Add parallel Print Page Options

30 Iacov a pus locului aceluia numele Peniel (Faţa lui Dumnezeu); „căci”, a zis el, „am văzut pe Dumnezeu faţă în faţă, şi totuşi am scăpat cu viaţă.”

Read full chapter

24 şi aţi zis: ‘Iată că Domnul, Dumnezeul nostru, ne-a arătat slava şi mărimea Lui şi noi I-am auzit glasul(A) din mijlocul focului; astăzi, am văzut că Dumnezeu a vorbit unor oameni, şi totuşi au(B) rămas vii.

Read full chapter

22 Ghedeon, văzând(A) că fusese Îngerul Domnului, a zis: „Vai de mine, Stăpâne Doamne! Am văzut(B) pe Îngerul Domnului faţă-n faţă”.

Read full chapter

22 şi a zis nevestei sale: „Vom muri(A), căci am văzut pe Dumnezeu.”

Read full chapter

Atunci(A) am zis: „Vai de mine! Sunt pierdut, căci sunt un om cu buze necurate, locuiesc în mijlocul unui popor tot cu buze necurate, şi am văzut cu ochii mei pe Împăratul, Domnul oştirilor!”

Read full chapter

16 În(A) mâna dreaptă ţinea şapte stele. Din(B) gura Lui ieşea o sabie ascuţită cu două tăişuri şi(C) faţa Lui era ca soarele când străluceşte în toată puterea lui. 17 Când L-am văzut(D), am căzut la picioarele Lui ca mort. El Şi-a pus(E) mâna dreaptă peste mine şi a zis: „Nu te teme! Eu(F) sunt Cel dintâi şi Cel de pe urmă,

Read full chapter

10 Ei au(A) văzut pe Dumnezeul lui Israel; sub picioarele Lui era un fel de lucrare de safir(B) străveziu, întocmai(C) ca cerul în curăţia lui.

Read full chapter