Duhul Sfânt, a prorocit şi a zis: 68 „Binecuvântat(BI) este Domnul, Dumnezeul lui Israel, pentru că(BJ) a cercetat şi a răscumpărat pe poporul Său. 69 Şi(BK) ne-a ridicat o mântuire puternică[a] în casa robului Său David, 70 cum(BL) vestise prin gura sfinţilor Săi proroci, care au fost din vechime; 71 mântuire de vrăjmaşii noştri şi din mâna tuturor celor ce ne urăsc! 72 Astfel(BM) Îşi arată El îndurarea faţă de părinţii noştri şi Îşi aduce aminte de legământul Lui cel sfânt, 73 potrivit jurământului(BN) prin care Se jurase părintelui nostru Avraam, 74 că, după ce ne va izbăvi din mâna vrăjmaşilor noştri, ne va îngădui să-I slujim(BO) fără frică, 75 trăind înaintea Lui în(BP) sfinţenie şi neprihănire, în toate zilele vieţii noastre. 76 Şi tu, pruncule, vei fi chemat proroc al Celui Preaînalt. Căci(BQ) vei merge înaintea Domnului, ca să pregăteşti căile Lui 77 şi să dai poporului Său cunoştinţa mântuirii, care stă în(BR) iertarea păcatelor lui; 78 datorită marii îndurări a Dumnezeului nostru, în urma căreia ne-a cercetat Soarele care răsare din înălţime, 79 ca să(BS) lumineze pe cei ce zac în întunericul şi în umbra morţii şi să ne îndrepte picioarele pe calea păcii!” 80 Iar pruncul(BT) creştea şi se întărea în duh. Şi a(BU) stat în locuri pustii până în ziua arătării lui înaintea lui Israel.

Footnotes

  1. Luca 1:69 Greceşte: un corn de mântuire.