4 Ce vom zice dar că a căpătat, prin puterea lui, strămoşul nostru Avraam^(A)? ² Dacă Avraam a fost socotit neprihănit^(B) prin fapte, are cu ce să se laude, dar nu înaintea lui Dumnezeu. ³ Căci ce zice Scriptura? „Avraam^(C) a crezut pe Dumnezeu, şi aceasta i s-a socotit ca neprihănire.” ⁴ Însă, celui^(D) ce lucrează, plata cuvenită lui i se socoteşte nu ca un har, ci ca ceva datorat; ⁵ pe când celui ce nu lucrează, ci crede în Cel ce socoteşte pe păcătos neprihănit^(E), credinţa pe care o are el îi este socotită ca neprihănire. ⁶ Tot astfel şi David numeşte fericit pe omul acela pe care Dumnezeu, fără fapte, îl socoteşte neprihănit. ⁷ „Ferice^(F)”, zice el, „de aceia ale căror fărădelegi sunt iertate şi ale căror păcate sunt acoperite! ⁸ Ferice de omul căruia nu-i ţine Domnul în seamă păcatul!” ⁹ Fericirea aceasta este numai pentru cei tăiaţi împrejur sau şi pentru cei netăiaţi împrejur? Căci zicem că lui Avraam credinţa „i-a fost socotită ca neprihănire.” ¹⁰ Dar cum i-a fost socotită? După sau înainte de tăierea lui împrejur? Nu când era tăiat împrejur, ci când era netăiat împrejur. ¹¹ Apoi, a^(G) primit ca semn tăierea împrejur, ca o pecete a acelei neprihăniri pe care o căpătase prin credinţă, când era netăiat împrejur. Şi aceasta, pentru ca să^(H) fie tatăl tuturor celor care cred, măcar că nu sunt tăiaţi împrejur; ca, adică, să li se socotească şi lor neprihănirea aceasta ¹² şi pentru ca să fie şi tatăl celor tăiaţi împrejur, adică al acelora care nu numai că sunt tăiaţi împrejur, dar şi calcă pe urmele credinţei aceleia pe care o avea tatăl nostru Avraam, când nu era tăiat împrejur.

Moştenirea vine prin credinţă

¹³ În adevăr, făgăduinţa făcută lui Avraam sau seminţei lui, că va moşteni^(I) lumea, n-a fost făcută pe temeiul Legii, ci pe temeiul acelei neprihăniri care se capătă prin credinţă. ¹⁴ Căci^(J), dacă moştenitori sunt cei ce se ţin de Lege, credinţa este zadarnică şi făgăduinţa este nimicită, ¹⁵ pentru că Legea^(K) aduce mânie, şi unde nu este o lege, acolo nu este nici călcare de lege. ¹⁶ De aceea, moştenitori sunt cei ce se fac prin credinţă, pentru ca să fie prin har^(L), şi pentru ca^(M) făgăduinţa să fie chezăşuită pentru toată sămânţa lui Avraam: nu numai pentru sămânţa aceea care este sub Lege, ci şi pentru sămânţa aceea care^(N) are credinţa lui Avraam, tatăl nostru al tuturor, ¹⁷ după cum este scris: „Te-am^(O) rânduit să fii tatăl multor neamuri”. El, adică, este tatăl nostru înaintea lui Dumnezeu în care a crezut, care^(P) învie morţii şi care cheamă lucrurile^(Q) care nu sunt, ca şi cum ar fi. ¹⁸ Nădăjduind împotriva oricărei nădejdi, el a crezut şi astfel a ajuns tatăl multor neamuri, după cum i se spusese: „Aşa^(R) va fi sămânţa ta”. ¹⁹ Şi, fiindcă n-a fost slab în credinţă, el nu s-a^(S) uitat la trupul său, care era îmbătrânit – avea aproape o sută de ani – nici la faptul că Sara nu mai putea să aibă copii. ²⁰ El nu s-a îndoit de făgăduinţa lui Dumnezeu, prin necredinţă, ci, întărit prin credinţa lui, a dat slavă lui Dumnezeu, ²¹ deplin încredinţat că El ce făgăduieşte poate^(T) să şi împlinească. ²² De aceea, credinţa aceasta „i-a fost socotită ca neprihănire.” ²³ Dar nu^(U) numai pentru el este scris că „i-a fost socotită ca neprihănire”, ²⁴ ci este scris şi pentru noi, cărora, de asemenea, ne va fi socotită, nouă celor ce credem în Cel^(V) ce a înviat din morţi pe Isus Hristos, Domnul nostru, ²⁵ care^(W) a fost dat din pricina fărădelegilor noastre şi a înviat^(X) din pricină că am fost socotiţi neprihăniţi.