亚伯拉罕因信称义

那么,我们说我们肉体上的先祖亚伯拉罕得到了什么呢? 事实上,如果亚伯拉罕本于行为被称为义,他就有可夸耀的;然而在神面前他并没有可夸耀的。 经上到底是怎么说的呢?

亚伯拉罕信神,
这就被算为他的义。”[a]

做工的人得工钱,不算是恩典,而是应得的; 但是,一个人虽没有做工,却信靠那称不敬虔之人为义的神,这人的信就被算为义。

大卫的话

正如大卫也论到神所算为义之人的福份,这义与行为无关;他说:

“罪恶[b]被赦免、
罪孽被遮盖的人,
这人是蒙福的。
主绝不算为有罪的,
这人是蒙福的。”[c]

亚伯拉罕在受割礼前被称为义

既然如此,这福份到底是只赐给那些受割礼的人,还是也赐给那些没有受割礼的人呢?我们说:“亚伯拉罕因着信,就被算为义了。”[d] 10 那么,是怎么被算为义的呢?到底是在他受割礼之后,还是在他没有受割礼的时候呢?不是在受割礼之后,而是在没有受割礼的时候。 11 并且他领受了割礼的标记,做为他没有受割礼时因信称义的印证,使他成为所有不凭着割礼而信之人的父,也使他们被算为义; 12 而且他也成为受割礼之人的父,不仅为那些受了割礼的人,还为那些顺着我们的先祖亚伯拉罕信心之脚踪行走的人;亚伯拉罕的信心在他没有受割礼的时候就已经有了。

因信承受应许

13 原来,赐给亚伯拉罕和他后裔继承世界的应许,不是藉着律法,而是藉着因信而得的义。 14 这是因为,如果本于律法的才是继承人,信就落了空,应许也就无效了。 15 事实上,律法带来了震怒,所以哪里没有律法,哪里也就没有过犯。

16 为此,这应许是本于信,好使这应许照着恩典,能确保给所有的后裔——不仅是给属律法的,也是给属亚伯拉罕信心的。亚伯拉罕在神面前是我们每个人的父, 17 正如经上所记:“我已经指派你为众多民族的父。”[e]亚伯拉罕所信的那一位,就是叫死人得生命、使无变为有的神。 18 亚伯拉罕在没有盼望的时候,仍然怀着盼望去相信,因而成为众多民族的父,[f]正如先前所说:“你的后裔将要如此众多[g]。”[h] 19 他快到一百岁的时候,想到自己的身体如同[i]已经死了,又想到撒拉也已经不能生育,但是他的信仰却没有软弱。 20 他也没有因着不信去怀疑神的应许,反而因着信得以刚强,把荣耀归给神, 21 并且确信不疑:神所应许的,神也能成就。 22 因此,这就被算为他的义了。[j] 23 不但如此,“被算为他的义”这句话不仅是为亚伯拉罕写的, 24 也是为我们写的;我们信靠使我们的主耶稣从死人中复活的那一位,就将被算为义。 25 主耶稣被交出去,是为了我们的过犯;复活,是为了我们称义。

Footnotes

  1. 罗马书 4:3 《创世记》15:6。
  2. 罗马书 4:7 罪恶——原文直译“不法”。
  3. 罗马书 4:8 《诗篇》32:1-2。
  4. 罗马书 4:9 《创世记》15:6。
  5. 罗马书 4:17 《创世记》17:5。
  6. 罗马书 4:18 《创世记》17:5。
  7. 罗马书 4:18 众多——辅助词语。
  8. 罗马书 4:18 《创世记》15:5。
  9. 罗马书 4:19 如同——辅助词语。
  10. 罗马书 4:22 《创世记》15:6。

Ce vom zice dar că a căpătat, prin puterea lui, strămoşul nostru Avraam(A)? Dacă Avraam a fost socotit neprihănit(B) prin fapte, are cu ce să se laude, dar nu înaintea lui Dumnezeu. Căci ce zice Scriptura? „Avraam(C) a crezut pe Dumnezeu, şi aceasta i s-a socotit ca neprihănire.” Însă, celui(D) ce lucrează, plata cuvenită lui i se socoteşte nu ca un har, ci ca ceva datorat; pe când celui ce nu lucrează, ci crede în Cel ce socoteşte pe păcătos neprihănit(E), credinţa pe care o are el îi este socotită ca neprihănire. Tot astfel şi David numeşte fericit pe omul acela pe care Dumnezeu, fără fapte, îl socoteşte neprihănit. „Ferice(F)”, zice el, „de aceia ale căror fărădelegi sunt iertate şi ale căror păcate sunt acoperite! Ferice de omul căruia nu-i ţine Domnul în seamă păcatul!” Fericirea aceasta este numai pentru cei tăiaţi împrejur sau şi pentru cei netăiaţi împrejur? Căci zicem că lui Avraam credinţa „i-a fost socotită ca neprihănire.” 10 Dar cum i-a fost socotită? După sau înainte de tăierea lui împrejur? Nu când era tăiat împrejur, ci când era netăiat împrejur. 11 Apoi, a(G) primit ca semn tăierea împrejur, ca o pecete a acelei neprihăniri pe care o căpătase prin credinţă, când era netăiat împrejur. Şi aceasta, pentru ca să(H) fie tatăl tuturor celor care cred, măcar că nu sunt tăiaţi împrejur; ca, adică, să li se socotească şi lor neprihănirea aceasta 12 şi pentru ca să fie şi tatăl celor tăiaţi împrejur, adică al acelora care nu numai că sunt tăiaţi împrejur, dar şi calcă pe urmele credinţei aceleia pe care o avea tatăl nostru Avraam, când nu era tăiat împrejur.

Moştenirea vine prin credinţă

13 În adevăr, făgăduinţa făcută lui Avraam sau seminţei lui, că va moşteni(I) lumea, n-a fost făcută pe temeiul Legii, ci pe temeiul acelei neprihăniri care se capătă prin credinţă. 14 Căci(J), dacă moştenitori sunt cei ce se ţin de Lege, credinţa este zadarnică şi făgăduinţa este nimicită, 15 pentru că Legea(K) aduce mânie, şi unde nu este o lege, acolo nu este nici călcare de lege. 16 De aceea, moştenitori sunt cei ce se fac prin credinţă, pentru ca să fie prin har(L), şi pentru ca(M) făgăduinţa să fie chezăşuită pentru toată sămânţa lui Avraam: nu numai pentru sămânţa aceea care este sub Lege, ci şi pentru sămânţa aceea care(N) are credinţa lui Avraam, tatăl nostru al tuturor, 17 după cum este scris: „Te-am(O) rânduit să fii tatăl multor neamuri”. El, adică, este tatăl nostru înaintea lui Dumnezeu în care a crezut, care(P) învie morţii şi care cheamă lucrurile(Q) care nu sunt, ca şi cum ar fi. 18 Nădăjduind împotriva oricărei nădejdi, el a crezut şi astfel a ajuns tatăl multor neamuri, după cum i se spusese: „Aşa(R) va fi sămânţa ta”. 19 Şi, fiindcă n-a fost slab în credinţă, el nu s-a(S) uitat la trupul său, care era îmbătrânit – avea aproape o sută de ani – nici la faptul că Sara nu mai putea să aibă copii. 20 El nu s-a îndoit de făgăduinţa lui Dumnezeu, prin necredinţă, ci, întărit prin credinţa lui, a dat slavă lui Dumnezeu, 21 deplin încredinţat că El ce făgăduieşte poate(T) să şi împlinească. 22 De aceea, credinţa aceasta „i-a fost socotită ca neprihănire.” 23 Dar nu(U) numai pentru el este scris că „i-a fost socotită ca neprihănire”, 24 ci este scris şi pentru noi, cărora, de asemenea, ne va fi socotită, nouă celor ce credem în Cel(V) ce a înviat din morţi pe Isus Hristos, Domnul nostru, 25 care(W) a fost dat din pricina fărădelegilor noastre şi a înviat(X) din pricină că am fost socotiţi neprihăniţi.