7 După aceea am văzut patru îngeri care stăteau în picioare în cele patru colţuri ale pământului. Ei ţineau^(A) cele patru vânturi ale pământului, ca^(B) să nu sufle vânt pe pământ, nici pe mare, nici peste vreun copac. ² Şi am văzut un alt înger care se suia dinspre răsăritul soarelui şi care avea pecetea Dumnezeului celui viu. El a strigat cu glas tare la cei patru îngeri cărora le fusese dat să vatăme pământul şi marea, ³ zicând: „Nu^(C) vătămaţi pământul, nici marea, nici copacii până nu vom pune pecetea^(D) pe fruntea^(E) slujitorilor Dumnezeului nostru!” ⁴ Şi^(F) am auzit numărul celor ce fuseseră pecetluiţi: o^(G) sută patruzeci şi patru de mii din toate seminţiile fiilor lui Israel. ⁵ Din seminţia lui Iuda, douăsprezece mii erau pecetluiţi; din seminţia lui Ruben, douăsprezece mii; din seminţia lui Gad, douăsprezece mii; ⁶ din seminţia lui Aşer, douăsprezece mii; din seminţia lui Neftali, douăsprezece mii; din seminţia lui Manase, douăsprezece mii; ⁷ din seminţia lui Simeon, douăsprezece mii; din seminţia lui Levi, douăsprezece mii; din seminţia lui Isahar, douăsprezece mii; ⁸ din seminţia lui Zabulon, douăsprezece mii; din seminţia lui Iosif, douăsprezece mii; din seminţia lui Beniamin, douăsprezece mii au fost pecetluiţi. ⁹ După aceea m-am uitat şi iată că era o mare^(H) gloată pe care nu putea s-o numere nimeni, din^(I) orice neam, din orice seminţie, din orice norod şi de orice limbă, care stătea în picioare înaintea scaunului de domnie şi înaintea Mielului, îmbrăcaţi^(J) în haine albe, cu ramuri de finic în mâini ¹⁰ şi strigau cu glas tare şi ziceau: „Mântuirea^(K) este a Dumnezeului nostru, care^(L) şade pe scaunul de domnie, şi a Mielului!” ¹¹ Şi^(M) toţi îngerii stăteau împrejurul scaunului de domnie, împrejurul bătrânilor şi împrejurul celor patru făpturi vii. Şi s-au aruncat cu feţele la pământ în faţa scaunului de domnie şi s-au închinat lui Dumnezeu ¹² şi au zis^(N): „Amin. Ale Dumnezeului nostru să fie lauda, slava, înţelepciunea, mulţumirile, cinstea, puterea şi tăria în vecii vecilor! Amin.” ¹³ Şi unul din bătrâni a luat cuvântul şi mi-a zis: „Aceştia, care sunt îmbrăcaţi în haine^(O) albe, cine sunt oare? Şi de unde au venit?” ¹⁴ „Doamne”, i-am răspuns eu, „Tu ştii”. Şi el mi-a zis: „Aceştia^(P) vin din necazul cel mare; ei şi-au spălat^(Q) hainele şi le-au albit în sângele Mielului. ¹⁵ Pentru aceasta stau ei înaintea scaunului de domnie al lui Dumnezeu şi-I slujesc zi şi noapte în Templul Lui. Cel ce şade pe scaunul de domnie îşi va întinde^(R) peste ei cortul Lui. ¹⁶ Nu^(S) le va mai fi foame, nu le va mai fi sete; nu-i va mai dogori nici^(T) soarele, nici vreo altă arşiţă. ¹⁷ Căci Mielul, care stă în mijlocul scaunului de domnie, va fi Păstorul lor^(U), îi va duce la izvoarele apelor vieţii şi^(V) Dumnezeu va şterge orice lacrimă din ochii lor.”