Add parallel Print Page Options

Galatenii şi învăţătorii mincinoşi

Odinioară, când nu cunoşteaţi(A) pe Dumnezeu, eraţi robiţi(B) celor ce, din firea lor, nu sunt dumnezei. Dar acum, după ce(C) aţi cunoscut pe Dumnezeu, sau mai bine zis după ce aţi fost cunoscuţi de Dumnezeu, cum(D) vă mai întoarceţi iarăşi la acele învăţături(E) începătoare, slabe şi sărăcăcioase, cărora vreţi să vă supuneţi din nou? 10 Voi păziţi zile(F), luni, vremuri şi ani. 11 Mă tem să(G) nu mă fi ostenit degeaba pentru voi. 12 Fraţilor, vă rog să fiţi ca mine, căci şi eu sunt ca voi. Nu(H) mi-aţi făcut nicio nedreptate. 13 Dimpotrivă, ştiţi că(I), în neputinţa trupului, v-am propovăduit Evanghelia pentru întâia(J) dată. 14 Şi n-aţi arătat nici dispreţ, nici dezgust faţă de ceea ce era o ispită pentru voi în trupul meu, dimpotrivă, m-aţi primit ca(K) pe un înger al lui Dumnezeu, ca(L) pe Însuşi Hristos Isus. 15 Unde este dar fericirea voastră? Căci vă mărturisesc că, dacă ar fi fost cu putinţă, v-aţi fi scos până şi ochii şi mi i-aţi fi dat. 16 M-am făcut oare vrăjmaşul vostru pentru că(M) v-am spus adevărul? 17 Nu cu gând bun(N) sunt plini de râvnă ei pentru voi, ci vor să vă dezlipească de noi ca să fiţi plini de râvnă faţă de ei. 18 Este bine să fii plin de râvnă totdeauna pentru bine, nu numai când sunt de faţă la voi. 19 Copilaşii mei(O), pentru care iarăşi simt durerile naşterii până ce va lua Hristos chip în voi! 20 O, cum aş vrea să fiu acum de faţă la voi şi să-mi schimb glasul, căci nu ştiu ce să mai cred!

Read full chapter