1 Vai! Cum stă părăsită acum cetatea aceasta atât de plină de popor altădată!
A rămas^(A) ca o văduvă!
Ea, care altădată era mare între neamuri, fruntaşă^(B) printre ţări,
a ajuns roabă astăzi!
² Plânge amarnic noaptea^(C) şi-i curg lacrimi^(D) pe obraji.
Niciunul^(E) din toţi^(F) cei ce o iubeau n-o mângâie;
toţi prietenii ei au părăsit-o
şi i s-au făcut vrăjmaşi.
³ Iuda a plecat^(G) în pribegie din pricina apăsării şi muncilor grele.
Locuieşte^(H) în mijlocul neamurilor şi nu găseşte odihnă!
Toţi prigonitorii lui l-au ajuns tocmai când îi era mai mare strâmtorarea.
⁴ Drumurile Sionului sunt triste, căci nimeni nu se mai duce la sărbători,
toate porţile lui sunt pustii, preoţii lui oftează;
fecioarele lui sunt mâhnite şi el însuşi este plin de amărăciune.
⁵ Asupritorii^(I) lui sar biruitori, vrăjmaşii lui sunt mulţumiţi.
Căci Domnul l-a smerit din pricina mulţimii^(J) păcatelor lui;
copiii^(K) lui au mers în robie înaintea asupritorului.
⁶ S-a dus de la fiica Sionului toată podoaba ei.
Căpeteniile ei au ajuns ca nişte cerbi care nu găsesc păşune
şi merg fără putere înaintea celui ce-i goneşte.
⁷ În zilele necazului şi ticăloşiei lui, Ierusalimul îşi aduce aminte
de toate bunătăţile de care a avut parte din zilele străbune;
când a căzut poporul lui în mâna asupritorului, nimeni nu i-a venit în ajutor,
iar vrăjmaşii se uitau la el şi râdeau de prăbuşirea lui.
⁸ Greu a păcătuit^(L) Ierusalimul! De aceea a ajuns de scârbă.
Toţi cei ce-l preţuiau îl dispreţuiesc acum văzându-i goliciunea^(M),
şi el însuşi se întoarce în altă parte şi oftează.
⁹ Necurăţia stătea lipită pe poala hainei lui
şi nu se gândea^(N) la sfârşitul său.
A căzut greu de tot. Nimeni^(O) nu-l mângâie. –
„Vezi-mi ticăloşia, Doamne, căci iată ce semeţ este vrăjmaşul!” –
¹⁰ Asupritorul a întins mâna la tot ce avea el mai^(P) scump;
ba încă a văzut cum, în Locaşul lui cel Sfânt, au intrat^(Q) neamurile,
cărora Tu le porunciseşi să nu intre^(R) în adunarea Ta!
¹¹ Tot poporul lui caută^(S) pâine suspinând;
şi-au dat lucrurile scumpe pe hrană, numai ca să-şi ţină viaţa.
„Uită-Te, Doamne, şi priveşte cât de înjosit sunt!”
¹² O, voi, care treceţi pe lângă mine,
priviţi şi vedeţi dacă^(T) este vreo durere ca durerea mea,
ca durerea cu care m-a lovit Domnul în ziua mâniei Lui aprinse!
¹³ Mi-a azvârlit de sus în oase un foc care le arde;
mi-a întins un^(U) laţ sub picioare şi m-a dat înapoi.
M-a lovit cu pustiire şi cu o lâncezeală de toate zilele!
¹⁴ Mâna Lui a legat jugul^(V) nelegiuirilor mele,
care stau împletite şi legate de gâtul meu. Mi-a frânt puterea.
Domnul m-a dat în mâinile acelora cărora nu pot să le stau împotrivă.
¹⁵ Domnul a trântit la pământ pe toţi vitejii din mijlocul meu;
a strâns o oştire împotriva mea, ca să-mi prăpădească tineretul;
ca în teasc a călcat^(W) Domnul pe fecioara, fiica lui Iuda.
¹⁶ De aceea plâng, îmi varsă lacrimi^(X) ochii,
căci s-a depărtat de la mine Cel ce trebuia să mă^(Y) mângâie, Cel ce trebuia să-mi învioreze viaţa;
fiii mei sunt zdrobiţi, căci vrăjmaşul a biruit. –
¹⁷ Sionul^(Z) întinde mâinile rugător, şi nimeni^(AA) nu-l mângâie.
Domnul a trimis împotriva lui Iacov, de jur împrejur, vrăjmaşi;
Ierusalimul a ajuns de batjocură în mijlocul lor. –
¹⁸ Domnul este drept^(AB), căci m-am răzvrătit^(AC) împotriva poruncilor Lui.
Ascultaţi, toate popoarele, şi vedeţi-mi durerea!
Fecioarele şi tinerii mei s-au dus în robie.
¹⁹ Mi-am chemat prietenii, dar m-au înşelat^(AD),
preoţii şi bătrânii mei au murit în cetate,
căutând^(AE) hrană ca să-şi ţină viaţa.
²⁰ „Doamne, uită-Te la necazul meu. Lăuntrul meu^(AF) fierbe,
mi s-a întors inima în mine, căci am fost neascultător.
Afară, sabia m-a^(AG) lăsat fără copii; în casă, moartea.
²¹ M-au auzit suspinând, dar nimeni^(AH) nu m-a mângâiat.
Toţi vrăjmaşii mei, când au aflat de nenorocirea mea, s-au bucurat că Tu ai adus-o,
dar vei aduce, vei vesti^(AI) ziua când şi ei vor fi ca mine.
²² Adu toată răutatea lor înaintea^(AJ) Ta
şi fă-le cum mi-ai făcut mie pentru toate fărădelegile mele!”
Căci suspinele mele sunt multe şi inima îmi este^(AK) bolnavă.