¹⁷ Cu ce mai rămâne însă face un dumnezeu, idolul lui. Îngenunchează înaintea lui, i se închină, îl cheamă şi strigă: ‘Mântuieşte-mă, căci tu eşti dumnezeul meu!’ ¹⁸ Ei^(A) nu pricep şi nu înţeleg, căci li s-au lipit^(B) ochii ca să nu vadă şi inima ca să nu înţeleagă. ¹⁹ Niciunul nu intră în sine^(C) însuşi şi n-are nici minte, nici pricepere să-şi zică: ‘Am ars o parte din el în foc, am copt pâine pe cărbuni, am fript carne şi am mâncat-o. Şi să fac din cealaltă parte o scârbă? Să mă închin înaintea unei bucăţi de lemn?’

⁷ Îl^(A) poartă, îl iau pe umăr, îl pun la locul lui; acolo rămâne şi nu se mişcă din locul lui. Apoi strigă^(B) la el, dar nu răspunde, nici nu-i scapă din nevoie.

⁷ Ele se fac în timpul de faţă şi nu fac parte din trecut; până în ziua de azi n-aveai nicio cunoştinţă despre ele, ca să nu poţi zice: ‘Iată că le ştiam’.

²² S-au^(A) fălit că sunt înţelepţi şi au înnebunit ²³ şi au schimbat slava Dumnezeului^(B) nemuritor într-o icoană care seamănă cu omul muritor, păsări, dobitoace cu patru picioare şi târâtoare.